5,162 matches
-
this being achieved through a strong connection to previously existing and functioning forms (e.g., Ligeti, Passacaglia ungherese). 4. The postmodern musical work refers outside of itself; its material is taken from other music (e.g., Schnittke, Third String Quartet). 5. The postmodern musical work is ironic, and thus pushes artistic trugh towards a distortion of the truth and shows that what is presented is not intended în the way it is presented (e.g., Thomas Adès, Brahms).", Claus-Steffen Mahnkopf, Musical Modernity. From Classical
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
pdf. footnote> Conform lui Mahnkopf, compozitori că Ligeti (1923-2006, texturalism micropolifonic și pluralism de genuri și tehnici), Kagel (1931-2008, teatru instrumental), Rihm (n. 1952, Noua simplicitate și neoromantism), Schnittke (1934-1998, polistilistică) sau Adès (n. 1971, orientare moderată, detașata de "excesele" postmoderne) sunt compozitori postmoderni. Însă, chiar dacă spre deosebire de listă lui Kramer, una simptomatica, lista lui Mahnkopf deja oferă nume de compozitori și titluri de lucrări, atrage atenția decalajul mult prea mare dintre anii de naștere, acest fapt denotând, ca ipoteză, ideea că
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
lui Mahnkopf, compozitori că Ligeti (1923-2006, texturalism micropolifonic și pluralism de genuri și tehnici), Kagel (1931-2008, teatru instrumental), Rihm (n. 1952, Noua simplicitate și neoromantism), Schnittke (1934-1998, polistilistică) sau Adès (n. 1971, orientare moderată, detașata de "excesele" postmoderne) sunt compozitori postmoderni. Însă, chiar dacă spre deosebire de listă lui Kramer, una simptomatica, lista lui Mahnkopf deja oferă nume de compozitori și titluri de lucrări, atrage atenția decalajul mult prea mare dintre anii de naștere, acest fapt denotând, ca ipoteză, ideea că cei menționați în
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
aceeași orientare<footnote Deși aici drept exemplu ne poate servi imaginea etapelor parcurse, spre exemplu, de către George Rochberg care sunt trei: serialism riguros, tehnica citatului în maniera Ives și relevarea apetentei pentru neo-tonal. Este de remarcat faptul orientării înspre tehnică (postmodernă) a citarii pornind de la crezul aproape “ortodox” în valorile serialismului integral. Tot astfel se întâmplă și în cazul lui Karlheinz Stockhausen sau a lui Louis Andriessen, o următoare și ipotetica etapă reprezentând “revenirea” la gândirea tributara de substanță tonala (neoromantica
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ne-ar permite o identificare și diferențiere a fenomenelor de substanță modernista de cele postmoderniste. Altfel spus, nu ne ajută cu criteriile prin care am putea opera o selecție, pentru că prin extrapolare să putem asambla o imagine clară a perioadei postmoderne în specificitatea diferențiată a acesteia. În concluzie, nici a doua lista nu clarifica lucrurile și se prezintă ca fiind eterogena. În plus, la a doua poziție observăm o însușire pe care ideologia postmodernă, prin Lyotard, o combate drept structura metadiscursivă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
putem asambla o imagine clară a perioadei postmoderne în specificitatea diferențiată a acesteia. În concluzie, nici a doua lista nu clarifica lucrurile și se prezintă ca fiind eterogena. În plus, la a doua poziție observăm o însușire pe care ideologia postmodernă, prin Lyotard, o combate drept structura metadiscursivă și anume aserțiunea - lucrarea muzicală postmodernă este narativa. Ofr, chiar acest narativism muzical (de substanță clasică sau romantică) s-a dorit a fi depășit încă în programul primei avangarde de la începutul secolului XX
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
