1,264 matches
-
purtată multă vreme? — Nu, nu era nouă. Era destul de uzată. Mi se pare că am zărit și pete de grăsime pe la guler și mîneci. Da, Îmi amintesc... o purta de multă vreme. Era bun mecanic și deseori În loc de salopetă purta pelerina cînd lucra pe sub mașini. I-am cerut brusc taximetristului să oprească. Oraș Întunecat, cu străzi largi presărate cu lumini... LÎngă un reflector fusese aprins becul roșu ce indica muncă de noapte la un canal și o mulțime de căști fosforescente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pe nimeni; era respectat de toți pentru imparțialitatea purtării lui politicoase (de data acesta era vorba de structura firii lui îndatoritoare, iar nu de convenționalitate), la care se adăuga un abia perceptibil aer de demnitate ce-i învăluia, ca o pelerină străvezie, ființa. Un asemenea funcționar nu putea supăra pe nimeni, fusese un funcționar model, fără istorie, fără timp, uitat sau conservat în stereotipii birocrate și mânecuțe negre până deasupra coatelor. Acum era pensionar, intrat deci în altă categorie de serie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
chemând-o, nu primii nici un răspuns. Era dincolo de înțelegere, o defecțiune de timp, de spațiu sau alta, necunoscută. „Keti!”, chemai a doua oară - „răspunde-mi!”. Dar în locul ei se ivi El, ca-n alte dați - de-atâtea ori uitat - cu pelerina - acum străvezie - atârnându-i pe umeri, surâzând binevoitor. Stătea lângă mine, drept, nemișcat. Era dimineață, soarele se vedea prin fereastră, departe, la dunga încă roșiatică a răsăritului. - La ce gândești? mă întrebă. - La tot. - Lumea e în fierbere, îmi spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Și voi ce-ați făcut? Ce faceți? - vorbi ivit deodată lângă mine ca-n atâtea rânduri. - Ce puteam face? întrebai neînțelegând dacă tonul lui era mustrător sau prietenos. Se așeză în fotoliu lăsând să-i atârne în lături, pe speteze, pelerina albă, imaculată ca-n tinerețe. - Ce-ai spus? vorbi făcându-se a nu mă fi auzit. - Ce puteam face? repetai. Ce-am fi putut face? Noi nu suntem chemați decât pentru a aplica legile așa cum sunt. Atâta tot. La facultate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
puritatea? Îți spuneam altădată, adu-ți aminte, am notat chiar, că nici măcar un înger n-ar putea să traverseze iadul fără să-și păteze aripile cu smoală. E legea trecerii, dar tot înger rămâne. Nici chiar tu care te îndoiești; pelerina ta albă n-ar rămâne nepătată. Dar acesta e riscul și cineva trebuie, cu voie sau fără voie, să și-l asume. E foarte ușor să judeci pe altul fără să fii sau să fi fost în locul lui. Important așadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în mișcare, să-i realizeze intențiile, preceptele? - Nu cred. E o eroare! - Nu-i nici o eroare. Te înșeli. Totdeauna te-ai înșelat. Ai visat libertăți care n-au fost, purități care n-au existat. Se ridică în picioare, își strânse pelerina pe el, zâmbi; simții o mare libertatea spiritului. - Dar nu mi-ai spus dacă greșesc sau nu. - Nu, pentru că ești de bună credință, răspunse, apoi își puse mâinile pe umerii mei și dispăru - timp în care Keti se ivi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ca-ntr-o casă străină, neștiind de unde să începem. Dar până la urmă tot ne vom vindeca. Adevărul e singurul medicament. Numai că asta nu se știe când va fi, dar va fi, căci tot ce e nefiresc e sortit pieirii. Pelerina-i albă, puțin trișată în lumina roșiatică a apusului, îi atârna pe umeri asemeni cavalerilor de Malta, simbolizând pentru el puritatea, permanenta întoarcere la izvoare. - Dacă privești de departe, spusei, totul pare o magnificență. - Da, dar structura statului totalitar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a localului. Străbătusem aleile acum, era la orele prânzului; zăpada scârțâia sub picioare. „E iarnă din nou! Nu mai au nici lemne să încălzească locuințele. Aici am ajuns, spuse ivindu-se lângă mine, în timp ce mă credeam singur. Era înfășurat în pelerina lui albă, privea zăpada sticlindă de pe alee, strălucirea copacilor înghețați. La ce te gândeai?” continuă. „La ce să mă gândesc?”, spusei. El își întoarse fața către mine. „Puntea la care am ajuns, spuse. La ce te-ai mai putea gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-l transformaseră în ținta preferată a adepților lui Luther. Guicciardini, în schimb, îmi vorbise frumos despre el: „Giulio are toate calitățile gentilomului desăvârșit, mecena, tolerant și plăcut în societate. De ce dracu’ vor să facă din el un călugăr?“ Înveșmântat în pelerină roșie și purtând calotă de aceeași culoare, cu un breton de păr negru pe toată lățimea frunții, vărul papei părea cufundat într-o neplăcută meditație. — Cardinalul trebuie să-ți vorbească, fiule. Așezați-vă amândoi pe scaunele de colo. Eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
