521 matches
-
trebuie să mute și să dea mat dintr-o mișcare, deși de data asta nu mai e nici o piesă pe tablă și trebuie să-și dea mat de unul singur. Crawford se sprijini de Porsche-ul său, bătînd cu degetele În ponosita capotă pliabilă. Dincolo de zîmbetul său liniștitor, privirea sa Îmi trecea În revistă fiecare detaliu al feței și al posturii, modelul de cămașă și cel de pantofi, ca și cînd ar fi căutat vreun indiciu care să lămurească necazul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
tăcere din jurul pieței și la camerele video care urmăreau, de pe stîlpii de iluminat, mașinile ce părăseau parcarea mallului. Figura lui deschisă și Înflăcărată oglindea o determinare care și pe Frank trebuie că-l intrigase la fel de tare. Modestul club sportiv, cu ponositele lui de terenuri și cu piscina secată, nici nu suferea comparație cu Clubul Nautico, dar făcînd pe managerul lui mă puteam plasa mai aproape de Crawford și Betty Shand și poate reușeam măcar să găsesc un fir călăuzitor către adevărul despre incendierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Nautico, mă tot gîndisem la nesfîrșitul schimb de mingi cu mașinăria, prin care Crawford se pregătea pentru plecarea din acea seară și pentru sarcinile ce-l așteptau În Calahonda. Avea să plece, avînd cu sine nimic altceva decît Porsche-ul său ponosit și colecția de rachete de tenis, să scoată din amorțeală Încă o fîșie de litoral. Am oprit motorul Citroënului și-am aruncat o privire la șirurile de scaune aurite și mese cu postament de pe terasă, Încercînd să mă hotărăsc ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
trata cu maximă asprime la recuperare. El se străduia să o asculte. Poate nu s-ar fi străduit până la urmă atât de mult dacă nu l-ar fi atras ceva anume legat de mama lui: îi plăcea casa veche și ponosită în care locuia și în care își găsise și el adăpost. O casă joasă, cenușie, cu acoperiș de tablă, cu o curte îngustă în care de-abia deschideai poarta că și intrai în bucătăria de vară. Mai făceai câțiva pași
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mai cu seamă miercurea și vinerea și în zilele luminate. Dădea din bostănăria îngrădită de spini și păzită de frica dulăilor ciobănești, cât voiau să ia văduvele din Goldana și invalizii de război, care veneau, pe malul Gegiei, în mantale ponosite, sprijinindu-se în cârje. Da' tot se cunoaște că e hapsân, fiindcă, de cumva, cineva, care era întreg și în putere, cerea un pepene a doua oară, în aceeași săptămână, Păun se înfuria, pe dată, răstindu-se la el: "Măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
schingiuit de necurmata ispitire a celor douăzeci și una de nopți, că mi-e spaimă de scurgerea timpului: Timpul trece peste noi și ne fură tinerețea era să-i spun... Am ridicat privirea: bolnavul ședea cu capul într-o parte, pe perna ponosită, cu privirea fixă și cu maxilarul încleștat... Doctore, doctore, am strigat din răsputeri. Să vină cineva!... Moare Sturz!...Moare, omul acesta, cu zile!... Am izbucnit, urlând înspăimântat, pe culoarul pustiu, al Spitalului cu pereții scorojiți și cu uși întredeschise din cauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
sticla murdară a unui geam, uitat întredeschis, din capătul culoarului, sublinie iminenta apropiere a zilelor sărbătorilor de iarnă. Timpul trece peste noi, peste toți, șușuind ușor, ca nisipul degradat și tocit de întrebuințare, ce țârcâie cu sincope, dintr-o clepsidră ponosită și ursuză. Peste ceva vreme, îmi amintii de previziunea decepționantă a defunctului miner Sturz cea privind inexistența zăcământul de sulf din adâncurile Masivului Pietrosul. Cu surprindere, îmi amintii, zdrăngănindu-mi în auz, balada unei cântărețe de muzică folk, având titlul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
generozitate de către echipa managerială a C.V.T. Cel căruia ghidul-șofer, precum și întreg ansamblul de turiști îi conferiseră titlul de Profesorul, folosea o pereche de ochelari rotunzi și demodați, avea părul mare, lăsat în neorânduială, peste urechi, purta un trenci albineț, pururea ponosit, pe care arareori și-l scotea, ca să și-l atârne, printr-o mișcare vioaie, pe brațul stâng. Îndată ce turiștii o droaie de vârstnici gravi și simandicoși, de cucoane cu ifose și, mai cu seamă, pâlcurile zglobii de tineri și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
