1,055 matches
-
trei zile mai târziu, joi, l-am auzit pe Bob Baker, profesor de științe, zicându-i Antoniei Robinson, pe un ton oarecum răutăcios, că Sheba pare de nedezlipit de Hodge. Într-o după-amiază, recent, Sue îi pusese Shebei bicicleta în portbagaj și o dusese acasă cu mașina ei. Aceasta era confirmarea bănuielii mele celei mai negre. Sheba o alesese pe Sue să-i fie cea mai bună prietenă. Pe Sue Hodge! Dacă s-ar fi întâmplat mai devreme, m-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
volatilizase pur și simplu, ci mai bântuia pe acolo, târându-se după noi la Traviata. Dar zilele îi erau în mod evident numărate. Acum, în după-amiezele când ploua eu - și nu ea - eram cea care îi puneam bicicleta Shebei în portbagaj și o duceam acasă. (Aflasem, cu uimire, că Sheba nu învățase niciodată să conducă. „Totdeauna mă duce cineva, mi-a spus ea veselă, nu vreau să par îngâmfată, dar sunt genul de persoană pentru care oamenilor le place să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
să vreau, dar nu reușiseră s-o tulbure cîtuși de puțin. Pipăia mai departe muchia mesei cu vîrfurile degetelor, ca și cînd avea mari Îndoieli. — Cu o zi-două Înainte. Dar abia după vreo săptămînă am recuperat pelerina... Fusese uitată În portbagaj... — Dar aseară mi-ai spus cu totul altceva. — Ciudat, nu? — Ai spus că-i la reparat, la service. Îți amintești? — Dar am vrut să zic că așa-mi spusese soțul meu. Dar bănuiesc ca fratele dumitale știa ce-i cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
totul altceva când lucrai. Capitolul 36tc "Capitolul 36" În ceața unei după-amiezi de vineri, eu și Teenie ne aflam pe autostrada spre Long Island în timp ce se circula bară-la-bară. Mașina era încărcată cu tot felul de cutii pline de produse; în portbagaj, pe podea, în poală. Trebuia să le ducem pe toate personal pentru că, dacă le încredințam curierilor, exista un risc foarte real să nu ajungă la timp. Iar dacă le trimiteam în ziua dinainte, exista un risc foarte real să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
camera 666. N-au observat farul spart și nici izbitura proaspătă de pe portiera Boomerangului când m-am furișat a doua zi la Hire-A-Heap. M-am aplecat în costumul meu larg și am andosat cecul, în timp ce degetele lovite nai tremurau pe portbagajul scorojit. În spatele meu, sub reflectoarele lui de testau plutitor, Sunset Boulevard continua să curgă lin la vale. O oră mai târziu, îmi puneam centura de siguranță la LAX. Clasa întâi: the Pantheon of Celestial Arts - meniul lor. Onorând-ul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
zise. Nu știu ce vrei de la rabla aia, Sebastian, interveni Suki Fine cu un sfat necerut. Mai bine ți-ai fi luat un TVR. — Nu e de mine. — Trebuie să vezi noua mea Honda. Are un T-bar și capota coboară în portbagaj. Doar apeși un buton. Trebuie să vezi ca să crezi. O să te plimb odată, doar noi doi. Are două locuri. Îi zâmbi seducător, buzele strângându-i-se într-un V, de la „victorie“. S-a terminat cu solidaritatea din toaleta femeilor; în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de smiorcăitul lui Todirică agățat de poala bătrânei cu care a venit. Tulburată apoi, iarăși, de zgomotul Fiatului care trece, cu popa la volan și alți doi tipi cam de vârsta lui Înăuntru, cu un snop de undițe legate de portbagajul de deasupra. Nu-ți amintești să fi văzut vreun râu sau vreo baltă prin apropiere deși pe hartă ele par chiar foarte frumoase. Apoi vine și autobuzul ( Într-adevăr de pe drumul perpendicular pe cel de pe care a venit Fiatul) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
îngropaseră securea războiului. Niles făcea parte din divizia Hollywood, centrul furtunii stârnite de Brenda Allen. Buzz alergă pe partea cealaltă a străzii, mânat de teamă. Văzu că sedanul era un Vicky din ’46, cu numărul de înmatriculare JS 1497. Descuie portbagajul și alergă înapoi în casă. Trase plapuma mare de pat, îl înveli pe Niles, cu tot cu pistol, în ea, îl aburcă pe umăr și se întoarse la Vicky, unde încuie cadavrul în portbagaj, îndoindu-l de mijloc în jurul roții de rezervă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
