1,140 matches
-
dimensiuni umane amplificîndu-se și luînd forma autonomă a unor științe ale comunicării. Asupra fenomenului comunicării umane (un univers în care încap ființe, lucruri, mașini sau alte ținte cu dublul rol de receptor-emițător) s-au pronunțat alături de cercetătorii avizați dramaturgi, prozatori, politologi, psihologi, teologi, eseiști interesați de mentalul colectiv și lista cred că e incompletă. Nu dintr-un unghi de specialist în comunicare reflecta Noica, așa cum se întîmpla, de pildă, cu demersul lui J. Habermas, contemporan cu el, autorul poate cel pertinent
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
sau Ohio. De aceea cercetările au mutat accentul de pe trecut pe viitor. În anii ’70, teoria curriculumului a fost invadată de futuriști. Mai toți priveau nu spre sfârșitul mileniului, ci spre secolul XXI. Era o modă, lansată mai ales de politologi și economiști. Daniel Bell a publicat în 1973 vestitul său eseu The Coming of Post-Industrial Society, lansând conceptul de societate postindustrială 18. Cu numai doi ani înainte, Zbigniew Brzeziñski publicase Between Two Ages: America’s role in Technetronic Era (1970
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
încercaseră „nondirectiviștii” la începutul secolului XX; această nouă mentalitate a oamenilor ar putea menține controlul asupra tehnicii, pentru a nu o lăsa să devină „un monstru care nu raționează”. Era un bellicum, un sunet de goarnă (emis de sociologi și politologi), care chema la război toate științele socioumane și care nu putea ocoli controversata teorie a curriculumului. Încă din 1973, Jack R. Frymier a intrat în luptă continuând colecția A School for Tomorrow 22. Intuind situația belicoasă în care se afla
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
imediat și pus în practică. Și, pentru a înțelege mai bine ceea ce s-a întîmplat cu știința politică la începutul anilor '60, trebuie să ne întoarcem puțin înapoi și să analizăm domeniile de specializare anterioare. Criticile la adresa producției globale a politologilor puteau fi convingătoare, dar existau unele excepții semnificative de analize non-formaliste, nu pur descriptive, dar bazate pe contexte naționale europene, în absența unui material valoros care să provină din alte contexte. Subiectele de analiză le constituiau organizațiile politice cele mai
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
a coalițiilor lor, în evaluarea incidenței și a efectelor asupra deciziilor ale diferitelor alianțe, ale așa-ziselor policy networks sau issue networks. Oricum, în măsura în care nu sînt orientate pur și simplu către soluționarea unor probleme concrete, imediate, contingente (caz în care politologul s-ar transforma în tehnician gata să intervină), policy studies pot să contribuie la revizuirea unor problematici clasice ale științei politice. Este de la sine înțeles, de exemplu, că o individualizare și o prezentare aprofundată a participanților la procesele decizionale va
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
ameliorare a situației [Almond, Flanagan și Mundt 1973; Linz 1981], dar problema generală a rămas. Chiar dacă, din rațiuni justificate, dimensiunea diacronică a științei politice ar fi oricum destinată să se dezvolte mai puțin decît cea sincronică, a crescut, în rîndul politologilor, preferința pentru di-mensiunea diacronică, înregistrîndu-se conștiința relevanței sale. Însuși faptul că patruzeci de ani de cercetări politologice, chiar făcute într-o manieră nesistematică, au dus la o acumulare de date și interpretări fără precedent în ultimele douăzeci de secole, ne
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
unei concepții totalizatoare. În Germania În timp ce abia se punea în aplicare, lent, opera de emancipare inițiată în sociologie de Weber și apoi cea de reînnoire, pe care o avea în vedere Școala de la Frankfurt (în cadrul căreia s-au afirmat mulți politologi de seamă, dintre care cel mai important poate fi considerat Otto Kirchheimer [Jay 1973], represiunea nazistă descurajează științele sociale germane. Renașterea lor prezintă, așadar, două aspecte [Lepsius 1984]: pe de o parte, preluarea unor metode și a unor pro-bleme pe
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
din SUA este evident empirică, orientată către soluțiile problemelor politice mai urgente, mai ales în domeniul relațiilor internaționale, puțin înclinată către teoretizare, raportîndu-se la modelul de democrație al propriei țări. O sinteză a cercetărilor și publicațiilor a aproximativ 16000 de politologi, majoritatea profesînd în mediul universitar, este o operație absolut imposibilă. Tendințele dominante pot să reflecte o perioadă trecută; tendințele care se înregistrează acum nu s-au consolidat încă; se simte o oarecare insatisfacție, prevestitoare de schimbări. Se poate prevedea o
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
