656 matches
-
ei încep să meargă singure. Se îndreaptă involuntar spre stâlp. Se vaietă: Tovarășe președinte Mao! Șeful plutonului de execuție merge și o trage la o parte pe Fairlynn, apucând-o de guler. O târăște de acolo. Mintea lui Fairlynn e paralizată. Se simte ca un pește gătit, zăcând pe o farfurie, cu șira scoasă. Soldații ridică armele. Se aude zgomotul făcut de vânt. O prizonieră se întoarce. Ochii ei o caută pe Fairlynn. Este colega ei de celulă, Lotus. Fairlynn se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
rănea ochii. O pasăre în zbor făcea găuri ca de glonț în fereastra de cer. Bineînțeles, Sarah M. nu putea conduce mașina, nu putea merge în locuri aglomerate, nici măcar nu putea traversa strada. Stătea pe refugiu în orașul ei liniștit, paralizată, cu filmul blocat. O mașină aflată la mare distanță putea s-o doboare în clipa în care cobora de pe trotuar. Imaginile nemișcate se îngrămădeau unele după altele - linii incoerente, cubiste, care împărțeau totul în două. Mașinile, oamenii și obiectele reapăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
simplu. Îmi cade pe piept când dorm. De ce-o fi vrut să mi-l lase mie? E o povară groaznică pentru mine. Un mecanic auto în vârstă de patruzeci și opt de ani îi spusese lui Weber că brațul paralizat care stătea în pat lângă el era al soției lui. — Acum ea e-n spital. A făcut un atac. Nu-și mai poate folosi brațul. Așa că... uite-l. Presupun că mi l-a lăsat mie în grijă. Dacă ăsta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
i se păruse și ei până se făcuse mare. Și de fiecare dată când se întorsese, în timpul maladiei terminale a mamei ei. Lumea preriei. Chicotea din ce în ce mai tare. Se întoarse și se uită la Bonnie, care stătea cu un rânjet fals, paralizat, întipărit pe față. Fata îi întoarse privirea, speriată, dar nu de Mark. —Ajută-mă, reuși să articuleze Karin, înainte să izbucnească iar în chicoteli. Ceva din cealaltă femeie se arătă la înălțimea situației. Bonnie îl conduse pe Mark înapoi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cu palma în sus sau în jos, întinsă sau pe lângă corp. Intră în panică, iar sperietura îl îngheță, trezindu-l aproape suficient cât să identifice mecanismul: devenise conștient înainte de trezirea completă a cortexului somatosenzorial. Dar abia când își forță partea paralizată să se miște reuși să-și localizeze din nou toate membrele. Un hotel anonim, într-o altă țară. O altă emisferă. Singapore. Bangkok. O versiune o idee mai spațioasă a acelor hoteluri tip morgă din Tokio, cu oameni de afaceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
totul. Era neabătut în noblețea sa, chiar și atunci când era părăsit. Toate întrebările pe care nu le punea - De ce faci asta? Ești sigură că asta îți dorești? Cum rămâne cu Mark? Cum rămâne cu mine? - o mistuiau în timp ce stătea acolo, paralizată. Nu încercă nici s-o facă să se simtă vinovată cu vorbe sau mângâieri. Multă vreme nu spuse nimic, se așeză pur și simplu la nici un metru de ea, asimilând situația, chibzuind. Îi pândea privirea, încercând să afle ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
gât nu-i iese decât un șuierat uscat. Ea se apleacă spre gura lui, dar tot nimic. Mâna lui dreaptă se întinde în aer, cerând pix și hârtie. Ea caută în poșetă după ele și i le dă. Pe jumătate paralizat deja de presiunea care crește în țeasta lui, cu lobii vătămați umflându-se și împingând în oasele fixe, cu un scris tulbure care nu-i al lui, așterne cuvintele: Sunt Nimeni, dar în Noaptea Asta, pe North Line Road, DUMNEZEU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Eu nu le-am pus niciodată nimic în palmă, banii îmi trebuiau pentru soldați de jucărie, americani, tancuri și artilerie. În general, țiganii erau sănătoși. Însă când se așezau le cerșit, uitau asta. Atunci își pierdeau vederea, aveau o mână paralizată sau un picior mai puțin. Oamenii le dădeau câteodată ceva, după care înjurau că le-au dat. Pe urmă înjurau lifturile, pe urmă trenurile. Țiganii sunt oameni mândri. N-ai voie să le spui niciodată țigani. La Veneția, în schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
