1,560 matches
-
pentru unificarea Italiei -, poetul acționa în ritm cu Liviu Damian, cu Nicolae Dabija și Ion Vatamanu, cu Dumitru Matcovschi și ceilalți din promoțiile șaptezeci-optzeci. Programat pe ceea ce Eminescu înțelegea prin "răscolirea" contemporanilor, cuvântul trebuia să aibă forță de predicție, un patos solidarizant, freamăt stimulator necesar istoriei în mers. Pe un versant temperamental, Grigore Vieru e un afectiv, un patetic, un apropiat cântului în latura lui visătoare, de unde aluviuni folclorice, o pasionalitate calmă cu aspirații transorizontice; pe alt versant se conturează tribunul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
generației poetului la ceea ce s-a numit, pe drept cuvînt, mișcarea romantică, o „maladie” a epocii, care s-a întins peste toată Europa civilizată a vremii, ca o vîlvătaie. Dar o maladie creatoare, eroică. Același discurs se auzea rostit cu patos pe străzile marilor capitale, ca și de la înălțimea catedrelor universitare; din Alpi în Pirinei, din Carpați în Sicilia. Balcanii încă așteptau cuprinși de frisoanele europenizării, ca și zonele mai îndepărtate, ce se prelungeau pînă la San Marino și Olimp. Numele
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
al unor ample poeme eminesciene din tinerețe. Pe lângă puținele poezii de autentică vibrație, după 1848 va fi doar autorul a numeroase versuri ocazionale, în care retorismul greoi și confuz, stângăcia expresiei sau stridența unor neologisme nu mai sunt compensate de patosul din poeziile care l-au făcut cunoscut. Articolele lui M., mai ales cele din „Telegraful român”, dezvăluie o bună cunoaștere a istoriei românilor și a stărilor sociale din Transilvania (a și tradus din cronicile săsești capitole referitoare la epoca lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288311_a_289640]
-
o nouă poetică, adică o nouă organizare generală a artelor vizuale. Pe parcurs, am intrat în videosferă, revoluție tehnică și morală care nu marchează apogeul "societății spectacolului", ci sfârșitul ei. Primul șoc al fotografiilor, 1839 Să încercăm, fără prea mult patos, o estimare ușoară a efectelor de mașină care au bulversat, de curând, regimul vederii. De când anume? În general, mania datelor e oricum mai bună decât miopia cuvintelor. Când sunt prea nete, liniile de separație sunt artificiale. Când sunt prea fluctuante
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
pare legat de o singularitate, acea improbabilă conjunctură de gene care este individul viu. În imaginea de artă, să spunem în portret sau autoportret, exista frisonul legat de imprevizibila apariție a unui seamăn care nu seamănă cu niciun altul. Acest patos al primei dăți era ceea ce avea în comun orice om născut din întâmplare și muritor din necesitate cu orice imagine fabricată de el și ceea ce procesarea optică a unui model matematic nu pare în măsură să asigure. Caracterul de neînlocuit
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
tradiționale, adesea de sorginte folclorică, o „poezie necesară, simplă, în formele miniaturii, crochiului, sonetului și rugii, cuvintele sunând tare, patetic, agitatoric chiar, sau stingându-se în murmure susurate și în frăgezimi de otavă” (Mihai Cimpoi). Permanenta afirmare a apartenenței naționale, patosul atitudinii sociale nutresc fiorul liric. Motive constante sunt înstrăinarea, casa părintească, mama rămasă mereu în așteptarea fiului. De asemenea, apar frecvent imaginile prietenilor de drum sau ale „marilor dascăli”: creatorul baladei Miorița, Aron Pumnul, Mihai Eminescu. În poezia anilor din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290085_a_291414]
-
S. Alexandrescu făcea distincția dintre semnificatul sacru, care nu este produsul unui cod, și cel profan, care este rezultatul codului. Întrucât amnezia face imposibilă redarea conținutului, locul este luat de elementele de paralimbaj (vocea "clară, senină, fără nici un fel de patos, și totuși gravă, urgentă"572, "extraordinară", imposibil de uitat, o voce "clară, curtenitoare, fermă" 573, "o voce clară, distinsă, curtenitoare..."574) care redau ființa ce există în mod plenar, detașată de materie. Armonizarea dintre nume / conținut și voce/expresie redau
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
un proiect corespondent ar fi presupus traducerea în limba română a textelor de bază ale principalelor tradiții religioase asiatice, una dintre primele condiții ale posibilității de instituționalizare a istoriei religiilor 1. Deopotrivă, în această perioadă scrie cu aviditate 2 și patos liric, dar mai ales cu o acuitate particulară pentru aproximarea alterității mesajului acelor poeți persani cunoscuți de multă vreme în Europa, Hafiz, Firdousi, Saadi 3. Înainte să ajungă la Calcutta, începe, autodidact, studiul persanei după Manuale di lingua persana al
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
