531 matches
-
puțin, că, până în prezent am reușit să-l ascund cu strășnicie! Ce s-ar întâmpla dacă vreunul din colegii mei ar da peste el?! "Lume, lume! Să vă spun una bună! Nicu Apostol ține un jurnal intim. Ca mamzelele de la pension. Hazlie treabă, nu? Să vă citesc câte ceva din el..." Doar la acest gând, și mi se face pielea găinii și părul măciucă! Până acum, însă, nimeni nu bănuiește nimic, căci mi-am luat și niște măsuri speciale: 1) nu scriu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
mari ale bunicilor, apoi ale părinților, apoi ale soacrei și bărbatului ei, case pline de femei care trebăluiau ca și cum ar fi făcut parte din familie, nici măcar în vremea cât, un an sau mai mult, a rămas la Paris la un pension, până în clipa în care, murindu-i tatăl, i s-au tăiat dintr-odată fondurile, trebuind să se întoarcă și cunoscându-l pe drumul de întoarcere pe viitorul ei soț, care a sfătuit-o să lase baltă studiul psihologiei și studiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
asta. Se lăsa mângâiat, păstrând o atitudine calmă și mereu pasivă. Mă preocupa faptul că se plimbase cu Albertina prin oraș. Contrastul dintre ei mă jena din punct de vedere estetic. Căci Vladimir Beral, cu alura lui de domnișoară de pension, semăna oarecum cu timidul prințișor din basmele copilăriei mele, pe când Albertina părea lângă el o statuie fără greș, în dimensiuni cu adevărat impresionante, dar lipsită de orice trăsătură spirituală. Intrigat și împins mai mult de o curiozitate stranie, bătui la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
adevărat mânioși, iar cei care știu o iau razna. CECELIA: Păi, Îmi pare bine că n-am necazurile tale. Sunt logodită. ROSALIND (cu un surâs disprețuitor): Logodită! Nebună mică! Dacă te-ar auzi vorbind așa, mama te-ar trimite la pension, unde ți-e locul. CECELIA: Dar n-o să mă pârăști, fiindcă știu și eu unele lucruri pe care i le-aș putea dezvălui, iar tu ești prea egoistă. ROSALIND (ușor agasată): Fugi, fetițo! Cu cine ești logodită, cu lăptarul? Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fondurile plasate în acțiuni ale întreprinderii. Dacă vreți să știți mai mult BENARTZI S. (2001Ă, «Excessive extrapolation and the allocation of 401 (kă accounts to company stock», The Journal of Finance, 56(5Ă, 1747-1746. MEULBROEK L. (2002Ă, «Company stock in pension plans. How costly is it?», Harvard Business School Working Paper. 16 De ce sectorul colectare deșeuri industriale nu îi atrage pe investitori? Raționamentul afectiv Pe lângă raționamentele reci, complete și decontextualizate pe care se sprijină teoria economică, indivizii sunt capabili să emită
[Corola-publishinghouse/Administrative/1954_a_3279]
-
parcurgea regulat ca un politician, c-a so.-.it în țară Victor Marcian. Fu o revelație. își găsise calea și omul. Marcian era văr bun cu Maxențiu. Era fiul unei surori a frumoasei Zaza, soră venită ca guvernantă într-un pension și măritată regulat cu un onest funcționar. Marcian, deși artist, era foarte ordonat în sentimentele lui familiale. Devotamentul lui pentru tatăl său era legendar. Chiar pe mătușica Zaza o tratase ca pe o rudă respectabilă. Copilărise cu Maxențiu, căruia îi
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
camaraderie. Ada Razu, princesse Maxențiu" Nici un cuvânt de prisos. Un cerc închis din care nu puteai scăpa. Toată obrăznicia prințesei Maxențiu, pentru a vorbi fățiș de raporturile Elenei cu Maxențiu, și tot șiretlicul Adei Razu pentru a invoca camaraderia de pension. In plus, norocul să aibă un atout ca Marcian. Cine ar fi putut refuza pe Marcian? Elena avea un caracter perfect echilibrat: totuși, cu scrisoarea în mână, se uitase ca cineva orbit de-un fulger spre Vlădici, surâzător și mândru
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
de o singură notă muzicală, cum și ecourile desprinse din ea și valorificarea lor pentru sunetele următoare. Surprinderea ei pentru acele minuni îl încînta. Era o școală muzicală cu totul diferită de lecțiile banale de pian luate de Elena prin pensioane. Era și 0 recompensă de un gen nou a pasiunei ei pentru muzică. Prezența lui Nory și Mini era acolo asemeni corului antic, simpatică si necesară. Ada și Maxențiu se arătau și ei foarte mâhniți cu prilejul doliului. Se socoteau
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