peste o gârlă unde se scaldă numeroase rațe și gâște, măcăind vesele, dincolo de care se zărește intrarea în sat. Ajung din urmă un car încărcat cu fân, mânat de un țăran desculț. Ițarii albi, suflecați, descoperă picioarele păroase. De sub pălăria ponosită pletele blonde îi cad în șuvițe dezordonate pe umeri. Osiile roților scârțâie sub greutate, în timp ce boii înaintează greoi prin colbul fierbinte. În depărtare, cântecul subțire și prelung al unui cocoș taie zăpușeala atotstăpânitoare, anunțând amiaza. Ziua buna, nea Aurele! Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
o mușama veche și decolorată. Lângă el, o lampă afumată și prăfuită, accesoriu absolut necesar în ultima vreme pentru momentele când lumina electrică se întrerupea frecvent datorită bombardamentelor. Marius înconjoară atent cu privirea întreaga încăpere. Pe canapeaua joasă, cu aspect ponosit, din stânga ușii, sunt aruncate în dezordine câteva furouri, prosoape, ciorapi fumurii, pudriere, rujuri. Dulapul deschis lasă vederii lucrurile dinăuntru. O haină de ploaie verde, decolorată de vânt și ploaie, un pardesiu maro, ros pe la margini, câteva rochii din stambă înflorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pe la voi, după ce revin de la comandament. Zilele trec liniștite, nu se mai aude tunetul artileriei sau zgomotul automatelor. În lume continuă să se petreacă destule orori, dar aici, la periferia acestei localități distruse parcă venise pacea. Așezat pe o canapea ponosită și descleiată, Marius își privește soldații cu durere. Odată cu reînceperea luptelor chipurile multora dintre ei vor dispare, dar deocamdată acești oameni obișnuiți, obligați de mașinăria infernală a războiului să ucidă alți oameni, reiau bucuroși activități de mult uitate. Râd, glumesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ei, de sub prelata kaki își fac apariția mai mulți soldați ruși, în marea lor majoritate băiețandri, care se aliniază sub comanda unui ofițer ce strigă ordine cu glas răstit. Bâstreeei! Bâstreeei!164 Uniformele lor arată curat și îngrijit, spre deosebire de cele ponosite ale militarilor români din lunga coloană care tocmai intră pe poarta principală în frunte. Toți duc ranițe în spate, peste care au rulată în formă de potcoavă, pături de campanie decolorate și foi de cort rupte, sau uzate. Pe chipurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
clasă; speriindu-se, în cele din urmă, de lipsa de bani, dar mai ales de pofta de mâncare a trântorului său de douăzeci și trei de ani, l-a încălțat cu pantofii lui cei vechi, i-a dăruit o manta ponosită și, din milă, l-a expediat cu clasa a treia nach Russland*, ca să scape de grija lui în Elveția. Părea că norocul i-a întors spatele eroului nostru. Dar ți-ai găsit: zeița Fortuna, care ucide prin înfometare gubernii întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pat după naștere; dar copilul nu se potolea și țipa în așteptarea sânului slăbănog. Pe canapea dormea alt copil, o fetiță de trei ani, învelită, se pare, cu un frac. Lângă masă, stătea în picioare un domn cu redingota foarte ponosită (se dezbrăcase deja de palton și îl aruncase pe pat) și desfăcea hârtia albastră, în care erau împachetate doi funți de pâine de grâu și două batoane mici de salam. Pe lângă asta, pe masă era un ceainic cu ceai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
În același an aniversa și 25 de ani de domnie. În dimineața zilei de 15 august 1714, desfigurați de tortură, Constantin Brancoveanu, cei patru fii ai săi și ginerele Ianache erau purtați de la Yedikule către Serai Îmbrăcați doar În cămăși ponosite și târând dupa ei lanțurile grele pentru a fi omorâți. Ajunși la locul execuției, au fost așezați În fața sultanului Ahmed al III-lea și li s-a reamintit că Își pot cruța viața dacă se dezic de Iisus Hristos
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Mariana Iuliana Oproiu; Magdalena Carmen Drăgușin () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92321]
-
la 10.000 lei trei bucăți. Iar ca totul să fie complet, mi-a fost imposibil să cumpăr un banal timbru de 5.000 de lei. Sediul Poștei, plin și el de umanoizi nervoși, prost îmbrăcați, cu haine umede și ponosite, care se călcau efectiv în picioare, pentru a participa la mesa comună a reducerii de 7%, reducere din impozitul pe locuințe (circa 38.000-50.000 de lei pentru un apartament de două camere). Senzația stranie că am recăzut în anii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
