970 matches
-
dereglare mai puțin semnificativă a funcționării ocupaționale ori sociale. Granița dintre delirul afectiv cu trăsături psihotice și paranoia este uneori dificil de stabilit, pentru că trăsăturile psihotice asociate cu delirurile afective presupun, de multe ori, deliruri non-bizare, fără halucinații proeminente, în timp ce paranoia este adesea asociată cu simptome afective. Distincția (DSM-IV-TR) depinde de relația temporală dintre tulburarea afectivă și deliruri, de asemenea de severitatea simptomelor afective. Dacă delirurile apar exclusiv în timpul episoadelor afective, diagnosticul este "delir afectiv cu trăsături psihotice". Deși simptomele depresive
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
simptome afective. Distincția (DSM-IV-TR) depinde de relația temporală dintre tulburarea afectivă și deliruri, de asemenea de severitatea simptomelor afective. Dacă delirurile apar exclusiv în timpul episoadelor afective, diagnosticul este "delir afectiv cu trăsături psihotice". Deși simptomele depresive sunt obișnuite în cazul paranoiei, ele sunt mai puțin severe, remitente, în timp ce simptomele delirante persistă și nu oferă motive pentru diagnosticarea unui delir afectiv anume. Uneori, simptomele afective care satisfac criteriile pentru un episod afectiv se suprapun peste paranoia, care poate fi diagnosticată doar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
simptomele depresive sunt obișnuite în cazul paranoiei, ele sunt mai puțin severe, remitente, în timp ce simptomele delirante persistă și nu oferă motive pentru diagnosticarea unui delir afectiv anume. Uneori, simptomele afective care satisfac criteriile pentru un episod afectiv se suprapun peste paranoia, care poate fi diagnosticată doar dacă durata totală episoadelor afective rămâne relativ scurtă, în raport cu durata ei totală. Dacă simptomele care satisfac criteriile pentru un episod afectiv sunt prezente pentru un segment substanțial al paranoiei (de exemplu, echivalentul delirant al tulburării
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
un episod afectiv se suprapun peste paranoia, care poate fi diagnosticată doar dacă durata totală episoadelor afective rămâne relativ scurtă, în raport cu durata ei totală. Dacă simptomele care satisfac criteriile pentru un episod afectiv sunt prezente pentru un segment substanțial al paranoiei (de exemplu, echivalentul delirant al tulburării schizoafective), atunci diagnosticul va fi de "tulburare psihotică nespecificată, însoțită de delir depresiv nespecificat" (sau "delir bipolar nespecificat"). Indivizii cu tulburare psihotică de relație (shared psychotic disorder) pot prezenta simptome similare cu cele pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
de exemplu, echivalentul delirant al tulburării schizoafective), atunci diagnosticul va fi de "tulburare psihotică nespecificată, însoțită de delir depresiv nespecificat" (sau "delir bipolar nespecificat"). Indivizii cu tulburare psihotică de relație (shared psychotic disorder) pot prezenta simptome similare cu cele pentru paranoia, dar tulburarea are etiologie și evoluție caracteristică; delirurile apar aici în contextul unei relații strânse cu altă persoană, sunt identice formal cu delirurile celeilalte persoane, dar se diminuează sau dispar când persoana cu delir de relație se desparte de cea
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
unei relații strânse cu altă persoană, sunt identice formal cu delirurile celeilalte persoane, dar se diminuează sau dispar când persoana cu delir de relație se desparte de cea cu delir psihotic primar. Delirul psihotic de scurtă durată se distinge de paranoia prin aceea că simptomele delirante durează mai puțin de o lună. Diagnosticul pentru "tulburare psihotică nespecificată" (psychotic disorder not otherwise specified) poate fi pus în cazul în care informațiile disponibile sunt insuficiente pentru a stabili o legătură între paranoia și
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
de paranoia prin aceea că simptomele delirante durează mai puțin de o lună. Diagnosticul pentru "tulburare psihotică nespecificată" (psychotic disorder not otherwise specified) poate fi pus în cazul în care informațiile disponibile sunt insuficiente pentru a stabili o legătură între paranoia și alte tulburări psihotice, sau pentru a decide dacă simptomele prezente sunt induse de substanțe sau sunt rezultatul stării generale de sănătate a pacientului. Paranoia este dificil de diferențiat de hipocondriază (hipocondriasis), în special în cazul asocierii cu conștiența redusă
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
pus în cazul în care informațiile disponibile sunt insuficiente pentru a stabili o legătură între paranoia și alte tulburări psihotice, sau pentru a decide dacă simptomele prezente sunt induse de substanțe sau sunt rezultatul stării generale de sănătate a pacientului. Paranoia este dificil de diferențiat de hipocondriază (hipocondriasis), în special în cazul asocierii cu conștiența redusă (poor insight). În hipocondriază, temerile de a avea o boală serioasă sunt susținute cu mai mare sau mai mică intensitate, individul acceptând posibilitatea ca boala
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