nici de formațiunile militare conduse de Heinrich Himmler 2 și de alimentarea ideologiei acestora din urmă cu prestigiul nobleței originii ariene. Poate că nici de genealogia acelor grupări germane cvasireligioase, în care, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu patos wagnerian, Iisus nu mai putea reînvia decât sub masca răzvrătită a unui Wodan crucificat 3. După susținerea tezei de doctorat la Uppsala, Wikander se stabilește pentru aproape un an (cel mai probabil din toamna anului 1938 până în vara lui 1939
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
de ordinea vitală a angajamentului politic și divizarea științelor în cât mai multe discipline posibile, în vederea idealului numit „obiectivitate științifică”. Cu cât științele evoluează, ignorând condițiile lor politice, cu atât mai mult ele se apropie de idealul lor: „...există un patos foarte scăzut de a reprezenta științele și culturile într-o lume a puterii politice”. 3. Acestei maladii culturale îi corespunde izolarea „neutrală” a statelor germanice, Olanda, Elveția și țările scandinave. Pentru Wikander, gândirea lui Steding, ca și cea a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
sunt admise în catolicism și în protestantism. Din punct de vedere al purității sentimentului religios, restricția e întemeiată. Pentru ortodoxie, muzica e vorbire cântată. Textul liturgic e o convorbire cu Dumnezeu și sensul cuvintelor se potențează și se dilată prin patosul melodic al glasului omenesc. E adevărat că și muzica instrumentală poate crea dispoziții religioase, dar prin faptul că nu e cântată de glas, prin care sufletul participă direct la actul adorării, ci executată de instrumente, ea pare ceva exterior și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
domeniul religios al artei și al Bisericii. Gândiți vă bunăoară la dumnezeiescul moment al sfințirii darurilor în timp ce se cântă Pre tine te lăudăm! Sau la sunetul a zeci de clopote, ce bat deodată în noaptea învierii. în sfârșit, sublimul patetic. Patosul, zice Tratatul antic, nu e totdeauna unit cu sublimul, fiindcă sunt pasiuni, cum e compătimirea sau durerea, care nu sunt sublime; dar când patosul se unește cu sublimul „ca sub viforul unei furii divine, dă cuvântării o însuflețire profetică” (Pag
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
la sunetul a zeci de clopote, ce bat deodată în noaptea învierii. în sfârșit, sublimul patetic. Patosul, zice Tratatul antic, nu e totdeauna unit cu sublimul, fiindcă sunt pasiuni, cum e compătimirea sau durerea, care nu sunt sublime; dar când patosul se unește cu sublimul „ca sub viforul unei furii divine, dă cuvântării o însuflețire profetică” (Pag. 34). Peste orice clasificări însă, sublimul, nedeterminat de esteticieni în natura lui intimă, e determinat în manifestarea lui ca o putere nelimitată, infinită, gigantică
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
contemplației religioase. Ele aparțin la două ordine de existență deosebite: arta se integrează ordinii naturale, mistica ordinii supranaturale. Una e din lumea aparențelor frumoase, cum zice Delacroix, cealaltă din lumea certitudinilor divine. Contemplarea vastității unei mări înfuriate e sublimă, contemplarea patosului dezlănțuit al unui amor primăvăratic e sublimă, contemplarea unei simfonii, care seamănă cu susurul imens al flăcărilor unui incendiu, e de asemenea sublimă; dar poate înlocui acest sublim estetic, al strălucitoarelor aparențe, sublimul real și supranatural al dumnezeirii, manifestat în
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
îi simțea vlăguirea. Sublimul depășind „lăuntric” valoarea estetică strictă, frumosul și arta, înspre valoarea etică, situarea conceptului în zona „interdisciplinarității” convenea gânditorului dual, solicitat îndeobște de perechi de interese mereu coexistente (literatură-muzică, artă-filosofie, estetic-etic), dar și de un exces de patos. Germanității îi sunt dedicate două cărți: Thomas Mann (1965) și Hegel și arta (1980), amândouă construite din perspectiva unui autor „luminist prin formație, raționalist prin atașament”, dispus să rețină de la cel dintâi limpezimea tenebrelor traversate, iar de la celălalt, constructivismul „grandios
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287485_a_288814]
-
unui timp. Personalitatea cărturarului I. impune contemporanilor, care, omagiindu-l, recunosc în pariul său „pe idei simple, dar fundamentale” (Vasile Morar), adică pe forța rațiunii, „bun simț și indestructibilitatea substanței umane”, o autentică lecție de etică. Claritatea, însuflețirea, erudiția și patosul definesc un intelectual pentru care „ideile sunt valori în numele cărora se bucură sau suferă, pentru care îți poți risca existența, pentru care și-a pus viața drept gaj”, iar „degradarea lor pragmatică îl dezolează, îl doare” (Marta Petreu). „Martor fidel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287485_a_288814]
-
