450 matches
-
logica obișnuită, discursul ia forma delirului propice atmosferei onirice, simbolului și metaforei, astfel încât, deși investit cu semnificație eliberatoare, el se prezintă armonizat și chiar ordonat în virtutea exigenței literare. În același timp, lectura captivează prin amestecul de încărcătură existențială, insolit și poematic, îndeosebi în finalul textelor. Ideea de joc, susținută și de titlul simbolic Camera copiilor, favorizează abstragerea din spațiul curgerii normale a existenței într-un spațiu marcat de ficțiune, care face însă ca jocul să devină halucinație și suferință crispată (Sonia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289512_a_290841]
-
unele infidelități față de opera lui Blaga. Operațiunea întreprinsă de regizor tocmai în această direcție a fost și aceea de a transforma poezia literară în poezie scenică. [...] Mergând pe această direcție a "teatralizării" textului, Alexa Visarion a trecut spectacolul din registrul poematic al piesei, în acela al unei succesiuni de "stări" și momente, unele însă de o rară frumusețe, reprezentând reale transpuneri scenice ale metaforelor literare. Atmosfera se constituie într-un element activ al spectacolului, care cuprinde întreaga sală. Publicul este chemat
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
viața este ea însăși în noi prin prin frumos și iluzoriu... restul este materia vieții, ea însă pare mai mult decât oricând, starea de a fi om, de a te reformula... Tudor Istodor Răzvan și Alexandra Lefter Cri-Cri Un film poematic ce deschide spre reflexivă analiză tema căutătorului de ideal, o acțiune ce nu provoacă empatie dar care provoacă nedumerire și emoție prin imagini dinamice ale vieții și metafore ale sufletului, (din speța unui film de Wim Wenders, ceva apropiat ca
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de angajamentele normative ale dictaturii judicativului. Dar care este aria de exercițiu a acestei formule de filosofare? Cât se întinde orizontul ei de aplicație tematică? Ce potențial filosofic are, atâta vreme cât ea preia cel puțin parțial, cum se va vedea forma poematică a începuturilor istoriei filosofiei, părăsită la un moment dat, și se ocupă de teme care mai degrabă sunt neatractive, marginale, decât propriu-zis semnificative, prin raportare la tradiția filosofiei, în esență, "analitică" și "dialectică"? Despre această chestiune, acum nu poate fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativului. Pentru aceasta, însă, trebuie proiectat, prin operații specifice, judicativul regulativ; ceea ce se va întâmpla tocmai la sfârșitul primei părți a primei Introduceri. Cea de-a doua Introducere nu poate fi, în contextul acestui proiect, decât un exercițiu mai degrabă "poematic", care ține cu orice chip să capete semnificații non-analitice și non-dialectice. Probabil este forma cea mai firavă a unui discurs non-judicativ, prin constituția sa încă judicativă; dar, paradoxal, ea se poate arăta ca fiind instanța non-judicativă cea mai radicală, prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai firavă a unui discurs non-judicativ, prin constituția sa încă judicativă; dar, paradoxal, ea se poate arăta ca fiind instanța non-judicativă cea mai radicală, prin însăși "formula" non-judicativă a sensurilor ei. Este, cred, cea mai firavă și pentru că împrumută forma poematică, așadar o formă care se află în afara formelor posibile puse sub "critica" reducției judicative, acelea ale discursivității analitice și dialectice; de aici dificultatea de a se impune într-un orizont dominat sub toate aspectele de regulile judicativului constitutiv. Dar, cum
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
