485 matches
-
Nu putea păși apăsat, căci risca să alunece, iar un conducător, se știe, e compus din ordine, uniformă și pași de defilare. Pe măsură ce dalele se uscau, Începu Însă a stârni din tocuri ecouri cadențate, pe care le potrivi după imensa pendulă din capătul holului, gândindu-se totuși că era invers și că secunda lua naștere din călcătura sa. În sala mare de așteptare din fața băii comune se Întâlnesc trei coridoare. Pentru cititorii care au parcurs În mod ordonat capitolul, de sus
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Îngâna un cântec la chitară: Imagine all the people... Pe fața Împăratului se crăpă un zâmbet ironic. „Englezii ăștia! Visează la coaliții și la blocade, dar când e vorba de luptă, nu-s buni de nimic“. Se uită Îngrijorat spre pendulă și de-abia atunci sesiză că era 8 și 23, așa că, scoțându-și pieptul Înainte, ca la trecerea În revistă a gărzii, Înaintă spre capătul șirului. — Ce se-ntâmplă aici? Întrebă el scurt. Un bătrân bărbos tocmai ieșea pe ușile
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
gura - găsise o pedeapsă cumplită, dar dreaptă: să-l silească pe Elvis să asculte ultimul album al lui Ștefan Bănică Jr. -, câteva bubuituri Înfundate făcură ca podeaua să se clatine, și atunci, aproape simultan, ochii tuturor se Îndreptară spre marea pendulă. Limba sprințară a secundarului tocmai trecuse peste cea scurtă și leneșă a orarului, care stătea trântită la orizontală. Nici nu-și luase bine limba subțire rămas-bun de la sora ei mai mare, că se și apropie de cea mijlocie, a treia
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
vertebre, ca o familie de animale moi În căutarea culcușului, faptul că Încălzeai crema În palmă și suflai peste ea, ca și cum ai fi vrut să dai viață substanței care se va impregna În mine, liniștea Împărțită În secunde de bătaia pendulei care se lăsa peste noi când Îmi masai spatele. Îmi amintesc, Édouard, mișcarea lină cu care așezai 157 telefonul În furcă, de parc-ai fi vrut să protejezi nu carcasa de ebonită neagră sau cele două clape de plastic transparent
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ai holului se vor da în lături ușile mari de sticlă : grupuri de bărbați și femei vor încercui tot mai strâns necunoscuta, surprinsă, în prag, de asemenea neașteptată întâmpinare. Privirile o vor cerceta îndelung. S-ar auzi pulsul mărunt al pendulei. Agresivitatea acestor prime câteva clipe, chinuitoare, fără sfârșit, va stărui multă vreme... Prietenii se deprinseseră deja să folosească, cu destulă pricepere, surpriza. Probă eficientă, un bun mijloc preliminar de cunoaștere. Surpriza i-ar lovi, însă, nu în mai mică măsură
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
biroului perforat, rareori, de ochii arși, negri, ai strigoiului. Micul atelier se dilata devenind un hol imens, albit de lumina după-amiezii de vară, restrâns apoi, celulă puturoasă și îngustă, ca un sicriu, și iar cameră elegantă și iar interogatorii. Tic-tacul pendulei, limba subțire a șerpilor, respirația măruntă a iepurașului fioros. În răstimpuri, sorbitura lacomă de alcool, clinchetul căpăcelului metalic, lovind cristalul. — Spune, ai fi fiul ei ? Ești fiul ei, poți fi, spune ? Studenta ținea cartea despre Cosimo în mână, alertată de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Stork, când abia ai venit de la mare, odihnită, întinerită, disponibilă, cu-atât mai mult când ești singură și familia e plecată. Vera deveni mai sprintenă, tic-tac-toc, ca la șotron. Minijupa roșie se ridică până sus și mai sus, geanta pendula pendula, tocurile tic-tac-toc zglobii, ca un râs de copil, ah, râsul acela al împreunării. Bronzată, proaspătă, întinerită, fantoma molaticei miercuri în fața împiedicatului cu bila rasă, gâfâind, împleticit în propriile picioare, clătinat, gata să cadă, îndoindu-se, deliciul galeriei ! În urma Colombinei ! Neapărat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
obișnuit, de clovn bătrân căruia îi place să spună lucruri ciudate. Într-o zi, i-a explicat tânărului custode că Dumnezeu e ce rămâne când tot ce ne e permis să vedem ne pare absurd, după care, cu ochii la pendula cu ramă de sidef din perete, a adăugat, între două accese de tuse: "Ceea ce am căutat eu, băiete, nu se află pe lumea aceasta. Sau nu se mai află". Julius îl ascultă fără să-l întrerupă. Foarte rar îi pune
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
