712 matches
-
nu este necesar, spuse recepționerul. Luă documentul de identitate ca să verifice datele trecute În fișă și, cu o expresie de uluire pe chip, ridică privirea. Fotografia de pe document arăta o femeie mai bătrână. Moartea Își scoase ochelarii negri și zâmbi. Perplex, recepționerul se uită din nou la document, fotografia și femeia care se afla În fața lui erau acum ca două picături de apă, identice. Aveți bagaje, Întrebă el În timp ce-și trecea mâna peste fruntea umedă, Nu, am venit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
în cortul nostru a intrat pe nepoftite o asistentă nouă, trebuie să vă duceți la tomografie, spune ea pe un ton rece, de parcă l-ar fi prins pe Udi că stă degeaba în loc să-și facă temele, iar el o privește perplex, părea că uitase pentru moment unde se află, unde îl duseseră de data aceasta picioarele lui inerte. Nu e cazul să luați și fetița, îmi spune ea în timp ce mă ridic, are multe analize de făcut, o să chem pe cineva să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
lor. Investigațiile acelea complete descoperiseră minciuna, iar acum era condamnat să rătăcească undeva în zona gri, ambivalentă, dintre lumea celor bolnavi și a celor sănătoși, să nu aparțină în totalitate nici uneia, și toate acestea se pot citi pe fața lui perplexă, el însuși se rușinează de trupul acesta care îl trădase, de picioarele acestea înșelătoare, de întoarcerea aceasta rușinoasă acasă, aproape la fel de neașteptată ca și plecarea, cu o zi înainte. Ochii lui sunt înfricoșați, asemenea ochilor micuței Noga, atunci când am adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nu mai avem loc, le sugerez. Da, nu cred că vrei să fii îndoctrinată de un fan al lui Iisus. —Nu-i rău să fii un creștin autentic. E bine să simți că ai multe de dăruit. Davey mă privește perplex, în timp ce Finn îmi aruncă o căutătură ironică, însă nici unul nu comentează. E în regulă, spune Finn cu seriozitate. Câți ar trebui să fim? Nu mai mult de zece, se pronunță Davey. Deci... eu, Rebecca, Daisy... vine și ea, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
aplecat asupra paginilor dumneavoastră.» Se va Întoarce spre birou, va bate cu palma pe manuscris - deja ferfenițit, tocit de privirea drăgăstoasă a celor patru lectori -ferfenițirea manuscriselor e sarcina doamnei Grazia - și-l va țintui pe ASP cu o privire perplexă. «Atunci ce facem? Ce facem?» va Întreba De Gubernatis. Iar Garamond va zice că despre valoarea operei nu se discută nici măcar o secundă, dar e clar că-i un lucru În avans față de timp și ca număr de exemplare nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o Încerc, mă voi limita la a vă trimite la sfârșit de an o notiță scurtă, pe care o voi menține În limitele simbolicului. Dacă o veți socoti excesivă, Îmi veți trimite o casetă cu vinuri de calitate”. Belbo rămase perplex. Era obișnuit să trateze cu consultanți cârcotași și nesătui. Deschise geanta pe care o adusese cu el și scoase un manuscris dactilo voluminos. „N-aș vrea să vă faceți idei prea optimiste. Vedeți-l, de exemplu, pe acesta, care mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
să nu se ascundă undeva în univers o fărâmă de liniște. Copii vreau să am mai târziu, după treizeci și cinci. Vai, dar ce tăcut ești tu, Leo! O încurajez: vezi să nu ai cincisprezece bărbați și o singură cameră! Mă privește perplex, ca și cum aș fi o viețuitoare trapezoidală, de pe cine știe ce planetă. Nu mă miră, și Sabina mi-a spus că la început mă crezuse un țicnit care se mulțumește să trăiască doar cu gogoși și înghețată în speranța că va răsturna lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
îmbrace în culori țipătoare, hainele îi veneau ca picate din lună. Cu colanți roșii, pulovăr negru, cizmulițe turcoaz și pălărie de pai verde arăta ca o paparudă. Toate privirile alergau spre ea. Ca să pună un scut între ea și realitatea perplexă, purta niște ochelari de soare enormi, care îi acopereau jumătate din față. Pentru românul de rând, abia scăpat de uniformele stupide în care era nevoit să se deghizeze la parăzile proletare de 1 Mai și 23 august, Sabina avea efectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mele cu o altă femeie care este mama lui Alexandru. — Deci Alexandru este fratele tău vitreg, spune Zina speriată. Doamne ferește! Să nu știți până acum?! Cum de-ai ajuns la Ismail Ciurdaru? Teofana le povestește tot trecutul ei, lăsându-i perplecși. — Of! Of! Of! Teofana, fata noastră, câte-ai îndurat și tu! oftează Zina Stamate. — Dacă ai spune cuiva, nu te-ar crede. Ar zice că sunt născoceli. Mă impresionară ce ne povestiși și nu ne pare bine, dar sincer să
