565 matches
-
a doua-a treia zi la București - în ziua următoare dă mama telefon la spital, ca să afle că mama ei murise noaptea în somn, exact cum își dorea ea: Să n-ajung o povară, să trebuiască să-mi aduceți voi plosca! Mă surprind gândind mai insistent la moarte de când am descoperit într-o librărie în centru Pluriversul, un fel de antologie poetică, cu parfum de bilanț de carieră, deși autorul e cu vreo zece-cinșpe ani mai bătrân ca mine. Două volume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Dar personalul ăsta - în general fete tinere și frumoase - nu știe să se poarte altfel. Tutuiesc toți bolnavii, îi manevrează brutal, îi reped pe „aparținători“ și au buzunarul căscat pentru orice: o perfuzie schimbată, un pansament, un cearșaf curat, o ploscă. Dar când e ora de vizită a Profesorului, zburătăcesc toate ca niște găini albe în jurul suitei de medici și studenți. Unul dintre stagiari, cu care am fumat pe balcon mai devreme, îmi face cu ochiul. Are surâsul unui copil cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
de ani și totuși nu-și pierdea simțul bunei cuviințe, nici chiar în fața morții. Era senină ca apa unui eleșteu, iar Katsuyori se simți dojenit de calmul ei. Servitoarele plecară, dar se întoarseră curând, cu o ceașcă nesmălțuită și o ploscă de sake, pe care le puseră în fața lui Katsuyori și a fiului său. Se vedea că soția lui fusese destul de prevăzătoare ca să se pregătească din timp pentru acel moment. În tăcere, îi oferi soțului ei ceașca. Luând-o în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
funie. — Acest om nu e un soldat de la castel. Pun pariu că e mesager al clanului Mori. Nu purta nimic asupra lui? îl întrebă Hideyoshi pe vasalul însărcinat cu paza prizonierului. La percheziția inițială, vasalul găsise în îmbrăcămintea omului o ploscă de sake conținând o scrisoare, pe care o puse acum în fața lui Hideyoshi. — Hm... pare să fie un răspuns de la Muneharu, adresat generalilor Kikkawa și Kobayakawa. Aduceți lampa puțin mai aproape. Întăririle din Mori se descurajaseră la vederea lacului care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mâncare și carafe de sake. — Nu pot măcar să te servesc cu ceva mai bun, chiar dacă ești grăbit? întrebă soția lui Inuchiyo. — Nu, nu. Soțul și fiul tău nu vin și ei? Inuchiyo se așeză în fața lui Hideyoshi, iar Toshinaga ridică plosca de sake. Alături se afla o clădire, dar musafirul și gazdele n-o foloseau. Printre brazi sufla vântul, însă nici nu-l auzeau. Hideyoshi nu bău mai mult decât o ceașcă de sake, dar mâncă în grabă cele două vase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dragă, așa e, cum zici tu. Și știu foarte bine că e o chichiță pe undeva, doar că nu am nici un chef să mă apuc acum să îi dau de cap... Vrei o dușcă? Habar n-am de unde se ivise plosca îmbrăcată în piele din mâna lui. Pe față i se așternuse o grimasă încurajatoare și ipocrită; împinse din nou plosca spre mine, o falsă ofertă, practic o obligație. Am luat-o și am dus-o la buze. Băutura avea gust
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
nici un chef să mă apuc acum să îi dau de cap... Vrei o dușcă? Habar n-am de unde se ivise plosca îmbrăcată în piele din mâna lui. Pe față i se așternuse o grimasă încurajatoare și ipocrită; împinse din nou plosca spre mine, o falsă ofertă, practic o obligație. Am luat-o și am dus-o la buze. Băutura avea gust de ierburi, de clorofilă, și densitatea spermei sau a unei fierturi de cereale. Am încercat să nu vomit în timp ce înghițeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
acum, sărată și amară, în gură, nu o puteam scuipa afară și nici gura nu ne-o puteam clăti, că n-aveam nici un strop de apă, nici Puiu, nici eu, nu ne-am gândit că trebuia să luăm și o ploscă cu apă, nu numai arme, soarele ardea necruțător, de când cu accidentul de la centrala atomică, despre care nu era voie să se vorbească, era mult mai cald, și grâul se cocea mai devreme, ne aflam de-abia la mijloc de iunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