tablă, și vor să-și umple singurătatea cu un deșert. Nu e caraghios? Pentru mine, nu există decât două soluții, băiete. Să nu mai știi ce vrei ori să nu te mai intereseze nimic. Se auzeau acum bătăile cavernoase ale pendulei cu ramă de sidef, din perete. Julius se foi, o vreme, stânjenit. Ar fi vrut să spună că orice șansă dispare abia după ce te dai bătut. Până atunci, poți să mai speri. Nu găsea, însă, vorbele cele mai potrivite. De
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Monseniorul ar cunoaște vreo nouă limbi, între care greaca veche și latina ― să-și petreacă diminețile luptîndu-se cu cincizeci de pendule, înghesuite, una lângă alta, în "salonul pendulelor"? Trudă care nici nu dă roade. Căci mereu se găsește câte o pendulă care o ia puțin înainte sau rămâne în urmă. E adevărat, cumva, ce zice Marta, menajera, că Monseniorul a trecut printr-un spital de boli nervoase? Dar pe cât de limbut e doctorul Luca, atunci când e vorba de "filosofii" din Asybaris
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
a încropit anevoie și pentru că doctorul are probleme cu auzul. Trebuie să aplece urechea dreaptă spre interlocutor când i se vorbește prea încet. Din când în când, își ștergea fața roșie cu enorma sa batistă cadrilată și se uita spre pendula din perete. Probabil, aștepta, plictisit, ora la care se putea urca în apartamentul Monseniorului. A devenit, brusc, atent, zărind cicatricea de pe pieptul lui Julius, subțiată acum de timp și de soare. S-a ridicat de pe scaun și a atins cicatricea
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
că nu. "Un custode trebuie să știe asta", hotărâse doctorul. A pomenit Biblia, Coranul, Talmudul și alte cărți sacre, dar tocmai când Julius credea că va pleca, întrucît își pusese pe cap pălăria uriașă de pai și se uitase la pendula de sidef, se așeză din nou pe scaun și îi vorbi despre "cărțile blestemate", numind niște titluri de care tânărul custode nu auzise măcar: Cartea lui Toth, Stanțele de la Dzyan sau Excalibur; "cartea care te face nebun", adăugă după o
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
acasă și de la care nu mai venise nici un fel de veste de câteva săptămâni, dar nu era greu de văzut că subiectul nu-l interesa, de fapt, câtuși de puțin pe bătrân. Vorbea aproape mecanic, privind, absent, nehotîrît, ba spre pendula din perete, ba spre dulapurile cu cărți. S-a înviorat, o clipă, doar când tânărul custode l-a întrebat ce anume ar fi vrut să uite. Bîlbîindu-se, a zis ceva despre gândirea sa "sfărîmată" și despre faptul că nu poate
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
a tresărit. ― Te gândești la o femeie, nu-i așa? ― Da, a admis Julius, oarecum stânjenit de îndrăzneala lui. Bătrânul n-a reacționat imediat. Se juca, nervos, cu bastonul, în timp ce liniștea din încăpere nu mai era tulburată decât de ticăitul pendulei. ― N-a fost ce-ți închipui tu... deși nu greșești prea mult. I-a explicat că, din pricina mamei sale, nu s-a putut îndrăgosti niciodată cu o pasiune întreagă. Văzuse, în orice femeie, mai ales sexul. Dar Tereza, o ființă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
care a încercat să afle noutăți, ridicaseră din umeri. Ca să treacă timpul, în cea de a treia seară, Julius a verificat încuietorile la toate dulapurile cu cărți și a pus în ordine, din nou, volumele despre mări și oracole. După ce pendula a bătut miezul nopții, a inspectat obloanele, pentru a se convinge că vântul nu smulsese nici unul, și a încuiat cu grijă ușa, cum făcea de obicei. Afară, s-a îndreptat, absorbit de gânduri, spre poartă și doar când a ridicat
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Monseniorul? a vrut să afle Julius, a doua zi, când, în sfârșit, doctorul Luca a apărut. Bătrânul s-a prefăcut, însă, că nu l-a auzit. Și-a așezat bastonul lângă masă și s-a prăbușit pe scaun, vizibil istovit. Pendula din perete arăta ora cinci după-amiază, dar doctorul Luca părea să nu fi închis ochii de mult timp. Avea privirea mai tulbure decât de obicei, iar pe fața lui roșie plutea o umbră de îngrijorare. ― Ce e cu câinele ăsta
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Și, totuși, vântul n-a încetat. ― N-am nici o explicație, ridică din umeri doctorul Luca. ― Dar s-a mai auzit ceva despre expediție? De obicei, bătrânul afla prin taverne ultimele zvonuri. De data aceasta, însă, s-a uitat lung la pendula din perete, de parcă o zărea prima oară atunci. ― Nu. N-am auzit nimic. 9. Pe măsură ce se apropie data plecării, mă cuprinde mai mult teama. Nici oțetarii nu-mi mai spun mare lucru. Ar trebui să mă relaxez, cumva, altminteri îmi
