538 matches
-
birouri și infirmerii. Cea mai mare parte dintre internați stăteau în tribune. Alții rătăceau pe tușă. Unii stăteau pe vine la intrarea corturilor lor și-și lăsau ochii să lunece peste toate, cu o privire nedeslușită. În tribune, mulți stăteau prăbușiți și păreau că așteaptă. CE FAC TOATĂ ZIUA ? L-A ÎNTREBAT TARROU PE RAMBERT. ― Nimic. Aproape toți, într-adevăr, stăteau cu brațele spânzurând și cu mâinile goale. Această uriașă adunare de oameni era ciudat de tăcută. În primele zile nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
a celor mai slabi. Se observă spontaneitatea și vigoarea degajată a mișcărilor îngerilor, ale căror chipuri par îndurătoare cu păcătoșii pe care încearcă să-i ajute în ascensiunea lor, precum și atitudinea de satisfacție a diavolilor, care-i privesc pe cei prăbușiți, dar și spaima și deznădejdea celor aruncați în abis. Dozajul culorilor, închis la chipurile celor aruncați în abus și al diavolilor, luminos la figurile și nimburile îngerilor, care zboară, a sufletului ajuns pe ultima treaptă a scării și a lui
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
prăbușit după anul 1717, nu se luaseră măsuri. La 20 martie 1739, Grigore al II-lea Ghica voievod scutește Mănăstirea Cetățuia de toate dările și angăriile, iar pe polușnicii acesteia de anumite dări în vederea adunării sumei necesare pentru refacerea zidului prăbușit și a chiliilor mănăstirii. El a observat că ,,ponorându-se dealul au căzut de câtăva vreme zidul”<footnote Ioan Caproșu, Documente privitoare la istoria orașului Iași, vol. IV, documentul 352, Editura Dosoftei, Iași, 2001, p. 254 footnote>. Datele cuprinse în acest
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
ca un porc și din când în când îmi bag mâna sub jetul de apă rece. Muncesc de trei ore. Și n-am reușit să fac nimic care să se poată mânca. Până acum am aruncat un sufleu de ciocolată prăbușit, două tigăi de ceapă arsă și o cratiță cu caise congelate la simpla vedere a cărora mi-a venit greața. Nu înțeleg deloc ce s-a întâmplat. N-am timp să înțeleg ce s-a întâmplat. Nu e momentul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
E ca și cum întreaga lume juridică n-a făcut decât să mă vorbească pe la spate. Ca în transă, clichez pe pagina următoare - și lista continuă. Dau la pagina următoare, apoi la următoarea. Mă simt de parcă m-aș uita la un pod prăbușit. Încerc să estimez pagubele ; îmi dau seama pentru prima oară cât de grav mi-a fost terfelit numele. Nu mă mai pot întoarce niciodată. Știam eu. Și totuși cred că nu o știam de fapt. Cel puțin nu în adâncul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Verde, olarul o apucă pe o stradă secundară, se zăreau niște pâlcuri anemice de arbori, câmpuri neîngrijite, un pârâu cu ape tulburi și fetide, după o curbă apărură trei case ruinate, fără uși și ferestre, cu acoperișurile în mare parte prăbușite și spațiile interioare aproape devorate de vegetația care mereu țâșnește dintre ruine, de parcă ar fi așteptat, ascunsă acolo, încă de la săparea fundațiilor. Așezarea începea câteva sute de metri mai încolo, era compusă din câteva străzi care dădeau în șoseaua care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
îl privea îngrijorată, el nu obișnuia să mănânce cu capul plecat, parcă încerca, ascunzându-și chipul, să-și ascundă și grijile, poate din pricina discuției cu Marçal, dar am mai vorbit despre asta și nu arăta așa, o fi bolnav, pare prăbușit, lipsit de putere, în ziua aceea mama mi-a spus, Ai grijă, nu te căzni prea mult, iar eu i-am răspuns, Nu e nevoie decât de puterea brațelor și de efortul umerilor, restul trupului se odihnește, Nu-mi spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
le arate ceea ce vede ea, Cassandra Îi cheamă Între ruine. Dacă ar fi trăit În secolul lui Pericle, ar fi Întins brațul spre Acropole: Priviți, visul lui Fidias va ajunge Între ierburi putrezite prin care mișună șopîrlele! Priviți acele coloane prăbușite și sfărîmate pe jumătate dacă vreți să vedeți cum va arăta frumusețea elină! Zeița frumuseții e o biată fecioară de marmură pe care o vor spăla ploile pînă ce-i vor șterge trăsăturile! Voi care cîntați Între marmurile Parthenonului, opriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
