845 matches
-
acest program de edificare a lumii, autocratul constructor avea menirea să se instruiască și să-și cultive virtuțile cetățenești, descrise în "oglinzile principilor", în florilegii, în cărți de învățătură etc. Moștenirea paidetică nu este însă doar vetero- și neo-testamentară sau patristică. Trăsăturile și valorile necesare guvernării sunt precizate încă de la primele teorii despre formele politice, fie cele din dialogurile platoniciene, fie cele din tratatele lui Aristotel. Ele sunt introduse mai târziu în vocabularul politic roman de către stoici, apoi sunt preluate în
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
s-a petrecut în ultimul ei secol de existență, chiar atunci când a avut mai multă nevoie de sprijin militar. Esențial pentru demonstrația de față este faptul că isihasmul a reevaluat sursele filosofiei grecești și le-a reintegrat, prin apelul la patristică și la tradiția monastică ascetică: Metoda rugăciunii lăuntrice sau a minții, cunoscută sub numele de isihasm, ține de tradiția ascetică a Bisericii de Răsărit și urcă, fără îndoială, la o antichitate îndepărtată. Trecându-se de la dascăl la ucenic pe cale grăită
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de tip occidental) și cunoașterea strict spirituală (de tip contemplativ și introvert, dar care permitea comuniunea cu divinul, prin botez, sfintele taine și înfrățirea creștină, prin voia sau harul divin). Realizând totuși un important pas dincolo de platonism și de tradiția patristică, Palamas a refondat teologia trinității pe experiențele spirituale ale practicanților isihaști, pentru care divinul, transcendent și imanent, nu era o categorie filosofică preconcepută. Umanitatea christică, precum cea adamică, era pătrunsă de puterea divină; astfel, ființa muritoare căpăta dreptul de a
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
acordul forțat al patriarhiei, încheie o înțelegere oficială cu papalitatea, fără succes în practică), reprezentată dogmatic de Varlaam din Calabria, a intrat așadar în conflict deschis cu teologia isihastă, dar în mod productiv. Aceasta din urmă a refăcut autoritatea spirituală patristică, printr-o interpretare nu revoluționară, ci, dimpotrivă, respectuoasă față de tradiția monastică ascetică. Modelul moral și spiritual al creștinului, propus de Palamas, s-a impus definiv în credința ortodoxă și a fost recunoscut de conciliile constantinopolitane. El a întâlnit totodată planul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
cu toate "distanțele" de înțeles. Pe lângă texte juridice majore (precum Sintagma lui Vlastaris) sau de exegetică generală, teologia isihastă a dus și la integrarea prin citare (dacă nu chiar citire), cu numirea sau nu, a fundamentelor ei: filosofia platoniciană, iudeo-creștinismul, patristica și scrierile iconodule din secolele VIII-XI. Studierea filosofiei însemna pentru cărturarii români din secolele XIV-XVI în primul rând cercetarea operei patristice, alcătuită din texte în care construcțiile abstracte abundă. Contactul cu gândirea antică ... se înfăptuia astfel atât prin intermediul numitelor texte
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
östlichen Mittelalter. Frankfurt-zur-Main, 1990. 4, 14. Apud Mondzain 25 (nota 1). 50 Important e comentariul ulterior, unde apar trimiterile la manuscrise slave din fondul B.A.R., în care sunt prezente traduceri din Aristotel sau prelucrări și adaptări la gândirea patristică ale categoriilor din Logica sa, precum și fragmente preluate din filosofia elină sau din teologia bizantină clasică, a Sfinților Părinți. V. Mazilu 35-36. -------------------------------------------------------------------------2 1 269 UITAREA ROMEI Cuvânt-înainte Este posibilă o arheologie a imaginarului? SEMANTICĂ ȘI RITUAL Ritualul funerar grec
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