pe care trebuia să-i primească, să-i iubească pe toți, pentru că iubea Cetatea vie. Inima îi bătea greu ca și cum mânuise, în adevăr, lanțul și cheia uriașă a citadelei sacre. - Dar ziceai?. - Ce vrei! Să rămâie în spital? E un pension pe unde se trece în grabă. Asta e poveste de mai bine de zece zile și de cât timp înainte o fi fost acolo! Era ajunsă la faza acadelelor și portocalelor. Bietul Bonifaciu își închipuia probabil că e la secția
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
mutat Ia Lina, întrerupt de scurte campanii cu trăsura în Lipscani. Dar acum în urmă mai venise oare Lenora și cum de nu o întîlnise la ei? Nu! Lenora în ultimul timp plecase la Viena, unde avea pe Coca-Aimee în pension și pentru un consult de medici. Ipocondrie de femeie răsfățată. Corpul admirabil al frumoasei Lenora nu putea avea nici o suferință alta decât amorul! Un capriciu o dusese 3a Viena în loc de București. Doctorul Rim regreta, schița chiar un suspin. In ziua
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Să vezi strâmbături ... cum reproduce glasul mat și vorbele dulci ale pictorului - urmate de chițăituri și de aplauzele furtunoase ale asistenței distinse. Dacă n-aș fi auzit singură. Căutând pe una de acolo. din așa-zi cancelarie a directoarei acceptul ..pension" necontrolat de poliție, am putut asista. Noroc ca au era numărul meu, că nu știu ce se întîmpla! După producție urma dansul! Să fi văzut prăfărie! Un vârtej de picioare în 106 mijlocul căruia mi-am făcut intrarea. . . Au fugit ca șoarecii
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
suna apa-n cap, chestii din astea... - Și vrei s-o corectez? - Nu, vreau s-o scrii! - Păi... - Ăla nu știe să scrie, frate! A venit cu niște poze, certificate de naștere, niște desene ale maică-sii de când era la pension, un oracol cu dedicații, „colo jos te iscălești”, poezele cu frunze și nouri, niște scrisori din armată ale bunicului și m-a rugat să-i găsesc pe cineva care să-i scrie cartea despre familie. El o semnează, eu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mă simțeam ca în al șaptelea cerc al infernului, însă mă străduiam din răsputeri să fiu drăguță și veselă, deși atitudinea lor și capacitatea de a se răni unii pe alții mă făceau să par, prin comparație, o elevă de pension. Sunt de-a dreptul furioasă și nu știu ce să fac cu toată furia aceasta; o simt în mine ca pe un izvor gata să țâșnească la suprafață. Mă urc pe comodă și încerc să rup fotografia de pe perete, dar sunt așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
azi, desăvârșit ca proporție, decorat discret cu niște arbuști gălbui pictați cu multă migală. A fost oala de noapte a bunicilor paterni, plimbată prin toată Europa pe la 1910, când se consuma luna lor de miere. Pe urmă bunica, absolventă de pension, a luat oala de noapte cu ea Într-o țărișoară minusculă Ătot din Europaă, care mirosea a vanilie Ănu-mi mai aduc aminte cum se numeșteă, ca să repare dislexia unor copilași din familii bogate. A ambalat-o Într-o cutie rotundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
la problemele care mă frământau, plângeam . Mă adăposteam Într-un colț și vărsam lacrimi amare. Când bunica mea era tânără și frumoasă scria Într-un caiet gros cu file gălbui poezii dulcege, din cele care erau la modă la vestitul Pension, pe care le compunea cu mult patos liric, dar nu Îndrăznea să le citească nimănui. Târziu de tot, pe când aveam zece ani, caietul a fost descoperit după moartea ei, Într-un cufăr cu Încuietori secrete, dar tatăl meu, profesor la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
soacra sa.Aceasta o considera o aventurieră. Acuzațiile erau numeroase.Faptul că Duia nu se pricepea la gospodărie se transformase într-o tragedie.Pentru unii era o adolescentă întârziată,dar versată.Și plină de ispită. Crescută strict în regim de pension. Alintată. Contactul cu viața a schimbat-o total. Bărbații o sorbeau din priviri.Era elegantă. Ea le spunea ștrengărește tuturor „că nu-și dorește să rămână cu sexul nefolosit”. Visa la un bărbat de rezervă,în caz de divorț. Căsnicia
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
îi răteza cu necruțare, iar pe de alta, lipsit de mijloacele viețuirii, părăsit de prieteni și agiuns până la urma celui mai de pe urmă denar, împovărat nu numai cu ai familiei mele, dar și cu unile din tinerile ce țîneam în pension, fiindcă eu și muma voastră, pentru a căpăta pâinea cea de toate zilele, ne însărcinasăm, pe lângă slujbele ce mai ocupam eu, și cu creștirea și învățătura a unui număr de copile [...]. Și așa, pe când eram socotiți ca unii din cei
