1,105 matches
-
distinge de clasa substantivului (și a numelui, în general): înscrierea constituenților clasei în desfășurarea categoriei gramaticale de persoană și dezvoltarea specifică a categoriilor de număr, gen și caz. În interiorul subclasei pronumelor personale, sunt marcate prin trăsături distincte celelalte pronume: reflexiv, posesiv etc. Pronumele personal neutru (obiectiv) este purtătorul trăsăturilor întregii clase. Categoria gramaticală a persoaneitc "Categoria gramatical\ a persoanei" Persoana este o categorie gramaticală proprie pronumelui, dar caracterizează și flexiunea verbală. Conținutul ei semantic își are originea în situația de comunicare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în fața mea. Categoria gramaticală a cazuluitc "Categoria gramatical\ a cazului" S-a impus în gramatica românească ideea că pronumele personal de persoana I și a II-a nu are formă de genitiv. „În locul acestor forme se întrebuințează pronumele sau adjectivul posesiv.” (G.A., vol.I, p. 137)2. În noua ediție a Gramaticii Academiei, descrierea flexiunii cazuale a pronumelui personal rămâne aceeași, dar se remarcă totodată pierderea semnificației de posesiv în contexte prepoziționale „ cu regim de genitiv (în fața casei și a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
formă de genitiv. „În locul acestor forme se întrebuințează pronumele sau adjectivul posesiv.” (G.A., vol.I, p. 137)2. În noua ediție a Gramaticii Academiei, descrierea flexiunii cazuale a pronumelui personal rămâne aceeași, dar se remarcă totodată pierderea semnificației de posesiv în contexte prepoziționale „ cu regim de genitiv (în fața casei și a blocului - în fața mea și a ta) ” și se recunoaște că „ posesivul poate fi interpretat ca formă de genitiv a pronumelui personal. ” (vol.I, p.237) Pe aceeași linie, a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a Gramaticii Academiei, descrierea flexiunii cazuale a pronumelui personal rămâne aceeași, dar se remarcă totodată pierderea semnificației de posesiv în contexte prepoziționale „ cu regim de genitiv (în fața casei și a blocului - în fața mea și a ta) ” și se recunoaște că „ posesivul poate fi interpretat ca formă de genitiv a pronumelui personal. ” (vol.I, p.237) Pe aceeași linie, a excluderii cazului genitiv din flexiunea pronumelor personale de persoana I și a II-a, se vorbește de un dativ posesiv atunci când formele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
recunoaște că „ posesivul poate fi interpretat ca formă de genitiv a pronumelui personal. ” (vol.I, p.237) Pe aceeași linie, a excluderii cazului genitiv din flexiunea pronumelor personale de persoana I și a II-a, se vorbește de un dativ posesiv atunci când formele neaccentuate -mi, -ți dezvoltă sensul propriu cazului genitiv, posesia, cu variantele sale semantice: apartenența, dependența etc. În cadrul caracterului și funcționării sistemice a limbii, problema statutului morfologic al formelor meu, tău, la care trebuie adăugat și său, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
component de bază al acestui conținut semantic) al relației sintactice genitivale, indiferent de conținutul semantic-lexical al termenilor intrați în relație: cartea profesorului/cartea lui/pădurea țăranilor etc. Ideea de posesie reprezintă, în același timp, și conținutul semantic definitoriu al pronumelui posesiv, indiferent de cazul acestuia. Într-o frază precum: „Ia-ți înapoi ce e al tău dar lasă-i lui ceea ce e al său.”, pronumele al tău și al său stau în nominativ. Pronumele posesiv exprimă, prin planul său semantic, un
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și conținutul semantic definitoriu al pronumelui posesiv, indiferent de cazul acestuia. Într-o frază precum: „Ia-ți înapoi ce e al tău dar lasă-i lui ceea ce e al său.”, pronumele al tău și al său stau în nominativ. Pronumele posesiv exprimă, prin planul său semantic, un raport de posesie în care sunt implicați protagoniștii actului lingvistic. Raportul este explicit, cu exprimarea substantivală a „obiectului” posesiunii, raportat prin intermediul posesivului meu, de exemplu, la locutor sau implicit, când pronumele posesiv compus substituie
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al său.”, pronumele al tău și al său stau în nominativ. Pronumele posesiv exprimă, prin planul său semantic, un raport de posesie în care sunt implicați protagoniștii actului lingvistic. Raportul este explicit, cu exprimarea substantivală a „obiectului” posesiunii, raportat prin intermediul posesivului meu, de exemplu, la locutor sau implicit, când pronumele posesiv compus substituie, printr-un proces de pronominalizare, un substantiv exprimat anterior: „Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere/ A celui suflet ce pe-al meu știe.” (M. Eminescu, I, p. 200