propriei înfățișări este distorsionată. Totuși, un număr semnificativ dintre cei ai căror simptome satisfac criteriile pentru delirul corpului dismorfic își susține convingerile cu mare intensitate. Când sunt satisfăcute criteriile atât pentru delirul legat de corporalitatea dismorfică, cât și cele pentru paranoia, se poate pune diagnosticul de "delir somatic" (somatic delirium). Granița dintre paranoia și "tulburarea de personalitate obsesivo-compulsivă" (obsessive-compulsive personality disorder), în special în cazul conștienței reduse, este greu de stabilit, capacitatea indivizilor încadrați aici de a-și recunoaște propriile obsesii
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
simptome satisfac criteriile pentru delirul corpului dismorfic își susține convingerile cu mare intensitate. Când sunt satisfăcute criteriile atât pentru delirul legat de corporalitatea dismorfică, cât și cele pentru paranoia, se poate pune diagnosticul de "delir somatic" (somatic delirium). Granița dintre paranoia și "tulburarea de personalitate obsesivo-compulsivă" (obsessive-compulsive personality disorder), în special în cazul conștienței reduse, este greu de stabilit, capacitatea indivizilor încadrați aici de a-și recunoaște propriile obsesii sau compulsiuni ca fiind excesive sau nerezonabile este redusă. Unii indivizi pot
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
pot rata testul de realitate, iar obsesia poate atinge proporții delirante (de exemplu, convingerea că ei au cauzat moartea altor persoane, doar pentru că au dorit-o). Dacă obsesia se dezvoltă în convingeri delirante susținute, se poate pune diagnosticul adițional de "paranoia". Spre deosebire de paranoia, nu există convingeri delirante clare ori persistente în cazul tulburării de personalitate (personality disorder), care presupune un ansamblu de trăsături deosebit de stabile și de rigide, apărând la maturitate și putând cauza suferințe ori disfuncționalități. Personalitatea paranoidă (ICD-10: F22
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
testul de realitate, iar obsesia poate atinge proporții delirante (de exemplu, convingerea că ei au cauzat moartea altor persoane, doar pentru că au dorit-o). Dacă obsesia se dezvoltă în convingeri delirante susținute, se poate pune diagnosticul adițional de "paranoia". Spre deosebire de paranoia, nu există convingeri delirante clare ori persistente în cazul tulburării de personalitate (personality disorder), care presupune un ansamblu de trăsături deosebit de stabile și de rigide, apărând la maturitate și putând cauza suferințe ori disfuncționalități. Personalitatea paranoidă (ICD-10: F22.0) se
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
regăsim nici hipertrofierea eului, nici iritabilitatea din alte personalități paranoice. În anumite situații (anxietate, stres, sindrom depresiv) se pot observa anumite trăsături de personalitate tranzitorii și reversibile, legate de starea psihică de moment. Se recomandă (DSM-IV-TR) ca ori de câte ori persoanele cu paranoia prezintă și o tulburare de personalitate preexistentă, aceasta din urmă să fie listată pe Axa II, urmată de "premorbid" în paranteze. Epidemiologie Paranoia apare de regulă la adulți (între treizeci și patruzeci de ani), la indivizi cu o personalitate paranoidă
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
personalitate tranzitorii și reversibile, legate de starea psihică de moment. Se recomandă (DSM-IV-TR) ca ori de câte ori persoanele cu paranoia prezintă și o tulburare de personalitate preexistentă, aceasta din urmă să fie listată pe Axa II, urmată de "premorbid" în paranteze. Epidemiologie Paranoia apare de regulă la adulți (între treizeci și patruzeci de ani), la indivizi cu o personalitate paranoidă, și se concentrează asupra unui delir oarecare, delirul de persecuție reprezentând forma cea mai obișnuită. Evoluția variază dar, de cele mai multe ori, dereglarea este
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
delirul de persecuție reprezentând forma cea mai obișnuită. Evoluția variază dar, de cele mai multe ori, dereglarea este cronică; adeseori pot însă apărea perioade de intensificare sau de diminuare. Uneori, remisiunea poate fi completă, dar poate fi urmată și de recidivă. ■ Prevalența. Paranoia este relativ rară în context clinic, ea reprezentând aproximativ 1%-2% din cazuri. Riscul de morbiditate, datorat instalării târzii, este undeva între 0,05% și 0,1%. ■ Modelul cultural și de gen. În identificarea paranoiei trebuie să se țină seama
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
urmată și de recidivă. ■ Prevalența. Paranoia este relativ rară în context clinic, ea reprezentând aproximativ 1%-2% din cazuri. Riscul de morbiditate, datorat instalării târzii, este undeva între 0,05% și 0,1%. ■ Modelul cultural și de gen. În identificarea paranoiei trebuie să se țină seama de contextul cultural și religios al pacientului, deoarece unele culturi aprobă credințe care, în altele, ar fi clasificate drept deliruri, concepțiile variind de la o cultură la alta, chiar la sub-culturi. Gelozia paranoică se manifestă mai
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
fi clasificate drept deliruri, concepțiile variind de la o cultură la alta, chiar la sub-culturi. Gelozia paranoică se manifestă mai mult la bărbați decât la femei; în ceea ce privește celelalte forme ale bolii, diferențele nu sunt însă semnificative. Unele studii au relevat că paranoia este mai frecventă printre rudele indivizilor care suferă de schizofrenie, în timp ce alte studii nu au găsit nici o legătură de ordin genetic între ea și schizofrenie. Există și dovezi sporadice cum că tulburările de personalitate paranoide ar fi comune printre rudele
