811 matches
-
Gheorghe la rude. Plecă tot noaptea, cu același tren. Îl conduse numai Petrache, Lucica rămânând cu cei mici, care adormiseră de mult. Orașul era în beznă. Un vânt rece, un peron pustiu și... nimic în rest. Capitolul 5 Un milițian posomorât, a cărui vârstă cu greu ai fi putut-o intui, purtând o uniformă lustruită și decolorată, lâncezea pe un scaun, în fața unei uși imense, duble. Au terminat? Nu mai rezist, iar o să mă bată nebunul meu! Și bine-mi face
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
mă mai bucură, ca pe vremuri, venirea primăverii. Când iese soarele, strălucind optimist, când vântul devine prietenos și aduce mireasmă de sâmbure de măr strivit între dinți, când simt efluviul de viață urcând în toate capilarele existenței, eu mă gândesc, posomorât, că în România, odată cu încălzirea vremii, crește automat numărul de infracțiuni. Undeva, în cer, cineva întoarce butonul unui potențiometru și dă la maximum agitația zilnică a oamenilor. Totul se activează și se intensifică, în sensul rău al cuvântului. Simpla îmbrâncire
Vine primăvara. Păcat! by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13094_a_14419]
-
decembrie, în plină perioadă de post. Prima oară l-am văzut ieșind de la Precupeții Vechi. Ce să caute un bărbat ca el la biserică? În mod normal nici nu mă uit spre lumea care iese din tinda albă. Sunt oameni posomorâți ori veniți să tocmească nunți-botezuri-înmormântări. El arăta ca și cum ar fi ieșit de la baia turcească: descheiat la paltonul negru, a cărui glugă se pleoștise somnoroasă pe-un umăr. Venea spre mine și nu-mi dădeam seama dacă mă vede ori dacă
Bărbatul ca o acadea by Doina Ruști () [Corola-journal/Journalistic/8586_a_9911]
-
criteriu de acuitate maximă al disjungerii anormalității de normalitate. Distopia comunistă a avivat conceptul moral precum o firească reacție de apărare. Altminteri stăteau lucrurile în Occident. Cadrul unei societăți democratice îngăduia o relativizare a principiului etic, care putea apărea eventual posomorît, prea restrictiv tolerînd o tratare a lui printr-o speculație jucăușă. Era un teren pe care paradoxul putea executa tumbe. Oscar Wilde socotea că ar fi absurd a-i diviza pe oameni în "buni" și "răi", indivizii putînd fi doar
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
Pomponescu-Mamy, asistată de madam Pomponescu-mamă, semnală scandalul. Doamnele Pomponescu fuseseră și ele în mașină să vadă isprava lui Ioanide. - Ia ascultă, Jean, intră în chestiune madam Pomponescu-consoartă, nu ți se pare că te-ntreci cu amabilitatea față de Ioanide? Pomponescu tăcu, posomorât. G. Călinescu - Cu siguranță își bate joc de tine.Pomponescu își mușcă mustața. . - E o grozăvie! interveni madam Pomponescu-mamă, așase fac bisericile creștine? . - Cum poți permite tu, ca ministru, lui Ioanide să-ți rîdăîn nas și să strice estetica orașului
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
orfelinat, unde paza la poartă era mare și călcarea pragului de cître turburători, un lucru riscat; a doua, să plece în străinătate pentru câtăva vreme, caz în care prințesa i-ar fi procurat imediat un pașaport. Pomponescu ascultă calm și posomorât cele două propuneri, mușcând numai un colț al buzei, și le respinse pe amândouă, ca nevrednice de persoana lui și impracticabile. Nu era demn de un Pomponescu să se ascundă printre fete de orfelinat, și unde? În casa lui Suflețel
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Se șterse și începu să se îmbrace într-un costum gri din tweed și-și trase un pulover. Ea își legă atentă părul cu o panglică galbenă, părînd tristă și gînditoare. El o sărută și-i zise: Nu mai sta posomorîtă! Tu ești lumina și eu sînt umbra. Nu te bucuri că sîntem deosebiți? Ea făcu o grimasă și ieși spunînd: — E greu să strălucești fără să fii încurajat. Cînd reveni în salon, doctorii și asistentele plecaseră, iar paravanele fuseseră date
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de foc, foc de fată Și din coadă verde, lungă, Dau să fug, să nu m' ajungă Bătrânețele cu vânt Să m-arunce la pământ. Vișina, dușmană soră, Pe când fetele la horă Ca cerceii la ureche Mă pun pereche - pereche, Posomorîtă'năsprită, Parcă din simț e sărită, Mă tot spune la mierlițe. Pițigoi și grangorițe, Că sunt bună de mîncat: Și când e spre revărsat Mă pomenesc, din visare Că mă iau, cum ți se pare? La ciocneala! Cioc în cap