e drept, fără să aibă sarcina pe care acum o are, anume de-constituirea dictaturii judicativului. În privința aceasta, ar fi de reflectat asupra faptului că dictatura judicativului nu este forma originară a reconstrucției filosofice. Este cea mai radicală formă, aceasta poematică propusă pentru o a doua Introducere față de cea a dictaturii judicativului, pentru că țintește către o negare; dar, poate, numai către o revenire la sine a filosofiei, dacă ținem seama de ceea ce tocmai am observat în privința formei originare a reconstrucției filosofice
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
simplă voce din off. Tărâmul epic pare a se naște din nimic, istorisindu-se singur pe sine și producând personaje ca Beca, Tavi, Vulpeș, Trăgulă ș.a. Insolitul de substanță se conjugă cu excentricitatea limbajului, nu lipsită, totuși, de un fior poematic. Romanul În pasaj are un program teoretic clar, dezvăluit chiar de autor: „Predilecția pentru oamenii vechi - cărturari, politicieni, fotbaliști păguboși, săriți, pierde-vară - având aer interbelic și părând a poseda un secret”. Tandemul de protagoniști ai cărții, Iulian Hampu și Romulus-Lăpădat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288032_a_289361]
-
caracterul lui „contrafăcut”. G. a tipărit numeroase cărți pentru copii, care indică o bună cunoaștere a universului celor mici, excelând în poetica basmului, a ghicitorii (Brad de munte, 1970, De-a baba oarba, 1971). A compus și drame cu caracter poematic despre destinul lui Dimitrie Cantemir (Zodia Inorogului, 1983) sau despre realitățile satului moldovenesc postbelic (Viața în continuare, 1991). A tradus în special din literatura ucraineană (Taras Șevcenko ș.a.). SCRIERI: Mărul discordiei, Chișinău, 1969; Neliniști matinale, Ujgorod, 1969; Brad de munte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287232_a_288561]
-
în presa de partid, fiind, între 1948 și 1953, redactor la ziarul „Zori noi” din Suceava. Mai târziu va lucra la revistele „Săteanca”, „Femeia”, „Luceafărul”, „Viața militară” și la Redacția publicațiilor pentru străinătate. Debutează în 1939, încă elev, cu proza poematică Iarna rădăuțeană la revista „Suceava”, iar editorial în 1940 cu placheta Muguri, intitulată după numele cenaclului literar al liceului. De-a lungul anilor va mai colabora la „Bucovina literară”, „Revista Bucovinei”, „Universul literar”, „Miorița”, „Națiunea”, „Scrisul bănățean”, „Tânărul scriitor”, „Scânteia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290548_a_291877]
-
de valuri”, specie de paradis terestru unde se spune că trăiau pictori și sculptori, preocupați exclusiv de propria artă. Romantismul viziunii mitopoetice, recognoscibil în predilecția autorului către visare, se conjugă însă cu tragismul și absurdul caracteristice literaturii moderne, conferind prozei poematice baconskyene o individualitate și o originalitate bine marcate în contextul literar contemporan. Înscriindu-se în aceeași paradigmă stilistică, romanul alegoric Biserica Neagră (recuperat și tipărit în Germania în 1976, ulterior în ediția Scrieri, 1990) este o meditație sumbră asupra destinului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
traci” după Herodot. După cum va fi neîncetat apreciată limpezimea gândirii, noblețea stilului, clasicismul structural al autorului. Adevărate creații literare sunt eseurile lui P. Volumul Idei și forme istorice (1920) însumează patru studii de filosofia istoriei, unele cuprinzând pagini cu inflexiuni poematice, iar în Memoriale (1923) se află poeme în toată puterea cuvântului. Din ambele cărți se detașează idei care, completate cu altele, din celelalte scrieri, compun o viziune și un program de viață, o filosofie practică. De nu e originală în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
interioare, în vibrația inefabilă a ideii. Modalitatea argumentării, temperatura opiniilor, stilul sunt ale unui cărturar modern în care s-a întrupat un înțelept din Hellada. Gânditorul se exprimă sacerdotal, frazele au o cadență gravă, unele sunt versete, tonul general este poematic, dialogurile - căci uneori P. își ordonează ideile în chip de dialoguri platoniene - au o maiestate de missa solemnis. Dacă geniul lui N. Iorga era viforos sau șăgalnic, acela al lui V. Pârvan era muzical și solemn. Când, după câteva clipe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