s-au aprins obrajii. Mi-am târât ghipsul în urma lor. În sufragerie, ciocolata trecea din mână în mână. Unchiul strângea cu amândouă mâinile cutia de bere. Cu una singură n-ar fi putut s-o țină. Una îi era aproape paralizată, cealaltă tremura. „Vino încoace, fiule, vino încoace!” i-a strigat el lui Sorin. „Uită-te ce minunăție e cutia asta. Fratele meu mi-a arătat cum se desface. Mie nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap. Vino încoace, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
lor; câteodată unchiul dădea drumul unui râgâit; alteori se frecau cu cremă de plajă, atunci păreau că se mângâie unii pe alții. Unchiul și mătușa veneau adesea cu noi. Unchiul avea obrajii roșii de la problema lui cu alcoolul, o mână paralizată și vorbea în limba mongolilor. Oricum, de multe ori noi nu pricepeam nimic și se pare că nici înainte de problema aceea nu se pricepea mai nimic, însă măcar el putea să repete. O problemă cu alcoolul nu era la fel de simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
seară cu aceeași fată și te înroșești până la urechi de atâta privit. Privirile pe care i le aruncam eu Arianei se prelingeau în jos, ca înghețata topită pe cămașa cu mâneci scurte a unchiului meu, când o ținea cu mâna paralizată. Mătușa îl ștergea cu o cârpă udă și cu mișcări grăbite. „Nu e el de vină”, spunea ea, „căci de obicei cu mâna beteagă ține doar păhărelele de rachiu. Acelea nu se topesc.” Privirile mele erau calde și se strecurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
fie există, fie nu există. Dar sunt copii vitregi. Sigur, dacă ar fi fost ai mei, ți-aș fi spus de la început. Bineînțeles, îmi venea să sar și s-o iau la picior supărată ca să pot digera informația. Dar eram paralizată, deci săritul și luatul la picior nu erau opțiuni valide. —Sunteți apropiați? am întrebat nefericită. Ed nu mă privi. — Da. Am fost cu Rachel, mama lor, timp de opt ani. Aveau doi și respectiv trei ani când ne-am mutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
geamului spart. A fost un sunet înfundat și nenatural. Câteva bucăți de geam fuseseră mai încete decât el. Căzuseră deasupra cadavrului ca o explozie de confetti, scoțând câte un clinchet când atingeau pământul. Ajunsesem prea târziu. Am rămas în mașină, paralizată, fără să îmi vină să cred, cu piciorul încă pe pedala de frână. M-am uitat în sus la fereastra spartă. Nici o mișcare. Nu era nimeni acolo. Nimeni nu a ieșit valvârtej pe ușă, cu fața vinovată ascunsă sub o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ci de la un motor pornit. Mașina a demarat din locul în care era parcată și se îndrepta vertiginos către mine așa cum stăteam în mijlocul străzii, ca o țintă perfectă. Pentru o fracțiune de secundă am știut perfect ce simte un iepure paralizat. Imobilizată de lumina puternică a farurilor, eram blocată între ele ca și cum m-ar fi împietrit dacă treceam prin raza lor, fără să știu pe ce parte să sar. Dădusem ochii cu moartea și tot ce puteam să fac era să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
premiera Pescărușului a fost o cădere :”...publicul a izbucnit În rîs, apoi a huiduit și a fluierat.La finele primului act, cîteva aplauze slabe s-au pierdut În strigătele de protest. În actul al doilea, harababura devenise asurzitoare.[...] Dezorien tați, paralizați, pierduți, actorii Își uitau rolul și jucau În gol. [...] Toți erau de părere că nu se mai pomenise pe scenele rusești o asemenea cădere”. PÎnă și Tolstoi considera Pescărușul „o piesă foarte proastă” (vezi jurnalul lui Suvorin). Autorul a primit
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
aci de față, a trebuit să-l cheme pe medicul hotelului, care dormea buștean, să vină la noi în cameră. Vezi cum îmi țin degetele? Vărsam atât de cumplit, că exact așa îmi înțepeniseră, de-ai fi zis că-s paralizată și întreabă-l pe taică-tău - Jack, spune-i, spune-i ce-ai crezut când mi-ai văzut degetele după ce-am mâncat homarul ăla. — Care homar? — Ăla pe care mi l-a băgat pe gât amicul tău Doyle. — Doyle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
