601 matches
-
fideli interpreți ai polifoniei bachiene. "Continuând metodele lui L. Czaczkes și S. Toduță, analizele pe care le propunem se desfășoară sub formă liniară, pe tot atâtea benzi câte voci are fuga. în fiecare bandă sunt redate prin simboluri grafice elementele polifonice, pe când în exteriorul liniaturii apar elementele de formă (sus), numărul de măsuri și evoluția tonală (jos). Semne speciale indică stretto-ul, augmentarea sau diminuția și alte evenimente contrapunctive. Secțiunile (expoziție, episoade, reprize mediane) sunt despărțite prin linii verticale. La fiecare analiză
Libertatea rigorii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9756_a_11081]
-
trupului, dar și cu o inteligență reflexivă peste medie, secondată strâns de cuvânt. Nu Șeherezada îmi vine în minte în primul rând, chiar dacă trimiterea e directă, și nici nimfomania ca patologie. Ea, eroina, este un construct epic, un mecanism compozit, polifonic, livresc și confesiv: își povestește cuceririle ca-„într-o după amiază de august”, asemeni Emiliei lui Camil Petrescu, cu toate detaliile joase și picante, dar se visează dotată și cu finețuri de doamnă T. Se privește și e privită ca
Despre ambivalență by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4541_a_5866]
-
Bach - 1750. A doua precizare se referă la relevanța figurii lui Bach ca reprezentant de vârf nu doar a Barocului, ci pentru întreaga evoluție a culturii muzicale europene care i-a premers și pe care o putem defini drept „Ev polifonic”. Într-un alt sens, Bach apare ca un ultim reprezentant al acestui „Ev” în ideea lui Marcel Gauchet, conform căreia anul 1700 reprezintă limita până la care se poate vorbi despre o istorie religioasă a Europei, ceea ce urmează, Iluminismul, alegând direcția
Fenomenul compresiei stilistice ?n muzica european? (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
ani, coralele gregoriene și cele luterane vor reprezenta două ipostaze diferite prin perfecționarea lor, fiecare cu expresivitatea sa. Antifonarul este totodată și un îndreptar în ce privește regulile de execuție și ordinea cântărilor în cadrul liturghiei. Coralul gregorian a servit ca bază începutului polifonic devenind pentru câteva secole un izvor de inspirație pentru muzicieni. Monodia vocală atât religioasă cât și cea profană (laică) a caracterizat exprimarea muzicală până spre anul 1000 d. Hr. 4. Polifonia religioasă Aventura muzicii europene va începe odată cu apariția polifoniei
Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
odată cu apariția polifoniei și va duce la apogeul erei tonale. Ars nova este marcată în secolul al Xlll-lea de nașterea și dezvoltarea unor genuri muzicale precum organum primitiv, gymel, organum cu vocalize, motet și conduit, ce va culmina cu misa polifonică ce va inaugura o nouă etapă a civilizației muzicale europene. În secolul al IX-lea se conturează primele apariții ale polifoniei sub denumirea de Organum. Organum este cea mai veche tentativă de teme de polifonie, genul ajungând la apogeu în
Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
genuri profane. Polifonia de cult se dezvoltă în capela corală a catedralei pariziene Notre-Dame, care, din secolul al Xll-lea, va avea și orgă. In secolele al XlIl-lea și al XIV-lea, pe baza conduit-ului (conductus) ia naștere principalul gen polifonic francez, Motetul, genul cel mai important și procedeul de emancipare cel mai îndrăzneț al muzicii medievale. Destinat exclusiv, în secolul al XlV-lea și al XV lea, serviciului liturgic, motetul va solicita, în secolul al XVI-lea și al XVII
Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
după care va urma un iremediabil declin. Prin trăsăturile sale specifice, motetul va conduce ca gen aproape două secole (XIII-XV). Cel mai important și se pare cel mai vechi gen de muzică religioasă din istoria muzicii europene este Misa, compoziție polifonică pentru cor și soliști ce are la bază texte de cult catolic, corespunzătoare liturghiei și care se cântă cu sau fără acompaniament instrumental. În secolul al XlX-lea va fi privilegiat Recviemul prin accentuarea actului dramatic, uneori teatral, în detrimentul părții
Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
a pus pe muzică. O trăsătură a muzicii de cult anglicane a fost promovarea unor genuri noi cum ar fi Psalmii metrizați, iar între anii 1560 și 1600 au apărut 19 ediții de psalmi metrizați cu muzică. Muzica avea scriitură polifonică. Prima liturghie anglicană publicată în limba engleză a fost creată de Merbecke în anul 1549. Ca o trăsătură generală a serviciului anglican de început a fost îmbinarea trăsăturilor stilistice ale unei muzici simple, accesibile meselor largi cu trăsăturile pompoase caracteristice
Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
sfârșitul secolului al XVII-lea denumirea de coral care în mod tradițional era atribuit cântecului simplu latin (cantus planus) va fi aplicat imnului german protestant. Coralul luteran era cântat omofonic de către cor (chorul choralis) și congregație, spre deosebire de stilul de execuție polifonic din Biserica romano catolică (chorus musicus sau figuralis). După moartea lui Luther a urmat o perioadă de organizare și consolidare a repertoriului protestant. Coralul a căpătat maturitate artistică în timpul lui Paul Gerhardt, Johannes Gruger și contemporanii săi. La sfârșitul secolului
Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
textului (biblic, psalmi, imnuri, poeme) tradus în limba engleză. Legat de evoluția liturghiei anglicane, anthem-ul va cunoaște începând cu secolul al XVI-lea și până în secolul al XIXlea, mai multe mutații radicale în ce privește forma și limbajul, evoluând de la principiul tramei polifonice la acela al monodiei acompaniate. Full anthem-ul solicită corul à cappella sau acompaniamentul de orgă, iar verse anthem-ul alternează corul cu unul sau mai mulți soliști adeseori acompaniați de o orchestră. Verse-anthem-ul este un anthem în care una sau mai
Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
premergătoare crucificării lui Iisus Hristos, judecata, suferințele din ultimele ore ale vieții Sale, tragica moarte și înmormântarea trupului Său. La început textele erau declamate pe note lungi, omofonic, ca apoi în secolul al XV-lea să ajungă să fie scrise polifonic. Originea genului este foarte îndepărtată având obârșiile în secolul al IV-lea când textul evanghelic era înveșmântat în monodia austeră și totuși liberă a gregorianului încredințat unui singur cântăreț (recitator) pentru uzul eclesiastic. Cele mai timpurii Pasiuni polifonice descoperite se
Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
fie scrise polifonic. Originea genului este foarte îndepărtată având obârșiile în secolul al IV-lea când textul evanghelic era înveșmântat în monodia austeră și totuși liberă a gregorianului încredințat unui singur cântăreț (recitator) pentru uzul eclesiastic. Cele mai timpurii Pasiuni polifonice descoperite se găsesc în colecția Old Hall al Colegiului Sf. Edmond, strânsă și alcătuită în anii 1410-1420. Pasiunea protestantă poate fi împărțită în cinci grupe, nu neapărat cronologic așezate, dar desfășurate pe o perioadă de timp îndelungat: • Pasiunea-responsorială (Choralpassion, cunoscută
Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
unealta puternică a retoricii armoniei. Progresiile acordurilor armonice au adus mai mult modernism și diversitate mesajului decât era în unisonul gregorian<footnote Trăsăturile muzicii gregoriene sunt: muzică vocală, fără acompaniament instrumental, interpretare exclusiv bărbătească, desfășurată monodic, fără înveșmântare armonică sau polifonică pe structură riguros diatonică, în cadrul unui ambitus restrâns, cu o monotonie specifică ritmică, departe de a captiva prin atributele ei de expresivitate. Ioana Ștefănescu, O istorie a muzicii universale, vol. I, (București: Fundația Culturală Română, 1995). footnote>, reprezentând pentru biserica
Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
englezi au compus conform cerințelor moderne de tehnică componistică, cu siguranță ei fiind cei mai valoroși compozitori care au scris pentru Biserica Anglicană. Melodiile lor amintesc de stilul pleni song în modalitatea și flexibilitatea lui ritmică, dar ele se împletesc polifonic în jurul armoniilor cu rezonanțe impetuoase ce ar dori să se apropie de entuziasmul hedonistic al jazzului. În tradiția Anglicană muzica corală ocupă un loc important, la slujba de seară cântându-se antheme, imnuri, versete biblice cântate responsorial de preot și
Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
H. Pousseur, urmând concepții precum mișcarea "Fluxus" sau, spre exemplu, creația lui Frank Zappa sau Robert Fripp, cu consecințe în mixturi între minimalism și rock-ul progresiv - formația King Krimson, în experimente polistilistice - Emerson, Lake & Palmer sau neo-renascentiste de substanță polifonica - Gentle Giant). Fiecare dintre aceste filoane supraviețuiește în virtutea unei încărcături interne specifice, dar și datorită tensiunilor de atracție (implicând interferență și chiar fuziunea între forme și genuri) sau respingere-incompatibilitate care definesc dinamică evolutivă interioară a întregului câmp modernist. Accesibilitatea definește
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
O altă analogie, una aproape identică în termeni o prezintă contextul nașterii armoniei din răcirea "magmei" contrapunctice în segmentele cadențiale dintr-o fugă bachiană. Însă cum formele elaborate ale gândirii armonice nu mai pot fi explicate prin particularitatea contextului generativ polifonic, tot astfel nici postmodernitatea nu mai poate fi înțeleasă doar prin recursul argumentativ la o sumă de „justificări” în calitatea lor de descrieri a abuzurilor și crizelor ultimei avangarde. 3. Căpătam explicitarea și "dezamorsarea" confuziei care domină interpretarea relației între
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
mai ales ca prozator, începînd cu anii ’80. Romanele sale au o scriitură pe cît de minimalistă, pe atît de provocatoare, topind ritmurile într-un jam session stupefiant, inventînd armonii ale neliniștii și, în general, improvizînd cu o dezinvoltură larg polifonică pe tema tragediilor cotidiene. O seară la club (Minuit, 2001; Premiul Livre Inter, 2002) va apărea anul acesta la Editura Univers, alături de alte cîteva titluri pe care LuciaT, autoarea blogului „Terorism de cititoare“, le-a ales pentru a relansa colecția
