674 matches
-
războiul civil, proclamă Republica Populară Chineză. Aceste două știri par să ateste expansiunea comunismului denunțată de conducătorii americani. Pentru secretarul de stat Dean Acheson, lupta împotriva Uniunii Sovietice este comparată de acum înainte cu lupta anterioară împotriva nazismului. Criza atinge paroxismul cînd, pe 25 iunie 1950, începe războiul din Coreea. Trupele nord-coreene invadează sudul. Două zile mai tîrziu, Consiliul de securitate al Națiunilor Unite, în absența delegatului sovietic ce practica politica scaunului gol, votează o rezoluție care cheamă la încetarea focului
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
nici o concluzie clară. Va trebui așteptat începutul anilor șaptezeci și alegerea lui Enrico Berlinguer ca secretar general pentru ca ei, comuniștii italieni, să se angajeze într-o opțiune politică clară: compromisul istoric cu democrația-creștină. În Franța, problema războiului din Algeria atinge paroxismul și generalul de Gaulle a ajuns la putere în ciuda opoziției comuniste. Aceștia din urmă au suferit o înfrîngere usturătoare la referendum și la alegerile din 1958. Thorez imprimă o linie vădit antigaullistă. În partid, această opțiune nu întrunește unanimitatea în
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
dinăuntru... Bine, într-o săptămână am să-ți aduc un caiet întreg."181 Spre sfârșitul capitolului, tot Emilia este văzută pe stradă de Cibănoiu și Ladima. E pentru ultima dată când actrița apare în text, o apariție care agravează până la paroxism criza morală a poetului. După o zi, Ladima se sinucide: "A doua zi, era foarte abătut, ne-am dus să ne plimbăm că era în mai, la Șosea. Când ne-am întors, prin dreptul Teatrului Național, a trecut Emilia la
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de voluptăți verbale și imagistice ce fac să i se ierte autorului unele scene cumulative, descrieri trenante, relatări pletorice mai puțin atente cu menținerea tonusului cititorului, ce trebuie bruscat prin senzaționalul tip horror, psi factor, SF. Eco se apropie de paroxismul ficțiunii pe măsură ce tărâmurile închipuite doar de cartografii timpului, gen Cosmas, îi intră în pagină. Simultan vizionăm ritualuri de euharistie canibalică, ceremonii de autolesionism religios, idolatrie, zoomorfism incestuos ș.a.m.d. Bolgiile infernale sau bucolice, scenele de violență transformistă, figuranții aflați
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Rino, nimic n-ar mai avea sens pe lume. Ei bine, tocmai iubirea dintre tată și fiu le va salva viața. Pornit în tonalitate grotescă, Cum vrea Dumnezeu capătă pe măsura depănării unanimiste a narațiunii datele unei tragedii: între hiperrealism, paroxism și comics, Ammaniti face totodată portretul unei țări devastate de vulgaritate și de fudulie consumistică, de veleitarism, birocrație, cinism și agresivitate. Ammaniti nu este doar un iscusit tehnician al contrapunctului narativ, ci și un romancier care plimbă eficient și cu
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
2009, 218 p., traducere (excelentă) de Nora Iuga după ediția germană apărută La München în 2009. Prima ediție a cărții a apărut în 1992 și va fi ecranizată în regia lui Stere Gulea în 1993 sub titlul "Vulpe-vânător". Ludică până la paroxism, non-sens și absurd, cea mai tânără scriitoare laureată a premiului Nobel (n. 1953, Nițchidorf, Timiș) aruncă asupra lumii o privire înstrăinată, suprareală, contaminându-și personajele și climatul cărților cu propria stare de teamă, nesiguranță, psihoză. Realismul descrierilor maniacale (cooperativa Progresul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
unei femei frumoase, chit că aceasta are răceala unui cadavru, cum spune și titlul cărții, Pielea rece. Atacurile monștrilor la far, tot mai frecvente, nu-i mai îngăduie nici o iluzie, făcându-l să trăiască cea mai absurdă dintre epopei. Coșmar. Paroxism. Lipsă de noimă. Abis și agonie. Drept care orice exigență morală cedează și naratorul nu pregetă să se împerecheze și el cu mascota, într-un soi de viol consimțit, departe de far și de ochii "proprietarului". Cel ce-l învinuise pe
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de a fi, secretând germeni de melancolie, contaminându-l cu setea maladivă de nefericire ...". Doctorul este un suflet psihanalizabil, bântuit de vise erotice obsesive cu mireasa moartă, soră a lui, deși el era singur pe lume, ceea ce îi sporește până la paroxism sentimentul de jucărie a mașinațiunilor biologice, dar și misoginia. Moartea motanului în urma perfuziilor sistematice de sânge, dovedind "incompatibilitatea flagrantă între sufletele ce coexistaseră", declanșează criza finală și plecarea din oraș a doctorului. Grefierul Luca, alt sinonim al autorului ce are
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
