118,725 matches
-
Marina Constantinescu Acum vreo lună, am plecat curioasă spre Brașov, spre teatrul de acolo, pe care îl cunosc bine, părîndu-mi-se interesantă oferta. Două spectacole, totalmente diferite, unul de cameră, celălalt, un music-hall, două modalități variate de a revedea trupa, angrenată în marea ei majoritate în aceaste proiecte
O etapă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14018_a_15343]
-
tristei vești și că ea ceruse guvernantei să ne aducă pe noi, copiii, în odaia ei, ca să ne-o spună și nouă. - Alte amintiri de atunci? - Mai am și alte amintiri din vremea aceea; de pildă, țin minte cum am plecat apoi în Belgia unde bunicul meu - Trandafir Djuvara - era ministrul plenipotențiar al României și totodată decanul Corpului diplomatic (asta s-a întâmplat timp de vreo zece ani pentru că, fiind vreme de război, fatalmente numirile nu se reînnoiseră, Curtea Belgiană era
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
total aberante, dar el este cel care "mi-a pus piciorul în scară", ca să zic așa; mi-au trebuit nouăsprezece ani ca să isprăvesc teza mea de doctorat, făcută în timp ce lucram în diferite părți ca să-mi câștig existența ( în 1961 am plecat în Africa și aveam deja zece ani de când o începusem). - Să revenim la ce a determinat plecarea dumneavoastră din țară. - Dumnezeu a determinat-o! - V-a ajutat Providența! - Absolut! Am în viața mea două miracole; am părăsit, fiind copil, la
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
nu s-a răspuns de la București, prin urmare nu avea cum să se aștepte un răspuns de la sovietici către România, ci exact invers. Acesta este adevărul istoric. - Bine că există un martor care să pună lucrurile la punct. - Când am plecat, în 23 august 1944, nu numai că nu aveam nici un gând de emigrare, dar credeam că mă întorc în 48 de ore! Cum în timp ce eram în aer, în avion, s-a petrecut lovitura de la Palat, m-am văzut blocat la
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
de refugiați, fie în cultură, fie în servicii speciale, fie la "Radio Europa Liberă". Pe urmă, accidental, mi s-a propus să fiu consilier diplomatic al președintelui african al Republicii Niger, independentă doar de câteva luni. Am acceptat și am plecat așa, ca într-o nebunie și pentru că mă săturasem de șefii mei din emigrația română. - În țară, în perioada aceea și mai ales după, a fost o permanentă stare de suspiciune, dar constat din mărturisirile multora că aceeași stare guverna
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
guverna chiar și în diaspora. - Da, trebuie să fie un blestem al neamului nostru - ne certăm oriunde ne-am afla! Totuși nu trebuie să exagerăm chestiunea cu suspiciunea și cu dușmănia; să nu uităm că, după revoluția din 1848 au plecat din țară trei grupări - cea conservatoare a lui Heliade Rădulescu (din care făcea parte Grigore Grădișteanu, fratele unui strămoș al mamei), apoi gruparea considerată de extremă stânga a fraților Brătianu și a lui C. A. Rosetti și, la mijloc, aceea
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
pe mâna rușilor sunt la noi, nu în America", deci nu e o nouă înțelegere la Malta! V-aș ruga să punctați puțin în legătură cu întoarcerea în țară, despre șocul pe care l-ați simțit. - Întâmplarea a făcut (tot întâmplarea!) să plec în Africa în 1961, cu gândul să stau acolo doi ani de zile și, practic am rămas douăzeci și trei de ani, nu atât din dragoste sau plăcere, ci de nevoie; încetul cu încetul îmbătrâneam și nu-mi convenea ideea
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
Nu vreau să ascund publicului care mă va citi faptul că am fost extrem de șocat de ce am găsit în țară. - De ce anume? - Nu se schimbase prea mult centrul Bucureștilor, deci mă regăseam acasă, Calea Victoriei era aceeași, strada Știrbei Vodă (de unde plecasem în 1944) era la fel, cu aceleași case, doar că erau nezugrăvite de zeci de ani; ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost schimbarea populației, schimbarea omului la față! Am găsit alți oameni decât cei pe care îi
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
populației, schimbarea omului la față! Am găsit alți oameni decât cei pe care îi părăsisem cu patruzeci și cinci de ani în urmă, neputându-mi-se spune că am păstrat imaginea din copilărie, deoarece aveam douăzeci și opt de ani când am plecat, eram un om în toată firea, făcusem războiul, cunoscusem mii de oameni. N-am regăsit același român! Vi se pare, poate, fantastic, dar în patruzeci și cinci de ani care înseamnă o generație și jumătate, un anumit regim, un anumit
