940 matches
-
vind-e-ți, prind-e-ți etc.; (tu) ai văzut/(voi) a-ți văzut; (tu) să soseșt-i/ (voi) să sosi-ți; (tu) a-i fi venit/ (voi) a-ți fi venit etc. La persoana I, opoziția de număr se neutralizează la imperfect și la perfectul compus: (eu, noi) cânta-m, lucra-m, cobora-m, venea-m, sosea-m, vedea-m, vindea-m, prindea-m etc.; (eu, noi) a-m cântat, lucrat, coborât, venit, sosit, văzut, prins etc. La persoana a III-a, opoziția de număr
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fost Tu ai fost chemat -ă El, ea a fost - i/e - plural (M./F.) Noi am fost Voi ați fost chemaț-i /chemat-e Ei, ele au fost Observații: În mod excepțional, opoziția de gen intervine, în limbajul popular, în structura perfectului compus sau a mai mult ca perfectului unor verbe intranzitive, construite cu auxiliarul a fi: Când am ajuns eu, ea era deja plecată. Când am ajuns eu, el era deja plecat. DEZVOLTAREA OPOZIȚIILOR CATEGORIALETC "DEZVOLTAREA OPOZI}IILOR CATEGORIALE" Sensurile categoriale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ea a fost - i/e - plural (M./F.) Noi am fost Voi ați fost chemaț-i /chemat-e Ei, ele au fost Observații: În mod excepțional, opoziția de gen intervine, în limbajul popular, în structura perfectului compus sau a mai mult ca perfectului unor verbe intranzitive, construite cu auxiliarul a fi: Când am ajuns eu, ea era deja plecată. Când am ajuns eu, el era deja plecat. DEZVOLTAREA OPOZIȚIILOR CATEGORIALETC "DEZVOLTAREA OPOZI}IILOR CATEGORIALE" Sensurile categoriale se actualizează în componenta gramaticală a planului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la conjunctiv - să ningă. Prin aceasta, cele două variante temporal-modale pot fi interpretate ca dinstingându-se, în planul expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø... ă/e să... e/ă Ø cânt-ă vs să cânt-e Ø ning-e să ning-ă Perfectul (compus) indicativ se opune perfectului conjunctiv, optativ și prezumtiv prin auxiliarul de timp: a avea, la indicativ (am, ai etc. cântat), a fi, la celelalte moduri (să fi etc. cântat; aș fi etc. cântat; va fi etc. cântat). Din aceeași
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceasta, cele două variante temporal-modale pot fi interpretate ca dinstingându-se, în planul expresiei, prin morfemele discontinue: prezent indicativ prezent conjunctiv Ø... ă/e să... e/ă Ø cânt-ă vs să cânt-e Ø ning-e să ning-ă Perfectul (compus) indicativ se opune perfectului conjunctiv, optativ și prezumtiv prin auxiliarul de timp: a avea, la indicativ (am, ai etc. cântat), a fi, la celelalte moduri (să fi etc. cântat; aș fi etc. cântat; va fi etc. cântat). Din aceeași perspectivă, a structurii globale a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a fi, la celelalte moduri (să fi etc. cântat; aș fi etc. cântat; va fi etc. cântat). Din aceeași perspectivă, a structurii globale a formelor, distincția între variantele temporal-modale intrate în opoziție se realizează, în planul expresiei, prin morfeme discontinue: perfectul (compus) indicativ perfect am, ai etc. (a)t(s) să fi, să fi etc. (a)t(s) - conjunctiv aș fi, ar fi etc. (a)t(s) - optativ voi fi, va fi etc. -(a)t(s) - prezumtiv am, ai cânt-at să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vei etc.... -a (ea, e, i, î) aș, ai etc.... -a (ea, e, i, î) voi, vei etc. cânta aș, ai etc. cânt-a ved-ea ved-ea Viitorul II indicativ se opune - ca timp al anteriorității, în spațiul viitorului - conjunctivului, optativului perfect și prezumtivului perfect, prin morfemele de timp-mod: voi, vei, va fi etc. pentru indicativ, să fi pentru conjunctiv, aș, ai, ar fi etc., pentru potențial-optativ: voi fi cântat/să fi cântat/aș fi cântat etc., voi, vei fi cântat etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ea, e, i, î) aș, ai etc.... -a (ea, e, i, î) voi, vei etc. cânta aș, ai etc. cânt-a ved-ea ved-ea Viitorul II indicativ se opune - ca timp al anteriorității, în spațiul viitorului - conjunctivului, optativului perfect și prezumtivului perfect, prin morfemele de timp-mod: voi, vei, va fi etc. pentru indicativ, să fi pentru conjunctiv, aș, ai, ar fi etc., pentru potențial-optativ: voi fi cântat/să fi cântat/aș fi cântat etc., voi, vei fi cântat etc., pentru prezumtiv. Auxiliarele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aceleași structuri la plural: Nu) cântați! dar structuri diferite la singular: Cânt-ă! (R + dezinența -ă) Nu cânt-a! (R + sufix de infinitiv -a) De natură prozodică și sintactică este și opoziția din planul expresiei dintre viitorul II al indicativului și perfectul prezumtiv: voi fi cântat/voi fi cântat?/ (voi fi cântat...). Prezumtivul perfect este însoțit de o anumită intonație, în timp ce viitorul indicativ rămâne o formă neutră, sub acest aspect. Din punct de vedere sintactic, viitorul II este un timp de relație
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