fiind înlocuită de porniri irepresibile, elementare, sub efectul cărora personajele se mișcă. „Mesagiul” („vestirea”) ia forma unor devize cu putere de a contamina oamenii și a le biciui voința, îndreptând-o spre faptă. Zamolxe, subintitulată „mister păgân”, e o dramă poematică, situată într-un timp mitic, pe meleaguri dacice, printre inși care, trăind confundați cu natura, sunt fulgere, izvoare, clocote de viață impersonală. Ei constituie pur și simplu forțe „smulse din potirul Marei Firi”, cum se spune în piesă. Zamolxe, întruchipând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
a unor foști îndrăgostiți, prilej ratat din cauza femeii care dezamăgește. În Dialog cu sfârșitul (1970) tentația moralizatoare devine frivolă: condamnarea „căsătoriilor pripite”. Călătorie în noapte și Mâine va fi prea târziu (ambele din 1971) sunt schițe dramatice cu vagi aspirații poematice, având ca subiect lupta comuniștilor din ilegalitate; mai interesant decât rezolvarea schematică a conflictului este liantul dintre cele două piese. SCRIERI: Micul lustragiu, București, 1968; Tulburătorul vis. Dialog cu sfârșitul, Cluj, 1970; Călătorie în noapte. Mâine va fi prea târziu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289607_a_290936]
-
conștientă de valoarea creației acestuia. Revenind în sfera epicii, cu volumul Ploi și ninsori (1940) abordează proza de notație, de o molcomă vibrație lirică, unde conturează peisaje apuse, evocă atmosfera patriarhală a orașelor de odinioară sau scrie câteva adevărate incantații poematice de smerenie în fața naturii, sub vraja dangătului clopotelor, a foșnetului teilor, a „melancoliei” prunilor, a farmecului ninsorilor și a fanteziilor iernii. Proza poematică o conduce spre poezia propriu-zisă, unde se afirmă cu volumul Umilinți (1944), cuprinzând versuri fluide, de acută
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289424_a_290753]
-
lirică, unde conturează peisaje apuse, evocă atmosfera patriarhală a orașelor de odinioară sau scrie câteva adevărate incantații poematice de smerenie în fața naturii, sub vraja dangătului clopotelor, a foșnetului teilor, a „melancoliei” prunilor, a farmecului ninsorilor și a fanteziilor iernii. Proza poematică o conduce spre poezia propriu-zisă, unde se afirmă cu volumul Umilinți (1944), cuprinzând versuri fluide, de acută condensare, străbătute de un statornic fior metafizic. Târziu, în Rechinul (1987), S. revine la proza de introspecție, utilizând un vechi procedeu romantic: atribuirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289424_a_290753]
-
roții/ catolicii hughenoții” (Domina). În Retorica (1975) sunt propuse niște „exerciții” din aceeași panoplie ludică (de „rostire” de „gândire”, de „simțire”), iar în Vox populi, vox Dei, subintitulat ludic Stilistica, se dau mostre de stil („istoric”, „universalist”, „luciferic”, „popular”, „meditativ”, „poematic”, „eseistic”, „duios”, „naiv”, „canonic”, „parodic” etc). Și romanul Voi de colo, de la Biarritz (1979) mizează pe dimensiunea parodică și comică. SCRIERI: Indulgențe, București, 1969; Ironica, București, 1970; Mioritiada, București, 1973; Retorica, București, 1975; Vox populi, vox Dei. Stilistica, București, 1979
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288446_a_289775]
-
neîncheierii. Hibridizarea Amestecul de genuri literare a fost născocirea Fluxului conștiinței, la începutul secolului XX, marea inovație a lui James Joyce, Virginia Woolf și T.S. Eliot, împreună cu textul livresc. Autorul Desperado merge pe drumul deschis de moderniști: el scrie roman poematic și poem romanesc, ambele puternic contaminate de dramă, eseu, critică și istorie literară. El reciclează toate tehnicile, din toate timpurile, într-un carusel al tehnicilor literare. Cuvântul e mânuit cu grijă pentru claritate, dar și cu dorința de a face