doua oară când încerc să iau legătura cu dumneavoastră, credeam că nu am să reușesc. Cum aflu ceva, vă caut imediat. Mulțumesc, moș Ilie. După ce închide telefonul, Marius rămâne multă vreme cu ochii ațintiți la peretele din față. Se simte paralizat. De-ar putea măcar să facă ceva, dar știe că este imposibil. Și asta este peste putința lui să îndure. În ciuda căldurii infernale ce poate să topească și metalul, este încercat de un frison rece care-l străbate ca un curent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ci mai degrabă un loc neștiut și dureros, din centrul existenței mele, mă absorbea în el, iar eu nici măcar nu aveam forța să mă împotrivesc. Nu eram sigură că făcusem bine că mă urcasem iarăși în acel tren. Stăteam acolo paralizată, fără să mă pot hotărî nici măcar să-mi deschid cartea ori să mă mișc, deși cineva mă rugase să-i fac loc ca să aranjeze mai bine bagajul. Nu puteam nici măcar să clipesc și încetasem să mai respir și chiar să
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
închid. În bezna perfectă, ne auzim doar propriile răsuflări. Apoi, un oftat, parcă ar plânge cineva. Secundele curg grele. Se aprinde o veioză. Omul de la birou ne privește uimit. Îmi face semn să mă apropii și nu pot, am picioarele paralizate. Îi îndeamnă pe ceilalți. Ne facem curaj. „Numele?“ Spunem, supuși. Ne caută în registru, clătinând din cap, a părere de rău. Ne dă câte-un bilet. „Dincolo de ușa aceasta, e lumea celor care se odihnesc. Vă rog să nu-i
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
otravă a contractat, nu-l mai interesa. Trăia, iar viața Îl va ajuta să elimine toate necazurile, călcând În picioare moartea...! Astfel Înarmat cu acest adevăr filozofic, Încercă să coboare din pat. Picioarele Însă, refuzară! Costată cu stupoare: era complet paralizat...!! Nu descurajă. Făcu o retrospectivă a celor Întâmplate și,din moment ce creerul mare nu a omis nimic din teribila lui intoxicare, nu era afectat. Acest punct de plecare Îi ridică din nou moralul, Începând sa facă mișcări ondulatorii cu corpul, apoi
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Întoarse relativ repede cu un dosar În mână: i-l arătă. „Aici se află reclamația depusă În toamna trecută, Însă rezultatul analizei nu se află alături. Poate din greșeală s’a rătăcit...!” Tony Pavone revăzu reclamația redactată cu mâna aproape paralizată, Însă doar atât. „Ce vreți să spuneți, a dispărut...?” „Nu am făcut această afirmație Însă, cu mutatul acesta... În această situație,nimic mai simplu. Redactați o hârtie către morgă să mi se dea o copie conform cu originalul trimes poliției. Atât
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
recente și n-au apucat să fie rigide și sunt Încă flexibile atunci, așezați În linie numai trei cadavre,În așa fel să nu pierdeți timpul adunându-i de pe jos În timpul transportului. Ați Înțeles...?” Câteva fracțiuni de secundă, am rămas paralizat. Grămada de scheleturi omenești, aruncate la Întâmplare și pentru a economisi spațiul, cadavrele formase o movilă În formă de piramidă Într-un așa fel Încât cu greu Îi puteai așeza pe targă. Nu știam ce se cred, am Înebunit ori
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
năpădiră tot mai des amintirile despre mamaia ei... despre moartea ei... în ce chinuri s-a stins... Moartea mamei ei, o înnăspri și mai tare, și, se simți și mai singură și mai tristă... Au început remușcările... ”-Voi muri tot paralizată și părăsită, ca și mama... blestemul ei m-a ajuns..!”. Spunea ea printre lacrimi, cu presimțământul vinovăției. Noaptea... după miezul nopții, se trezea și murmura plângând încet... ”...Mi-ampărăsit mama singură acasă Intr-o casă pardosită cu necazuri și lut, In
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
repliat în sine, acolo, în spațiul neted dintre oasele craniului, așa cum pagurul își varsă burta moale într-o cochilie de sidef. Am știut atunci că în creierul meu locuia un mare păianjen, că îi fusesem dat lui, pradă vie și paralizată, că el mă sugea și se-ngrășase nefiresc din substanța venelor și zgârciurilor și sângelui și scoarței mele cerebrale, din amintirile mele adevărate și false, din frica și din bucuria mea, din poemele mele și din reveriile și din visele
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
până când oul țestei mele s-a spulberat în țăndări și pe tot necuprinsul, aruncând lumină de 96 flacără, cu labe de flacără, cu pântec de flacără, păianjenul și-a întins stăpânirea... M-am regăsit culcat cu fața-n sus, încă paralizat, pe patul din dormitor. M-am ridicat în cele din urmă în capul oaselor, golit de orice gând. O lumină verzuie, stranie, venită de nicăieri se rotea în dormitor, așa că puteam vedea fețele lucioase ale colegilor mei, dormind cu câte
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]