valuri pe o corabie unde eram foarte tînăr. Dacă Închid ochii și ascult valurile, iau totul de la Început.., Și n-am dreptul să mă socotesc trădat dacă marea Îndrăgită odinioară mai există doar În mine...) Saturn Saturn e un zeu prăbușit. De aici trebuie să Începem. El și-a devorat toți fiii, cu excepția lui Zeus care a fost ascuns de mama sa Rhea și, ulterior, și-a detronat tatăl; acesta s-a refugiat În Latium, a strîns toți oamenii feroci răspîndiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Densitate peste 90 locuitoripe kilometru pătrat. Speranța de viață la naștere 67 deani.“ Stewardesa așteaptă, privind nemișcată clientul. Elegant, cărunt, senator, pastor, lord, majordom, ce-o fi fost. Părul alb, ondulat, fruntea îngustă, ridată, roz, ochii umezi, urechile mari, nasul prăbușit, gura căscată, gulerul apretat, cravata bordo, buzele ritmând cuvinte fără sunet... Nici un sunet. Zbor lin, fără zgomot. De parcă ar avansa pe loc, în burta unui rechin argintiu, încremenit în marele acvariu ceresc. Platou cu sucuri și afrodiziace și otrăvuri. Sticle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Și uite, aici, era parfumeria. S-a dus, praful s-a ales“. Porniseră din Sfântul Ion Nou, ajunseră la Universitate, strânși între valurile de oameni care împânzeau trotuarele, sub rafalele de praf pe care vântul le ridica din craterele clădirilor prăbușite. In dreptul Hotelului Ambasador, pensionarul se opri. „Nu, n-are rost, nu pot. Isteria asta generală nu-mi priește.“ Într-adevăr, mulțimea fierbea, gesturi și voci, accelerație și expansiune, orașul asediat, răvășit, insurecția locuitorilor expulzați din adăposturi. „Nu, n-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe cei care trec pe lângă ea să vorbească în șoaptă, pentru că nu vrea să fie trezită și să vadă durerile și răul din cetate. Amintim și tragicul din creațiile lui Auguste Rodin, precum grupul Burghezii din Calais și fascinanta Danaida, prăbușită. În pictură, absurdul uman, sub cele mai diverse manifestări, a fost relevat mai ales de triada: Jeronymus Bosch (Grădina plăcerilor, Judecata de apoi), Peeter Brueghel cel Bătrân (Lupta dintre Carnaval și Postul Mare, Griet Nebuna sau Ororile războiului), Francisco Goya
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pândind mută și adâncă pașii sorbului de vine s-o răzînvolbe. Pe mal Pe țărmul ucrainean al Dunării, turla nouă a bisericii sclipea sângeriu în înserare. Din susul fluviului, de dincolo de ostrovul cu sălcii lascive, cu ramurile împreunate, cu trunchiurile prăbușite unul peste altul, parcă spre a se susține într-o ultimă deznădejde de a rămâne încă în picioare în asfințit, razele soarelui răzbăteau printre strama norilor molcome, rățlețe, biruite. O mână nevăzută le răsfirase rare, împrăștiate peste pietrele debarcaderului, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Se uită lung la dânsul, dar gura-nchisă-i tace; Cu greu a lui picioare din piatră le desface, Din tronu-i se coboară, cu mâna semn îi face Ca-n sus să îl urmeze pe-a codrilor potică. În poarta prăbușită ce duce-n fund de munte, Cu cârja lui cea vechie el bate de trei ori, Cu sgomot sare poarta din vechii ei ușori, Bătrânul se închină... pe rege-l prind fiori, Un stol de gânduri aspre trecu peste-a
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
intrigant e Timpul ăsta... Mda... Când vine vremea, aș vrea să-i conduci pe toți acolo... jos. Mi se pare o construcție diferită față de cea a colegiului și, dacă acesta e copleșit de forțe, tunelul de intrare poate fi ușor prăbușit. Ar fi o șansă de scăpare, după spusele lui Altanovici. Eu? Tu unde ai să fii? Mă gândesc la ceva... Aha... Referitor la aseară... Da? Ar trebui să știi când să te folosești de legătura noastră și când să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
În ultimii 10-15 ani au proliferat „Jurnalele", „monografiile". Românii, dezmeticiți din interdicția cuvântului liber, au început să-și depene amintirile din „epoca de aur", să-și refuleze -, spre știința generațiilor care le urmează, suferințele, idealurile neîmplinite, visele încătușate, zborurile prăbușite. Astăzi trăim pe toate lungimile de undă o vreme a amintirilor generației care a suportat consecințele celui de al doilea Război Mondial, și fiecare istorie personală face parte din istoria țării noastre, în completarea sa binevenită. Dacă amintirile unei veți
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93059]
-