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
puterea de a se apropia de ei, nu credeți că le-ar reveni încrederea în posibilitățile lor de a face ceva aici? - Îmi puneți o întrebare la care nu pot să răspund, mai întâi de toate pentru că tentația de a pleca la studii în America, Franța, Marea Britanie și de a rămâne acolo pe urmă este foarte mare. Apoi, eu cred că schimbări de mentalitate în masă nu se pot face, în general, la mai puțin de o generație. Este un lucru
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
tot felul de "disfuncționalități" de producție? Ei bine, nu contează harababura, important e ca filmările să continue, chiar și fără racorduri de costum, sau de machiaj, sau de decor, sau chiar de actori!...Ș.a.m.d.... Ideea de la care a plecat Ovidiu Georgescu e aceea că "un film nu se face în primul rînd cu bani" ( e și primul punct al unui "Manifest" din 13 puncte, zis, auto-ironic, "Concesia"... Punctul 13 e "Filmați, băieți, numai filmați!". Cine poate ști cîtă voință
Taximetrist: Ovidiu Georgescu by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14091_a_15416]
-
în cadrul Festivalului de la Avignon, cu mare priză, prezentat de "Théâtre de la Comune d'Aubervilliers" din Paris. Fiecare personaj înseamnă partitură serioasă pentru roluri, masculine, excepționale. Apoi m-am înduioșat teribil gîndindu-mă că toată povestea absolut halucinantă din piesa aceasta tragi-comică pleacă de la un fapt real, dramatic, pe care autorul, Hristo Boicev, dramaturg și candidat la președinția Bulgariei în 1996, l-a observat undeva la granița dintre țara sa și Serbia, în timpul luptelor din Balcani. Textul conceput în același an are un
Eu sînt un pescăruș! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14067_a_15392]
-
mîniindu-i pe cei autohtoni care dezlănțuie cataclisme, cutremure, molime. Străinul e vinovat de toate vicisitudinile care se abat asupra unui popor și Medeea e de două ori străină pentru că nu aparține nici Corintului, unde a venit, nici Colhidei, de unde a plecat, și pentru că e femeie într-o societate condusă de bărbați, deci minoritară. Revelatoare pentru destinul străinului sînt următoarele cuvinte rostite de Medeea: "Pe cînd mă fugăreau prin oraș", spuse ea, "mi-era frică și am fugit ca să scap cu viață
Cine e această Medee? by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14074_a_15399]
-
Să ne reamintim ce anume cuprinde acest al VI-lea capitol: este " cine nu-și amintește textul poate își amintește mai ușor măiastrul film al lui Visconti " episodul balului în aristocraticul palat palermitan al principilor di Ponteleone. Scena de la care pleacă excursia hermeneutică este aceea când protagonistul, principele Fabrizio Salina, zărește într-una din numeroasele saloane invadate de musafiri, viermuiala gălăgioasă a domnișoarelor care se zbenguie pe pouf, marea canapea rotundă din mijlocul încăperii. Salina, observă autoarea, suferă atunci o deformare
Lampedusa văzut de români by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14081_a_15406]
-
morții, spre liniștea superioară a aristocratului Salina, venită din împăcarea cu efemeritatea a tot ceea ce e viu și cu eternitatea strălucitoare a ceea ce e mort: luceafărul care sclipește la orizont, mereu la fel " ultima imagine rămasă pe retina principelui-astronom care, plecând de la bal, rătăcește pe străzile plebee ale orașului său. Ceea ce nu izbutește Salina, ne spune autoarea, izbutește însă Lampedusa; sau, mai exact, scriitorul izbutește tocmai acolo unde personajul eșuează: anume el se salvează de moartea atotputernică și eternă care pândește
Lampedusa văzut de români by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14081_a_15406]
-
vorbe oribile pregătite pe corzile vocale, gata să explodeze la cea mai mică gîdilătură. Sărăcia mulțumită de ea însăși, leneșă, statică, idiotizată și bogăția dinamică, lipsită de gust, suficientă, agresivă. Certuri. Politicieni incapabili, alegători manipulați. Tineri care visează doar să plece din țară și să rămînă oriunde, numai aici nu. Oboseală generală. Tot Adrian Păunescu la televizor, veșnic tînăr și ferice și veșnic mulțumit de sine. O asemenea compunere ar fi fost o utopie negră și gîndul negru era interzis în
Utopie neagră by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14089_a_15414]
-