lire sterline? Cine? Scârbit și neputincios, Codruț 10 iunie 2006 La colocviu (sau viața de intelectual de Bucarest): - amabilități inutile; - bârfe, multe bârfe; - priviri încrucișate cruciș sau mieros; - amante de profesori cu mici comunicări științifice; - diletanți, dilematici; - costume sărace, pantofi ponosiți (românii); - costume de lux, pantofi de firmă (românii veniți din Occident); - fără costum, dezinhibați cu metodă (profii occidentali); - plictiseala teribilă din jurul orelor 14-15; - cafeaua întotdeauna prea puțină; - Tanti Lili, femeia de serviciu (Doamne, cum sună...) care se găsește să împacheteze
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
abordează fără reținere. Se crede mare, boul. Dar și este, spun eu țepos. Omul vine la masa mea și se așează în mod firesc. După nasul roș, l-am recunoscut că nu face parte din Asociația Abstinenților. După hainele cam ponosite, am dedus că este un om cultivat și, mai ales, informat. Îl accept aproape cu interes. Sînt regizorul Leo Robu. Am făcut filmul "Și calicii plîng". Încîntat. Am fost șocat de titlul filmului. Cum este acolo, în Cuba? Bine, pun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Într-un târziu. — El m-a chemat. Sunt frate-său. În secunda următoare mi-am dat seama că n-ar fi trebuit s-o mint. Orice i-aș fi spus nu m-ar fi crezut, după cum o arăta mutra aia ponosită, și ținea sapa ca și cum ar fi fost gata să-mi dea cu ea În cap dacă mai făceam un pas În teritoriul ei. El mi-a spus să-l caut aici, am mai zis, și uite că În sfârșit se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
06.30 dimineața. După estimările mele, am avansat cam 70 de metri liniari, nu mai mult. „Abia acum începe să ne muncească rândul”, spune o voce de bărbat din spatele meu, pe care nu-l pot însă identifica. Un bătrân îmbrăcat ponosit povestește, oricui are chef să-l asculte, viața și minunile Sfintei Parascheva. Un fel de stare de spirit bon enfant plutește în aer. Oamenii încep să discute timid, subiectele sunt diverse, legate în marea lor majoritate de viața cotidiană și
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Trage cu poftă dintr-o țigaretă lungă, fină, pe care o ține cu grație în mâna stângă. Amestec suprem de pietate și vulgaritate, o Marie Magdalenă înainte de marea întâlnire care-i va schimba din temelii viața. Bătrânul din Botoșani, îmbrăcat ponosit, purtând căciulă militară cu urechi, asemănătoare cu cele sovietice. Mărturisește, cu regret, faptul că „acum 40 de ani oamenii care veneau aici la sărbătoare nu erau așa de strânși cu ușa ca acum ! Prea multă haină militară !”. Acest amestec de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Trezit cu noaptea-n cap, ajung la Suceava destul de devreme, în jurul orei 11.00. Hotelul unde sunt cazat păstrează urmele „luxului” comunist, de la lampadarele de alamă, complet demodate, la interioarele grele, drapate cu catifea albastră, acum plină de praf și ponosită. Inutil să mai adaug faptul că unitatea aparține unui mare lanț internațional de hoteluri și turism. Noul proprietar i-a schimbat numele, a adăugat un Internet fără fir, câteva aparate ieftine de aer condiționat și cam atât. Primul dialog îl
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
sunt mai puțin vizibile, deoarece au certitudinea că vor ajunge să sărute moaștele, iar acest lucru detensionează atmosfera. La intrarea în rând, undeva într-un punct de unde eu estimam minimum opt-zece ore de așteptare, un bărbat singur, neras, cu haine ponosite, nu înceta să-i întrebe pe cei din jurul său, puțin panicat: „Măi tată, la ce distanță suntem noi acuma de raclă, în kilometri ? Nu, nu ore de așteptat, kilometri, asta vreau să știu...”. O premieră a terenului din 2012 : acum
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
piciorul imobilizat în atele mobile, ajutat doar de o cârjă ușoară, din aluminiu. Schimbă succesiv brațul în care poartă o umbrelă cu cel dedicat cârjei. Cel de-al doilea este un bărbat de 35-40 de ani, îmbrăcat într-un costum ponosit gri-șoarece, udat de ploaie din cap până în picioare. Se sprijină pe două cârje lungi din lemn, demodate. Unul dintre picioare este strâmb ca o paranteză, parcă nu ar avea genunchi, celălalt atârnă inert, balansându-se fără control la fiecare mișcare
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
la „vânătoare” cu carnetul de notițe și aparatul foto în buzunar. În fața unei curți de pe fosta stradă 11 Iunie, un agent de pază al unei firme private conversează cu un jandarm. Este un tânăr slăbuț de la țară, cu o uniformă ponosită și veche, încălțat cu pantofi cu bot de știucă, întorși la vârf. Păzește ceea ce pare a fi un depozit de papetărie, este vizibil speriat de toată mulțimea de oameni din zonă. Cu pieptul bombat și cu mâna pe bastonul de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]