46, cu numărul de înmatriculare JS 1497. Descuie portbagajul și alergă înapoi în casă. Trase plapuma mare de pat, îl înveli pe Niles, cu tot cu pistol, în ea, îl aburcă pe umăr și se întoarse la Vicky, unde încuie cadavrul în portbagaj, îndoindu-l de mijloc în jurul roții de rezervă. Apoi, gâfâind, leoarcă de sudoare și tremurând, se întoarse la Audrey. Stătea pe closet, goală, și fuma. O jumătate de duzină de mucuri erau împrăștiate pe jos. Baia era cufundată într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
de frânare pe patru roți, capabilă să atingă o viteză nepământeană de 130 de km pe oră, de culoare crem cu tapițerie roșie - o Hispano Suiza H6. Este pentru noi? le întreabă Pran. Și așa este. Șoferul înghesuie cuferele în portbagaj, claxonează imperativ și pornește motorul atât de puternic. Apoi, într-un nor de praf, lăsând în urmă băieții veniți să caște gura, o zbughește pe străzile aglomerate. Lui Pran îi bate inima sub burka din cauza zăpușelii, sentimentul de propulsie reîntregindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în interes personal la poarta păzită de Sfântul Petru, deci să mulțumească Domnului, că scapă numai cu amendă și la o adică, nu i se aplică, așa ca pe timpul lui Antonescu, cu o sută de lovituri de bici date la portbagajul, pardon, la fundul gol și degerat de iarna grea, omătu-i mare. Gândind „pozitiv”, a la Parfeni (cel care cu a încăput în nici un dicționar), trebuie să fiți mulțumiți de asemenea, că în sfârșit, minunații noștri guvernanți, s-au gândit ca
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
pleca acum acasă. Ba nu, trebuia să vadă dacă prostia aia se potrivea. După aceea o s-o dezumfle, o să se întoarcă acasă și-o să repete procedura până când se va fi antrenat suficient ca să ucidă prin procură. Va ține păpușa în portbagajul mașinii. Eva nu se uita niciodată acolo. Iar pe viitor n-o să facă altceva decât s-o umfle când ajungea în parcare. Astfel, Eva n-o să aibă nici cea mai mică idee despre ce se petrece. în nici un caz. Wilt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
de mărimea personalității ei. Hotărăsc că e o fată competentă și activă, fără îndoială bună la pat. Nici drăguță, dar nici nedrăguță. Ochi albaștri, radioși, buze pline, o coamă deasă de păr blond-roșcat. În timp ce o ajutăm să descarce cumpărăturile din portbagaj, o văd măsurându-l pe Tom cu ceva care e mai mult decât curiozitate detașată. Tăntălăul nu observă nimic, dar eu încep să mă întreb dacă tânăra aceasta dominatoare, inteligentă, nu este cumva soluția pentru problemele mele. Nu M.F.P.-uri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
spus nici măcar că o să fii la televizor. — Of, pentru numele lui Dumnezeum, a fost o prostie de interviu ! O fată cu șase sacoșe de cumpărături mai dărâmă alte câteva legături din coșul lui Jack și, superenervat, Jack trântește coșul pe portbagajul unei motociclete care trece pe lângă noi. Emma, exagerezi, crede-mă. — Eu ți-am spus toate secretele mele, spun Încăpățânată. Și tu nu mi-ai spus nici măcar un secret de-al tău. Jack oftează adânc. — Emma, nu te supăra, dar e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
și bage Mercedesul în service, așa că o să plecați cu MGF‑ul. — Serios? zic. E super! — Știu, spune Suze, radiind de încântare. Nu e genial. A, și a mai zis să nu‑ți iei prea multe bagaje, că nu încap în portbagaj. Mă uit la ea, și îmi cam dispare zâmbetul. — Ce‑ai zis? — Să nu‑ți iei prea multe bagaje, repetă Suze. Știi și tu ce‑nseamnă asta: să‑ți iei doar o geantă de voiaj micuță sau așa ceva... — Știu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
la cosmetice și tot restul. — Suze, nu sunt în stare, mă vait. Ce‑o să mă fac? — Să‑l suni pe Luke și să‑i spui? propune Suze. Și să‑i spui că trebuie să‑și ia o mașină cu un portbagaj mai încăpător? Rămân o clipă pe gânduri. Încerc să‑mi închipui figura lui Luke când îi zic că trebuie să închirieze o mașină mai mare, în care să‑mi încapă toate hainele. — Problema e, zic în cele din urmă, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