R + dezinența -ă) Nu cânt-a! (R + sufix de infinitiv -a) De natură prozodică și sintactică este și opoziția din planul expresiei dintre viitorul II al indicativului și perfectul prezumtiv: voi fi cântat/voi fi cântat?/ (voi fi cântat...). Prezumtivul perfect este însoțit de o anumită intonație, în timp ce viitorul indicativ rămâne o formă neutră, sub acest aspect. Din punct de vedere sintactic, viitorul II este un timp de relație, în timp ce prezumtivul perfect este un timp absolut. Timpurile indicativuluitc "Timpurile indicativului" Sensurile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi cântat/voi fi cântat?/ (voi fi cântat...). Prezumtivul perfect este însoțit de o anumită intonație, în timp ce viitorul indicativ rămâne o formă neutră, sub acest aspect. Din punct de vedere sintactic, viitorul II este un timp de relație, în timp ce prezumtivul perfect este un timp absolut. Timpurile indicativuluitc "Timpurile indicativului" Sensurile temporale ale indicativului se întâlnesc, în realizarea lor, cu componente semantice ale aspectului verbal. La prezent și viitor, „opoziția” de aspect nu este marcată în mod concret. Ea „există” numai în funcție de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
concret. Ea „există” numai în funcție de semantica verbului; aparține, prin urmare, nivelului lexical, sau semanticii textului, realizându-se numai într-o perspectivă sintactico-stilistică. La trecut, opoziția, de natură aspectuală, determină gruparea valorilor temporale de aici din această perspectivă: imperfectul (timp imperfectiv)/perfectul simplu, perfectul compus, mai mult ca perfectul (timpuri perfective). Prezentul În funcție de situația sintactică a verbului-predicat, prezentul poate fi un timp absolut sau un timp relativ. Ca predicat al unei propoziții nondependente, verbul la prezent are valoare de timp absolut: „Parisul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
există” numai în funcție de semantica verbului; aparține, prin urmare, nivelului lexical, sau semanticii textului, realizându-se numai într-o perspectivă sintactico-stilistică. La trecut, opoziția, de natură aspectuală, determină gruparea valorilor temporale de aici din această perspectivă: imperfectul (timp imperfectiv)/perfectul simplu, perfectul compus, mai mult ca perfectul (timpuri perfective). Prezentul În funcție de situația sintactică a verbului-predicat, prezentul poate fi un timp absolut sau un timp relativ. Ca predicat al unei propoziții nondependente, verbul la prezent are valoare de timp absolut: „Parisul arde-n
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aparține, prin urmare, nivelului lexical, sau semanticii textului, realizându-se numai într-o perspectivă sintactico-stilistică. La trecut, opoziția, de natură aspectuală, determină gruparea valorilor temporale de aici din această perspectivă: imperfectul (timp imperfectiv)/perfectul simplu, perfectul compus, mai mult ca perfectul (timpuri perfective). Prezentul În funcție de situația sintactică a verbului-predicat, prezentul poate fi un timp absolut sau un timp relativ. Ca predicat al unei propoziții nondependente, verbul la prezent are valoare de timp absolut: „Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Tu nu m-ai înțeles.” (M. Eminescu) În această relație de simultaneitate cu alte timpuri, imperfectul își accentuează mai mult diferitele valori aspectuale, în special cea de imperfectiv: „Tocmai ieșeam pe ușă când am auzit sunând telefonul.” (intervenția verbului la perfectul compus frânge, întrerupe desfășurarea pe mai departe a acțiunii verbului la imperfect; acțiunea imperfectului este, în acest caz, abandonată, nu încheiată), și cea de durativ: „...l-a dus într-un salon unde sclipeau bogății...” (I.L. Caragiale) Celelalte timpuri ale trecutului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
departe a acțiunii verbului la imperfect; acțiunea imperfectului este, în acest caz, abandonată, nu încheiată), și cea de durativ: „...l-a dus într-un salon unde sclipeau bogății...” (I.L. Caragiale) Celelalte timpuri ale trecutului - și între acestea, în primul rând, perfectul simplu și perfectul compus -, chiar neintrând într-o relație directă cu imperfectul, subliniază, prin coexistența în același enunț lingvistic, caracterul durativ sau neîmplinit al acțiunii verbului la imperfect: „N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă, Căci
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbului la imperfect; acțiunea imperfectului este, în acest caz, abandonată, nu încheiată), și cea de durativ: „...l-a dus într-un salon unde sclipeau bogății...” (I.L. Caragiale) Celelalte timpuri ale trecutului - și între acestea, în primul rând, perfectul simplu și perfectul compus -, chiar neintrând într-o relație directă cu imperfectul, subliniază, prin coexistența în același enunț lingvistic, caracterul durativ sau neîmplinit al acțiunii verbului la imperfect: „N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă, Căci era un întuneric