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
remarcabilă siguranță a tușei narative în paradigma literaturii oniric-parabolice cultivate la noi în deceniul al optulea al secolului trecut. Borgesiene (Răzbunarea lui Yarmin), kafkiene (Scara principală), onirice în linia autohtonă a lui D. Țepeneag (Mitomantologie), când nu de-a dreptul poematice (Porțile Sfântului Petru), aceste texte prefigurează contururile unui univers al vulnerabilității captive, pe care îl vor dezvolta și îl vor explicita romanele realiste publicate în anii următori. Deși modest ca reușită estetică, romanul Lumină pentru cei singuri (1975; Premiul Comitetului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287126_a_288455]
-
schimbului de replici purgate de sensuri, „vidul” se încercănează de angoasă. Un episod aparte în scrisul de autor dramatic al lui O. a fost montajul Împărăția Ozanei, după Ion Creangă, „spectacol de cuvânt, sunet și imagine”. Demarând într-un tempo poematic, o scriere precum romanul L’Homme à la balafre (1999) avansează într-un continuu balans între trecut, într-o înfrigurată căutare a „timpului pierdut” („redécouvrir le temps perdu”), și un prezent în care, pe neașteptate, pătrund „fantasme” din anii negri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288533_a_289862]
-
care reluarea unor teme la prima vedere învechite - precum aceea a poetului-profet îmbrăcat în veșminte de ceremonie și binecuvântând lumea cu gesturi hieratice - este învestită cu o nouă semnificație în lumina unui limbaj modern, intens metaforic, și a unei structuri poematice respirând din plin libertatea dobândită în urma revoluțiilor formale din literatura începutului de secol XX. Ca și în cazul altor scriitori moderni, lirismul este însoțit de o reflecție teoretică susținută asupra poeziei și a actului creator în special, până într-acolo
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]
-
H. încearcă să textualizeze fluxurile libere ale memoriei afective, cu toate contorsionările lor față de axa timpului sau de cea logică, și să dea consistență stărilor psihice normale ori morbide. Aproape totul capătă aspectul unei confesiuni lirice, adesea cu o tonalitate poematică. Romanele Imposibilă, pânda (1993), Cea mai credibilă moarte (1995), Ninge de Paști în paradis (1996), Patimi în Labirint (1997; Premiul Național „Mihai Eminescu”), Infernul albastru (1999), precum și proza scurtă din Noaptea păsării de aur (2001) au ca numitor comun încercarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288901_a_290230]
-
Păsări subterane (1972), unde, silit să evolueze pe spații mai ample sau să articuleze un discurs epic, se retrage în cele din urmă în aceeași cochilie a bizareriei ca formulă de construcție. În nuvela Frații Euscorpius este conturat parabolic și poematic un univers carceral, unde defilează umbre umane care gândesc sau vorbesc sincopat în metafore. Nu există granițe bine delimitate între monologul interior al personajelor și dialogul dintre ele sau între planul real și cel fantastic, precum într-o secvență ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288981_a_290310]
-
al extazei comandate de epifania sângeroasă a capului sfântului Ioan. Și lui Vermont pare să-i fi servit drept model literar Salomeea lui Oscar Wilde, fapt subliniat și de critică, care sesizează decupajul dramatic focalizând pe un singur gest climactic, poematic, de efect. În plus, titlul tabloului este același cu titlul piesei lui Oscar Wilde, Salomé, înscris în partea de jos a ramei, cu majuscule. Pictorul păstrează intenționat varianta franceză a numelui pentru care ar fi putut găsi corespondent în limba
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]