și șamponul - dar Luke nu are nevoie să știe asta, nu? Da, ăsta e, zic, ridicând ușor din sprânceană. N‑ai zis tu să “îmi iau puține bagaje“? — Ba da, spune Luke. Dar asta... arată spre valijoară. Sunt impresionat. Deschide portbagajul, iar eu mă așez în scaunul șoferului și îmi reglez scaunul în față în așa fel încât să ajung la pedale. De când vreau să conduc o decapotabilă! Portbagajul se închide și Luke înconjoară mașina, cu o expresie întrebătoare pe față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Ba da, spune Luke. Dar asta... arată spre valijoară. Sunt impresionat. Deschide portbagajul, iar eu mă așez în scaunul șoferului și îmi reglez scaunul în față în așa fel încât să ajung la pedale. De când vreau să conduc o decapotabilă! Portbagajul se închide și Luke înconjoară mașina, cu o expresie întrebătoare pe față. — Tu conduci, da? — Măcar o parte din drum, m‑am gândit, zic în treacăt. Doar ca să‑ți mai tragi și tu puțin sufletul. E foarte periculos să conduci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
clipa în care acestea încep să îi alunece din mână. — Doar n‑am venit să citesc reviste, zic cu uimire. Suntem la țară, ce Dumnezeu! Chiar așa. Oare Luke chiar nu știe absolut nimic despre viața la țară? Scoate bagajele din portbagaj, în timp ce eu mă apropii de un gard și mă uit cu mulțumire sufletească spre un câmp plin cu niște chestii galben‑maronii. Știți, cred că am o afinitate naturală cu peisajul rural. Am așa, o latură matern‑terestră, care s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
scrâșnirea din dinți, foamea și setea în veci neastâmpărate, moartea veșnică pe care-o vezi doar cum ne împresoară din toate părțile și cum lumea se opintește s-o care în cărucioare prin halele supermarketurilor și s-o înghesuie în portbagajele mașinilor. Sunt pline să dea pe-afară vitrinele, panourile publicitare, ecranele televizoarelor și ale computerelor... Zi de zi, trebuie să învățăm noi tertipuri ca să ne ferim din calea ei, zi de zi, trebuie să trudim să ne perfecționăm, ca să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
dacă mi-aș fi dat seama că mă urmărea. * * * Era sfârșit de săptămână și Camden vuia de activitate. În fața intrării unui autointitulat târg de antichități, pe care eu Îl bănuiam a fi mai degrabă o vânzare de vechituri direct din portbagaj, stătea un crainic, Îmbrăcat În ținuta de gală, inclusiv cu un tricorn pe cap, și agita niște talăngi uriașe, strigând: „Lume, lume!“ Aceasta se voia o Încercare de a impresiona potențialii clienți cu autenticitatea pieselor, caz În care efectul dorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
când mama avea să se preschimbe pe întuneric în Mickey Mouse, dar înainte să reușesc, am adormit. Așa am ajuns în orașul Covasna. De la Covasna am fost luați de mașina clinicii. Șoferul era drăguț și ne-a pus lucrurile în portbagaj. În mașină, inima mea s-a făcut mică de tot și s-a mutat în gât. M-am încleștat de mâna mamei. Șoseaua avea multe curbe, pe alături curgeau pârâiașe, iar pe marginea șoselei erau așezate indicatoare cu o căprioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ce să spun, dar mă întristasem. Am tăcut amândoi, până când Francesco mi-a întins scrisoarea, zicând: „Ți-am pregătit o surpriză, dar trebuie să vii la mașină”. M-am luat după el. Când am ajuns la mașină, a ridicat capacul portbagajului și a dat la o parte câteva pături și saci de dormit. Dedesubt se afla bicicleta lui signor Giovanni. Francesco a tras-o afară și a așezat-o pe pământ, câțiva metri mai încolo. „Au vrut să ne-o confiște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
catârci au dus alte trupuri neputincioase, false ambulanțe au tot ocolit pe poteci părăsite ca să ajungă la locul unde trebuiau să le descarce, legate pe parcursul drumului, În general cu centurile de siguranță sau, În unele cazuri mai condamnabile, ascunse În portbagaj și acoperite cu o pătură, mașini de toate mărcile, modelele și prețurile transportau spre această nouă ghilotină al cărei tăiș, iertată fie comparația extrem de liberă, era linia foarte subțire a graniței, invizibilă cu ochiul liber, pe acei nefericiți pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
a gândit la acea parte a orchestrei unde de obicei se petrec puține lucruri În afară de rutină. CÎnd se va termina repetiția va pune violoncelul În cutie și se va Întoarce acasă cu un taxi, unul din acelea care au un portbagaj mare, și e posibil ca În această seară, după cină, să deschidă suita de bach pe pupitru, să respire adânc și să treacă ușor arcușul peste coarde pentru ca prima notă ivită să-l consoleze de banalitățile incorigibile ale lumii, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]