care a închiriat-o parțial am ba sadei Egiptului. Mai târziu spațiul a fost rechizi ționat de niște arabi. Din ce trăiau ai tăi? — Ca toate prietenele ei, foste cucoane, mama se ducea la talcioc să vândă pe nimic jobenele, pelerinele, ghetrele tatei, tablouri de Grigorescu, Luchian, Andreescu, bijuterii. Iarna se vindea direct pe zăpadă. A fost ceva bestial. Oamenii vindeau totul ca să aibă ce mânca. Eu, de afară, nu puteam să le trimit bani. Scrisorile erau cen zurate, toți ai
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
al lui Nory se stinse. Se auzi un uruit încet și mici fantome simetrice trecură la distanță prin ceața luminoasă a nopței. - Trenul de 10, zise Lina. Tîrziu! și tot mai avem o bucată .. . Elena ca Elena! Tuși îndesat, strîngîndu-și pelerina de2 drum. - Are s(-i treacă, e tare, e tînără! Oare ce mă fac cu Lenora, acolo e greu! " Da! Gu Lenora!" repetă în gând Mini. - Ai auzit ce teatru a făcut lăcusta? râse Nory. Auzi Mini! Căuta să o
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
care a închiriat-o parțial am ba sadei Egiptului. Mai târziu spațiul a fost rechizi ționat de niște arabi. Din ce trăiau ai tăi? — Ca toate prietenele ei, foste cucoane, mama se ducea la talcioc să vândă pe nimic jobenele, pelerinele, ghetrele tatei, tablouri de Grigorescu, Luchian, Andreescu, bijuterii. Iarna se vindea direct pe zăpadă. A fost ceva bestial. Oamenii vindeau totul ca să aibă ce mânca. Eu, de afară, nu puteam să le trimit bani. Scrisorile erau cen zurate, toți ai
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
E masă de manevră pentru politicieni. Dă-le haleală, nu scaune în parlament. E specie fără tradiție, care o să dispară. Nu flutura unor dobitoace steagul. Orăscu călca cu pași de ostaș din regimentele de gardă. Verzui, raglanul său părea o pelerină aristocratic umflată de vînt; sclipea de parcă ar fi avut solzi. Dintr-un fund de gang, un individ se repezi deodată către noi. Smulgîndu-și basca de pe cap, i-o întinse lui Orăscu cu gest teatral și scrîșni răgușit: - Maestre, v-o
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
lac, marea de lumini a clădirii cu multe etaje părea să tremure de frig. — Stăpâne, stăpâne! Să nu răciți! spuse îngrijorat Fujita Dengo, în timp ce-și apropia calul de al lui Mitsuhide, pentru a-i pune pe umeri o pelerină de paie. În dimineața aceea, malul lacului Biwa era, din nou, pierdut în ceață, poate din pricină că cerul încă nu se liniștise după ploile verii timpurii. Cu valurile care șipoteau și negurile ce nu se puteau deosebi de ploaie, lumea părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
noroios, iar caii se stropiseră până la urechi. Sfidând, în tăcere, ploaia din noaptea trecută și starea drumului, întreaga armată se târa abătută, spre Sakamoto. În dreapta se afla țărmul lacului, în stânga, Muntele Hiei. Vântul, care sufla în jos de pe munte, zburlea pelerinele de paie ale oamenilor, făcându-i să arate ca niște arici țepoși. — Ia priviți acolo, stăpâne. Seniorul Mitsuharu v-a ieșit în întâmpinare, îi spuse Masataka lui Mitsuhide. Castelul de pe malul lacului - Sakamoto - se afla drept în față. Mitsuhide dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de soldați, înclinându-se cu respect. — Te-am așteptat încă din zori, spuse el, conducând pe Mitsuhide pe poartă. Cei vreo zece vasali principali din suita lui Mitsuhide își spălară de noroi mâinile și picioarele, își îngrămădiră într-o stivă pelerinele de paie ude și intrară în citadelă. Ceilalți vasali rămaseră dincolo de șanț, spălând caii și având grijă de bagaje, în timp ce așteptau să li se spună unde aveau să fie cazați. Nechezatul cailor și zarva vocilor omenești se auzeau până departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Pașii mei desenează cărări întortocheate, adevărate labirinturi spre tărâmuri albeca-zăpezile. Păsări nemaiîntâlnite mă învață noi pași de menuet. O plăpândă își stinge zborul în ridurile agățate zălog de colțurile ochilor mei... Surzii se trezesc din vise ascuțite, descoperinduși urechile de sub pelerina ipotetică. Vântul mă ia de subsuori și-mi îndeasă fața sub umbra violetă... Umbra își desenează valurile mării pe chip și-mi șoptește stins, ca pe o taină mereu păzită: -Și tu poți fi marea !... Corăbii pribegite își înfing ancora