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbului în relație sintactică cu un alt verb la imperfect, cu valoare iterativă: „...De câte ori auzeam de el, de atâtea ori îl legam cu întâmplarea mea din sara ploioasă...” (M. Sadoveanu) Observații: • Ca timp absolut, imperfectul poate fi sinonim cu optativul perfect: „Poate că nu voiai sa vii la plimbare.” (D. Zamfirescu) • Ca timp relativ, în raport cu un verb-predicat al unei propoziții condiționale sau cu o construcție condițională, poate dezvolta sensul de potențial: „Dându-mi din ochiul tău senin / O rază diandins, În
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pana chiar să o fi rupt.” (M. Eminescu) Structura morfologică Forma imperfectului este sintetică, constituită din tema de imperfect și dezinențele de număr și persoană: cânta-m, cânta-i, cânta etc. Două sunt formele concrete sub care poate apărea tema perfectului: una construită cu sufixul tematic -a, cealaltă, cu sufixul tematic -ea, în funcție de tipul de flexiune al verbelor și, în mai mică măsură, de structura fonetică a acestora. Sufixul -aface parte din structura temei verbelor din tipul I de flexiune și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și persoană de la alte timpuri verbale. Specifică imperfectului nu este nici o dezinență, doar omonimia pers. I plural = pers. I singular, omonimie determinată de prezența la singular a dezinenței -m, pe care imperfectul o are în comun cu mai mult ca perfectul: (eu, noi) cântam, dormeam, păream, făceam, mergeam etc. Omonimia se anulează la nivelul pronumelor personale, în spațiul relației sintactice dintre verbul-predicat și pronumele-subiect. Celelalte dezinențe sunt comune cu ale altor timpuri: la persoana a III-a singular, dezinența -Ø, ca
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
noi) cântam, dormeam, păream, făceam, mergeam etc. Omonimia se anulează la nivelul pronumelor personale, în spațiul relației sintactice dintre verbul-predicat și pronumele-subiect. Celelalte dezinențe sunt comune cu ale altor timpuri: la persoana a III-a singular, dezinența -Ø, ca la perfectul simplu și mai mult ca perfect: cânta (cântă, cântase); la persoana a III-a plural, dezinența -u, ca la prezentul unor verbe din tipul II de flexiune și din tipul V: cântau (știu, scriu) (având în vedere că aceasta este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prindea-m (tu) cânta-i dormea-i părea-i etc. (el) cânta-Ø dormea-Ø etc. (noi) cânta-m dormea-m etc. (voi) cânta-ți dormea-ți etc. (ei) cânta-u dormea-u etc. Accentul cade totdeauna pe sufixul tematic: cântàm, dormeàm, păreàm etc. Perfectul compus Este un timp absolut. Prezintă acțiunea verbală ca încheiată în mod cert într-un moment anterior procesului comunicării: „Eu am citit acest roman.”; în momentul vorbirii „Eu (îl) am (deja) citit (romanul).” Este în afara opozițiilor aspectuale durativ-momentan sau iterativ-noniterativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este un timp perfectiv, opunându-se imperfectului; acțiunea a fost fără nici o îndoială realizată: „S-a stins viața falnicei Veneții, N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;” (M. Eminescu) Structura morfologică Este un timp compus, cu structură analitică. Sintagma perfectului compus este formată din tema liberă a participiului și auxiliarul a avea, care o precede. Verbul auxiliar, conjugat - cu flexiune de auxiliar - la prezent, își modifică forma pentru a exprima numărul și persoana. Tema participiului, în schimb, rămâne invariabilă. „Dezinențele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dus, ai dus etc. • prezintă sufixul -t, toate celelalte verbe: am cântat, ai cântat etc. am părut, ai părutetc., am rupt, ai rupt etc. • pentru verbele cu sufixul tematic -s, tema participiului este o temă liberă, primară, monovalentă: merse (tema perfectului) - mers (tema participiului); • pentru celelalte verbe, tema participiului este o temă liberă secundară, derivată, prin sufixul tematic -t, de la tema primară a perfectului; cânta(tema perfectului) cântat (tema participiului), coborâ(tema perfectului) - coborât (tema participiului), dormi(tema perfectului) - dormit (tema
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc. • pentru verbele cu sufixul tematic -s, tema participiului este o temă liberă, primară, monovalentă: merse (tema perfectului) - mers (tema participiului); • pentru celelalte verbe, tema participiului este o temă liberă secundară, derivată, prin sufixul tematic -t, de la tema primară a perfectului; cânta(tema perfectului) cântat (tema participiului), coborâ(tema perfectului) - coborât (tema participiului), dormi(tema perfectului) - dormit (tema participiului) etc. Fac excepție verbe din tipul V1 de flexiune, care au tema participiului ca temă primară: rupse(tema perfectului) - rupt (tema participiului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]