668 matches
-
care deja-l cunoștea bine. Acolo se găsea, când fu asasinat primul ministru Armand Călinescu. Ca o reacție firească împotriva asasinatului, apărură lângă Sobor cadavrele a patru legionari executați. Dinspre Polonia soseau puhoaie de refugiați, unii pe jos cu copii plânși după dânșii, femei îngrijorate, bătrâni extenuați și bărbați, negri de supărare. Își încărcaseră minimul necesar în mașini - care le aveau -, în căruțe, sau în baloturi voluminoase la care n-ar fi renunțat pentru nimic în lume, fiindcă oricum, mai mult
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
despre asta? întrebă el. —Ce? izbucni ea de-abia stăpânindu-și furia. Crezi că am avut ceva de-a face cu asta? Crezi că sunt cine știe ce infractoare? — Sigur că nu, o drese el la repezeală. Ești doar tulburată, ești... ești plânsă - n-ai înțeles bine. Eram curios dacă nu cumva era ceva care te îngrijora. Ai zis odată ceva de niște cifre... Mă gândeam că poate asta o fi fost. — Nu, zise ea vlăguită. Situația aia era sub control. Pe deplin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
se gândea ea tristă. Dylan poate să-și cumpere șosete noi. Aproape împotriva voinței ei, a fugit la loc pe hol, a apucat telefonul și a sunat din nou. Bună, spuse el. —Treci încoace acum, spuse ea cu o voce plânsă și furioasă. Copiii nu sunt, avem timp până la ora patru. Am plecat. Ashling a plecat de la birou la opt și jumătate. Amețită de oboseală, nu simțea că poate face față drumului de zece minute până acasă, așa că a luat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
ea peste picior. Și-și amintea de mama sa. Se trânti pe pat, își înfipse dinții în pernă, nu izbutea să-și spună nimic concret, monologul îi amuți, simți cum sufletul parcă i se înmuia și izbucni în plâns. Și plânse, plânse, plânse. Și gândirea i se dizolva în plânsul acela tăcut. XXX Víctor îl găsi pe Augusto prăbușit în colțul unei sofale și privind mai jos de podea. — Ce-i cu tine? - îl întrebă el, punându-i o mână pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
peste picior. Și-și amintea de mama sa. Se trânti pe pat, își înfipse dinții în pernă, nu izbutea să-și spună nimic concret, monologul îi amuți, simți cum sufletul parcă i se înmuia și izbucni în plâns. Și plânse, plânse, plânse. Și gândirea i se dizolva în plânsul acela tăcut. XXX Víctor îl găsi pe Augusto prăbușit în colțul unei sofale și privind mai jos de podea. — Ce-i cu tine? - îl întrebă el, punându-i o mână pe umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
picior. Și-și amintea de mama sa. Se trânti pe pat, își înfipse dinții în pernă, nu izbutea să-și spună nimic concret, monologul îi amuți, simți cum sufletul parcă i se înmuia și izbucni în plâns. Și plânse, plânse, plânse. Și gândirea i se dizolva în plânsul acela tăcut. XXX Víctor îl găsi pe Augusto prăbușit în colțul unei sofale și privind mai jos de podea. — Ce-i cu tine? - îl întrebă el, punându-i o mână pe umăr. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
după porcărie, îmi sărută mâna cu recunoștință. „Ce fel de iubire este asta?”, am întrebat o muiere, disprețuitor, dacă duhul îmi rămâne acasă și vin la tine doar cu carnea? Dar bestia scăpără din ochi solzișori de oțel călit, și plânse, spovedindu-se, că mereu mă vede că țâșnesc din dușumele, între ea și omul ei. Că o gârlă de sânge cald i se suie din inimă în creștetul capului și că șipotul roșu îi coboară în măruntaie și în lujerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Le-a scris desigur numai pentru el, fără să bănuiască, pe vremea lui, că le-a scris și pentru mine: „Nu-ncape vorbă, dincolo mi-e partea. Femei vor fi cam la vreo două Să-mi vadă moartea. Din chipul plâns al mamei se răsfrânge Tristeți, pe chipul celeilalte, care De-asemenea mă plânge: Frumos: Femeile duc confindență Și flori și plâns la un mormânt străin, La o necunoscută existență. ...În amintirea lui, și pentru că îl cunosc destul de bine, am scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
unde o simfonie a visului îmi tresare sufletul și-mi preschimbă întunericul în lumină. Dezordinea vieților albe într-o totală ordine și pentru ca să fiu, Eu, atât de CATEGORICĂ, voi aprinde această noapte a tăcerilor cu milioane de stele prin fereastra plânsă a dragostei albe și EA, DRAGOSTEA FLĂMÂNDĂ DUPĂ VOCILE INFINITULUI. Da, infinitul albastru al acestui DELIR, ce îmi sfâșie distanța și mă face să îngenunchez în TRESĂRIRILE UNUI TELEPATIC VIS, Da, visul de-a iubi, la fel de mult un început de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
