598 matches
-
adepți ai zborului spațial, între care și Valentin Glușko. Koroliov a fost numit director adjunct al institutului, conducând secțiunea de studiu și dezvoltare a rachetelor navale pentru crucișătoare. Tot sub conducerea să a fost realizat un studiu privind construirea unui planor cu reacție. La 10 aprilie 1935 soția lui Koroliov a născut o fetiță, Natasa. În 1936 s-au mutat din casa părinților lui Koroliov, în propriul apartament. La acea dată Koroliov ajunsese să fie șeful RNII-ului. Institutul a continuat
Serghei Koroliov () [Corola-website/Science/314467_a_315796]
-
cel mai mare din lume la acea dată și se considera că era de necucerit. Fortul a fost neutralizat cu succes pe 10 mai 1940 de un atac al unei mici unități aeropurtate (56 de militari) aduse pe poziții cu ajutorul planoarelor. Acțiunea a curățat drumul forțelor terestre germane către interiorul Belgiei, fără ca atacatorii să mai fie amenințați de tirul artileriei din fort. este încă în proprietatea Armatei belgiene, este bine păstrat și poate fi vizitat. Fortul este localizat de-a lungul
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
formată din rezerviști. Cei mai mulți dintre ei fuseseră chemați sub arme în 1939, după invazia germană a Poloniei. Pregătirea lor de infanterie era slabă, toți militarii belgienii fiind artileriști. Pe 10 mai 1940, 78 de parașutiști germani la bordul a 9 planoare din 7 "Flieger" (viitoarea Divizie I "Fallschirmjäger"]]) au aterizat pe fortăreață, înarmați cu arme ușoare de infaterie și încărcături explozive având ca obiectiv distrugerea sau scoaterea din funcțiune a pieselor de artilerie din cazemate și turele, în special a celor
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
infanterie german. Germanii au planificat cu mult timp înainte cucerirea fortului. În timpul pregătirilor, parașutiștii germani au efectuat antrenamente pe o replica a exteriorului fortului în Cehoslovacia. Însuși Adolf Hitler a sugerat planificatorilor ca atacatorii să fie transportați până la fort cu ajutorul planoarelor, pentru evitarea problemelor care ar fi apărut în cazul parașutării unui mare număr de soldați pe o țintă mica și pentru evitarea detectării transportului de către stațiile de ascultare belgiene. Pentru distrugerea fortificațiilor, germanii urmau să foloseasc noile încărcături explozive cumulative
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
cumulative, (numite și „încărcături concave”). Informațiile obținute de serviciile de spionaj, combinate starea slabă de pregătire a belgienilor au făcut ca planul germanilor să fie un succes rapid și copleșitor. Pentru cucerirea Fortului Eben-Emael s-a folosit pentru prima oară planoarele în faza inițială a atacului și a fost prima utilizare a încărcăturilor cumulative din acest război. Planoarele comandate de Rudolf Witzig au aterizat pe acoperișul fortului și, fiind aparate de zbor complet silenționase, au luat apărătorii prin surprindere. Parașutiștii au
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
belgienilor au făcut ca planul germanilor să fie un succes rapid și copleșitor. Pentru cucerirea Fortului Eben-Emael s-a folosit pentru prima oară planoarele în faza inițială a atacului și a fost prima utilizare a încărcăturilor cumulative din acest război. Planoarele comandate de Rudolf Witzig au aterizat pe acoperișul fortului și, fiind aparate de zbor complet silenționase, au luat apărătorii prin surprindere. Parașutiștii au reușit să distrugă sau să scoată din uz cupolele tunurilor. Parașutiștii au folosit în afară de explosivi și aruncătoare
Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333743_a_335072]
-
școala matematică de la Leningrad. Între anii 1947-1948 a fost primul șef al Departamentului de Matematică de la . La vârsta de 15 - 16 ani a construit un reflector a cărui oglindă a fost șlefuită de el însuși. În 1909 a construit cinci planoare și apoi a efectuat zboruri de probă cu acestea. S-a ocupat de teoria numerelor algebrice și anume de rezolvarea în numere întregi a ecuațiilor nedeterminate de gradul al treilea cu două necunoscute. Un număr considerabil de lucrări a consacrat
Boris Delaunay () [Corola-website/Science/329941_a_331270]
-
condusă de colonelul Scharroo reușise să își mențină pozițiile din nordul cursului râului Nieuwe Maas și să împiedice forțele terestre germane să traverseze cursul apei și să intre în oraș. La atacul german au participat și trupele aeropurtate debarcate din planoare sau parașutate ale generalului Kurt Student, precum și trupe proaspăt sosite ale generalui Rudolf Schmidt, formate în jurul a două unități de elită - "9. Panzer-Division" și "Leibstandarte SS Adolf Hitler". Pe de altă parte, contraatacul infanteriei marine olandeze nu a reușit să
Rotterdam Blitz () [Corola-website/Science/332452_a_333781]
-