În concluzie, nici a doua lista nu clarifica lucrurile și se prezintă ca fiind eterogena. În plus, la a doua poziție observăm o însușire pe care ideologia postmodernă, prin Lyotard, o combate drept structura metadiscursivă și anume aserțiunea - lucrarea muzicală postmodernă este narativa. Ofr, chiar acest narativism muzical (de substanță clasică sau romantică) s-a dorit a fi depășit încă în programul primei avangarde de la începutul secolului XX. În fapt nu este vorba, din nou, decât despre o sumă simptomatologica, parțială
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a fi explicitat până la nivelul unei clarități acceptabile un șir de probleme legate de legitimarea postmodernismului muzical în termenii proprii acestuia, deoarece devine evidență nevoia unei sau mai multor chei hermeneutice specifice, care ne-ar permite vizualiza imaginii fenomenului artistic-muzical postmodern în calitatea lui de ansamblu organic de evenimente, sensuri, concepții și artefacte culturale și nu drept confuzie, eroare și sfârșit al artei. Este vorba aici despre algoritmul sau, eventual, despre un ansamblu de principii intrinseci postmodernismului muzical care l-ar
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
caracterul emergent, dublul discurs al implicării deconstructive, fragmentarea că incoerenta asumată și refuzul legitimării în termeni de identitate stilistica sau participare la consensul valoric-estetic în accepțiunea lui modernista. Oricât de diferită de modelele istorice anterioare ar fi ideologia și estetică postmodernă, această diferență nu poate, în principiu, să reprezinte o disfuncționalitate funciară a discursului, precum și a imaginarului artistic postmodern. Nu ar putea semnifică imposibilitatea sau inutilitatea unei abordări care ar urmări convergență și sinteză argumentelor în cadrul articulat al unei imagini clare
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
stilistica sau participare la consensul valoric-estetic în accepțiunea lui modernista. Oricât de diferită de modelele istorice anterioare ar fi ideologia și estetică postmodernă, această diferență nu poate, în principiu, să reprezinte o disfuncționalitate funciară a discursului, precum și a imaginarului artistic postmodern. Nu ar putea semnifică imposibilitatea sau inutilitatea unei abordări care ar urmări convergență și sinteză argumentelor în cadrul articulat al unei imagini clare. Desincronizarea ideologică și estetică între modernism și postmodernism o putem reprezenta în limitele esteticii rupturii<footnote Fenomenul rupturii
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
dominantă a gândirii artistice, o concepție radical diferită de conținutul și, în egală măsură, de consistentă celor două tradiții anterioare „conviețuitoare”. Concluzia este evidentă și se rezumă la ideea că (a) nu toate tipurile de practici muzicale existente în perioada postmodernă răspund și corespund ideologiei și esteticii postmoderne (compozitori „neconvertibili” și până la urmă „neconvertiți” la postmodernism că Olivier Messiaen, Pierre Boulez, John Cage, Dimitri Șostakovici, Benjamin Britten sau Morton Feldman) în aceeași măsură în care (b) nici compozitorii considerați a fi
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
diferită de conținutul și, în egală măsură, de consistentă celor două tradiții anterioare „conviețuitoare”. Concluzia este evidentă și se rezumă la ideea că (a) nu toate tipurile de practici muzicale existente în perioada postmodernă răspund și corespund ideologiei și esteticii postmoderne (compozitori „neconvertibili” și până la urmă „neconvertiți” la postmodernism că Olivier Messiaen, Pierre Boulez, John Cage, Dimitri Șostakovici, Benjamin Britten sau Morton Feldman) în aceeași măsură în care (b) nici compozitorii considerați a fi postmoderni nu pot fi comparați între ei
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
răspund și corespund ideologiei și esteticii postmoderne (compozitori „neconvertibili” și până la urmă „neconvertiți” la postmodernism că Olivier Messiaen, Pierre Boulez, John Cage, Dimitri Șostakovici, Benjamin Britten sau Morton Feldman) în aceeași măsură în care (b) nici compozitorii considerați a fi postmoderni nu pot fi comparați între ei (Louis Andriessen, Wolfgang Rihm, Brian Ferneyhough sau Maxwell Davis) și (c) nici chiar lucrările unui singur compozitor (postmodern) nu se supun unei sistematizări coerențe în limitele unui ansamblu omogen de parametri (fie că este