apărătoare bătute-n ținte de aramă îi ajungeau până la coate, pe lângă buzdugan mai atârnându-i la șold și un ditamai cuțit cu mâner negru, eu până atunci nu mai văzusem așa ceva, arăta foarte războinic, ajungând lângă cască, și-a desprins plosca de la cingătoare și a turnat apă peste jarul din ea, de la asta s-a iscat o mare sfârâială și un nor de fum, iar în cască a rămas doar un lichid negru ca smoala, negrul ăsta era culoarea noastră marțială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ne-am târât mai departe, nu ne dădeam seama cam la ce distanță am putea fi de postul de observație, dar nici să ne uităm n-aveam curajul, eu eram leoarcă de transpirație, mi-era ciudă că nu-mi luasem plosca, nici Puiu n-avea apă, după cum gâfâia știam că-i e sete și lui, terenul era deja în pantă, am simțit urcușul, asta însemnând că nu mai aveam mult până la postul de observație aflat la marginea pădurii, acolo unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
uitat din nou și am văzut postul de observație și, în fața lui, capul de copil înfipt în lance, atunci ni s-a făcut și mai sete, și Puiu a spus că lui nu-i mai pasă, el se-ntoarce după plosca lui, pentru că de la tâmpenia asta de vopsea are o amăreală în gură, dar nu s-a clintit totuși din loc, și am văzut cum îi tremură colțul gurii, eram și eu foarte speriat, atât de mult că n-am vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
școală cu Olga, buna și nedespărțita ei colegă încă de pe băncile claselor elementare, prietenă devotată, care deja luase hotărârea de a urma o școală postliceală de asistente medicale, în familia ei nefiind nici un fel de opreliște. Vrei să stai cu plosca la patul bolnavilor, n-ai decât, îi spunea mama Olgăi. Nu vei putea niciodată să-mi reproșezi ceva. Și dacă o vei face, îți voi aminti că aceasta a fost alegerea ta. - Ce mă fac, dragă!? Îi mărturisea Ina colegei
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
acum o culoare incertă. Unii dintre pacienți aveau capul încercuit de bandaje, asemenea unor turbane musulmane. Olga nici măcar nu încercă să se mire, se afla doar într-un salon al secției postoperatorii. I se dădu o primă însărcinare: să ducă plosca unui bărbat imobilizat, opera nefastă a unui accident de automobil, aducerea acestui pacient în rândul supraviețuitorilor fiind socotită o adevărată minune chiar de către medici. De bună seamă, la această lucrare contribuise în mod substanțial în primul rând Dumnezeu. Olga se
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
Ce minte și la tine, spuse cu dezinvoltură Ina. De ce nu iei în calcul că doctorii nu au un singur halat!?... - Ai dreptate, și continuă: noi suntem cele care stăm toată ziua în preajma paturilor ca proastele în ploaie, le ducem plosca, le schimbăm feșele, le dăm apă, le administrăm tratamentul prescris, și... vrând, nevrând, suportăm toate capriciile bolnavilor care, ca să fiu sinceră, nu sunt vinovați. - Și plicul? glumi Ina... - Nici un plic n-a învățat drumul spre halatul nostru! - Tu să fii
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
timpul împăturind o eșarfă de mătase în jurul micului ciot, legându-i întruna capetele ca și când ar fi împachetat la infinit un colet. În timpul zilei, această scumpete senilă era mândria infirmierelor, dar noaptea, când nu era prezent nici un vizitator, era umilită cu plosca și ignorată cu nerușinare de cele două infirmiere care croșetau în camera personalului. Sora renunță la dojeni și se întoarse pe călcâie. O femeie tânără îmbrăcată în capot de casă și-un doctor în halat alb intrară pe ușa unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
dintr-un izvor fermecat: Ascultă, nepoate, îl lămurea din când în când bătrânul, acum o să-i tragem învârtita lui Mitru Pribeagu, mare cântăreț din scripcă la vremea lui!... Și-acum, uite, ține-te bine, ai s-auzi sârba lui Marinică Ploscă, lăutarul de la Ponoarele, mare scripcar și el... Pe unde i s-or fi odihnind acum ciolanele!... Hora asta, nepoate, o zicea Siminel Șolcanu, de-i spunea lumea Veselu. Eram flăcău pe vremea aia... Hei-hei, că din vremurile alea multă apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
n-a mai rămas mare lucru!... Și-acum, uite... Hora de la Greaca... Învârtita de la Comana... Bătuta de la Prundu... Răcenița de la Hotarele... Cine mai știe acum de ele?... Cine mai știe azi de Zâncă, de Lambru, de Panțâru, de Pribeagu, de Ploscă, de Veselu?... Nu mai știe nimeni astăzi de ei, că de mult le-a pierit graiul... Dar tu, nepoate, să iei aminte și să le pui pe toate la inimă, pricepi?... Of, of, of... Că se prăpădește cântecul ălor bătrâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