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
tulburările de personalitate paranoide ar fi comune printre rudele biologice de gradul unu ale indivizilor ce prezintă tulburarea delirantă. Problemele sociale și profesionale, ori cele decurgând din viața de familie pot conduce la formarea de convingeri delirante. Mulți indivizi cu paranoia dezvoltă o stare iritabilă sau disforie (dysphoric mood), care este de obicei înțeleasă ca o reacție la convingerile lor delirante. Mai ales delirurile de persecuție și gelozie pot fi însoțite de stări de furie sau de un comportament violent. Dificultăți
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
mai frecvent la indivizii cu tulburări delirante decât la masa populației, ele putându-se asocia cu delirul obsesiv-compulsiv, cu delirul corpului dismorfic, cu delirurile paranoice ori schizofrenice. Etiologie Nu se poate vorbi de o cauză biologică univocă ori genetică pentru paranoia. În acest sens, importanța relativă a factorilor genetici, a factorilor de personalitate și a celor care privesc circumstanțele vieții este incertă și probabil variabilă. Instabilitatea definiției, care s-a schimbat în timp și continuă să se schimbe, faptul că pacienții
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
sens, importanța relativă a factorilor genetici, a factorilor de personalitate și a celor care privesc circumstanțele vieții este incertă și probabil variabilă. Instabilitatea definiției, care s-a schimbat în timp și continuă să se schimbe, faptul că pacienții diagnosticați cu paranoia formează un grup eterogen, pentru care delirul este principalul (dar nu singurul) simptom, de asemenea faptul că pacienții rareori solicită tratament - toate acestea explică, într-o anumită măsură, lipsa unor progrese semnificative. Nici unul dintre factorii sociali, psihici sau chimici, luat
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
intră o multitudine de interacțiuni între agenții biologici, psihici ori sociali. În lipsa unui acord asupra originii delirurilor se remarcă totuși câteva poziții teoretice, de ordin genetic și biologic, de factură cognitivă ori psihanalitică. Teoriile genetice par să arate că incidența paranoiei și a trăsăturilor de personalitate paranoidă este mai ridicată printre rudele persoanelor care suferă efectiv de paranoia; prin comparație cu rudele persoanelor care nu suferă de paranoia, acestea prezintă rate mai înalte de schizofrenie, tulburare schizoafectivă sau tulburări afective (mood
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
se remarcă totuși câteva poziții teoretice, de ordin genetic și biologic, de factură cognitivă ori psihanalitică. Teoriile genetice par să arate că incidența paranoiei și a trăsăturilor de personalitate paranoidă este mai ridicată printre rudele persoanelor care suferă efectiv de paranoia; prin comparație cu rudele persoanelor care nu suferă de paranoia, acestea prezintă rate mai înalte de schizofrenie, tulburare schizoafectivă sau tulburări afective (mood disorder). Prezența, cu o frecvență crescută, a acestor tulburări psihiatrice la persoanele legate genetic de paranoici ar
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
biologic, de factură cognitivă ori psihanalitică. Teoriile genetice par să arate că incidența paranoiei și a trăsăturilor de personalitate paranoidă este mai ridicată printre rudele persoanelor care suferă efectiv de paranoia; prin comparație cu rudele persoanelor care nu suferă de paranoia, acestea prezintă rate mai înalte de schizofrenie, tulburare schizoafectivă sau tulburări afective (mood disorder). Prezența, cu o frecvență crescută, a acestor tulburări psihiatrice la persoanele legate genetic de paranoici ar sugera existența unei componente genetice a bolii. Variabilitatea genetică reglează
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
sechele psihopatologice. ■ Teoriile biologice își găsesc justificarea în marea varietate de condiții medicale non-psihiatrice, care sugerează că factorii de această natură joacă un oarecare rol în dezvoltarea bolii. Un studiu comparativ al activității diverselor regiuni ale creierului la subiecți cu paranoia și la subiecți sănătoși a evidențiat diferențe în funcționarea creierului între reprezentanții celor două grupuri, ceea ce arată că primul grup tinde să reacționeze ca și cum s-ar confrunta cu condiții amenințătoare. Aceste comportamente se manifestă la persoanele normale doar în anumite
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
ar confrunta cu condiții amenințătoare. Aceste comportamente se manifestă la persoanele normale doar în anumite condiții, în situații unde amenințarea este mai precis conturată. Cu dovezi privind activitatea creierului și moștenirea familială, există șanse pentru stabilirea unui contur biologic al paranoiei. Cercetări mai recente lasă a se înțelege că influențele societale vizează mai ales conținutul paranoiei și mai puțin forma ei, și prin urmare nu pot explica etiologia sa. Teoriile cognitive sugerează că paranoia pare să fie determinată de modalitățile prin
[Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]