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
că e așa. Cât timp țăranul va iubi cu atâta patimă pământul, e sigur că nimeni nu i-l va putea smulge... Bătrânul se uită la el lung și atât de batjocoritor, că tânărul își întrerupse cuvintele și plecă ochii perplex, neputând înțelege ce o fi greșit de și-a atras atâta nemulțumire. Arendașul, însă, ca să-l facă plăcere boierului, interveni zelos: ― Altele sunt împrejurările prin părțile dumneavoastră, dom-nu... (Nu înțelesese numele lui Titu și îngînă niște sunete în loc.) Acolo pământul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
jovial: Fiindcă la Palatul de justiție sunt totdeauna la putere grație modestului meu talent! ― Sper însă că intervenția ta nu va fi tot atât de promptă cum a fost pentru prietenul meu ardelean, ți-aduci aminte? glumi Grigore Iuga. Baloleanu se uită perplex o fracțiune de secundă, apoi explodă cu o indignare amicală: ― Se poate, Grigoriță, să-mi pomenești numai acuma de tânărul cela, am și uitat cum îi zicea?... N-a fost vorba să vie pe la mine, să... Bine, puiule, de ce nu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ar încerca să pătrundă în comună. Baloleanu păli. Avea impresia că a căzut într-o capcană îngrozitoare. Administratorul de plasă a avut dreptate că țăranii sunt bine organizați și în stare să înfrunte chiar armata. ― Ei, domnule maior? Acuma? întrebă perplex și răgușit. Maiorul Tănăsescu avea scăpărări furioase în ochi. Răspunse războinic: ― Domnule prefect, avem noi ac de cojocul tîlharilor! Dădu ordine. Trupele își reluară înaintarea. Urcîndu-se în trăsură, Baloleanu, parc-ar fi încercat suprema supapă de siguranță, mai întrebă o dată
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
întrebarea lui Brett. "Execul" încercă să plece de la masă și căzu pe spate. Ochii i se plimbau prin orbite și din gât țâșni un strigăt pătrunzător care îi îngheță pe toți. Urletul se repercuta pe panourile popotei, sfredeli urechile echipajului perplex. ― Cămașa lui... murmură Ripley, paralizată ca și Kane, dar din motive diferite. Arăta cu degetul spre pieptul ofițerului. Pe tunica lui Kane apăruse o pată de sânge. Se întinse rapid, se lărgi, deveni un gâlgâit de sânge în mijlocul pântecului. Răzbiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
dracu’?... Pufnește în râs, de m-a descumpănit - Ce belea?... N-am dat nici de dracu’!... - Păi, tu mi-ai spus, când m-am așezat la masa ta și ai repetat mereu. - Da!... Și ia o mină de mă lasă perplex. Se pune pe un râs zgomotos de se uită la el ceilalți clienți ai barului. Apoi, îmi spune: - Am vrut să știu câte întrebări îmi poți pune și cât de indiscret poți fi. Dacă mi s-ar fi întâmplat vreo
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
tot mai mult dublate (sau chiar înlocuite) de prieteni, iar prietenii erau tot mai frecvent colegi. Al cui ești aluneca încet-încet spre unde lucrezi. Cred că prin 1999 s-a produs o ruptură care, la acea vreme, m-a lăsat perplex : un fost student, convertit vreo cîțiva ani prin India, ne-a gătit de Crăciun cîteva excelente mîncăruri în cel mai curat stil vegetarian. Eu, de Crăciun, să mănînc ierburi ! Am simțit nevoia să merg la biserică și să aprind o
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
care s-au păstrat vii și neschimbate !” Trebuie să recunosc că o astfel de expresie mă exasperează - mai ales dacă sînt pus în situația de a o comenta în fața telespectatorilor, cum mi s-a întîmplat zilele trecute. Mă lasă la fel de perplex ca și celelalte formulări din aceeași familie, precum adînc îngrijorata „S-a schimbat țăranul român ?” sau, complementar, din rărunchi oftata „Nici țăranul nu mai e ce-a fost !”... Mă exasperează și mă lasă perplex cu atît mai mult cu cît
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
întîmplat zilele trecute. Mă lasă la fel de perplex ca și celelalte formulări din aceeași familie, precum adînc îngrijorata „S-a schimbat țăranul român ?” sau, complementar, din rărunchi oftata „Nici țăranul nu mai e ce-a fost !”... Mă exasperează și mă lasă perplex cu atît mai mult cu cît aceleași personaje sînt cît se poate de conștiente și vor povesti oricui vrea să le asculte despre schimbările dramatice ale societății românești în timpul comunismului și despre răsturnările buimace ale tranziției. O societate întreagă se