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Benjamin Britten sau Morton Feldman) în aceeași măsură în care (b) nici compozitorii considerați a fi postmoderni nu pot fi comparați între ei (Louis Andriessen, Wolfgang Rihm, Brian Ferneyhough sau Maxwell Davis) și (c) nici chiar lucrările unui singur compozitor (postmodern) nu se supun unei sistematizări coerențe în limitele unui ansamblu omogen de parametri (fie că este vorba despre compozitori „convertiți” de la modernismul avangardist la postmodernism - George Rochberg, Luciano Berio, György Ligeti, Mauricio Kagel, Karlheinz Stockhausen, Luigi Nono sau John Adams
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
lui Kramer sau în lista lui Mahnkopf. Este vorba aici nu atât despre o simplă diferențiere (tonal-atonal sau modern-postmodern) și nici măcar de una dublă (modern-postmodern, cu o diferențiere ulterioară în interiorul postmodernismului muzical), cât despre o diferențiere triplă în interiorul aceleiași perioade (postmoderne), iar ambele liste nu pot fi considerate drept totalizante și pe deplin relevante, de vreme ce criteriile pe care acestea le conțin corespund unui sau altui compozitor doar într-un mod selectiv și se prezintă a fi mai degrabă „mozaicate” decât „monolitice
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
prin acordarea unui statut exclusiv în sens valoric reprezintă un coeficient al procesului de canonizare, normativa, spre exemplu, în imaginea romantică asupra lui Beethoven și total eludata în atitudinea postmodernismului muzical față de tot trecutul stilistic al muzicii europene. 2. Muzică postmodernă: între dezmembrare și resuscitare În consecință, imaginea evoluției istorice-stilistice a practicilor muzicale nu poate fi reprezentată la modul liniar, drept o simplă concatenare de perioade stilistice, întreaga succesiune fiind orientată, evident, sub forma unei progresii orientată înspre viitor. În termenii
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
verigă a lanțului istoric, postmodernismul ar fi un stil de actualitate privilegiat, iar celelalte s-ar confirmă unei legitime „pensionari” și ar intra, logic, în muzeul stilistic. Însă lucrurile se prezintă într-o ordine totalmente opusă, toata suma de ambiguități postmoderne precum confuzia cu periodizarea, refuzul unei identificări stilistice "ortodoxe", metisajul genurilor și formelor sau hibridizarea estetică, se prezintă mai degrabă ca reacție față de amplificarea și, implicit, diversificarea tipologiilor de practici muzicale, cumulul atingând punctul critic la care se produce o
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
convențional și artificial), sistemele de organizare sonoră (organizare tonala și, respectiv, organizare sintactica), formele și genurile muzicale tradiționale sunt supuse unor procese de hibridizare, definiția stilului muzical nu mai reflectă la modul coerent natură și extremă diversitate a concepțiilor componistice postmoderne, iar canonul însuși este „împrăștiat” într-o multitudine incalculabila de structuri micro-canonice<footnote Jean-François Lyotard nominalizează aceste metanarațiuni musicale în textul lui intitulat “Musique et postmodernité” (în: Revista Surfaces, vol. VI. 203 (v.1.0F - 27/11/1996) - ISSN: 1188-2492
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Consecuția argumentelor se desfasoara după cum urmează: 1. Drept punct de pornire putem considera această "stilemă" a postmodernității care este fragmentarea și, în egală măsură, starea diseminata, împrăștiata sau de-construită a obiectelor/fenomenelor care generic intră sub incidența determinativului de postmodern. Starea fragmentată o putem reprezenta atât în sensul unui (a) corp modernist "mutilat" printr-o dezmembrare asumată la modul declarat, sub formă de manifest artistic sau program ideologic (relevant este în special titlul lucrării lui Ihab Hassan - The Dismembering of
