1,318 matches
-
un internist de spital, cu capetele stetoscopului vîrÎte În urechi, Îngenunchease lîngă el și plimba stetoscopul de colo-colo pe pieptul vînos, dezgolit, al bărbatului. LÎngă bordură era oprită o ambulanță, al cărei motor pulsa slab, cu putere redusă. Bărbatul de pe pavaj avea vreo patruzeci de ani și trăsăturile aspre, răvășite, pline de o forță brutală, ale vagabondului de profesie. Pe pielea tăbăcită, brăzdată de cicatrice, a obrazului său Își lăsaseră parcă urme de fier toate forțele sălbatice și violente ale naturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pic și aveam, uneori, voie să ies din casă de unul singur, îmi era interzis să merg mai departe de colțul străzii. Trebuie să fi stat de sute de ori în dreptul liniei imaginare care desparte Topaasstraat de Smaragdstraat, Smaragdstraat cu pavajul ei de piatră care, știam prea bine, ducea întins și sigur spre lumină, spre rîu. Dar mă opream la un centimetru de linia de demarcație. Îmi imaginam că ceva ar exploda sub pietrele pavajului dacă aș fi făcut un singur
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
desparte Topaasstraat de Smaragdstraat, Smaragdstraat cu pavajul ei de piatră care, știam prea bine, ducea întins și sigur spre lumină, spre rîu. Dar mă opream la un centimetru de linia de demarcație. Îmi imaginam că ceva ar exploda sub pietrele pavajului dacă aș fi făcut un singur pas dincolo de limită. Unul dintre ornamentele artistice din cărămidă al căror design era destinat să dea străzii noastre aspectul unui tot elegant, un obiect utilitar cu decorațiuni, o protuberanță din cărămidă pe care am
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
fi minimalizată și pe care o simțeam ca pe o certitudine, deși această certitudine era fără nici un temei. Pentru că în ciuda a tot ce-mi devenise familiar, distanța rămînea, o linie despărțitoare mai dificil de trecut decît aceea dintre pietrele de pavaj dintre Topasstraat și Smaragdstraat. Granița o constituia chiar rîul, sau mai precis, cele două maluri. Cel pe care stăteam eu, cu cărămida proaspătă a apartamentelor noastre închiriate în spatele meu, și celălalt, la mai puțin de două sute de metri distanță, cu
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
cafenele de pe marginea apei, un chelner cu un șorț lung curăța mesele, cu cîrpa într-o mînă, iar în cealaltă un mănunchi de halbe de bere. Soarele apunea, ultimii consumatori plecau, în șarete sau cu bicicletele. Picioarele mele goneau peste pavaj, iar ochii îmi erau plini de lacrimi. Stăteam în pat, cu ochii larg deschiși, pînă tîrziu în noapte. Uneori zgomotele năvăleau înăuntru prin fereastra dormitorului. Trecători ai căror pași păreau amplificați de zidurile de cărămidă, o propoziție din conversația lor
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
pînă atunci, dar am mers și de-a lungul uneia dintre largile străzi de acces în oraș, printre șinele de tramvai, pe mijlocul străzii. Totul în jurul meu era neobișnuit de limpede, conturat parcă cu ascuțișul unei lame, casele, frunzele copacilor, pavajul străzii ca și cum desăvîrșitul maestru al realismului și-ar fi pictat capodopera. Dacă nu ar fi fost atît de frumos, mi-aș fi rănit ochii. M-am întins, cît eram de lung și am eliberat un strigăt sălbatic, ciudat. În depărtare
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
odihnă, întinzîndu-se și legănîndu-se ca și cum ar fi știut că avea să înghețe. Aerul iernii care era înarmat cu ace și cuțite și-mi rănea ochii. Undeva la stînga mea, cartierul nostru cu străzile numite după nestemate, cu pietrele sale de pavaj care sugerau valuri care însă nu se mișcaseră niciodată, greoaie și solide, fără trecut. Aceste străzi ar fi trebuit cruțate, împreună cu tatăl și cu mama mea, pentru că nu aveau noțiunea degradării. Erau clădiți pe nisip, nu pe apă. Oamenii trăiau
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
ci pe o alee mică și îngustă la marginea apei care, cu timpul, devenise neregulată, din pricina ploii și a rădăcinilor copacilor. M-am împiedicat, într-un rînd, dar sprijinindu-mă în iarba udă m-am ridicat din nou. Pietrele de pavaj se suprapun precum sloiurile de gheață. Se clătinau, sau eu mă clătinam și ele se mișcau cu mine. Apa de lîngă mine nu făcea nici un zgomot. Casele înalte de pe cealaltă parte priveau în jos, spre mine, cu milă. Îmi imaginam
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