o urmează, o fac, cu toate acestea, fără plăcere (cu opoziția înclinației lor), fapt în care constă propriu-zis constrângerea”18. Este sensul în care perspectiva lui Kant asupra binelui în această lume este în mod fundamental opusă celei a hedonistului. Patosul acestei reprezentări asupra datoriei este dat de convingerea că adevărata mulțumire a omului va fi obținută numai prin efortul încununat de succes de a face lucruri pe care de multe ori nu suntem înclinați să le facem. Contrastând iubirea, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Cutia cu maimuțe (1942) și Măscărici și mâzgălici (1958), C. rememorează etapele formării sale ca om de scenă și de litere. Volumul din 1942 cuprinde amintiri legate de familie, de viața scriitoricească, teatrală și cazonă. Evocările sunt susținute de un patos reținut, de vervă și umor, portretele beneficiază de tușe rapide și decise. Pentru istoria literară, deosebit de importante sunt amintirile privitoare la Urmuz. Portretistul dispune de un simț ager al observației și de capacitatea de a surprinde esențialul unei existențe. Notațiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286273_a_287602]
-
se cuvine făcută o specificare: dacă primii creștini deveniseră martiri pentru și prin credința lor, murind eroic, În cadrul fenomenului Pitești martiri sunt doar morții, cei vii, deși inocenți cândva, au un statut hibrid. Coborârea lor În infern și autoterfelirea cu patos isteric, pervertirea psihologică le conferă statutul de mutanți (căci sintagma suflete faustice este inadecvată) și chiar de făpturi „spurcate” (termenul Îi aparține lui Marcel Petrișor). Nu toți mărturisitorii reeducării de la Pitești acceptă distingerea celor patru etape. Nicu Ioniță 18, de
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
a înfrunta destinul: „Eu fac ceva ce mi se pare mai aproape de moarte decât de eroare, de viața omului decât de limbajul lui care poate fi uneori o trădare a faptelor.” Omul trebuie să fie un Oedip etern, mistuit de patosul conștiinței, orgolios în actul său până la hybris: „Vieții îndemn de adio i-aș da / De-ar fi să îți ucizi nu tatăl / ci propria ta țeastă zdrobind-o zi cu zi / Sau fiicei tale-n pântec să-i otrăvești odorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
Destroying" (E: 95). Figură lui Milton ca personaj poetic și că spirituș rector merită un scurt tratament critic. Lucy Newlyn observa că, în ceea ce-i privește pe criticii romantici, există două figuri paradigmatice, Shakespeare și Milton: "Shakespeare este asociat cu patosul și cu tandrețea, Milton cu sublimul; Shakespeare se poate abandona complet slăbiciunilor, Milton este detașat de ele; Shakespeare reprezintă relativismul și umanismul, în timp ce Milton este o sinecdoca a Dumnezeului iudeo-creștin" (1995, p. 229). Pentru Blake, Pamela Dunbar crede că Milton
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Gard, Jean Cocteau, Jules Romains, Jean Giraudoux, Marcel Brion. Cronicile sale, în care erudiția se împletește cu verva argumentării și observația precisă cu empatia și sensibilitatea, se constituie în provocări la lectură, foiletoanele fiind străbătute, în întregime, de un nobil patos cultural, moral și educativ. Idealul umanist, definitoriu pentru creația sa de mai târziu, este descris de autorul însuși aflat în postura criticului literar, prin sociabilitate - acea dispoziție sufletească superioară de a intra în relație cu semenii în mod direct și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
și stele, ogoare și vânturi. Violență și purificare Alături de comparații, prin care îngustul orizont al Iliadei devine orizontul lumii, iar timpul ei se înscrie în statornicia fără timp a vieții, mai există în poem cel puțin trei clipe care, prin patosul lor, reverberează în întreg cuprinsul său. Războiul este o manifestare specifică și determinată a forței cosmice, prin care ea se înfățișează ca antagonism și ca voință de nimicire. Epopeea e pusă, de la primele ei versuri, sub semnul mâniei. Or, în
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
pentru că stau mai jos în ierarhia poeziei (sau a societății homerice). Statornicia lumii pe ele se întemeiază, și nu doar ca forță germinativă, ci ca plenitudine de viață a afectului uman. Ecoul, cât o epopee de mare, al trăiniciei și patosului acestei legături este însăși Odiseea, povestea întoarcerii acasă, cu iubire, a unui soț la soția și la fiul lui. Pe de altă parte, atunci când principiul acestei iubiri este violat, universul uman intră într-o gravă criză: Iliada decurge din adulterul
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
e un spectograf al atitudinilor față de actul poetic, de la modernismul recuperator, prin care s-a impus generația ’60, și până la postmodernismul textualist al optzeciștilor. Într-o emisie domoală, discursivă cu discreție, poetul cultivă, încă din Astru natal, un lirism al patosului trăirii. E un patos imploziv, coborât în surdină, care-i va rămâne definitoriu sub toate variațiile de scriitură. Trăirea e, cel mai adesea, fremătătoare meditație ontologică: firavă, vulnerabilă, făptura este un microcosm efemer și peren, cu, deopotrivă, spaima trecerii și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286503_a_287832]