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
încruntîndu-se-n spatele ochelarilor rotunzi, cu rame de sârmă aurită: Let op waarje loopt, dronken. Soarele nu apusese încă și ziua era prea puțin înclinată către seară, dar luna plină, neobișnuit de mare, se contura deja fantomatic pe cerul de deasupra posomorâtei primării de cărămidă, în ferestrele căreia se răsfrângeau deopotrivă azuriul și trandafiriul dinspre zona canalelor. Clădirile de dincolo de Amstelul încărcat de ambarcațiuni și case plutitoare străluceau în culori sărbătorești, fațade albastre lângă fațade gălbui și fațade vișinii, decupîndu-și acoperișurile zimțate
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
lui Balamber nu era, cu siguranță, aceea de a fi un pețitor. Dar, dacă așa stăteau lucrurile, de ce îl lăsau încă în viață? Ceea ce urma să se întâmple - simțea asta cu groază - avea să-i hotărască soarta. Era o zi posomorâtă, cu nori ca de cerneală, grei de ploaie, ce traversau cerul cu încetineală. Adieri slabe de vânt umed veneau din când în când, făcând să tremure frunzișul arbuștilor. Pretutindeni se lăsase o tăcere neliniștitoare, spartă doar de croncănitul îndepărtat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dreptul lor. Trenul se pusese ușor În mișcare. Încet, Încet gara rămânea În urmă, trenul schimba liniile una după alta. Bine că a plecat la timp, spusese mama, resemnată. Va Întârzia destul pe parcurs, nu-ți face iluzii, adăugase Andreea posomorâtă. Cred că am să aprind o țigare, spusese femeia trecută de 40 ani, vizibil iritată. Dar ai promis că le lași acasă...de ce-ți faci rău singură? Dar nu mi-am propus să călătoresc ca animalele, adăugase mama cu
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
tău răsuflet Fii rea, fii bună... oricum... eu te iubesc din suflet. Te las pentru o clipă... [VERENA] Nu! Nu vreau să te duci... Ei, du-te, fugi de-aicea... Nici vreau să te mai văd, Urât ca un cărbune, posomorât, certareț, Cum e mai rău... O, Doamne! Ce am găsit în el? Te-ai dus?... [BOGDAN] Verena! [VERENA] (apart) Doamne! Ce dulce îmi vorbește, Și văd ce-a spune acuma. [BOGDAN] Verena, pe o clipă... [VERENA] Eu nu zic altfel
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
suflet. Te las dar pentr-o vreme. ANNA Nu! nu vreau să te duci. BOGDAN Dar totuși trebui... (s-apropie) ANNA Nu voi de mână s[ă m-]apuci Ei du-te, fugi de-aicea, nici voi să te revăd. Posomorât, certareț... urât, nici să nu-l văd În ochi... O, Doamne sfinte, dar ce-am găsit în el? Te-ai dus? BOGDAN Dar! Anna! ANNA Dar nu-mi 'ești drag defel. (apart) Ce dulce-o să se roage... să văd
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
suflet. Te las dar pentr-o vreme. ANNA Nu! nu vreau să te duci. BOGDAN Dar totuși trebui... (s-apropie) ANNA Nu voi de mână s[ă m-]apuci Ei du-te, fugi de-aicea, nici voi să te revăd. Posomorât, certareț... urât, nici să nu-l văd În ochi... O, Doamne sfinte, dar ce-am găsit în el? Te-ai dus? BOGDAN Dar! Anna! ANNA Dar nu-mi 'ești drag defel. (apart) Ce dulce-o să se roage... să văd
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
alta-i lumea ce-o vezi în oglinda speranței și în visul cel frumos al trecutului - și aceea-i frumoasă... alta-i fundul cel amar al mărei, alta-i fața apei cea lucie. Adeseori iau de la basmu, de la păzitorul cel posomorât al trecutului, cheile lui de aur și deschid porțile inimei mele. Adeseori, în sufletul meu, întorc înapoi roata cea uriașă a timpului cu codrii săi de secoli, cu popoarăle sale... cu Creștinătatea și Păgânătatea sa... într-un loc îmi place
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
întreg Și-apoi trecut-a vremea când mă duceați de mână Voi, sfetnicii cei veștezi... oștirea cea bătrână A lui Stefan cel Mare... Astăzi mă încongior Cu tineri ca și mine, voioși și zâmbitori; M-am săturat de fețe triste, posomorâte, Eu voi amici... nu sfetnici! Voi zile aurite, Iar nu-ngropări pustie și cugete-amărîte Cari-n trecut mă-ngroapă și iarăși în trecut! ARB[ORE] Trecu Ștefan cel Mare... o dată l-am avut, S-a dus să se îngroape în
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
pală ce plânge cu suris, Ce-nchină viața-i dalbă plăcerilor aurie, Care sărută-n glumă și cînt-o nebunie (beau) 1° [BOIER] Vinu-nveselește inima omului, zice prorocul și-mpăratul David... Ș-apoi ce-i viața fără veselie?.... Tristă-i și posomorâtă - neci n-ar mai fi să fie. ȘT[EFAN] 2262 O, sufletu-mi e-o noapte fantastică și brună Un vis fără de noimă, un cer fără de lună Și inima e stearpă când capul îmi e treaz, În ochi s-ascunde