și ele se mișcau cu mine. Apa de lîngă mine nu făcea nici un zgomot. Casele înalte de pe cealaltă parte priveau în jos, spre mine, cu milă. Îmi imaginam cutiile lor de scrisori închise precum niște buze disprețuitoare. În apropierea clubului, pavajul dispăruse în întregime, fiind distrus odată cu demolarea. Simțeam nisipul sub picioare. M-am oprit și am privit în sus. Scările de aici conduceau spre primul etaj, unde se afla ușa din față, deasupra adăpostului pentru bărci. Pe aici am mers
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
bine fără cuvinte. Am accelerat. Mi-am croit cale printre bucățile de beton din care răzbătea fierul în gheare diforme, printre grinzi și stîlpi. Picioarele mele se tîrau printre dărîmături de neidentificat ce rămîn în urma demolării unei structuri, cremene din pavaj, plăci, cioburi, praful anilor irosiți. Uneori, piciorul meu lovea ceva care crăpa sau ceda; carton sau hîrtie, sedimente ale camerelor dispărute, o arhivă care nu a meritat salvată. Demolarea e precum părăsirea unei case, nu iei niciodată totul cînd te
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
grilaj înalt destul de apropiat, făcut din sulițe ascuțite de oțel, și dincolo, pomi. Gosseyn abia văzu peisajul. După o uitătură rapidă, de ansamblu, își fixă atenția asupra curții. Într-un moment de agonie, memoriză structura superficială a unui element de pavaj. Apoi, considerând că și-a atins scopul își dădu drumul de la șapte metri înălțime pe podeaua cimentată a celulei. Ateriză în patru labe, decontractat fizic, dar cu spiritul încordat ca o bară de metal. Exista o zonă exterioară cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
birou și n-am mai văzut nici strada, nici trotuarul, ci un cenușiu atoatecuprinzător, și tot înainte, spre silueta întunecată a clădirii în care îmi aveam biroul înu mai erau alte clădiri) era un șir solid de dale de culoarea pavajului, fiecare de dimensiunea tălpilor mele mele. Puteam ieși din mașină doar dacă mergeam pe ele; fiecare dispărea imediat ce-mi deplasam greutatea de pe ea; am simțit un vertij și m-a cuprins groaza cînd m-am gîndit la ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
unde trotuarul era aglomerat și se putea simți anonim. își cumpără o plăcintă de la lăptărie și, mîncînd dus pe gînduri, o luă pe Sauchiehall Lane, care era liniștită, în afară de gînguritul porumbeilor care mai ciuguleau din cînd în cînd printre pietrele pavajului. Dimineața aceea fusese ca prima zi în orice școală. îi crease un sentiment de anxietate, de programe supraîncărcate și serbede, de minți conduse spre diverse rutine. Nimic nu-i îmbogățea sau încălzea lumea, cu excepția unei fete, iar asta îl rănise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sigur, cineva mă va urmări. Thorson nu poate să mă lase așa, s-o întind și să dispar." Fu singurul care urcă în autobuzul care opri în capul străzii. Prin geamul din spate al mașinii, privea defilând în sens invers pavajul cenușiu. Cam la două blocuri mai în urmă, rula în același sens o limuzină neagră sau bleumarin ― nu era sigur de culoare; oftă când o văzu cotind pe o stradă laterală și dispărând. O altă mașină se apropie în mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
tăiate de tren pe când venea la nuntă, și așa mai departe. Apoi m-am ridicat și am plecat, mă plictisisem, am cotit pe lângă școala Tunari, pe strada Leonida, am deschis poarta de fier ruginită, care a scârțâit prelung, am străbătut pavajul îngust al curții (era un liliac, cu trei dungi albe, de vopsea, pe trunchi) și am intrat în casă fără să bat la ușă. De obicei, pe soră-mea Zoe-Olga o găseam bro dând pe bucățele de cârpă, cu arnici
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
urmăream mișcările : plutea prin fața mea, cu încetinitorul, purtată parcă de lunga ei rochie. Reamintesc că ne aflam la etajul opt sau nouă al blocului, dar convertirea spațiului-vehicul făcea să mi se pară că totul se petrecea la nivelul solului. Între pavajul străzii deasupra căreia plutea fără să-l atingă și franjurile de pe poale întrezăream neantul. În lunga, cenușia rochie, Jeni Pop executa dansul-plutire. Ea nu era departe, nici aproape, deși se depărta și se apropia. Se depărta cu spatele la mine păstrându-mă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