dragostei albe și EA, DRAGOSTEA FLĂMÂNDĂ DUPĂ VOCILE INFINITULUI. Da, infinitul albastru al acestui DELIR, ce îmi sfâșie distanța și mă face să îngenunchez în TRESĂRIRILE UNUI TELEPATIC VIS, Da, visul de-a iubi, la fel de mult un început de iarnă plânsă, prin norii cețoși ai delirului în ZESTREA ÎNNOPTĂRILOR, unde nici un RĂCNET nu e la fel de conceput, așa cum înghețul dorului îmi sfâșie, întreaga-mi ființă. Și Eu, ce trebuie să fac, cum să pot să mă mint mai bine, Cum să exist
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
nu e la fel de conceput, așa cum înghețul dorului îmi sfâșie, întreaga-mi ființă. Și Eu, ce trebuie să fac, cum să pot să mă mint mai bine, Cum să exist, prin toate aceste DRAPERII ALE TEMPLULUI SFÂNT; unde iubirea mea e plânsă, iubirea mea e condamnată să doară, iubirea mea din toate anotimpurile, De ce nu îmi răspunzi și faci ca întunericul din mine să-mi ardă, să-mi moară. Aprinde CETĂȚI DE CUVÂNT, ca zorii să se preschimbe în gând și lumile
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
o imensitate albastră de gânduri. IUBIRE STELARĂ IUBIRE STELARĂ După ce m-am trezit din congelarea sufletului ucis în dezordinea unei iubiri, am fost sigură pe un început de an, cu lucrurile ce le-am găsit așezate de la sine. Fereastra iubirilor plânse îmi făcuse semn să nu mai disper să privesc bunătățile ce se holbau la mine de pe o masă a timpului. Și Eu trebuia doar să le fac semnul discret al ființei conștiinceoase ce știu să nu mai privesc spre anul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
A STELEI MORBINDE Sunt singură în noaptea suferindă, Cuvintele îmi sunt cristale, prin vieți de-a-valma. Depărtarea, mă arde, depărtarea mă vinde, De vrei să mă știi, cum alerg prin tăcerea cimitirelor albastre, De vrei să mă știi, cutreerând prin crucile plânse. Vino și vezi cum sângele mi-e bolnav în adâncuri de iarnă. Vino și vezi-mi veacul cum a înfrunzând prin sfâșieri, tremurânde. Dar, eu știu că numai bunătatea lui Dumnezeu va împărți dreptatea în așa fel încât cel vinovat
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de voci traversa prin SPĂRTURILE CERULUI, starea de liniște a CONCEPTULUI și EL FLĂMÂND de banalități suferinde. Da suferința contestă țipătul glacial al DELIRULUI până în subconștientul muribund al învinsului. Eu știu o viață plină cu absurditățile unui învingător în iubirea plânsă a nopților. Când la o masă de CER hăituit, mâna continuă să scrie pe un nor de CEAȚĂ la fel de ARSĂ ÎN MEMORIA CORALILOR de unde o mare de doruri învinge în capcanele geroase ale întâmplărilor Dar și ciudățenia de chipuri albastre
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
de zile speciale, când, din CER Dumnezeu te privește și-ți binecuvântă harul și puterile tale de ființă nemuritoare. Și cine să înțeleagă toate aceste taine ce numai genele norilor le întrevăd prin rupturi de CER și CUVÂNT, de speranțe plânse, de aglomerări albăstrite de gând, Și prin picăturile de rouă a unui ținut de viață însingurată unde doar memoria celor iubiți, mai revine în ajutorul sufletului plâns și așezat într-o dezordine totală a acestei lumi ce se vrea a
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
a hazardului ce a stăpânit întunericul unui suflet neglijent în calea dragostei pământene. Dar pământul acceptă DUREREA DE TRUP, DUREREA DE SOARE, DUREREA DE MARE, din SPUMA UNIVERSULUI DISTRUS. Undeva se plimbă prin ploaie iubirea, undeva mi-e dorul prea plâns, și diminețile sunt imposibile în chemările alintului stins. Mi-e atât de dor, să calc desculță prin ploaie, și mi-e atât de trist în SUFLETUL ALBASTRU DE SOR. ZDRENȚE DE UMBRE Soarele s-a ascuns în umbra haitelor de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
sfârșește odată cu o liniște albă din PUSTIURI ALBE. Dar undeva departe în ZESTREA ALBASTRĂ DE EROS, sufletul poetului rămâne un ZID DESPĂRȚIT DE TIMP, despărțit în ideee. Nu-i nimeni în lumea sufletelor de lună, e-o aghiazmă a nopților plânse. Nu-i nimeni în sufletul meu de pământ sau sufletul meu de poem prin arderea târzie a nopților. Undeva din ruine e pustiu și urlă din mine, PĂMÂNTUL, Ei, morții mei vin să mă vindece, îmi sărută prin vieți viețile