stabil" al citatului. Utilizarea figurilor de construcție teoretizate de Quintilian (adiectia, detractio, immutatio și transmutatio) în textul jurnalistic se realizează în concepția profesorului ieșean, din perspectiva unui "contract de comunicare" pe fondul "empatiei... și al incitării"; 2. Urmează apoi, tiplogia patristică a citatului dezvoltată pe conceptul de auctoritas (v. S. Dumistrăcel); 3. Tipologia citatului modern etc. Citatul - formă de pedagogie civică în basorelief După funcțile discutate anterior - de a menține legătura cu receptorul(fatică), de "a pune în circulație" o informație
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
că Botezul însoțit de credința lucrătoare prin iubire va aduce mântuirea și slava veșnică. A refuza cuiva acestea, fie el tânăr sau bătrân, reprezintă o practică ce nu își are rădăcini nici în Sfânta Scriptură, nici în tradiția apostolică și patristică. În demersul nostru, avem intenția de a arăta, în ordine cronologică, pe baza mărturiilor post apostolice și patristice, a istoriei Bisericii vechi - însă fără a avea pretenția de a fi exhaustivi -, că declarația lui Erickson și altele asemenea acesteia, sunt
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
false, fiindcă, în realitate, există numeroase indicații că nou-născuții erau botezați. Vom trata problema din titlu, adresându-ne obiecțiilor care au fost ridicate contra acestor mărturii Și indicând că cel mai bun răspuns la întrebarea legată de practica post-apostolică și patristică a pedobaptismului este, pur Și simplu, un peremptoriu „da”. Pedobaptismul în secolele I-III Dovezi în sprijinul doctrinei botezului nou-născuților și copiilor regăsim la începutul epocii post-apostolice, acestea acumulându-se treptat până în jurul anului 400 e. n. Aceste dovezi timpurii nu
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
John Schuetze, „Is There Historical Support for the Doctrine of Infant Baptism?”, în Systematic Theology, 24, 2003, p. 7-9; articol disponibil la adresa web http://www.wlstheologia.net/files/BrownInfant.pdf, accesat la 29 octombrie 2011. footnote>. Continuând incursiunea post-apostolică și patristică, evidențiem mărturiile Sfântului Ipolit al Romei (170?-235) cu privire la botezul copiilor. Este binecunoscut faptul că există rezerve cu privire la autenticitatea operei Άποστολιχή Παράδοσις (Tradiția Apostolică) a Sfântului Ipolit al Romei - renumit scriitor din prima jumătate a secolului al III-lea -, însă
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
de pe Via Tiburtina din Roma, a fost descoperită o statuie a Sfântului Ipolit, fecund scriitor al secolului al III-lea. Pe soclul acesteia sunt gravate titlurile lucrărilor sale, între care se găsește și titlul de Άποστολιχή Παράδοσις. Întrucât în literatura patristică nu s-a păstrat o astfel de lucrare, în jurul ei au început să se poarte ample discuții și să se emită diferite opinii; pentru mai multe detalii vezi Doctorand Dumitru Colotelo, op. cit., p. 476 et passim. footnote>. Demn de evidențiat
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
al XI-lea, deși o mai întâlnim răzleț, chiar Și în cel de al XII-lea. N-au lipsit însă glasuri, în Apus, care au cerut să se revină la practica veche (Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu, Studii de teologie patristică, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, p. 421). footnote>. Sunt multe și referințele Sfântului Vasile cel Mare pe această temă. Din scrierile sale, se poate lesne observa că practica botezării pruncilor era una firească
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