grilaj înalt destul de apropiat, făcut din sulițe ascuțite de oțel, și dincolo, pomi. Gosseyn abia văzu peisajul. După o uitătură rapidă, de ansamblu, își fixă atenția asupra curții. Într-un moment de agonie, memoriză structura superficială a unui element de pavaj. Apoi, considerând că și-a atins scopul își dădu drumul de la șapte metri înălțime pe podeaua cimentată a celulei. Ateriză în patru labe, decontractat fizic, dar cu spiritul încordat ca o bară de metal. Exista o zonă exterioară cu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
dispreț pentru harababura de pe chei, prăfuit sau noroios, după vreme. În așa măsură încît farfuriile antenelor parabolice întorc ostentativ spatele acestui trecut revolut. Foarte repede, instalațiile industriale și antrepozitele de aici cedează locul. Cheiul se urbanizează și oferă pietonilor un pavaj ordonat. Privirea poate admira nestingherită fluviul și ambarcațiunile de croazieră, care zăbovesc aproape întotdeauna aici. Pe partea opusă a debarcaderului, o grilă lungă deschide calea către vechile terenuri ale uzinelor Citröen, transformate acum într-un parc modern. Pe aceste terenuri
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
sigur, cineva mă va urmări. Thorson nu poate să mă lase așa, s-o întind și să dispar." Fu singurul care urcă în autobuzul care opri în capul străzii. Prin geamul din spate al mașinii, privea defilând în sens invers pavajul cenușiu. Cam la două blocuri mai în urmă, rula în același sens o limuzină neagră sau bleumarin ― nu era sigur de culoare; oftă când o văzu cotind pe o stradă laterală și dispărând. O altă mașină se apropie în mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
nimeni nimic, asta i-a plăcut, rumänische Ordnung, fiindcă în Imperiu nu s-ar fi permis așa ceva. I-a mai plăcut și gara din Sinaia și peronul regal, în schimb Gara de Nord nu i s-a părut grozavă, mai ales că pavajul era destul de stricat, în schimb l-au dat gata die Droschken, elegante, cu vizitii îmbrăcați în catifea, cu căciuli de catifea și niște murgi vânjoși. În tren a aflat de la un alt sas că nemții trag, în București, la Wilhelm
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
la vreun semn. Apoi m-am întors iar cu gândul și mai ales cu „acea carne palpitândă“ la seara de ieri. Din pudoare, nu pot să scriu în caiet la ce m-am gândit. 2 „— Lumea țipă că n-avem pavaj întreg, că n-avem canale pe trei sferturi din străzi, că n-avem lumină electrică decât pe arterele mari, că murim ca muștele când sunt epidemii. Iar domnul primar Robescu are bani la ciorap și ne propune să înălțăm statui
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
prietenie. Dar până acum ne-a lipsit timpul. \ Bine, asta mă liniștește. Vrei ca ora asta să fie ora prieteniei ? Drept orice răspuns, Rieux i-a zâmbit. \ Ei bine, iată... La câteva străzi mai încolo, o mașină luneca prelung pe pavajul ud. S-a îndepărtat și, în urma ei, exclamații confuze, venind de departe, au rupt din nou tăcerea. Apoi, aceeași tăcere s-a lăsat asupra celor doi bărbați, cu toată greutatea ei de cer și de stele. Tarrou se ridicase ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
odihnească. Dădu peste un parc, aproape pustiu și cu o înfățișare destul de jalnică. Spațiile verzi erau neîngrijite pe margini, iar picioarele de metal care susțineau foișorul umbrit din mijloc fuseseră lăsate să ruginească. Maggie observă că până și pietrele de pavaj, și băncile erau făcute din aceeași piatră galbenă de Ierusalim; era frumoasă, dar își imagină că oamenii care locuiau acolo se săturaseră cu siguranță de ea. E ca și cum ai trăi într-un oraș cu o fabrică mare de ciocolată: vizitatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
doamna Reilly după ce îl privi mai bine. Fusese gata să țipe când văzuse un om cu barbă roșie apărând în curte. Ce faci, domnu’ Mancuso? Ce-au zis oamenii ăia? Cu papucii ei cafenii de pâslă, păși cu grijă pe pavajul, stricat, de cărămidă. Hai înăuntru să bem o ceașcă bună de cafea. Bucătăria era mare, cu plafon înalt, fiind încăperea cea mai spațioasă din casă și mirosea a cafea și a ziare vechi. Ca toate celelalte camere din locuință, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
arătau ca niște mori de vânt albe. Ignatius privi un timp cu furie picturile, de unul singur, deoarece doamnele se îndepărtaseră de gard, formând ceva ce părea să semene cu un pichete de apărare. Căruciorul stătea de asemenea părăsit pe pavajul de piatră, la câțiva pași de noul membru al asociației artistice. — Mamă Doamne! mugi Ignatius după ce se plimbase în sus și în jos de-a lungul gardului. Cum îndrăzniți să prezentați asemenea orori publicului? — Vă rog avansați, domnule, spuse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]