KorAP: Find »[drukola/base=portic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...17 18 19 ...22 >

537 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214

Sabinus - cel care plânsese de emoție în ziua triumphus-ului lui Germanicus - și-i anunță, disperat, că se instruia un proces împotriva lui Cremutius Cordo, cel mai drag prieten al lui, blândul istoric cu care discutase toată viața plimbându-se pe sub porticurile din Foruri. Nero întrebă ce scrieri criminale i se atribuiau. — A preamărit, spun ei, fapta lui Brutus, care l-a ucis pe Julius Caesar. A scris că Brutus a fost ultimul roman. Acuzatorii lui zic că lauda unui delict echivalează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
construi un templu în cinstea lui Apollo, zeul care, potrivit cuvintelor sale, îi adusese victoria de la Actium împotriva lui Marcus Antonius și care acum, după atâtea măceluri, simboliza ordinea, moderația, pacea. Pentru templu comandase marmură albă de la Luni, avea un portic cu coloane din marmură galbenă și cincizeci de herme din marmură neagră veche, reprezentând mitul Danaidelor. Înăuntrul templului, în spatele ușilor grele de bronz, închisese în soclul statuii divine vechile Cărți Sibiline, în care se spunea că era scrisă soarta Romei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Cărți Sibiline, în care se spunea că era scrisă soarta Romei. Prin intermediul unor agenți, achiziționase treptat proprietățile învecinate și, folosind și terenurile confiscate de la Marcus Antonius, ridicase în jurul templului un fel de sanctuar, palatul imperial, cu terase în trepte, grădini, porticuri și atrii, soiuri rare de marmură, stucaturi și fresce pe bolți și pe pereți. Înainte de a fi surghiunit în îndepărtata Tomis, poetul Ovidius cântase măreția edificiilor, transformându-le, din inițialul palatium, în somptuosul plural palatia. Lumea șoptea că la Roma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
de pardoseală. — Pui de leu, murmură ofițerul. El tresări. — Am luptat sub comanda tatălui tău, adăugă militarul. Nu-i răspunse - îi aruncă o privire, dar nu întoarse capul. Și ofițerul se uita înainte, abia mișcându-și buzele. Intrară într-un portic în stil vechi, cu pilaștri din cărămidă. Ofițerul spuse: — Tatăl tău te aducea cu el în șa, în mijlocul nostru. Gajus întoarse capul; militarul continuă: — Odată, pe Rhenus, te-am urcat pe calul lui. Cizmele tale au stat în mâna asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
te obosești tu să citești pe harta asta divinul Augustus a păstrat toată viața în minte, tot. Mi-a spus că, pentru el, să se gândească la străzile și orașele din Forma Imperii era ca și cum s-ar fi gândit la porticurile și încăperile din casa lui - râse. Dacă un mic obiect din bronz, ca ăsta, ar fi fost mutat din locul lui, nimeni n-ar fi putut să i-o ascundă. Râse și Gajus, cu o docilitate nătângă - și, râzând, știa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
și murise imperial în patul lui. Iar acum părea că, alături de el, într-o misterioasă inițiere, îi explica nemiloasa și sublima artă a domniei. Închidea ochii, se gândea. „Nu veți reuși să mă ucideți.“ Bibliotecarul grec Biblioteca greacă avea un portic ce dădea într-o mică grădină interioară. Cei de acolo deveniră pe loc prietenii săi. Luau din rafturi cele mai vechi suluri, cele mai incendiare și mai discutate caiete recente. Bibliotecarul-șef era un grec din Attica, cu mintea ascuțită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
cheme pe Gajus din camerele lui. Veni repede și o găsi șezând singură într-o încăpere mică, somptuoasă, unde el nu mai intrase niciodată. Pereții erau acoperiți în întregime de fresce, într-o perspectivă aeriană, înșelătoare, cu imagini luminoase de porticuri, scări și fântâni. Antonia scria; purta una dintre tunicile simple, prețioase, țesute la Pelusium; pe degete și la încheieturi avea bijuteriile din vremea singurei sale căsătorii și a lungii văduvii. La mâneci și pe margini, tunica era brodată cu pietre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
lui Germanicus, i se impunea să urce pe scări. Puse piciorul pe prima treaptă. Se gândi că și fratele său, Nero, mersese pe acolo. Începură să urce; la fiecare curbă, la fiecare palier, în dreapta și în stânga se deschideau galerii și porticuri acoperite, se zăreau săli cu un du-te-vino silențios de curteni. Încăperile urmau forma stâncii abrupte și comunicau unele cu altele prin porticuri și balcoane. Peste tot, Augustinienii vegheau nemișcați, cu privirea opacă. Tribunul înainta hotărât. — Aici vor fi camerele tale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