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
bară cu povestea ta despre „criteriul trei” ! mă avertizează prietenul meu, Jurnalistul, de cum mă vede. — De ce ? întreb eu, timorat. Păi tu ce vrei, să nu se schimbe nimic, să rămînă tot impostorii ăștia care au distrus învățămîntul românesc ? — ! ? Am rămas perplex. Ultimul lucru de care îl pot bănui pe Jurnalist este că ar fi înregimentat politic și atunci critica lui ar fi una „pe linie de partid”. Nu, nici pomeneală, era sincer revoltat, în calitatea sa de intelectual român, rezonabil de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Există acest cuplu de oameni În vîrstă, amîndoi sînt Îmbrăcați neverosimil de elegant (au paltoane cu gulere de blană, mănuși, galoși de cauciuc), par ieșiți de la teatru, În drum spre casă. Se opresc o clipă și ne privesc gravi și perplecși. Probabil că n-au mai văzut așa ceva decît În filmele despre război - acele producții ale căror estetică și respect pentru adevărul istoric sînt aruncate În derizoriu de intenția naționalist-propagandistică. Doar că noi nu avem bărbi false, iar vestimentațiile sînt autentice
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
învârti capul! Greșit! exclamă Marusia. Pe cine ai auzit tu că spune pe-aicea "nu-mi mai învârti capul"? Poți spune "nu mă mai zăpăci de cap", așa da. La care Niusea o privește pe prietena ei cu o admirație perplexă și spune: Da' tu, draga mea, ai învățat românește ca o adevărată româncă. Numai cum rămâne cu covorul tău de plante de apă? Trestie! Marusia se plesnește cu palma peste frunte, mândră și ușurată că și-a amintit. Covor de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
în conflict cu școala? Știi bine că n-am prea strălucit. Mie mi-ai părut mai degrabă... Cum ți-am părut? Mai degrabă... apatică. Apatică! Dumnezeule, Paul, dar tu ești complet aiurit! Apatică, eu! Pe Paul izbucnirea ei îl lăsă perplex. Pe moment, nu-i găsi nicio explicație. Încercă să și-o amintească pe Geta în clasă, răspunzând la întrebări, participând la discuții, dar nu reuși să reconstituie nimic din toate astea. Singura imagine pe care o păstra despre ea era
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
timp vroiam să mă duc la tribunal. Când m-a văzut, aprodul m-a salutat zîmbind: "Bine ați venit din nou pe la noi. Ce mai faceți?" M-am aplecat și i-am spus la ureche: "Fac procesul țipetelor". A rămas perplex și sânt convins că în clipa aceea m-a crezut nebun. "Bine, bine, sigur... Înțeleg... Poftiți." Bietul om nu știa cum să fie mai prietenos cu mine, să nu mă supere. Se temea probabil să nu mă reped să-l
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
facem loc. Am coborât după aceea într-o vale. Mărăcinii se împuținau. Erau și mai rari și mai scunzi, iar printre tufe se lățeau mari pete negre. Treptat, mărăcinii au dispărut aproape de tot, lăsând locul umbrelor pe care le priveam perplecși. Cine dăduse foc ierbii uscate în pustietatea aceea și când se întîmplase asta? Tufele care mai rămăseseră aveau o parte din crengi carbonizate. Dacă le atingeam, se sfărâmau și împrăștiau pe jos un fel de nisip negru. Distanța până la pădure
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
râd de tine, am protestat... Dimpotrivă, te-am rugat să-mi povestești și mie ce se mai întîmplă. ― Ce să se întîmple? A început procesul, zise pe neașteptate. ― Cum? ― Cum ți-am spus. A început procesul, repetă ea liniștită, lăsîndu-mă perplex. 14. Între timp nu mai plouase deloc, cerul era ca de scrum, fără un nor, iar vântul, când ieșea din letargie, semăna cu respirația unui om bolnav. Mari crăpături apăreau în pământ ca niște șerpi. Sporind, ele ajunseseră să compună
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
punea la cale? Am ieșit și am lăsat-o în pace. M-am dus pe peron și pe urmă din nou la marginea mlaștinii. În timp ce vântul începea să clatine trestiile, m-am pomenit punîndu-mi o întrebare care m-a lăsat perplex: "De ce naiba o cheamă Eleonora ca pe Eleonore Duplay?" Ei nu, că am luat-o razna, mi-am zis. În sfârșit, a doua zi, fără să-mi spună o vorbă, mi-a întins foile și m-a lăsat singur să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]