aprobator, satisfăcut să audă din gura socrului său ceea ce el însuși gândea cu convingere, și privirile i se opriră pe papornița musafirului, care zăcea trântită lângă piciorul mesei. Pricepând aluzia, țăranul zâmbi cu gura până la urechi și scoase dinăuntru o ploscă cu rachiu, din care se și grăbi să toarne în pahare, ca să cinstească în chip de bun venit. Din păcate, la fel ca-n alte rânduri, rachiul socrului Gospodin era o băutură care purta degeaba acest nume. Cum însă calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
lasă, ginere, că n-o fi foc!... Niște bani vechi acolo, ce atâta vorbă... E-hei, pe timpuri ăștia micii stăteau cu puța-n țărână toată ziua și nu mai aveau nimic, slavă domnului!... zise țăranul împăciuitor și, destupând din nou plosca lui, mai umplu un rând de pahare. Hai noroc și bine v-am găsit! se grăbi să le ureze, golind de unul singur paharul. Copilul tăcu puțin, ca să asculte ce se vorbea, și când pricepu că interdicția era definitivă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
luase de acasă, se odihnea ți pornea din nou la drum. După câteva zile începu să apară în mintea lui îndoiala că nu va găsi drumul: „Merindele sunt pe sfârșite, picioarele mi-au obosit, soarele îmi topește puterile, iar, în ploscă, mai am doar câteva picături de apă. Ce să fac? Dacă nu găsesc curând un izvor, mă voi stinge”. Continuă să meargă rugându-l pe Dumnezeu să-i dea un semn. Mai pe înserat se opri sub un copac umbros
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
hainele purtate de Zilpa și de Bilha. Iacob a cerut și mantalele și lăncile fiilor săi, două războaie de țesut și douăzeci și patru de minae de lână, șase coșuri mari de grâu, douăsprezece urcioare de ulei, zece burdufuri de vin și ploști pentru apă din piele, câte una pentru fiecare om. Dar asta era doar ceea ce se dădea la vedere, lăsând la o parte faptul că mamele mele erau foarte istețe și viclene. S-a hotărât data plecării, cam în trei luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
zi la marginea lanului de grâu din miazăzi. Ajutase pe niște ciobani, muncind câteva zile, și primise de la ei carne de oaie și brânză. Pentru alt ajutor dat, un țăran îl răsplătise cu câteva azimi de orz și cu o ploscă de vin. Așa își dobândea hrana, neputîndu-se deprinde numai cu sîmburașii ciudați ai străinilor. Oamenii pentru care muncea nu-l cunoșteau și nu puteau bănui că este prieten cu cei pe care îi credea lumea zei. Altminteri i-ar fi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dată de pământ. Se sculă de pe piatră și se duse încet spre marea luntre care strălucea în propria ei lumină. Stătu o oarecare vreme înăuntru, mâncând, sfiindu-se să se arate străinilor mușcând din bucățile de carne. Dar ieși cu plosca de vin dăruită de țăranul din câmpia de la miazăzi. În fața străinilor care se uitau la cerul înstelat, ca niște oameni obișnuiți care nu urmăresc altceva nimic decât să vadă cerul înstelat și să se bucure, Auta sorbi din plosca de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu plosca de vin dăruită de țăranul din câmpia de la miazăzi. În fața străinilor care se uitau la cerul înstelat, ca niște oameni obișnuiți care nu urmăresc altceva nimic decât să vadă cerul înstelat și să se bucure, Auta sorbi din plosca de lut. Apoi îi întrebă cu un surâs de vioiciune șăgalnică, în limba Atlantidei: - Voi nu beți vin? Străinii îl priviră în tăcere: nu cunoșteau înțelesul acestui cuvânt. CAPITOLUL XXII La început, robii nu aveau destulă încredere în Iahuben. Era
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
oră. La parter, Încerc să găsesc ceva care să aducă a recipient de probă de urină: ceva din care să nu curgă lichidul, dar destul de mare ca să poată face pipi În el. Singurul lucru pe care-l găsesc este o ploscă Barbie. Va trebui să ne descurcăm cu asta. Înapoi sus, În genunchi lângă vasul de toaletă, nu reușesc deloc s-o conving pe Em, care e crispată, să presteze În ploscă. —Mami? — Da, iubita. Pot să-mi fac ziua la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]