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nominativ. Pronumele posesiv exprimă, prin planul său semantic, un raport de posesie în care sunt implicați protagoniștii actului lingvistic. Raportul este explicit, cu exprimarea substantivală a „obiectului” posesiunii, raportat prin intermediul posesivului meu, de exemplu, la locutor sau implicit, când pronumele posesiv compus substituie, printr-un proces de pronominalizare, un substantiv exprimat anterior: „Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere/ A celui suflet ce pe-al meu știe.” (M. Eminescu, I, p. 200) Ca și pronumele posesiv, pronumele personal este marcat semantic de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la locutor sau implicit, când pronumele posesiv compus substituie, printr-un proces de pronominalizare, un substantiv exprimat anterior: „Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere/ A celui suflet ce pe-al meu știe.” (M. Eminescu, I, p. 200) Ca și pronumele posesiv, pronumele personal este marcat semantic de raportarea la protagoniști; el exprimă un raport de identitate între obiectul comunicării și protagoniștii actului lingvistic. Distincția semantică dintre pronumele personale și pronumele posesive s-ar situa în opoziția identitate neutră - identitate + posesiune: pronumele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
meu știe.” (M. Eminescu, I, p. 200) Ca și pronumele posesiv, pronumele personal este marcat semantic de raportarea la protagoniști; el exprimă un raport de identitate între obiectul comunicării și protagoniștii actului lingvistic. Distincția semantică dintre pronumele personale și pronumele posesive s-ar situa în opoziția identitate neutră - identitate + posesiune: pronumele personale doar identifică obiectul cu unul din protagoniștii comunicării: eu = obiect = vorbitor; pronumele posesive introduc în același timp obiectul într-un raport de posesie (apartenență etc.) cu protagoniștii: caietul meu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de identitate între obiectul comunicării și protagoniștii actului lingvistic. Distincția semantică dintre pronumele personale și pronumele posesive s-ar situa în opoziția identitate neutră - identitate + posesiune: pronumele personale doar identifică obiectul cu unul din protagoniștii comunicării: eu = obiect = vorbitor; pronumele posesive introduc în același timp obiectul într-un raport de posesie (apartenență etc.) cu protagoniștii: caietul meu = caietul care aparține, care este posedat de locutor (eu). De vreme ce și genitivul exprimă sensul de posesiune, s-ar putea accepta ideea lui B.B.Berceanu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acestei forme, care se acordă în gen, număr și caz cu substantivul regent. În consecință, dacă substantivul regent este la genitiv, termenul meu va trece la genitiv; că este așa o demonstrează sintagmele cu substantiv feminin la singular, în care posesivul are o formă distinctă: „cartea mea/cărții mele”. Rezultă de aici că termenul meu, tău etc. din sintagme substantivale de tipul caietul meu aparțin clasei pronumelor posesive; sensul de posesie din aceste sintagme este o constantă a pronumelui. Fiind întrebuințate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
că este așa o demonstrează sintagmele cu substantiv feminin la singular, în care posesivul are o formă distinctă: „cartea mea/cărții mele”. Rezultă de aici că termenul meu, tău etc. din sintagme substantivale de tipul caietul meu aparțin clasei pronumelor posesive; sensul de posesie din aceste sintagme este o constantă a pronumelui. Fiind întrebuințate adjectival în asemenea sintagme, pronumele se situează în toate cazurile, păstrându-și, indiferent de această variabilitate, sensul de posesie: cartea mea, cărții mele etc. Pronumele posesive meu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronumelor posesive; sensul de posesie din aceste sintagme este o constantă a pronumelui. Fiind întrebuințate adjectival în asemenea sintagme, pronumele se situează în toate cazurile, păstrându-și, indiferent de această variabilitate, sensul de posesie: cartea mea, cărții mele etc. Pronumele posesive meu, tău se caracterizează prin invariabilitate lexico-semantică și variabilitate morfologică. Rămân invariabile, sub aspect morfologic, indiferent de cazul regentului, pronumele de persoana a III-a: cartea lui/cărții lui și formele neaccentuate de la persoanele I și a II-a: viața
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de cazul în care se situează sau de statutul său pronominal sau adjectival: acest tânăr/acestui tânăr/pe acest tânăr (acestuia, pe acesta etc.). A considera termenii meu, tău din sintagme prepoziționale de tipul în jurul meu, în fața mea pronume (adjective) posesive înseamnă a trece peste două principii de funcționare a limbii: 1. Un regim prepozițional specific are valabilitate generală; deci, dacă Mariei sau ei din sintagmele în fața Mariei (ei) reprezintă genitivul substantivului Maria (și al pronumelui ea), termenii mea, ta din
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acestuia (D.), împotriva acestuia (G.). În sintagmă cu prepozițiile genitivului, meu, tău prezintă ca trăsătură semantică lexico-gramaticală - identitatea cu protagoniștii comunicării, din acest punct de vedere, general, al poziției în actul lingvistic - locutor sau interlocutor. Dacă ar aparține paradigmei pronumelui posesiv, termenii meu, tău ar trebui să-și păstreze sensul de posesie. Cum în aceste sintagme meu, mea etc. se caracterizează numai prin sensul de ‘identitate’ (cu locutorul), aceste pronume trebuie înscrise, și din acest punct de vedere, în paradigma pronumelui