Christian Gailly - O seară la club by Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2700_a_4025]
-
vina de a-i fi scăpat din ceașca tremurată de emoție, stropi de cafea pe feregeaua pașei. În această monografie, totul decurge din ritualul tipic vieții care, privită de la distanța timpului nostru prin pana lui Ion Ghica, pare o comedie polifonic compusă, ca o cantată. În cazul de față, instrumentele diferite fiind cele ale scrisului, efectele ce decurg din ele își multiplică șansele de a nu fi date cu ușurință uitării. Exemplele abundă. E greu a alege unele, în defavoarea celorlalte. Totuși
Între verb și imagine by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15072_a_16397]
-
de atitudini, dar fără stări sufletești. Și, curios, creează un cromatism al locurilor, al vestimentației, al mișcării, fără a numi o culoare anume, fără cea mai simplă sugestie plastică. Stăpân al dimensiunii dramatice a istoriei, Ion Ghica manipulează mai curând polifonic conștiințele, prin scrisul său. După ce a experimentat nefasta supunere la regulile restrictiv amputatoare ale cenzurii, ca editor, Constantin Mohanu se bucură acum, la apariția volumului Scrisori către V. Alecsandri de Ion Ghica, să-și vadă împlinită mult așteptata ediție "integrală
Între verb și imagine by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15072_a_16397]
-
Gounod ori Dies Irae-ul lui Luigi Cherubini nu sunt nicidecum compoziții politempice, care să presupună zone heteroritmice între ansamblul vocal și orgă. Unde mai pui că și atunci când soluția unui dozaj salvator ori când rigoarea ritmică se pogorâse peste traseele polifonice și omofone, restituirile au păcătuit printr-o intonație aproximativă, priponită de o intervalică vagă, chiar insalubră (ca în sensibilul Ave Verum de Gabriel Faure ori în inefabilul Dieu, qu' il la fait bon regarder de Claude Debussy). Păcat, mai ales
Din Paris în Paradis by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10316_a_11641]
-
mult, cu atât vedeam mai puțin din ceea ce era afară. Mi se părea că multe lucruri începeau să-și schimbe înțelesul. Știam că acestă nouă înțelegere e temporară, că în zilele următoare și aceasta se va schimba. Lumea devenise deodată polifonică și toate înțelesurile revelate se deschideau în noi înțelesuri, încă nepătrunse, ca niște reverbe rații, ca tonurile de albastru ale munților din depărtare. Toate încercările mele de a găsi o formulă magică a lumii, o ecuație unică, îmi păreau acum
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
simfoniei, sau dintre temele aceleiași părți, e foarte logică și unitară. Dacă Mozart s-a rezumat să întreprindă modulații numai în cadrul tonalităților înrudite major-minore, Beethoven depășește acest cadru, înfăptuind incursiuni în tonalități îndepărtate, ca de pildă, în ,,Eroica”. Dintre procedeele polifonice, semnalez folosirea fugato-ului în finalul simfoniei a III-a, în ,,Allegretto” din simfonia a VII-a și în finalul simfoniei a IX-a. În ceeace privește orchestra, Beethoven a pornit de la componența orchestrală stabilită de Haydn, dar pe care
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
Mozart. La început, viorile secunde expun un fragment melodic, care va fi apoi imitat, preluat de alte instrumente, în timp ce viorile secunde își continuă cursul: Motivul inițial este reluat de contrabași, fagoți, oboi, flaut și viorile prime, care umplu treptat țesătura polifonică și armonică. Intervine pe urmă și a doua temă condusă de viori. Pe un ritm punctat al timpanului, instrument căruia Beethoven îi dă valori expresive nemaiântâlnite până la el, se face încheierea expoziției. Scurta dezvoltare ce urmează este întemeiată pe începutul
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
către mijloc o melodie luminoasă, ca o împăcare, ca o reconfortare, ca în partea mijlocie Marșului funebru din ,,Eroica”. Dar ritmul funebru svâcnește în adâncurile orchestrei. Melodia tristă revine de astă dată în registrul acut. Către sfârșit, apare o dezvoltare polifonică bazată pe ritmul caracteristic al acestei mișcări. Existența este o luptă între lumină și întuneric, între bucurie și suferință. Acesta este gândul pe care ni-l trezește revenirea melodiei auzite mai înainte la clarinet. Punându-l în legătură cu caracterul celorlalte părți
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
Autoarea, atotputernică și anonimă, nu profită de această bogată emisie de opinii pentru a și le strecura pe ale ei, așa cum se întâmplă adesea cu alte cărți. Bahtin ar fi aprobat probabil romanul Gabrielei Adameșteanu pentru ceea ce datorează el stilului polifonic. Puncte de vedere de relativ egală îndreptățire se compară și se înfruntă în permanență în acest roman compus parcă în întregime din sfere de conștiință. În ce-l privește pe autor, el refuză să apară, pur și simplu ; se mulțumește
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]