47,342 matches
-
se priveau ochi în ochi. Era un lucru oribil și totodată plăcut, plin de sens și-n același timp absurd. Peștele era viu, se mișca și rostea cu buzele lui groase niște cuvinte de neînțeles. Profesorul Andrews se rezemă de perete și închise ochii. Ah, să rămână în baia aia mică, în burta marelui bloc, în mijlocul marelui oraș geros, să fie lipsit de cuvinte, să nu înțeleagă și să nu se poată face înțeles. Să privească drept în mijlocul ochiului plat și
O povestire de Olga Tokarczuk - Profesorul Andrews în Varșovia by Iadviga Iurașek () [Corola-journal/Journalistic/13013_a_14338]
-
ea că e o știință a îndepărtării...” (p. 48) Revelațiile, atâtea câte mai au loc, se dovedesc proiecții ale trecutului, țin chiar de preexistență. Ziua de mâine va fi ziua de ieri, cum spune un personaj din similiproza Umflătura din perete. Această carte este un emoționant tablou cu un poet suprimat. Căutarea s-a consumat „într-o nemișcare de necrezut”, iar esența tare a propriei poezii nu l-a mântuit pe poet, doar l-a obișnuit cu provizoratul căruia îi spunem
Tablou cu poet suprimat by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13054_a_14379]
-
de recunoștință față de marele poet. Ele pornesc din chiar inima cetății Primăria orașului. O dovedește un palat impunător, din cărămidă roșie, stil neoclasic, ridicat În anul 1898 și târnosit În același an, la sărbătorirea centenarului nașterii lui Giacomo Leopardi. Pe pereții fastuos ornamentați sunt inscripționate versuri din marele poet. În biroul primarului tronează statuia poetului, sculptata de Monteverde. În fața primăriei În Piața Centrală (și de promenada) a orașului se Înalță un impozant monument reprezentându-l pe poet În mărime naturală, pe
Eminescu și Leopardi, mucenici ai neamului lor. In: Editura Destine Literare by Ioan Barbu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_298]
-
după ce ai căzut. Iată acest paradox: răsturnarea sensului într-un enunț simplu, procedeu cu care Aglaja jongla total destinsă în capcana unui număr periculos. De ce acolo, la Timișoara, unde opt zile în șir chipul ei ne-a luminat de pe toți pereții ca un soare de interior, de-ți venea să spui într-una “Hier Himmel” (Aici cerul) - o stranie parolă dintr-un vis; cu care credea că poate deschide orice poartă - gîndurile noastre nu încetau să întrebe: de ce s-a sinucis
La Timișoara, Aglaja ne-a vorbit românește by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13074_a_14399]
-
realizat la Timișoara de către Centrul Cultural German, Fundația Interart Triade, Fundația Culturală Artmedia. Ne aflăm la sediul Fundației Triade. De fapt, reședința familiei Jecza. O casă a artei, ea însăși o piesă de artă. Aglaja a pătruns în casa lor: pereții sînt capitonați cu poezii însoțite de litografiile lui Jean-Jacques Volz. În salonul mare asistăm la un mic spectacol - colaj din textele ei - în duet cu fragmente din poemul De-a Aglaja de Marie-Jeanne Jutea-Bădescu, prezentat cu vervă și emoție de
La Timișoara, Aglaja ne-a vorbit românește by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13074_a_14399]
-
se mai întîmplă, ci pe un portativ al factorilor cotidianului, al unei domesticități ce le insuflă verosimilitate. Autoarea intuiește că pentru a accede la poezia ce ar putea-o reprezenta nu se cuvine a se îndepărta de materialitățile familiare: “Trosnesc pereții, cade faianța, plesnește gresia, duritatea gîndului, intensitatea ideii străpunge ca un sfredel, ca un tunel pătrunde peste tot,/ nu mai este lumina, nu mai este întunericul, nu mai este nici un palpit/ nici un sentiment, nu mai este nimic, ci doar acest