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
asta nu funcționa în cele mai multe cazuri. Când rupsesem capul păpușii lui Margaret și încercasem să arunc vina pe Jennifer Nagle, ieșise îngrozitor de urât. Am hotărât să sugerez că oul fusese furat de un bărbat. Un bărbat înfricoșător, îmbrăcat cu o pelerină neagră, care umbla de colo-colo furând ouă de Paște. — Ce faci acolo? s-a auzit vocea mamei. Am sărit de-un cot, iar inima a început să-mi bată nebunește. Haide, Anna e în mașinuță și, dacă nu vii încoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Tolea se apropiase de fereastră și privea strada. O stradă pustie, curată, pe care avansa, lent, un tânăr șchiop, în urma unui pletos câine afgan. Un câine solemn, aristocratic, auriu. Strada tăcută, perfect repaus, câinele perfect absent, tânărul șchiop, într-o pelerină groasă de lână neagră, atârnându-i până aproape de pantofi. Se rotise spre interiorul camerei, să revadă biblioteca. Perete înalt, plin de rafturi înțesate de cărți. Bătrânul avocat, fost prieten al filozofului negustor de vinuri Marcu Vancea, îl rugase să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cotitele cărări noroioase. Populația e adormită, învinsă, surdomută. Doar Domnia Sa fluieră și strigă și face tumbe. Între valizele cu scamatorii, atârnat de bara trapezului, rotind fularul parizian, incendiind aerul cu nemulțumirea și jongleriile sale. Dă din mâini și din cap, pelerina flutură în arenă, fachirul n-are destul loc și aer și aplauze. Domină planeta, e singur, ca totdeauna. Mereu singur, singur pe lume. Tovarășe Orest, Aveți dreptate, Ortansa Teodosiu e accesibilă. Vioaie, băgăreață, descurcăreață, pătrunde peste tot, cum spuneți. Propun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
când primăvara părea toamnă și în umbrele ferestrei se zbătea iarăși șarpele de foc, halucinația, dorința fără nume și obiect. O și revăzu, de altfel, între pietonii zăpăciți, în deruta și mareea de afrodiziace a zilei. Cobora treptele de la Universitate. Pelerina albă, pufoasă. Uriașă, zveltă, cu părul negru, lucios, vedeta vedetelor filmului mut. Se oprise, incredibil, în stația de troleu! Lumea din stație se holba la neobișnuita apariție, uitase de vehicul. De departe, recepționerul Vancea urmărea secvența. Vântul înșuruba rafale iuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
doi vecini sau ca stăpâna cu servitorul de la moșia părinților. Brunetul încerca să-și elibereze un braț, să se încline, să sărute mâna princiară. Vedeta seînălță brusc, peste toată galeria din jur, înaltă pe tocurile înalte, tot mai înaltă. Din pelerină se ridică un fus lung, auriu, o lungă mânecă subțire de lână aurie, ca broderia metalică de zale medievală. Făcea semne agitate spre taxiul care se apropia. Trepida, veselă, înviorată de norocul care frână perfect în dreptul ciocului roșu al botinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nefericitului care își tot muta sacoșele și se înclina, transfigurat. Zâmbi, îl bătu ușor pe umăr, să-l liniștească și... îl mângâie pe capul rotund și ud. Își introduse cu precauție trupul lung lung în carcasă. O ultimă fracțiune a pelerinei, ușa făcu țac, motorul pornise. Recepționerul Anatol Dominic Vancea îndrăzni să se apropie de martorul miracolului. — Ce faci, nea Teodosiu? Dumneata, cu troleibuzul? Cum naiba, ce cataclism s-o fi... — Nu-i glumă, să știi. Dacă nici unul ca mine nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ce le-au rănit. Soarele strălucește puternic, forțându-mă să mă îndrept spre piscina mică și încălzită. Mă bag în ea, gândindu-mă ce minunat e să poți înota afară iarna. Mă gândesc la Tim plimbându-se prin Dublin în pelerina lui, încercând să se încălzească, și sper în secret să plouă torențial în Irlanda. Când dau a doua tură de piscină, mă lovește un gând ca o palmă. Doamne, e atât de evident. Tim sigur se vede cu altcineva. Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
zis, încremeni. Descoperise omul. Dar și femeia. Fire moi de ninsoare țeseau în jurul perechii o complicitate silențioasă. Fulgii cădeau întruna, mereu înlocuiți de alții, voalând, în acest fel, gesturile, mângâierile, încordările, răsucirile, dibuirile pasionate ale mâinilor, ale umerilor, ale buzelor. Pelerinele alunecaseră deja. Călărețul le descoperi la picioarele lor. Două pete de culoare, neagră și purpurie. Dispăreau încet. Deveneau o singură culoare, parte din albul înconjurător. Printr-o rotire convenabilă a lunetei, călărețul își apropie chipul bărbatului. Îi examină trăsăturile. Fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]