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
SFÂȘIETOARE, peste o IUBIRE STINSĂ, într-o viață aproape ruptă din legendarele nopți de iubiri imposibile. GLASUL NOPȚILOR DE GERURI Domnul meu din acea noapte tristă, când cineva mi-a distrus iubirea, Eu am rămas cu o rază de lună plânsă căutându-te. Dat tu mi-ai lipsit, ai stat în universul tău de idee, cu cifre exacte de dor, cunoscând prin ele cea mai frumoasă femeie. Domnul meu, îmi vine să alerg prin toamna pierdută de har, prin inimi de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
cine mi-a așezat pe tâmpla nopților cei mai frumoși visători ai orașului meu cu iubiri muribunde. Cine să fie decât vântul care nu știe decât să distrugă, să semene plete de flăcări stinse pe un ASFALT RECE al chipului plâns. Cine să fie în jumătățile nopților și ele DEAVALMA într-un REGESC ȚINUT DE TOAMNĂ FlĂMÂNDĂ, când ploaia bate-n ZIDURI UMBROASE DE SORI, când ploaia-mi sărută timpul și mă lasă curată n fața prejudecăților milenare. Un AER DE
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
tot ce-mi este interzis. Dar cerul nu a decis încă nimic, CEASUL despărțirii poate nu va sosi niciodată. Casele bătrânești nici ele nu vor da binecuvântarea. Așa că pe drumurile prăfuite voi mai reveni și poate se va bucura țarina plânsă a neamului meu. Un neam ce nu va uita că m-am născut și mi-am luat Zborul din satul meu natal din casa părintească pentru O EVADARE ASTRALĂ. RASFRÂNGERE DE TIMP D-lui Ștefan Popa Popa’s RĂSFRÂNGERE DE
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ști, de ce s-au aprins lacrimi pe mormântul dreptății? Oare în ceruri e aceeași jale precum în această zi în care am găsit dispărută o imagine a frumuseții eterne? Oare în ceruri Dumnezeu a văzut cum ghioceii mai au sufletul plâns și toate florile pământului poartă doliu în ochii lor de sinceritate? Doamne, de ce mai poți ierta în nefericiri așazisele plecări în eternitatea flămândă a blestemului plămădit din seceta adevărului? 20-03-1997, orele 1330 ÎN IARNĂ în amintirea prof. Iancică Dobriță Sunt
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
în izvorul cunoașterii unde istoria are scheletul de peisaje și ninsori, obligând să rămână în sufletele sângerânde iubind în taină timpul. Privirea uriașelor sunete înnebunite de respectul tristeții se prelungea în cuvintele poetului ca o nevinovăție a sufletului. FEREASTRA ÎNSINGURĂRILOR PLÂNSE domnului Eugen Râschitor În singurătatea iernii lacrima mea înseamnă iubire. Ochii nopților mi-aduc din seceta visului dorul de tine. Știu că n-o să ne mai vedem niciodată pentru că strigătul meu te-a uitat, pentru că așteptarea mea este înghețată în
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
o viață. În toate nopțile am rămas la fel de tristă pentru că n-ai înțeles nimic. Cândva te-am iubit în acel castel de nisip pe care tu, cu fiecare zi încercai să-l dărâmi pentru a rămâne între noi fereastra însingurărilor plânse. Vaslui, 1993 NINSOAREA DE VIS Domnului prof. dr. univ. Victor Șabliovschi NINSOAREA DE VIS Sunt singură în fața nopții Și sufletu-mi arde, Dorul rămâne dor, îngerul meu rămâne un SOR, ce-mi șterge lacrima vie a iubirilor pierdute. Sunt singură
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
-n amorțeala calmă a ploilor de toamnă Să fii tu ÎNȚELEPTUL din seri ce te combină. În amintiri trăite prin depărtate vieți, Când nostalgia tinereții dansa în trup de soare, Din verde crud te-amestecai prin CEȚI, Și-n doruri plânse, retrăiai iubirea de izvoare. 23-10-2007, 2300h PLEOAPA UNUI NOR Domnului prof. Nicolae Furdui Iancu Mi-e dor să fiu lumină prin Cerul neatins Cu o rază vie ce se contemplă-n flori, Prin rodia de lume, iubind același vis, Ce
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
mângâiere Din răstignirea visului ca un Boem Carnal, Și în țărâna nopții pe-o rază de mistere. M-aș logodi prin ploaia unui CHIP ASTRAL. Să simt o fericire din aburi de pământ Ce se ridică-n noaptea de ceruri plânse, Unde toți îngerii au făcut legământ Să mă prefac în STELE din lumile de vise. Să nu mai fiu o AȘCHIE de nori, În devenirea calmă a versului sfidat Și din sicriu de soare, să fiu prin Zori, Iubirea din
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]