timp clasicii, contemporanii, noile tehnici de cercetare și de analiză, vasta literatură acumulată în diverse sectoare. Rămîne astfel deschisă întrebarea ce înseamnă cu adevărat să faci teorie politică în știința politică contemporană. Dacă răspunsurile lui Germino și ale grupului de politologi din American Political Science Association sînt, din diverse motive, inadecvate, există și alte răspunsuri mai satisfăcătoare? Există drumuri teoretice suficient de luminate? Există propuneri motivate și împărtășite de un număr suficient de cercetători? Probabil că nu, dar explorarea problemelor deschise
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
legile ce intră în componența lor sînt prezentate ca "deducții dintr-un mic ansamblu de principii fundamentale" [1964, 297-298]. În știința politică nu există o alegere teoretică precisă și univocă. Mă opresc, acceptînd ideea că cea mai mare parte a politologilor consideră că, în cele mai fericite cazuri, este posibilă elaborarea unei teorii de nivel mediu (de exemplu în domeniul comportamentului electoral, în analizele partidelor politice, în sectorul studiilor referitoare la parlament și la reprezentarea politică), și nu a unei teorii
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
ales întrebări la care se pot da răspunsuri falsificabile și capabile de a diversifica cunoștințele în domeniul politologiei, decît să ne referim la chestiuni pe cît de vaste, pe atît de vagi. În ceea ce privește democrația, nu s-ar putea spune că politologii contemporani nu împărtășesc o orientare favorabilă democrației ca formă de guvernare. Dimpotrivă, majoritatea, dintre cei mai importanți, s-au angajat cu multă dăruire, în anii '80-'90, într-un thoughtful wishing, în prevestiri făcute pe baza reflecțiilor, pînă ce democrația
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
tranzițiilor și asupra democrației, că rezultatele nu ar fi bune (de exemplu Fernando Henrique Cardosso, unul dintre cei mai de seamă cercetători, a devenit chiar Președintele Braziliei în 1994; el nu reprezintă decît vîrful icebergului implicării politice active a multor politologi din America Latină și din alte părți). Maturitatea Maturitatea științei politice o face să recunoască pe deplin că procesele prin care se ajunge la regimuri democratice, la punerea în valoare a diversității de situații posibile, la determinarea flexibilității formelor și conținuturilor
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
interacțiune între redefinirea propriilor obiecte și revizuirea metodelor în contact cu inovațiile din diverse sectoare ale științei, analiza politică contemporană tinde să in-cludă din nou în domeniul său atît contribuțiile fundamentale ale clasicilor, cît și noutățile aduse de specialiștii contemporani. Politologii contemporani nu sînt neapărat "mai buni" decît gînditorii din trecut, însă au dobîndit o mai mare conștiință metodologică a problemelor. Sînt conștienți că trebuie să fie mai sistematici, mai puțin normativi, mai atenți în construirea ipotezelor și în formularea generalizărilor
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
ce fac ele sînt două întrebări inevitabile, care stau la baza formării statelor contemporane și chiar la baza proceselor de unificare supranațională [Bardi și Pasquino 1994]. Din acest punct de vedere, cele două exigențe de bază au fost, după părere politologilor, pe de o parte, crearea și menținerea legii și ordinii politice în interiorul statului, pe de alta, protecția cetățenilor în fața pericolului din afară. Mai mult decît despre statul minimal, care este expresia folosită de obicei, cînd funcțiile sînt în exclusivitate acestea
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
fiecărei politici publice inadecvate. Incrementalismul fragmentar b) Interpretată adesea nu numai ca o alternativă, ci și ca o critică la schema raționalității, pînă și la cea mai puțin pretențioasă a raționalității limitate, apare schema incrementalismului fragmentar. Formulat de către economistul și politologul Charles Lindblom [1965], acest model susține că procesele decizionale și de producție ale politicilor publice evoluează prin încercări, prin acorduri și schimburi, "cres-cînd" pe decizii luate deja, revizuindu-le și modificîndu-le. Rezultatul proceselor decizionale aplicate prin intermediul incrementalismului, sau prin ajustări
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
ordine în această extraordinară varietate [pentru situația din Italia, Dente 1990], majoritatea cercetătorilor au acceptat propunerea de clasificare, de interpretare și de explicare sugerată cu cîteva decenii în urmă de Theodore Lowi [1964], cu mici revizuiri și completări. În concepția politologului american, ar exista patru mari categorii de politici publice, clasificate în primul rînd după obiectul lor: distributive, reglementative, redistributive, constitutive. Politicile distributive Politicile distributive, realizate, de obicei, de adunările elective și de comisiile lor și puse în practică de agențiile
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
într-o oarecare măsură, utopică și escatologică, adică orientată către definirea și realizarea scopurilor ultime, în afara și dincolo de ceea ce există acum. S-a evidențiat deja iminenta prezență a terorii, văzută de Fisichella drept un "univers concentraționar". În concepția celor doi politologi americani citați (dar de origine germană, respectiv poloneză), alte caracteristici distinctive ale regimurilor totalitare sînt: Caracteristici ale totalitarismului a) prezența unui partid unic; b) o poliție secretă foarte bine dezvoltată; c) monopolul statului asupra mijloacelor de comunicare; d) controlul centralizat