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
păstreze sensul de posesie. Cum în aceste sintagme meu, mea etc. se caracterizează numai prin sensul de ‘identitate’ (cu locutorul), aceste pronume trebuie înscrise, și din acest punct de vedere, în paradigma pronumelui personal. Interpretați de gramatica tradițională ca adjective posesive, termenii meu, tău etc. aparțin, de fapt, la două subclase de pronume diferite: pronume posesive și pronume personale. În flexiunea pronumelui românesc, considerat în ansamblul clasei, se manifestă deci omonimia pronume personal în genitiv - pronume posesiv, în diferite cazuri (cu excepția
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sensul de ‘identitate’ (cu locutorul), aceste pronume trebuie înscrise, și din acest punct de vedere, în paradigma pronumelui personal. Interpretați de gramatica tradițională ca adjective posesive, termenii meu, tău etc. aparțin, de fapt, la două subclase de pronume diferite: pronume posesive și pronume personale. În flexiunea pronumelui românesc, considerat în ansamblul clasei, se manifestă deci omonimia pronume personal în genitiv - pronume posesiv, în diferite cazuri (cu excepția genitiv-dativului feminin: mele): în jurul meu - prietenul meu; în fața mea - fața mea. Anularea omonimiei se realizează
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramatica tradițională ca adjective posesive, termenii meu, tău etc. aparțin, de fapt, la două subclase de pronume diferite: pronume posesive și pronume personale. În flexiunea pronumelui românesc, considerat în ansamblul clasei, se manifestă deci omonimia pronume personal în genitiv - pronume posesiv, în diferite cazuri (cu excepția genitiv-dativului feminin: mele): în jurul meu - prietenul meu; în fața mea - fața mea. Anularea omonimiei se realizează la nivel sintactic: sunt pronume posesive termenii înscriși în relație directă cu substantive: cartea mea; termenii sunt pronume personale când relația
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pronumelui românesc, considerat în ansamblul clasei, se manifestă deci omonimia pronume personal în genitiv - pronume posesiv, în diferite cazuri (cu excepția genitiv-dativului feminin: mele): în jurul meu - prietenul meu; în fața mea - fața mea. Anularea omonimiei se realizează la nivel sintactic: sunt pronume posesive termenii înscriși în relație directă cu substantive: cartea mea; termenii sunt pronume personale când relația cu regentul (nominal sau verbal) se realizează prin intermediul prepozițiilor cu recțiune genitivală: în fața mea, împotriva mea etc. În baza acestor două principii: valabilitatea generală a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizează prin intermediul prepozițiilor cu recțiune genitivală: în fața mea, împotriva mea etc. În baza acestor două principii: valabilitatea generală a recțiunii prepoziționale și constanta planului semantic lexical sau lexico-gramatical, trebuie considerate tot în cazul genitiv și formele neaccentuate definite ca dativ posesiv: „În juru-mi ceața crește rânduri-rânduri.” (M. Eminescu, I, p. 119), „Ce frumoasă, ce nebună/ E albastra-mi dulce floare.” (Ibidem, p. 55), „Cu farmecul luminii reci/ Gândirile străbate-mi.”( Ibidem, p. 179) * Prin bogăția flexiunii cazuale, pronumele personal se distinge
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trăsătura distinctivă a acestor pronume este dată de structura lor și de modul de desfășurare a unor raporturi categoriale în strânsă legătură cu raportul semantic. Structura distinctă caracterizează întreaga subclasă: pronumele de politețe sunt pronume compuse (din substantiv și pronume posesiv). Desfășurarea specifică a raporturilor categoriale caracterizează numai unele pronume: 1. În stilul neutru, singularul și pluralul persoanei a II-a sunt omonime: dumneavoastră. 2. În flexiunea cazuală, în stilul neutru, toate cazurile sunt omonime, la amândouă persoanele: La persoana a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-a. Numai în sens ironic (autoironic) se întrebuințează o formă de persoana I, constituită după modelul celorlalte pronume: domnia-mea (cf. domnia-sa). Opoziția de persoană se exprimă la nivelul celui de-al doilea component al pronumelui de politețe, pronumele posesiv sau personal: domnia-ta/domnia-sa, domnia-lui; dumneata, dumneavoastră/dumnealui (dumneaei), dumneasa Numărultc "Num\rul" În stilul neutru, opoziția de număr se realizează și în planul expresiei numai la persoana a III-a, tot la nivelul pronumelui personal din structura
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
personal și de celelalte pronume, pronumele reflexiv, datorită ipostazei de obiect din planul său semantic, nu are cazurile nominativ și vocativ. În mod tradițional este exclus din flexiunea lui cazuală și genitivul, iar dativul -și este caracterizat uneori ca dativ posesiv: Luându-și cărțile a plecat. Pronumele reflexiv se situează în genitiv în aceleași condiții în care prezintă forme de genitiv pronumele personal 7: • când este impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) specifice genitivului: în jurul său, asupra sa etc., în juru-și; • când
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]