Lupta cu artificiul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13060_a_14385]
-
executat prin Împușcare pe 30 decembrie 1896, orele 7:03 pm. Cu o seară Înainte de execuție, În celula sa din acest fort, astăzi parte din muzeu, a scris poemul „Mi Ultimo Adios” Am avut plăcerea nesperată, ca pe unul din pereții muzeului, chiar la intrarea În celulă, să citesc tradus integral În limba română (16 strofe a câte 4 versuri), „Ultim Adio Patria Mea”. Traducerea a fost făcuta de către Mihai Ghițulescu, de la Ambasada României din Manila. Cinste lui și mulțumirile mele
MANILA - PHILIPINE. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Pompiliu Mania () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1545]
-
jucat filme În compania unor celebrități. E cotat printre viitoarele foarte curând stele. Fac valuri printre cunoscuții de aici. Un amic Îmi trimite un filmuleț. O vilă dintr-un oraș al statului Nevada. Doliu legat de stâlpul porții. Și pe perete, tot că la noi o placă de marmură neagră, (La noi “placă” este din cârpa) E să se scrie numele lui și datele terminus. Lumânări și un sfeșnic Într-un spațiu special amenajat la intrare. Se vede acolo și crucea
Lacrămioara. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Constantin T. Ciubotaru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1533]
-
Iară-l Doamne!”! Pe trepte stă o femeie În doliu, cu broboada trasă peste ochi. Nu vrea să fie filmată. Imaginea ne poartă În biroul fostului profesor. Pe birou e portretul Îndoliat. Alături un sfeșnic, cu o lumânare aprinsă. Pe peretele dinspre răsărit sunt icoane și candela aprinsă. În casă, nimeni. Imaginea se plimba prin camerele goale. Operatorul filmează fotografiile de pe un album, de la Washington cu Lăcrimioara râzând printre lacrimi. Comentariu scris: Gazdă e În capitală. Își primește actele de cetățenie
Lacrămioara. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Constantin T. Ciubotaru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1533]
-
aude de pe cel mai înalt catarg al amiezii ucigașe cine se mai poate salva să aștepte ivirea celui de pe urmă cuvânt pe buzele tale sfințite pe străzi pustii vântul scutură obloanele ruginite ale unei vechi porunci din inscripțiile gotice de pe pereții fosforescenți ai antimateriei se ivește din când în când câte un mic animal apocaliptic cu picioare de nichel stă și privește în lungul esenței divine de parcă ar aștepta să cadă din clipă în clipă orologiul din turnul burgului în care
Poezie by Mihai Răcășan () [Corola-journal/Imaginative/9025_a_10350]
-
Dumnezeu! Un strop de rouă, și-atât! Să-mi aduc aminte și eu Cum te vedeam, dimineața, pe rât, în lacrima lui Dumnezeu! Vitralii îngeri fuioare Joc de-a culorile Pe care norii le Știu trecătoare Intri-n poveștile Spuse pereților Lumile drepților Doamne, cereștile Vai, cât de scumpe ne Sunt așteptările Din clătinările Sfintelor cumpene Amăgitoare Lumea, comorile Pe care norii le Știu trecătoare Crochiu Un gutui pe-un răzor Frunzele, cerului spui-le Când sub umbrele lor Ard în
Poezie by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/9049_a_10374]
-
peste casa lui. A părinților lui, de fapt. Căci colegul meu avea doar 16 ani, iar eu 14. Casa era mică, într-o odaie dormeau mai mulți frați, așa că Gicu Cocoș și-a înjghebat atelierul în magazie. O încropeală din pereți de scânduri, cu un acoperiș de tablă ondulată în care erau adăpostite și orătăniile ogrăzii în timpul iernii. Gicu trăsese un fir de la stâlpul electric și pusese un bec chiar deasupra mesei. Căci magazia n-avea alt "mobilier" decât o masă
Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8935_a_10260]
-
culcat cu fața în sus. Străbătusem oborul șfichiuit de crivăț, prin zăpada zburătăcită de viscol și ajunsesem în atelierul lui cu picioarele ude și înghețate bocnă. Era toiul iernii, la ora cinci era întuneric-beznă, cocoțate pe o scară rezemată de perete, câteva găini au cotcodăcit timid, trezite de sosirea mea. Gicu era aplecat peste masă, sub conul de lumină al lămpii, ca un Edison văzut în cărțile ilustrate ale copilăriei. Aparatul lui n-avea scală și nici butoane. Dar numai el
Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8935_a_10260]
-
demult, o monedă fără putere de circulație în subteranele toamnei. Lasă-mă să greșesc, îngere Ioan, lasă-mă să-mi rup glezna de aur, să-mi mototolesc aripile de hârtie și rochia incoloră de Văduvă trandafirie, să mă rătăcesc între pereții de lut ai Bibliotecii din Alexandria. Lasă-mă, îngere, să fiu poet anapoda, cum sunt, să scrijelesc versuri stângace pe hornurile acoperișului unde se lăfăie burtos și imens ca un poem fără rimă și sens, Mefisto: al tău, al lui
Poezie by Ioana Dinulescu () [Corola-journal/Imaginative/9074_a_10399]
-
netot și hai-hui, harta absurdă a după-amiezii de duminică. Iubesc sâmbăta și duminica. Ele au, chiar și-n miezul virgin/putred al iernii/verii, un îngeresc sunet de cristaluri ciocnite sărbătorește la nuntă. Visez libertatea de-a fi prizonier între pereții casei, între zidurile proaspăt văruite ale sufletului sălbăticit printre poemele de singurătate ale verii trecute. Visez că sunt mereu la capătul de sfârșit/ început al săptămânii, al lumii; visez că-mi zburdă vesel prin artere și vene un șoricel sensibil
Poezie by Ioana Dinulescu () [Corola-journal/Imaginative/9074_a_10399]
-
Gabriela Melinescu Cum înfiorată O, cum înfiorată vine vremea izbindu-te de trunchiul nostru drept, eu stau și mă-ndoiesc de lucruri, pe cel care nu există îl aștept. Neliniștit mă plimb gol, între pereți având pentru acela o privire augustă, aproape sunt cel mai divin adolescent a cărui carne guri abstracte o gustă. Smulgând din mine învelișul grăbind nașterea celui care muntele-l va desface cu tăișul sufletului neobișnuit de mare Vine vremea trupul
Poezie by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/9323_a_10648]
-
prezenta pe profesorul Crețu, Închipuiți-l cu o prăjină de alun În mână (avea câteva rezervă Întotdeauna. Nu știu cine i le procura, Nelu fiul lui În nici-un caz, că nu avea nici un interes, ba dimpotrivă) cu care arăta planșele agățate pe pereți și apoi dezvolta pe tablă câte o porțiune despre care trata În lecția respectivă, desenând după cum am spus, nemaipomenit că ne Întrebam de ce nu s-a făcut pictor. În acest timp nuiaua sau vergeaua, dar de fapt prăjina de alun
Liceul Alexandru Lahovary - Vâlcea. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Virgil Sacerdoțeanu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1554]
-
val au mii de fețe. Ce greu le e apoi să se desprindă Din brațele familiei nevăzute, Când șovăie pe drumul deșteptării! Poate de-aceea mie nu-mi mai vine Să-nchid vreodată ochii la culcare. 11 ianuarie 2007 Repovestire Pereții minții mele Se-acoperă cu fresce Și văd cu ochii-nchiși Cum scapără pe boltă, într-un vârtej de aur, Lăuntric, Dumnezeu. Alături stă Fecioara, Sfioasă și uimită, Ca-n ziua când prin înger A-ntrezărit puterea Din trupul ei firav
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/9327_a_10652]