aproape inexistent în lirica sa, tot timpul amânat, estompat, respins. Poeta cultivă un soi de "naturism" nemaiîntâlnit în lirica românească, apropiat viziunii animiste asupra lumii, declanșator de elegii transfiguratoare. Pasiunile sunt eliberate sub forma unui discurs care poate atinge un paroxism al trăirii, o vitalitate exacerbată. Generația lui Nichita Stănescu nu face, în adevăratul sens al cuvântului, o nouă poezie. După cum spune Gheorghe Crăciun, în Aisbergul poeziei moderne, scriitorii șaizeciști, mari, înfocați iubitori de cuvinte zidite-n sentiment, de simboluri dominante
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
autonomiei comunitare. O punere în abis francofonă a unei complexități tulburătoare, pe care doar Belgia walonă o mai cunoaște, fără a atinge însă asemenea culmi dramatice. Modulațiile și necesitatea afirmării unei identități într-un context pluricultural par să împingă la paroxism inventivitatea, recons trucția realului printr-o muncă laborioasă asupra cuvintelor, așa cum spuneau Deleuze și Guattari în studiul lor despre Kafka: "să faci să vibreze secvențele, să deschizi cuvîntul asupra unor intensități interioare nebănuite, pe scurt, o utilizare intensivă a-semnificantă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
premii literare atribuite de Hexagon în 2013. Comentariile pornesc deja de la cifra menționată, înainte de a cerceta conținutul ofertei, căci în ultimii ani s-a vorbit tot mai mult despre o supraproducție, din rațiuni contabile, mondene sau oportuniste, ce a atins paroxismul în 2007, cu 727 romane publicate! Sunt cu aproape 100 mai puține decît în 2012 (646) și oricum, de mai bine de 12 ani, nu s-a mai coborît sub bara lui 600. Amatorii de statistici și sociologii literaturii se
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Paradoxul ca "strănut al spiritului" care nu se explică? Imaginea cioraniană îl descrie bine pe autorul ei, un paradox viu el însuși, ce se pune în scenă printr-o serie de auto-comentarii, unele mai derutante decît altele: "Sunt contradicția absolută, paroxismul antinomiilor și limita tensiunilor ; în mine, totul e posibil..." (CD), sau, "un idolatru al îndoielii, un sceptic în fierbere, un fanatic fără credință, un erou al fluctuației". (S) Dacă am evocat dintru început aceste două figuri majore ale literaturii române
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
al "reducerii la monade", în sensul operării cu ireductibilități sau al căutării a ceea ce, de exemplu, în obiect este ireductibil la subiect sau a ceea ce în subiect este ireductibil la el însuși. Dacă în limba latină paroxitonul înseamnă penultimul, iar paroxismul ar fi, plecând de aici, momentul penultim, premergător sfârșitului, atunci am putea spune că, deși seducția nu are un topos, ea ar putea fi situată în această stare neterminată, mereu prelungită, prin urmare, paroxistică (și uneori paradoxală). Ea nu poate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
spre sfârșitul lor, ea [gândirea radicală, n. n.] este mai degrabă de partea efectelor (în timp ce gândirea critică este de partea cauzelor, este întotdeauna în căutarea cauzelor). Această gândire radicală ce corespunde realității integrale este de partea efectelor, a unei forme de paroxism, de fenomen extrem". 509 Jean Baudrillard, La pensée radicale, p. 11. 510 În L'échange symbolique et la mort, pp. 294-297, se întâlnesc detalieri a ceea ce Baudrillard numește consum discursiv. 511 Jean Baudrillard, Celălalt prin sine însuși, p. 78. 512
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
După cum vom vedea, dacă îmi permiteți micul joc de cuvinte, vom avea de a face cu o prezență invizibilă (geneza și scopurile acestei forme ontologice nu ne sunt precizate), a cărei amenințare, abia intuită în fazele inițiale ale povestirii, atinge paroxismul la final, odată cu decizia suicidară a eroului. Ca un exemplu corelativ, Christopher Frayling pune succint în discuție, în rândurile introductive la albumul de grafică Horror Poster Art, cazul câtorva scriituri descinse din literatura gotică, a căror forță derivă din terifiantul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
prin parataxă, devine sugestivă: "Prin mâzga hleioasă câteva zeci de pitici, pociți și stranii, se băteau într-un vălmășag de forme omenești împleticite capete însângerate, picioare pe jumătate goale agitate prin văzduh, brațe încordate, mâni încleștate". Melanjul corporal împins la paroxism face ca toate componentele să apară indiscernabile; orice tentativă de individualizare a reacției se topește în magma informă a gloatei agonizante: "În răstimpuri, de sub zvârcolirea trupurilor încolăcite, izbutea să se smulgă câte un chip bestial, rupt și plin de glod
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ea o batjocoresc și poate o lasă în viață, dar pe copii îi strivesc de stânci! [...] Mai bine să urce, să urce! Să nu se lase până nu s-o vedea măcar în poienița de sub stână [...]". Atunci când tensiunea epică atinge paroxismul, se livrează, în doze mici, momente de respiro, în care, din nou, simțul privilegiat al auzului este utilizat ca barometru: "Agripina se opri locului. [...] căută să răzbată cu urechea prin zgomotul și pocniturile Iablanicioarei, dar nu deosebi nimic. Își muie