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să reia lupta cu pendulele, Monseniorul își va schimba preferințele de lectură. Pe urmă, a renunțat. A preferat să deschidă larg ferestrele bibliotecii pentru a urmări cum se formau, neliniștitoare, pe cer și dispăreau hieroglifele albe desenate de pescăruși, în vreme ce pendula cu ramă de sidef din perete măsura timpul cu o încetineală bolnavă. La câteva zile după asta, Maria a năvălit pe ușa bibliotecii. Îi sticleau ochii de răutate când l-a anunțat pe Julius că "bătrînul bețiv" nu mai colinda
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
spatele drept și nu spune o vorbă nimănui. Mortimer observă că se caută în buzunar o dată la câteva minute și că de mai multe ori i-a cerut unuia din valeți să se ducă să vadă cât e ceasul la pendula din hol. Altminteri, stă liniștită, cu privirea fixată asupra lui Lawrence. Parcă ar aștepta să se întâmple ceva. Rebecca se întoarce de la spital când se pregătește servirea cafelelor. Se strecoară lângă soțul ei și îi strânge mâna. — E bine, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
e nevoie să vă amintesc, îndrăzneața lui vizită la reședința de la țară a unei familiei rivale, Kenway, din Britteridge, unde în timpul unui tur al publicului, cu ghid, în compania a șaptesprezece turiști, a reușit - neobservat - să șterpelească un ceas cu pendulă Ludovic al XV-lea care valora zeci de mii de lire sterline.) Dar pentru că s-ar putea spune că fiecare bănuț din averea familiei Winshaw - datând tocmai din secolul al XVII-lea, când Alexander Winshaw și-a pus bazele afacerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
parte dintr-un singur moment, perpetuu și lipsie de efort, în timpul căruia se afundau și se trezeau din somn, se legănau încoace și-ncolo între vis și trezie și n-au fost conștienți de trecerea timpului până când Michael a auzit pendula din hol bătând de cinci și s-a întors să vadă ochii lui Pheobe zâmbindu-i în întuneric. — Kenneth, spuse el. Nu vei ști niciodată ce-ai pierdut. — Numele meu nu e Kenneth, spuse Phoebe. Râse în timp ce se zbătea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
MONTREUX În cafeneaua gării era cald și luminos. Mesele de lemn străluceau după ce fuseseră șterse și pe ele erau așezat coșulețe cu covrigei. Scaunele erau cioplite-n, lemn dar erau confortabile pentru că fuseseră folosite vreme Îndelungată. Pe perete era o pendulă de lemn, și-n capătul celălalt al camerei era un bar. Afară ningea. Doi conductori beau vin nou la masa de sub pendulă. Un altul intră și anunță că Simplon-Orient Expres sosise la Saint-Maurice cu o oră Întârziere. Apoi ieși. Chelnerița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
covrigei. Scaunele erau cioplite-n, lemn dar erau confortabile pentru că fuseseră folosite vreme Îndelungată. Pe perete era o pendulă de lemn, și-n capătul celălalt al camerei era un bar. Afară ningea. Doi conductori beau vin nou la masa de sub pendulă. Un altul intră și anunță că Simplon-Orient Expres sosise la Saint-Maurice cu o oră Întârziere. Apoi ieși. Chelnerița veni la masa domnului Wheeler: — Expresul are o oră Întârziere, domnule. Să vă mai aduc niște cafea? — Dacă nu crezi c-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
fețe de masă roșii cu dungi albe. Pe celelalte erau fețe de masă albastre cu dungi albe și pe toate erau așezate coșulețe cu covrigei. Scaunele erau cioplite-n lemn, dar erau comfortabile pentru că erau uzate. Pe perete era o pendulă, În capătul celălalt al Încăperii era barul de zinc, și afară ningea. Doi conductori beau vin nou la masa de sub pendulă. Un altul intră și anunță că Simplon-Orient Expres sosise la Saint-Maurice cu o oră Întârziere. Chelnerița se duse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
așezate coșulețe cu covrigei. Scaunele erau cioplite-n lemn, dar erau comfortabile pentru că erau uzate. Pe perete era o pendulă, În capătul celălalt al Încăperii era barul de zinc, și afară ningea. Doi conductori beau vin nou la masa de sub pendulă. Un altul intră și anunță că Simplon-Orient Expres sosise la Saint-Maurice cu o oră Întârziere. Chelnerița se duse la masa domnului Johnson: — Expresul are o oră Întârziere, domnule. Să vă mai aduc niște cafea? — Dacă nu te deranjează. — Ce spuneți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]