-
unui păhărel de spălat ochii și se va consulta medicul. 2. Analiza senzorială la conserve Condiții pentru spațiul destinat analizei senzoriale Analiza senzorială se efectuează într-o încăpere curată, lipsită de mirosuri, trepidații sau zgomote șI cu posibilitățI de aerisire. Pereții spațiului destinat analizei senzoriale și mobilierul trebuie să fie de culoare deschisă, de preferință de culoare albă. Încăperea trebuie să fie iluminata natural, fără lumina solară directă, se poate folosi șI lumina artificială cu o intensitate de 500 lx/m²
etsdfs by sadfasd [Corola-journal/Imaginative/567_a_933]
-
care scormoneam pământul am simțit un gol. „Precis e o galerie de cârtiță” mi-am zis dând pământul cu băgare de seamă la o parte. Privirii mele i se dezvăluia treptat urma unei galerii subterane ce avea din loc În loc pereții atât de bine lustruiți Încât căpătaseră consistență de sticlă. M-am oprit. L-am chemat alături și pe colegul , alături de care Îmi Începusem lucrările de cercetare la această temă. Privește! Ai mai văzut așa ceva? l-am Întrebat sperând să aflu
Joo. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1550]
-
frumoasă. Primăvară cu mascul bătrân pe bancă Și râu clocit, Undeva, în stânga mult. Ieșim la o cafea, frumoaso? Tresărirea mea s-a desprins de mine Și i s-a lipit de piept Și el a văzut. Ecolocații în pat, cu fața la perete, Mă descompun Deși sunt vie. în mine epavă și-au făcut cuib Vietăți mici Care înțeapă adânc. El stă pe margine, Cu capul sprijinit în mâini, Și prin camera ca un fund de apă tulbure Aud cum vocea i se
Poezie by Lavinia Braniște () [Corola-journal/Imaginative/9581_a_10906]
-
mine epavă și-au făcut cuib Vietăți mici Care înțeapă adânc. El stă pe margine, Cu capul sprijinit în mâini, Și prin camera ca un fund de apă tulbure Aud cum vocea i se propagă cu greu, Se lovește de pereți, Se-ntoarce, Se lovește de lucruri: Mă tot gândesc la o fată care-mi place mult... Părul lui de Făt Frumos Plutește imponderabil printre noi, Uneori îl simt deasupra Și-mi imaginez că mă-nvelește. Un pește plat îi trece
Poezie by Lavinia Braniște () [Corola-journal/Imaginative/9581_a_10906]
-
deasupra Și-mi imaginez că mă-nvelește. Un pește plat îi trece senzual pe lângă obraz, Apoi se-apropie, Dar din mine doar mușcă și mușcă Bucată cu bucată Din spate. La fiecare mușcătură Vocea mea abia ieșită Se lovește de perete: Cine? Cine?
Poezie by Lavinia Braniște () [Corola-journal/Imaginative/9581_a_10906]
-
data aceasta clandestin pentru că sâmbăta era zi de baie pentru familia Cervenkov, familie cu care împărțeau apartamentul de două camere, ivite dintr-o singură încăpere mai mare și un hol). Apartamentul, ca să-i zicem așa, fusese reproiectat printr-un vag perete despărțitor constând dintr-un soi de draperie subțire și jigărită ce atârna pe un cablu de curent electric dăruit de administratorul blocului spre a înlocui sfoara de dinainte ce putrezise: foștii locatarii o folosiseră cu prea mult zel și pentru
Gde Buharest by Constantin Stan () [Corola-journal/Imaginative/9125_a_10450]
-
răcit Marfa Stanilova gura de pomană! Păi, nu s-a dus el de două ori singur-singurel la înălțimea sa știind că a venit vremea să-i tragă un perdaf, să tune și să fulgere, să-l amenințe cu gazeta de perete, cu votul de blam, cu Siberia. Ei și, i-a căzut conciul? I-a luat cineva boii de la troică? A transpirat un pic, a putut să ajungă la birou fără să se țină de pereți, nu i-au căzut galoanele
Gde Buharest by Constantin Stan () [Corola-journal/Imaginative/9125_a_10450]