de gândire și de viață care a domnit în occidentul latin până în pragul anilor 1500. Intră în istoria spirituală Părinții Bisericii Occidentale patres eclesiae (Ambrozie, Ieronim, Grigore cel Mare și Sfântul Augustin). Se inaugurează perioada lucrării lor care se numește patristica, formată din două curente: cel latin, occidental și cel grecesc, oriental. Semnificativ pentru problematica noastră este curentul occidental în care se detașează, ca strălucit moștenitor al culturii antice și deschizător de drumuri, Sfântul Augustin. Șirul precursorilor sociologiei găsește o nouă
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
Migne. În ce privește edițiile cu traducere, introducere și comentariu, fundamentală este Bibliothèque Augustinienne (abrev.: BA), în curs de tipărire la editura Desclée din Paris în mai multe volume. Inițiativa italiană corespondentă este Nuova Biblioteca Agostiniana (NBA), sub îngrijirea cercetătorilor de la Instituto Patristico Augustinianum, publicată de Città Nuova, Roma. Printre edițiile în spaniolă trebuie să amintim: Obras de San Augustin, Biblioteca de Autores Cristianos, Madrid 1969, sub coordonarea lui P.V. Capanaga, sub auspiciile și coordonarea Universității Pontificale din Salamanca. Firește, cum se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nu are harul își dă seama că, chiar dacă vede binele, nu-l poate săvârși, în timp ce acela care îl are îl vede și poate să-l săvârșească. Bibliografie. P.F. Beatrice, Tradux peccati. Alle fonti della dottrina agostiniana del peccato originale, Studia patristica Mediolanensia 8, Vita e Pensiero, Milano 1978; A. Trapé, S. Agostino: introduzione alla dottrina della grazia, Città Nuova, Roma 1987-1990. 15. Ultimii ani Retractările (Retractationes) sunt ultima operă pe care trebuie s-o mai amintim alături de cele consacrate polemicii împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
cercetătorilor. Urmează, cronologic, epistolele lui Pelagius I (555-560), cf. PL 69 (393-422) și Pelagius al II-lea (578-590), cf. PL 72, 703-760. BIBLIOGRAFIE a.Quacquarelli, La prosa d’arte della Cancelleria Apostolica. Papa Ormisda al vescovo Possessore, în idem, Retorica patristica e sue istituzioni interdisciplinari, Città Nuova, Roma 1995. 7. Benedict de Nursia Benedict n-a fost un „minor”, fără îndoială, însă relevarea importanței sale este sarcina altor domenii de cercetare, nu a istoriei literare și de aceea, noi, în conformitate cu principiile
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Pusey, Sancti Patris Nostri Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in XII prophetas, 2 vol., Oxonii 1868 (retipărită - Culture et civilisation, Bruxelles 1965); trad. it.: Cirillo di Alessandria. Commento ai profeti minori: Zaccaria e Malachia, a c. di A. Cataldo (Collana di testi patristici 60), Città Nuova, Roma 1986. Fragmente: Salmi: PG 69, 717-1273; alte fragmente despre Vechiul Testament: PG 69, 641; 680-697; 1277-1293; 70, 1452-1461. Comm. a Giovanni: P.E. Pusey, S.P.N. Cyrilli archiepiscopi Alexandrini in D. Joannis evangelium. Accedunt fragmenta varia necnon Tractatus ad
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
evangelium. Accedunt fragmenta varia necnon Tractatus ad Tiberium diaconum duo, 3 vol., Oxonii 1872 (retip. Culture et civilisation, Bruxelles 1965); trad. it.: Cirillo di Alessandria. Commento al vangelo di Giovanni, a c. di L. Leone, 3 vol. (Collana di testi patristici 111-112), CittàNuova, Roma 1994. Omelie su Luca: PG 77 1009-1016; 1040-1049; fragmente: J. Reuss, Lukas-Kommentare aus der griechischen Kirche, aus Katenenhandschriften gesammelt (TU 130), Akademie-Verlag, Berlin 1984, pp. XXV-XXIX; 54-297; trad. siriană: R. Payne Smith, S. Cyrilli Alexandriae archiepiscopi commentarii
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