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Am făcut foc, am aprins lumină, dar cununa mea o ținea - o mână moartă. (stă pe gânduri, apasă cununa pe buzele sale, trece. mâna peste ochi, aruncă cununa pe masă. ) Mergi, mergi! îmi faci inima așa de grea, așa de posomorâtă. 2v SCENA II HISTRIO, UN SERVITOR DE TEATRU SERV[ITORUL] (îi dă o epistolă) Poftim de la d. director. Pentru mine? o epistolă? Dec! HIST[RIO] SERV[ITORUL] Dec! da' pentru cine? Doar nu pentru mine? Mai e cineva aci afară de
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
alergă în jos. Eu însă mă reîntorsei în camera mea și căutam afară în întunericul cimitirului. Puțin și văzui mai multe facle mișcîndu-se peste morminte la mormântul menționat. Mormântul se deschise și văzui lumina faclelor între gratie. Era un aspect posomorât, pe care nu-l voi uita niciodată. Înmormântarea simplă se fini și îndată mi se aduse cheia. Mai mulți ani trecură, când același june veni la mine într-o nainte de ameazăzi. - Mă cunoști încă, părinte? mă întrebă. După ce-i
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
într-un astfeli de castel, a căruia domn ar sta într-un adânc somn de farmec în camerele interioare, cu toată curtea sa, de sutimi de ani. Această închipuință fu însă întreruptă prin pasuri line pe covorul bogat și figura posomorâtă a lui don Caldero sta înaintea mea. {EminescuOpVIII 570} Bine-ai venit, domnule conte, zise el cu afecțiune, ai venit în eremitagiul meu, și într-adevăr n-am invitat pe nimeni altul pănă acuma decât pe domnia-voastră. Am vrut să
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
sa, împăcare cu răposata...... domnule conte, dați-mi vița de păr. El o primi și eu, ca beat, mă sculai de la masă și mă îndreptai cătră ușă... Nu știam de nemica, încă Caldero mă urmă: - Iertați, domnule conte, purtarea mea posomorâtă, însă azi sânt tocmai douăzeci de ani de la ziua de când împărții cu Maria hostia! Eu am ținut jurământul meu... noapte bună, domnule conte, nu uita pe amicul domniei-tale. Alergai acasă; neciodată în viața mea decât atuncea n-am auzit o
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
printr-un semn din cap că așa va face. Biata femeie crezu că citește pe chipul schimbat al iubitului său fiu că această scurtă despărțire nu era alta decât trecerea la o despărțire cu mult mai lungă, mai grozavă, mai posomorâtă, căci atunci va fi vecinică, plecă capul în jos și plânse, saraca mumă!!... Când Pergoleze se depărtă de dânsa, aruncă o căutătură dureroasă către Neapol și zise suspinînd: Ah, Henrietta, când voi putea să te văz? În care zi glasul
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
de lemn de stejar. Un călugăr din ordinul Snt. Domenic era acolo lângă un om ce odihnea într-un pat foarte sărac. Acesta era Pergoleze pe care religiosul îl ardicase din uliță și îl dusese în chilia sa, goală și posomorâtă ca și mormântul vieții lui, singură apărare și adăpost împotriva nedreptății oamenilor. Toate grijile și căutăturile se deteră nenorocitului maestru, însă izbirile nenorocirii și mișcările cele strașnice doborâseră slaba lui constituție; o tuse seacă ce dobândise din ziua când s-
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
colț minunat de lume. Dar imediat ce se Întorc, el trebuie să plece Într-o excursie din aia „Putere prin Distracție“, grație Oficiului de Muncă al Reich-ului. — Zău? Unde anume? — Marea Mediterană. — Și dumneavoastră credeți asta? Bătrânul se Încruntă: — Nu, zise el posomorât. Nu i-am spus nimic lui Dagmarr, dar bănuiesc că pleacă În Spania... — ... și la război. — Și la război, da. Mussolini l-a ajutat pe Franco, așa că Hitler n-o să rateze distracția, nu? Nu va fi fericit până când n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
Deci nu vom primi 250.000 de lire până la urmă. Asta înseamnă că am dat de necaz. Ne-am așezat în autobuz, lăsând cu grijă un mic spațiu între noi. Déja vu, am spus eu. —Ce anume? a întrebat Mark posomorât. —Toate astea. Am pierdut o grămadă de bani cu afacerea pe care tu contai. Un viitor financiar nesigur. Riscuri mari. Dar e o diferență de data asta. Mark m-a privit cu speranță. —Care este? —De data asta nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]