căruța trecu pe lângă el și-și acoperi fața cu mâna, dar Roche nu-i dădu nici o atenție; ochii întunecați, crânceni nu vedeau decât drumul din fața lui, iar bustul lui mutilat se înălța între el și lumea toată ca un zid prăbușit. Charlot constată cu timpul că erau prea mulți oameni pe drum ca el să atragă în vreun fel atenția celorlalți. Pe toate drumurile Franței oamenii își căutau calea spre casă venind din lagăre, din ascunzători, de pe meleaguri străine. Dacă cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
că mâine te scol devreme. Nu cumva ai de gând să te-însori cu ea? Sprijinit de lavoar, Charlot îl privea cu un dispreț surd. Nu-l privea doar pe Carosse, oglinda de pe ușa șifonierului reflecta imaginea amândurora: doi bărbați prăbușiți, în pragul bătrâneții, care vorbeau despre o tânără. Niciodată nu-și simțise cu atâta acuitate vârsta. Știi ceva, zise Carosse, aproape că-mi pare rău că plec. Cred că aș fi putut să-ți fac concurență, chiar și sub numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
arăta bine. Partea din față era perfectă. Nici nu-ți dădeai seama că partea din spate nu mai exista. Oul de Paște al lui Margaret era ca bărbatul pe care-l găsiseră în mlaștina lui O’Leary, cel cu craniul prăbușit înăuntru, am remarcat, mulțumită de analogie. Descoperirea aia stârnise rumoare pe strada noastră și pe cel puțin alte patru străzi din vecinătate. Dar strada noastră a fost în centrul agitației, fiindcă unul dintre cetățenii noștri, tatăl lui Dan Bourke, fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
lui comoară. Acoperi cu grijă locul, mai întâi cu pietre și pe urmă cu pământ, după care presără deasupra frunze uscate, pe care le împrăștie apoi, ca să nu rămână nici o urmă. Era totuși nemulțumit pentru că avansa greu, scosul bolova nilor prăbușiți afară, mergea anevoios. Abia aștepta să termine treaba asta, să ajungă la capătul galeriei și să se apuce el de forat. Voia din tot sufletul să vadă cu ochii lui filonul, să înlăture cu mâna lui ganga din jurul grăunților de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trebuie să mi le arătați și mie. 9 Steiul uriaș arunca o umbră răcoroasă peste micul luminiș din inima pădurii. Nu se auzea decât bâzâitul gângăniilor zburătoare și, din când în când, câte un ciripit de pasăre. Așezați pe bușteanul prăbușit, Cristi și Vasilică Pohoață fumau în tăcere. Permiteți să spun ceva? întrebă la un moment dat Vasilică. Dacă ai de spus ceva, dă-i drumul! spuse Cristi plictisit. Nu te mai formaliza atâta, agent! Nu se cade, domnule inspector, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
atâta, cred că mi-ar fi greu să mai ajung înapoi. Înapoi? rosti mirată Ileana. Vrei să ne întoarcem la tabăra țiganilor? Ce să mai facem acolo? Femeia se afla la câțiva pași înaintea inspectorului și deja dăduse ocol trunchiului prăbușit. Se întorsese cu fața spre Cristian și ridică mâna, arătând spre dreapta lui: Uite, drumul forestier este în direcția aceea, iar mașina e undeva mai în spatele nostru. Când vrei să ne întoarcem nu trebuie decât să spui. Toma o privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
peste el. Orice instinct de conservare dispăruse și el încremenise pe loc. Își ridicase mâinile deasupra capului și se chircise la pământ. Nu vedea și nu auzea nimic în jurul său. Uită-te la el! arătă Calistrat cu toiagul spre tânărul prăbușit. Crezi că va rezista? Nu mi se pare de loc potrivit pentru misiunea lui. Dumneata îți mai amintești cum a fost prima oară când ai venit aici? Așa ceva nu poți să uiți. Atunci nu mai vorbi! Lasă-l să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
atât mai bine. Și tona asta de exploziv vrei s-o cari sus la gura peșterii? Ai uitat că până acolo nu sunt nici măcar cărări, asta ca să nu mai vorbesc de prăpastia peste care nu există alt pod decât trunchiul prăbușit? Moșule, interveni Ileana hotărâtă, nu contează cât e de greu! Trebuie să facem orice ne stă în putință ca să scăpăm de vâlvă. No, d'apoi sigur că da, domniță, doar e de la sine înțeles că tu ai să cari în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aibă dreptate, insistă inspectorul, e foarte periculos. Și eu cred că ar fi bine să rămâi acasă. Bine, mai vedem noi ce facem. 23 Era trecut bine de amiază, soarele strălucea puternic și se lăsa se zăpușeala. Așezați pe bușteanul prăbușit, Cristian și Ileana îl așteptau pe Calistrat. Bătrânul ar fi trebuit să ajungă deja de ceva vreme însă, din cine știe ce motiv, întârzia. Ce face moșul de nu mai vine? întrebă nervoasă Ileana. Nici măcar acum nu-i în stare să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]