75, 9-956; 1479-1484. Dialoguri despre sfânta și consubstanțiala Trinitate: G.M. Durand, Cyrille d’Alexandrie. Dialogues sur la Trinité, 3 vol. (SChr 231; 235; 246), Cerf, Paris 1976-1978; trad. it. Dialoghi sulla Trinitá, a c. di A. Cataldo (Coll. di testi patristici 98), Città Nuova, Roma 1992. Studii: G. Jouassard, L’activité littéraire de S. Cyrille d’Alexandrie jusqu’à 428. Essai de chronologie et di synthèse: Mélanges É. Podechard, Faculté catholique, Lyon 1945, pp. 159-174; J. Liébaert, La doctrine christologique de
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Der Streit um Diodor und Theodor zwischen den beiden ephesinischen Konzilien: ZKG 67 (1955/1956), 252-287. Cristo è uno: G.M. de Durand, SChr 97, cit., 302-514; trad. it.: Perché Cristo è uno, a c. di L. Leone (Coll. di testi patristici 37), Città Nuova, Roma 1983. Scolii sull’incarnazione dell’unigenito: ACO I, 5, 1, pp. 219-231 (fragmentele grecești); ACO I, 5, 1, pp. 184-215 (trad. latina de Marius Mercator); F.CConybeare, The Armenian Version of Revelation and Cyril of Alexandria
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
latină). Epistolă către locuitorii din Constantinopol: ibidem, 370-377 (trad. fr. din siriană). Studii: L. Abramowski, Untersuchungen zum Liber Heraclidis des Nestorius (CSCO 242), Secrétariat du CSCO, Louvain 1963; L. Scipioni, Nestorio e il concilio di Efeso. Storia dogma critica (Studia patristica Mediolanensia 1), Vita e Pensiero, Milano 1974. CAPITOLUL AL XVII-LEA DEZBATERI TEOLOGICE PRECALCEDONIENE ȘI POSTCALCEDONIENE ÎN ORIENT I. REPERE ISTORICE Două trăsături caracterizează ansamblul dezbaterilor teologice din mediul bizantin: pe de o parte, legătura lor cu disputele pentru întâietate
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în DIAKONIA PISTEWS, Mélanges J.A. de Aldama, Granada 1969, pp. 6-30. Studii: G. Bardy, Thédote d’Ancyre, DTC XV/1, 1946, 328-330; A. van Roey, Le florilège nestorien dans le Traité contre Nestorius de Théodote d’Ancyre, în Studia Patristica XII (TU 115), Akademie Verlag, Berlin 1975, pp. 155-159. 6. Euteriu din Tyana Episcop de Tyana, în Capadocia, a fost unul din cei mai înfocați partizani ai lui Nestorios; apare la Efes ca semnatar al mai multor documente ale partidei
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
et des Rois, Biblioteca Apostolica Vaticana, Cittá del Vaticano 1959, pp. 183-185; și este depășit în privința comentariilor la Pavel de K. Staab, Pauluskommentare aus der griechiscen Kirche, aus Katenenhandschriften, Aschendorff, Münster 1983; iar pentru scrierile dogmatice, de F. Diekamp, „Analecta Patristica”, Roma 1938, 73-84, unde ediția fragmentelor (pp. 73-84) este precedată de un studiu global despre Ghenadie (54-72) și e urmată de un amplu comentariu (85-108). 12. Basilius din Seleucia Episcop de Seleucia în Isauria de la o dată incertă (după 431) până la
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
e vorba în speță de o Anafòră (liturghie euharistică) și de două liturghii de botez (una mult mai scurtă decât cealaltă). Liturghia coptă a iacobiților conține câteva rugăciuni atribuite lui Sever. Talent extraordinar, Sever cunoaște foarte bine Scriptura și tradiția patristică la care recurge în mod constant pentru a da temei afirmațiilor sale. Ca scriitor e destul de repetitiv, însă se exprimă foarte limpede și e un abil dialectician. Așa cum am văzut, scrierile sale doctrinare sunt toate polemice; Sever e nevoit să
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
of Antioch in the Syriac Version of Athanasius of Nisibis, 2 vol., Londra 1902-1904, retip. în 1969; pentru celelalte scrisori Idem, în PO XII/2 (1915); XIV/ 1 (1920); S.P. Brock, Some New Letters of the Patriarch Severos, în Studia Patristica XII (TU 115), Akademie Verlag Berlin 1975, pp. 17-24; cf. totodată CPG III, n. 7070-7071. Imnurile sunt editate și traduse de E.W. Brooks în PO VI/1 (1909); VII/5 (1911). Fundamental rămâne studiul lui J. Lebon, Le monophysisme
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]