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
-mi spatele de al său. În acele clipe am simțit cum mustul de bălegar și urină îmi intră în haine. Mirosul înțepător îmi adunase un nod în gât iar stomacul se încordă de-atâta greață. Ușurel că nu suntem la pension, îmi spuneam... Dacă vomiți o să fie și mai aiurea și o să pută mai rău. Respiram rar, trâgând aerul pe gură. Limba se usca și părea mai umflată, iar ochii mă usutrau de nesomn. O să adorm și o să rezist mai ușor
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Donna, Iulia fusese crescută de niște rude din C.; părinții muriseră prinși de o avalanșă; munții nu erau departe. Terminase gimnaziul într-un oraș mare, ar fi vrut să nu se mai întoarcă în târg. Urmase și trei ani la pension; nici tutorilor nu le-a fost ușor. I-au aflat și bărbat; Tim părea potrivit. Iulia a revenit în așezare: de acolo era și cel hărăzit. La vreo treizeci de ani; comerciant de postav; cam sfrijit, dar iute; ascuns după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
a depus aproape toți banii la filiala din C. a unei bănci din Boston. Se temea de jaf, drumul era lung; astfel, odată ajuns, primea și dobândă. Era în februarie 1886. Donna Iulia urma să trăiască din ceea ce învățase la pension. Știa să coasă lenjerie și să brodeze; putea să ajute copiii micii protipendade la lecții - la franceză, mai ales. Și-ar fi găsit, poate, o slujbă la Primărie, avea scris frumos; se pricepea și la cifre, ținuse registrele magazinului: Tim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
poet, viitorul Tristan Tzara va evolua prin rupturi succesive. Faptul că S. Samyro preia din simbolism doar muzicalitatea sa exterioară este deja simptomatic; curînd, tînărul poet va experimenta amuzat, cu detașare ludică, muzicalitatea rimelor interioare în poemul „Verișoară, fată de pension“ înainte de a exersa destructurarea sintaxei poetice tradiționale în textele predadaiste. O sensibilitate crepusculară, interiorizată, colorată în tonuri impresioniste, vădește mai maturul I. Iovanaki (n. 17 aprilie 1895, Giurgiu); viitorul Ion Vinea, elev la Colegiul „Sf. Sava“ este prezent tot cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ale sale („Vacanță în provincie“ și „Furtuna și cîntecul dezertorului“) sînt ultimele texte publicate în România, cu nici două luni înaintea plecării sale la Zürich. După cum se știe, adolescentul Samuel Rosenstock semna în Simbolul S. Samyro. Poemul „Verișoară, fată de pension“ din Noua revistă română, vol XVIII, 11 (21-28 iunie 1815), e semnat „Tristan” și plasat alături de un neconvențional poem în proză al viitorului gîndirist Adrian Maniu, „Rugăciune către Dumnezeul de azi“ (tot în Noua revistă română, nr. 15, din 16
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din cutie cum scoți o pălărie, „Îndoieli“), a dezertării și a fugii dintr-o „provincie” sufocantă. În poemele românești ale lui Tzara, „provincialismul” include atît recuzita sămănătoristă, ruralistă, cît și pe cea simbolistă sau intimistă: parcul, reveriile grațios-exotice, fata de pension, familia comme il faut... În schimb, evocarea „provincialismului” din poemele lui Vinea are un sunet elegiac pur, micile artificii anticonvenționale și eliptismele neafectînd lirismul ansamblului: „Pereții de carton alb, tăiați de o fereastră/dreptunghiulară: luna ziua se reazemă pe cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ceva mai caraghios. Ea izbucni în râs. „Eu, nimic”. Și din nou m-a lăsat să mă descurc singur în fundătura în care intrasem. Râsesem totdeauna de pasiunile la prima vedere. Mi se păreau o balivernă, bună pentru fetele de pension sentimentale. Pur și simplu nu pricepeam cum se poate îndrăgosti cineva subit, ca lovit cu măciuca, și să mai fie și atât de nătărău încât să se pună în situații penibile. Dragostea, îmi ziceam eu, trebuie privită numai cu coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
the tranquility of this everlasting mornings. You would be surprised to know how much poetry the island has. I am staying in a small cottage away from the beach, surrounded by a few trees. The place looks more like a pension that can give shelter to at least ten persons. It has one floor and it is made mostly of reed and exotic wood. I have met a cuple of persons with whom I can talk about lost things, about the
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]