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
putem reprezenta atât în sensul unui (a) corp modernist "mutilat" printr-o dezmembrare asumată la modul declarat, sub formă de manifest artistic sau program ideologic (relevant este în special titlul lucrării lui Ihab Hassan - The Dismembering of Orpheus: Toward a Postmodern Literature (1972), scrierile lui Charles Jencks și Robert Venturi despre arhitectură sau Raportul lui François Lyotard<footnote Ne referim aici la titluri precum The New Paradigm în Architecture: The Language of Post-Modernism (Yale University Press, 2002) de Charles Jencks, Learning
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
of Post-Modernism (Yale University Press, 2002) de Charles Jencks, Learning from Las Vegas: The Forgotten Symbolism of Architectural Form de Robert Venturi (The MIT Press, Cambridge, Massachusetts, and London, England, 1972, 1977, 2001 pentru a 18-zecea ediție) și La Condition postmoderne: rapport sur le savoir (Leș Editions de Minuit, 1979) de Jean-François Lyotard. footnote>) sau (b) drept consecință a unui proces firesc de slăbire și volatilizare a "lipiciului"<footnote Henry Cowell folosește imaginea lipiciului într-un mod nelipsit de originalitate atunci când
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
să fie definibile în imaginea unei alterități radicale.. În egală măsură devine mult mai clară semnificația particulei post- în accepțiunea ei constatativa (pasivă) mai degrabă decât una declarativa sau determinanta (activă), deoarece calitatea "slabă" sau "slăbită" a lucrărilor muzicale implicit postmoderne (de la Sinfonia lui Berio sau Hymnen de Stockhausen la lucrările lui John Rea, Philip Glass, John Adams sau Wolfgang Rihm în comparație cu lucrările reprezentative ale filonului pan-serial) semnifică, printre alți coeficienți și indicii, și suspendarea definitivă a propensiunii avangardist-experimentaliste că
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și legitimare valorice. În cazul postmodernității termenul slăbire ar putea să semnifice și relaxare că și consecință a vindecării de "febră" ideologică (aproape religioasă), dar și de "obsesiile" totalizatoare ale modernității. Într-un mod cât se poate de evident, mentalitatea postmodernă nu presupune un viitor în virtutea căruia și-ar putea legitimă hegemonia, exclusivitatea, precum și supremația valorica după modelul mentalității moderniste. În postmodernitate este de-legitimată însăși imaginea temporalității folosită la modul interesat și implicată în linearitatea unei concepții cauzale, într-o
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
trinomului - cristalizare și dispersie - îi putem asocia cu imaginea estetică și ideologică deopotrivă a celor două stări stilistice paradigmatice în esență lor care sunt clasicismul și romantismul că "blazoane" istorice ale proceselor de cristalizare și dispersie<footnote Ideea relaționării modern/postmodern după logică binomului clasic/romantic se regăsește în articolul "Postmodernism" (The New Grove Dictiionary of Music and Musicians, 2nd edition, London: Macmillan, 2000) aparținând muzicoloagei americane Jann Pasler: "... the modern/postmodern dialectic is an alternating aesthetic cycle like classic/romantic
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
proceselor de cristalizare și dispersie<footnote Ideea relaționării modern/postmodern după logică binomului clasic/romantic se regăsește în articolul "Postmodernism" (The New Grove Dictiionary of Music and Musicians, 2nd edition, London: Macmillan, 2000) aparținând muzicoloagei americane Jann Pasler: "... the modern/postmodern dialectic is an alternating aesthetic cycle like classic/romantic...". footnote>. În egală măsură, putem asocia clasicismul că tensiune obiectivizantă, pe când romantismul va tinde înspre radicalizarea subiectivității. Chiar mai mult, putem încerca aplicarea acestui binom cel puțin la succesiunea etapelor stilistice
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]