literaturii de specialitate din acea perioadă, avându-i ca autori pe Sir George Cayley, Octave Chanute, James Means (1853 - 1920), Louis Pierre Mouillard (1834 - 1897) și Otto Lilienthal. În anul 1889 frații Wright încep construirea primului lor avion nemotorizat, un planor cu aripi duble. Din studiul tabelelor lui Lilienthal stabilesc că fusese calculat greșit coeficientul "Smeaton" (un coeficient al raportului dintre portanță și rezistența opusă de aer). Pentru experimentarea practică construiesc pentru prima oară un canal cu curent de aer. În
Frații Wright () [Corola-website/Science/304146_a_305475]
-
are loc prima încercare de zbor fără pilot în regiunea Kill Devil Hills lângă Kitty Hawk din Carolina de Nord, pe malul Oceanului Atlantic, unde caută să profite de curenții permanenți și puternici de aer. În vara anului 1901, cu un planor îmbunătățit și cu pilot, reușesc să zboare 100 de metri cu o viteză de 35 de kilometri pe oră. În timpul acestor zboruri experimentale reușesc pentru prima oară să descrie în timpul zborului o curbă. Perfecționând în continuare tehnica zborului, în anul
Frații Wright () [Corola-website/Science/304146_a_305475]
-
acestor zboruri experimentale reușesc pentru prima oară să descrie în timpul zborului o curbă. Perfecționând în continuare tehnica zborului, în anul 1902 au reușit să parcurgă o distanța de 622,5 metri. La data de 23 mai 1903 hotărăsc montarea pe planor a unui motor. Construirea elicei creează o serie de greutăți; spre exemplu problema unghiului paletelor elicei, care trebuia să ridice în aer un motor de 12 cai putere cu patru cilindri și răcire cu apă, având o greutate de 110
Frații Wright () [Corola-website/Science/304146_a_305475]
-
fabricate în numărul cel mai mare. Yakovlev s-a născut la Moscova, tatăl lui fiind angajat al companiei petroliere Nobel Brothers. În 1922 și-a construit primul său avion ca parte al unui proiect școlar. În 1924 a construit un planor, AVF-10, care a zburat pentru prima oară la 24 septembrie 1924. Cu acest proiect a câștigat un premiu și i-a asigurat un post la Academia de Inginerie a Forțelor Aeriene Jukovski. Cu toate că a încercat de mai multe ori să
Aleksandr Sergheevici Yakovlev () [Corola-website/Science/329050_a_330379]
-
doi băieți, Karl și Gerhard, și o fiică, Helene. Mai târziu, reamintindu-și de copilăria sa, Rommel scria că „anii mei de tinerețe au fost foarte fericiți”. La vârsta de paisprezece ani, Rommel, împreună cu un prieten, a construit un mic planor care putea să zboare pe distanțe scurte. Tânărul Erwin era considerat un viitor inginer aeronaut și va da dovadă toată viața de calități tehnice excepționale. Totuși, spre dezamăgirea familie sale, tânărul Rommel s-a înrolat în 1910 în Regimentul 124
Erwin Rommel () [Corola-website/Science/303098_a_304427]
-
urcării, acul indicator va reveni la zero. În consecință, variometrul se bazează pe principiul egalării frânate a diferențelor de presiune. Prin tubul capilar, egalarea presiunilor din interiorul și exteriorul capsulei se produce cu o viteză relativ constantă, deci cu cât planorul (avionul) va coborî sau va urca cu o viteză mai mare, diferența de presiune va fi mai mare, deci și valoarea indicată de aparat va fi mai mare. În timpul urcării, aparatul va indica valori pozitive, iar în timpul coborârii valori negative
Variometru () [Corola-website/Science/312627_a_313956]
-
O încercare de parașutare dintr-un Ju 52 la înălțimea minimă operațională a dus la o dispersare de peste 300 m. Hitler a remarcat un punct slab al apărării. Acoperișurile erau plane și neprotejate. El a cerut să afle dacă un planor precum modelul DFS 230 ar fi putut ateriza pe aceste acoperișuri ale fortului. Student a afirmat că este posibilă aterizarea a doar 12 planoare și doar pe timp de zi. Cele 12 aparate de zbor puteau să transporte 80-90 parașutiști
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
punct slab al apărării. Acoperișurile erau plane și neprotejate. El a cerut să afle dacă un planor precum modelul DFS 230 ar fi putut ateriza pe aceste acoperișuri ale fortului. Student a afirmat că este posibilă aterizarea a doar 12 planoare și doar pe timp de zi. Cele 12 aparate de zbor puteau să transporte 80-90 parașutiști la obiectiv. Hitler a propus folosirea unei arme noi, "Hohlladungwaffe", o încărcătură explosivă de 50 kgcare care putea să distrugă buncărele belgiene în care
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
I de parașutiști și geniști ai Diviziei aeriene a 7-a, plus un mic grup de piloți "Luftwaffe". "Luftwaffe" a alocat pentru atacul împotriva Țarilor de Jos 1.815 avioane de luptă, 487 de avioane de transport și 50 de planoare. Asaltul împotriva spațiului aerian belgian urma să fie declanșat de "IV. Fliegerkorps" (Corpurile aeriene IV) comandate de generalul Alfred Keller. Aceste corpuri erau formate din escadrila de vânătoare "Lehrgeschwader 1" (Stab. I., II., III., IV.), escadrilele de bombardiere "Kampfgeschwader 30