magic către care, orbește până atunci, ai trimis inimoase săgeți. Aventura în afară, departe de casă, echivalează uneori cu o regăsire, în liniște, într-o altă liniște, cu numele și cu verbele, secrete pentru tine până atunci. Zestrea cu care pleci în necunoscut ar fi și perechile posibile: campanula cu libelulă, șoimul în cer - înalt ca preotul într-un altar, sufletul și Dumnezeu în reciprocă atracție, delfinul și spectatorul său, căprioara și nemurirea, pasagerul și fericirea lui umilă că trece iubind
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/14095_a_15420]
-
ca să fiu inclus în categoria așa-zișilor critici open minded sau pentru a face pe plac unora de la Teatrul din Oradea. Și ținând seama că în seara premierei o parte din spectatori, chiar foarte tineri, au profitat de pauză ca să plece frumușel acasă, se pare că asemenea mie gândesc și alții. Spectacolul e viciat de un barochism excesiv. Formula "teatrului în teatru" care există din scriitură e supralicitată, e ridicată la cub. Utilitatea inserției unui intermezzo în care o dispută dintre
Violent și urât by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14117_a_15442]
-
Paris și Tokio și New York,/ Și iarăși Paris.../ Un om mărunțel/ Cu "nu" în brațe.// Nu"-ul său e universal,/ Dar e "d'origine roumaine".// Un ins tot mai șubrezit,/ Ducând în brațe un "nu" tot mai rotund.// Acum a plecat cu el la Dumnezeu/ Și, în drum, tocmai trece din nou/ Prin locurile noastre.// Cel puțin un «da» din «dada»/ E de origine română./ Am dat literaturii universale/ Un «da» și un «nu»,/ Mai mult nu se putea!" Sumarul mai
Ficțiunea realității by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14112_a_15437]
-
ăsta cu Rip Kirby, care pare aproape nou. - Ai văzut-o de aproape, ai fost la ea? - l-am întrebat. - Cîteodată. Cînd e singură. În fiecare după-masă, inclusiv duminica și-n zilele de sărbătoare, mi-a explicat Finito, mama Susanei pleca de acasă la trei și jumătate ca să meargă la slujbă și nu se întorcea pînă la opt; întotdeauna îi ruga să-i spună dacă o căutase cineva. Doamna Anita voia ca fata să se scoale cît mai puțin din pat
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
nu mă poate afecta, nici fumul scîrbos, nici mirosul de gaz, nici absolut nimic din tot ce se-ntîmplă aici... Absolut nimic! - De ce zici asta? Ochii ei strălucitori mă priveau fix, dar nu păreau să mă vadă. - Pentru că foarte curînd o să plec departe de aici - zise cu un zîmbet malițios. De-asta, băiete
Juan Marsé - Vraja Shanghaiului by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14093_a_15418]
-
două spectacole, mănînc ceva și mă culc. A doua zi, 8 Martie. Orașul în sărbătoare. Fulguia ușor, glasul lui Adamo răsuna pe strada principală destul de tulburător. "Tombe la neige...". Eu nu plîng, pentru că nu aștept pe nimeni. Mă pregătesc să plec spre Sibiu. Aș vrea, înainte, să beau o cafea în restaurantul hotelului. Nu e chip. Se pregătesc mese festive. Peste cîteva ore se vor strînge aici 280 de femei, doar femei, ca să se sărbătorească. Între timp, apare și dizeuza. "Dumneavoastră
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
și căciula peste. Chiar și fusta mea elegantă pe care mi-o pregătisem pentru cina de la celebrul restaurant sibian "Împăratul romanilor". Au trecut trei ore, am ajuns în gară la Brașov. Ora 19 și 50 de minute. Un tren tocmai plecase, altul, internațional, de la Budapesta, ar trebui să sosească la 20.30. Se anunță o întîrziere de patruzeci de minute. Mă îmbrățișez și-mi iau rămas bun de la șoferul care se întoarce, grabnic, la Sibiu. Singură în holul unei gări incredibil
La căsuța albă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14114_a_15439]
-
ca, în clipa aleasă de Coppelius, să urce pe scenă și să-și spună rolul. Rol pe care nu ea l-a creat și nici nu l-a ales. Ceea ce ar fi urmat e limpede. După ce, extrem de epatați, musafirii ar pleca, lăudîndu-l pe Coppelius, Olympia ar fi pusă înapoi pe raft. (Poate că așa s-ar fi întîmplat și cu Eliza Doolittle, de n-ar fi avut și minte și noroc). Pentru ca, după o vreme bine chibzuită, să fie din nou
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]
-
greu să nu mă întreb ce se petrece, în realitate, în mintea Olympiei, pe parcursul minunatei arii și de ce se defectează ea. E posibil ca, în clipa cînd ezită, ea să fi dorit, de fapt, să facă o reverență și să plece în lume pentru totdeauna, alegînd să joace un rol neimpus de nimeni. Sau poate, atunci, ea l-a zărit pe Hoffmann în mulțimea spectatorilor, a înțeles ce se petrece în mintea lui și ar fi vrut să își încerce șansa
Galateea secolului XX by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/14122_a_15447]