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cu o sută de picioare, moluște moi cu hidoase convulsiuni, lipitori înciotate în struguri băloși, un întreg univers vâscos și veninos, dospind ca într-o imensă etuvă". Cadrul, presupus static, se animă grație pulsației elementare care străbate limfa geologică, atingând paroxismul în mișcarea perpetuă a vieții vegetale și animale (remarcați aglomerația de gerunzii, ca și epitetele ornante selectate din sfera repulsivului). Antropicul este contaminat, irepresibil, de acest bazin fojgăitor și multicolor, împrumutând, precum punctam anterior, tușe teratologice: poarta castelului este deschisă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
nu le posedă. Ca preoteasă a unei ceremonii cultuale, ea este proiecția imaginației bărbatului. Noțiunile unei mascarade hermafrodite, transsexuale sunt autosugerate"366. Gudrun Körner reține această dramatizare aparent facilă a avatarurilor malefice ale sexualității ca proiecție fantasmală a libidoului. Acest paroxism al senzualității, în care este ambalat răul, îi conferă femeii competența sacerdoțiului impus de un cult păgân, oficiind un ritual enigmatic, precum Salammbô din romanul omonim al lui Flaubert. Dar adesea, ea se remarcă și în calitatea Marii Prostituate cultice
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cel Rău îi împrumută vocabularul, numindu-l fire de oriental indolent și genial măscărici, descoperindu-i și alte tare: prin temperamentul său antipoetic, n-a înțeles nimic din spiritul nou al simbolismului, cu eclipse surprinzătoare în acele rare momente de paroxism negativist, cînd nici un om și nici un lucru nu-i mai satisfăceau exigențele, n-a dăruit societății românești altceva decît o oglindă perfidă pentru chipurile ei nefardate, se adapta tuturor mediilor cu un neegalat camelionism iar între camarazi juca comedia vulgarității
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
ca) unul din ultimii reprezentanți ai seminției semețe crai exilat printr-o tainică urzeală a destinului într-o epocă de care trebuia să se apere, înălțînd în jurul său ziduri masive de dispreț"; astfel, vocația teatrală a lui Mateiu atinge tragicul paroxismului și histrionul se manifestă în absolut, chiar masca devenind personaj: "Măștile nu mai pot fi alternate, pentru că omul însuși s-a preschimbat într-o mască." În acest mod, expresia ajunge să genereze un conținut sufletesc pe măsură, care obturează accesul
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
propriile-i narațiuni, geneza și esența talentului său nu se deosebesc de ale tatălui dar se manifestă în altă direcție și cu alte rezultate: "Mateiu I. Caragiale sintetizează Ovidiu Cotruș reprezintă însă tipul histrionului absolut, care împinge vocația teatrală la paroxismul ei tragic. Eul se identifică atît de mult cu rolul său unic, încît își dizolvă personalitatea în cea a personajului întruchipat. Măștile nu mai pot fi alternate, pentru că omul însuși s-a preschimbat într-o mască." Îndărătul unei măști, Mihail
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
nesfîrșit de buze, lipite de pielea lui, căutau să-i sugă sîngele. [3] O a treia curea undui afară din stînci, îl pipăi, îi biciui coastele ca o frînghie udă și se fixă în jurul lor. [4] Spaima cînd ajunse la paroxism îți ia graiul. Gilliat nu scotea un țipăt. Era destulă lumină ca să poată vedea formele acelea respingătoare care i se lipiseră de trup. O a patra panglică, mișcîndu-se de data asta cu iuțeala unei săgeți, zvîcni încolăcindu-se în jurul pîntecului
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
Ibidem. 103 Condiționarea imaginarului de principiul verosimilității e explicată pe larg de Jean Starobinski, în Relația critică (vezi mai cu seamă capitolul al II-lea, "Imperiul imaginarului"). După Goethe, observă profesorul genevez, fantezia ar fi "o imitație care, dusă la paroxism, atinge o intensitate maximă și ne transportă în regiunea sublimului" (op. cit., p. 164). 104 Peter Brooks, op. cit., p. 112. 105 Nu altfel vede lucrurile Peter Brooks atunci când afirmă că, deși romanul (literatura în genere) nu conține muzică (ca melodrama originară
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
vă hotărâți să vorbiți, dați-mi de știre și îl chem pe Marele Judecător. Vrea să vă asculte personal. 33 MARIN NU ÎȘI MAI DĂDEA SEAMA DE TRECEREA TIMPULUI. ORI DE CÂTE ORI DUREREA DEVENEA DE NESUPORTAT, URA ȘI FURIA LUI AJUNGEAU LA PAROXISM, FĂCÂNDU-L SĂ URLE CA O FIARĂ. ERA VAG CONȘTIENT DE CEEA CE SPUNEA; ÎN GENERAL ERAU CUVINTE DE BATJOCURĂ LA ADRESA CĂLĂILOR SĂI, CUVINTE NEINTELIGIBILE SAU FRAZE LIPSITE DE SENS. ELE NU AVEAU IMPORTANȚĂ. CONTA DOAR FEBRA SA INTERIOARĂ ȘI DORINȚA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]