pe acolo. Începură să urce; la fiecare curbă, la fiecare palier, în dreapta și în stânga se deschideau galerii și porticuri acoperite, se zăreau săli cu un du-te-vino silențios de curteni. Încăperile urmau forma stâncii abrupte și comunicau unele cu altele prin porticuri și balcoane. Peste tot, Augustinienii vegheau nemișcați, cu privirea opacă. Tribunul înainta hotărât. — Aici vor fi camerele tale. Gajus se gândi că, măcar un timp, nu știa cât, avea să trăiască. Se opri, însă tribunul trecu mai departe. Alte scări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Se dedică în schimb astrologiei chaldeene, într-o încâlcită traducere grecească. Întorcându-se în bibliotecă, văzu cu ușurare că nimeni nu scotocise în scrin. În toamna însorită ce urmă morții lui Elius Sejanus, Gajus petrecea ore în șir citind sub porticul acela. Curtenii observară desele lui tăceri, înclinația spre singurătate, dragostea față de cărțile vechi și complicate. Constatară cu o admirație amuzată că se apucase să citească tratatele de muzică scrise de Aristossenos din Tarentum și operele acelui astronom din Samos care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
la prânzul funcționarilor de rang înalt; îl întrebau despre lecturile lui, iar el le dădea explicații cu o minuțiozitate confuză, care îi uimea. Straniile povești astrologice îi amuzau, de aceea mulți îl ascultau; apoi el pleca liniștit, se așeza sub portic. Ciudat însă, într-o zi găsi aruncat pe o masă din biblioteca extrem de ordonată un codex mic, elegant, cu închizători din argint aurit. Scrisul de pe syttibos era aproape șters, poate intenționat; se zăreau doar două cuvinte: Publius Ovidius. Dădu deoparte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
și nu i-a ajutat să știe că viața avea să-i fie scurtă...“ Așa încât, cuprins de neliniște și neîncredere, se prefăcu că își reia lectura. Sclavul se retrase fără nici un zgomot. Disimularea Se întoarse însă curând; se apropie de portic cu pași ușori și îi zâmbi de departe. Îi aducea într-o cupă un fruct aromatizat în vin sau o băutură parfumată, cu plante din ținuturi îndepărtate. Îl însoțea la termele rezervate funcționarilor imperiali la orele când, dat fiind mecanismul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
rezervate funcționarilor imperiali la orele când, dat fiind mecanismul riguros al instituțiilor, nu era nimeni. Însă, la mai puțin de o lună de când Gajus începuse să-i zâmbească spontan tovarășului său nevinovat, singurul pe care îl avea, pe când stătea sub portic, citind, doi funcționari care treceau pe acolo l-au anunțat brutal, fără ca măcar să-și încetinească mersul: „Fratele tău Drusus a murit în închisoare“. Nu așteptară răspuns. Iar el, cu creierul golit de sânge, de parcă ar fi urmat să leșine, privi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
mintea plăsmuia imagini ale dușmanilor învinși, care strigau în zadar. Se ascunse în bibliotecă, într-un colț unde nu era suficientă lumină ca să citească. Însă nu-și dădu seama. Întinse mâna la întâmplare, luă un volumen, se întoarse, ajunse sub portic și se lăsă să cadă pe banca de marmură. Gura îi era uscată. Își spuse că rămăsese singur și că nu mai trebuia să se neliniștească pentru nimeni. Nimeni nu mai suferea, închisorile și insulele erau pustii. Trebuia să gândească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
i-ar fi fost greu să-l ducă, îl luă din nou și, pe când se ridica, îi spuse în greacă repede, cu o voce metalică: — Am aflat cum a fost ucisă mama ta. Apoi plecă, trecând ca o fantomă pe sub portic, și dispăru în spatele ușii din fund, ducând vasul acela inutil. Gajus nu spuse nimic, privi la sclavul care se îndepărta și, având senzația că era supravegheat, își coborî privirea ca și cum și-ar fi reluat lectura. Văzu un singur cuvânt pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
a cerut să-ți spun că omul acela n-o să-ți scape. Tiberius a ordonat să comande garnizoana din Pandataria, fiindcă astfel nu va putea vorbi cu nimeni despre povestea asta. Gajus se ridică și începu să se plimbe pe sub portic; îi spuse lui Helikon: — E mai bine să te îndepărtezi. De pe mare venea un vânt rece ce bătea dinspre apus; Gajus mergea înainte și înapoi, strângând din umeri în bătaia vântului. Se gândi că trebuia să supraviețuiască cu orice preț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