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
timpului, aviatorii belgieni au petrecut-o punând la adăpost benzina și avioanele în fața atacurilor "Luftwaffe". Planificatorii germani au înțeles importanța Fortului Eben-Emael în sistemul de apărare belgian. Ei au decis să organizeze aterizarea forțelor aeropurtate ("Fallschirmjäger") în perimetrul fortăreței folosind planoare. Unitățile "Fallschirmjäger" au folosit dispozitive explozive și aruncătoare de flăcări pentru anihilarea apărării. În timpul bătăliei care a urmat, infanteria germană a copleșit apărarea belgiană (Divizia a 7-a de infanterie) în 24 de ore. Principala linie defensivă belgiană a fost
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
care trebuiau să asigure cucerirea și păstrarea controlului asupra podurilor de importanță strategică și a orașelor aflate pe direcția principală de atac a aliaților. În zona cea mai de nord a operațiunii, Divizia I aeropurtată britanică, sprijinită de Regimentul de planoare și Brigada I independentă poloneză de parașutiști a aterizat la Arnhem. Obiectivul parașutiștilor l-a reprezentat cucerirea și apărarea podurilor de peste Nederrijn. Planul lui Montgomery se baza pe supoziția că înaintarea forțelor terestre britanice din Corpul XXX spre podurile cucerite
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
a luptelor din Normandia, sarcina asigurării controlului asupra capului de pod peste Rin i-a revenit Diviziei I aeropurtate comandate de generalul Roy Urquhart. Divizia era formată din trei brigăzi de infanteriei (două de parașutiști și una infanterie transportată cu planoare). De asemenea, divizia dispunea de baterii de artilerie de câmp și antitanc și unități de geniști aeropurtate, intendență și sanitare. Cei mai mulți dintre militarii diviziei participaseră la operațiunile aeropurtate britanice din Africa de nord și Sicilia, printre acești remarcându-se cei
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
parașutiști și Brigada I aeropurtată. În ciuda tuturor acțiunilor de pe diferite teatre de luptă, Market Garden a fost prima operațiune la care au participat întregul efectiv al diviziei. Pentru această operațiune, divizia a fost întărită cu 1.200 de piloți de planoare, echivalentul a două batalioane de infanterie. În plus, diviziei i-a mai fost repartizat un comando olandez și o subunitate americană de telecomunicații Urquhart a primit de asemenea comanda Brigăzii I independente de parașutiști polonezi, unitate care avea să participe
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
de parașutare pe zi, ceea ce însemna că întreaga divizi, inclusiv brigada independentă poloneză, puteau fi transportați în zona ordonată într-o perioadă de trei zile. În zona de parașutare existau doar puține suprafețe care să poată fi folosite pentru aterizarea planoarelor, iar piloții se fereau să zboare prea aproape de Arnhem, unde puteau fi doborâți de artileria antiaeriană de la aeroportul Deelen. Din aceste motive, Urquhart a fost obligat să aleagă zone de parașutare sau de aterizare aflate la o distanța de până la
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
I de parașutiști polonezi urma să fie lansată la sud de râu în zona de parașutare „K”. După traversarea podului, polonezii trebuiau să se alăture camarazilor din zona de est a orașului, făcând joncțiunea cu subunitățile de artilerie aduse cu planoarele în zona de aterizare „L”. Brigada I aeropurtată avea să aibă ca sarcină apărarea localității Oosterbeek în zona de vest a perimetrului, iar Brigada I de parașutiști avea ca sarcină zona de sud a podurilor. Odată ce Corpul XXX ar ajuns
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
a clădirilor care adăposteau soldați și depozite militare. Între timp, primul val decolat a suferit pierderi minime. Primii care au aterizat la 12:40 au fost parașutiștii din Compania a 21-a independentă, care au marcat zonele de aterizare pentru planoare și de lansare pentru valurile principal de asalt. Aterizările s-au desfășurat în cea mai mare parte fără să întâmpine obstacole, iar batalioanele s-au format rapid și în ordine, fiind gata în jurul orei 14:45 să înceapă luptele. În timp ce
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
Brigada I aeropurtată ocupa poziții defensive în jurul zonelor de aterizare, Brigada I parașutiști se pregătea să se deplaseze spre est, pentru ocuparea podurilor. Lathbury și cartierul său general se deplasa în spatele soldaților lui Frost pe ruta „Lion”. Deși în timpul aterizării planoarelor, unele dintre mașinile de teren Willys MB ale companiei de recunoaștere au fost distruse, militarii acesteia au reușit să își concentreze forțele și au început deplasarea pe ruta „Leopard”. Germanii nu erau pregătiți pentru respingerea planoarelor și au fost luați
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]