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
și în mod sigur n-ar reuși să se mențină. Pe de altă parte, tocmai datorită importanței lor specifice în regimurile autoritare, organizațiile militare uneori acceptă, uneori sînt constrînse să accepte un rol de guvernare direct și explicit [Pasquino 1996]. Politologul de la Harvard, Samuel P. Huntington [1968] a definit "pretorianismul" drept fenomenul intervenției militarilor în politică, referindu-se la garnizoanele care se răzvrăteau la periferia Romei imperiale, făcînd în așa fel încît comandantul lor să ajungă împărat, și a identificat trei
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
10. REGIMURILE DEMOCRATICE 1. DEMOCRAȚIILE REALE Democrația este un fenomen cu adevărat complex, a cărui analiză a provocat de-a lungul timpului mai mulți filosofi, care propun chiar modele ideale de democrație, istorici, care îi analizează dezvoltarea, ascensiunea și declinul, politologi, care încearcă să dea o explicație empirică a condițiilor afirmării, menținerii, funcționării, răspîn-dirii și posibilei sale prăbușiri. Bineînțeles că întotdeauna sînt posibile suprapuneri analitice și explicative între discipline și perspective diferite care pot fi fecunde, așa cum construcțiile utopice ale democrațiilor
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
în această primă încercare de clasificare, pentru a putea fi considerată satisfăcătoare. În consecință, cea de-a doua tendință de clasificare a fost motivată tocmai de insatisfacția față de cea elaborată de Almond. Comportamentul elitelor Fără a abandona criteriul culturii politice, politologul olandez Arend Lijphart a subliniat rolul comportamentului elitelor, considerat a fi de o importanță crucială de către mulți autori, și a alcătuit o mai amplă tipologie a regimurilor democratice, tipologie prezentată în tabelul 10.3. Astfel, Lijphart a reușit să plaseze
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
intervine nici o diferenț) de natur). Aceast) prim) definiție a teoriei încurajeaz) tendința acelor numeroși cercet)tori ai științelor sociale, care ar urm)ri s) ,,construiasc)” teoria adunând ipoteze minuțios verificate și interconectate. Relatarea care urmeaz) relev) modul în care majoritatea politologilor concep teoria: Homer descrie zidurile Troiei ca având o grosime de opt picioare*. Dac) relatarea e autentic), pește mii de ani cineva ar putea, s)pând atent, s) descopere aceste ziduri. Aceast) idee i-a venit lui Heinrich Schliemann inc
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
o teorie. O teorie, desi afiliat) în leg)tur) cu lumea despre care sunt revendicate explicații, r)mane întotdeauna distinct) de aceasta. ,,Realitatea” nu va fi congruent) nici cu teoria, nici cu un model care ar putea-o reprezenta. Întrucât politologii gândesc adesea c) cel mai potrivit model este acela care reflect) cel mai bine realitatea, se impune o discuție suplimentar). Cuvântul model este utilizat cu dou) sensuri de bâz). Într-un prim sens, un model reprezint) o teorie. În cel
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
În construirea modelului unei teorii, se caut) moduri sugestive de a descrie teoria, iar nu realitatea cu care opereaz). În consecinț), modelul prezint) teoria, omițând în mod inevitabil noțiunile teoretice, sub forme precum cea organicist), mecanic), matematic), sau altele. Unii politologi scriu despre modelele teoretice ca si cum acestea s-ar încadra în aceeași categorie cu descrierea machetei de avion. Spre exemplu, ei încep prin a critica modelul etatocentric al politicii internaționale, deoarece ar fi devenit din ce in ce mai dep)rtate de realitate. Apoi încearc
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
facil). Chiar dac) sunt trecute toate testele, trebuie s) se rețin) c) o teorie devine credibil) doar proporțional cu varietatea și dificultatea testelor, si c) nici o teorie nu poate fi vreodat) dovedit) ca fiind adev)rât). Eforturile f)cute de politologi, de a infera ipoteze din teorii, si de a le testa au devenit un loc comun. O mare parte a test)rii este f)cut), în linii mari, la fel. Unul dintre eforturile de a testa propozițiile, efectuat mai minuțios
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
Pasajul care urmeaz) constituie un exemplu cheie al metodei și finalit)ții propuse de el: ,,O sociologie istoric) a politicii internaționale trebuie s) încerce s) studieze sistemele internaționale care au ap)rut în istorie exact în aceeași manier) în care politologii studiaz) sisteme politice interne reale (în contrast cu cele închipuite)”. El consider) cert) existența sistemelor interne; cea a sistemelor internaționale e ,,mai mult ipotetic)”. Cel care studiaz) politică internațional) trebuie, a fortiori, s) porneasc) în mod sincer în c)utarea realit)ții
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]