gândi că trebuia să supraviețuiască cu orice preț. „Dacă viața mea se încheie, nimeni nu va răzbuna toate astea.“ Își aminti cuvintele lui Drusus: „Peste secole, nimeni nu va ști ce s-a întâmplat cu adevărat“. Se duse până în fundul porticului, se întoarse. Pe chipul lui se întipărise un zâmbet gol, fără sens și fără motiv. Trecu prin mijlocul curtenilor și observă că aceștia îl priveau uimiți. Se îndreptă spre camera lui. Chemă un sclav, porunci să i se aducă cina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
n-a putut s-o citească, însă în ea se spuneau lucruri îngrozitoare. Se zice că împăratul a urlat singur, închis în camera lui. Gajus nu făcu nici un comentariu; îl sfătui pe Helikon să plece, iar el se duse în fundul porticului să privească marea, în direcția insulei aceleia pe care n-o putea zări. În mintea lui vedea însă mica masă de abanos, fildeș și bronz, mâinile Antoniei pline de bijuterii masive, foaia de papyrus cu literele cifrate. „Ne-ai răzbunat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
au găsit altceva mai bun decât cuvintele folosite în cartierele rău famate pentru a descrie în cărțile lor solemne scene pe care, în realitate, nu le văzuseră niciodată. Beția lui Herodes Într-una din zilele acelea, pe când Gajus stătea sub portic, iar Helikon răsfoia codexurile pentru el, trecu în grabă, pe neașteptate, prefectul cohortelor pretoriene, Sertorius Macro. Venise de la Roma la Misenum într-una din precipitatele lui călătorii călare, oprindu-se doar pentru a schimba caii obosiți, apoi urcase pe rapida

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
fără să înoate, se uitau unul la altul și se jucau, cu mișcări senzuale. Apoi se întinseră din nou pe stânci, ca să privească apa care se retrăgea încet, lăsând pe piele pârâiașe de argint. Când se întoarseră și ajunseră în porticul bibliotecii, Gajus văzu că Sertorius Macro, omnipotentul praefectus, se întorsese de la Roma și singur, fără escortă, stătea pe micul zid, la umbră. „Mă aștepta“, se gândi și se întrebă cine îi sugerase lui Macro să aștepte în acel loc. Ajunse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
uită în jur și observă că mintea genială a lui Tiberius făcuse din Villa Jovis un instrument de guvernare perfect. — De aici, de pe stânca asta sigură, ții sub control Roma și domini imperiul. Gajus îi dădu dreptate; zări la capătul porticului silueta înaltă și zveltă a lui Callistus. Macro spuse că puterea lui Tiberius se baza pe cohortele imperiale încartiruite în inima Romei, în apropierea străzilor istorice care duceau spre miazăzi. — A fost înțelept. În timp ce vorbea, se întreba dacă tânărul prindea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
prea puțin educată, se duse în portul Capri și se îmbarcă pe obișnuita liburna, ca să debarce la Misenum și să se îndrepte apoi spre Roma. Dar îndată ce liburna ieși din port, Ennia se așeză alături de Gajus în de-acum faimosul portic al bibliotecii, privi în jur, îi mângâie părul cu degetele, îl gâdilă după ureche și izbucni în râs. — De o săptămână muream să fac asta. El ridică ochii din carte, zâmbind; se gândi că semăna cu fetele din Rhetia care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
magice ale constelațiilor. Îi arătă altă foaie, unde era desenat fluviul, însă în centru se înălța o insulă ce părea să aibă forma unei corăbii. — O recunoști? E Philae. Și acolo templul era neterminat; cei doi voiau să ridice un portic enorm, cu mai bine de treizeci de coloane pe fiecare latură... Zâmbi și închise codexul. Păstrează-l tu; nimeni nu trebuie să vadă desenele astea de copil. Misiunea lui Sertorius Macro Sertorius Macro se întoarse și îi dădu lui Tiberius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
doar lunga așteptare a lui Sertorius Macro, care stătea tot în picioare, în prag. Trăsese puțin draperia și privise afară; ziua nu se mai termina, se vedeau fâșii de lumină în spatele norilor mari de deasupra mării. Apoi văzu că sub porticul păzit de pretorienii veniți pe neașteptate la Misenum aștepta, ținut de hățuri, calul preferat al lui Sertorius Macro; era neliniștit, mușca zăbala și lovea din când în când în pământ cu copitele lui mari. În timp ce Gajus privea calul care, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
frumoasa grădină și zidurile care o apărau de vânt, micile încăperi cochete, scările acoperite ce coborau spre mare, termele înconjurate de șiruri de coloane, terasa de unde privea cerul serii. Visele acelea fuseseră un anestezic, însă îl înșelaseră. Văzu grădina uscată, porticul termelor plin de gunoaie, bazinele goale și murdare, mozaicurile distruse de vandalismul orb. Câteva statui căzuseră de pe piedestaluri - poate că fuseseră dărâmate. În nenumăratele fântâni și mici cascade nu curgea nici măcar o picătură de apă. Tribunul mergea la un pas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]