1,244 matches
-
va fi cel care va „judeca pe judecătorii Lui”. Acestor argumente teologice se adaugă o serie de citate alese din diferite cărți ale Scripturii. Ne aflăm, probabil, în fața unui volum de testimonia de dimensiuni reduse, instrument prezent în arsenalul oricărui predicator, cu atât mai mult al unui catehet. Pasajele invocate sunt următoarele: Mal. 3,1, referitor la prima parusie; Mal. 2,3 și 5; 1Cor. 3,12‑13, referitoare la cea de‑a doua parusie și, în loc de concluzie sintetică, un pasaj
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a „Introducerii” este sfârșitul acestei lumi. Venirea lui Cristos este justificată, o dată în plus, de necesitatea unei „revoluții cosmice”. În concepția lui Chiril, lumea aceasta „plină de fărădelegi” trebuie să dispară, lăsând loc unei lumi noi, „mai bune”. Într‑adevăr, predicatorul lasă să se înțeleagă foarte clar că „lumea în sine” creată de Dumnezeu nu va dispărea (căci întreaga creație este bună în principiu); ea va suferi însă o profundă înnoire. Aceasta se impune tocmai pentru „mântuirea casei” căzute într‑o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
câteva decenii mai târziu, sau Origen, câteva decenii mai devreme. Într‑adevăr, nimic nu putea dovedi că Evanghelia s‑ar fi transmis în toată lumea și, cu atât mai puțin, că mesajul lui Cristos ar fi fost acceptat în întreaga lume. Predicatorul insistă asupra faptului că apariția Anticristului este anunțată, în egală măsură, și de această atmosferă generalizată de discordie care domnește în sânul Bisericii: „Diavolul începe prin a‑și pregăti dezbinările printre popoare așa încât, la venirea sa, să fie bine primit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în cele câteva capitole‑cheie ale viziunii lui Ioan. Este de ajuns să aruncăm o privire retrospectivă asupra numeroaselor citate din Apocalipsă cuprinse în monografiile lui Irineu și Hipolit pentru a ne da seama de dificultatea în care se află predicatorul nostru atunci când încearcă să vorbească de Anticrist, refuzând să recurgă la una din principalele sale surse de inspirație. Drept urmare, culegerea de testimonia de care dispune Chiril este dintr‑o dată redusă la mai puțin de jumătate. Materialul oferit de „mica Apocalipsă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lista celor douăsprezece triburi; judecarea Desfrânatei celei Mari, împărăția de o mie de ani (millenium) și mai ales confruntarea decisivă dintre Isus și diavol, în care cel din urmă este învins, toate acestea dispar dintr‑o singură mișcare, în cazul predicatorului nostru. Biografia monstrului eshatologic devine, în această omilie, extrem de sumară, aproape schematică, am putea spune. Lacuna imensă pe care catehetul o creează în „dosarul de lucru” evitând citatele din Apocalipsă se află, în opinia noastră, la originea doctrinei care susține
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
biografia tiranului eshatologic este salvată grație unei reveniri la vechiul registru mitologic, primejdios de echivoc. Cum se produce această alunecare, acest derapaj? Lacuna majoră a materialului de care dispune Chiril se află, după cum am spus, în biografia pământească a personajului. Predicatorul se vede obligat să abstractizeze, mai bine zis, să remitizeze figura adversarului eshatologic, apropiind‑o până la identificare de figura tradițională a îngerului răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Cel de‑al doilea impuls în procesul de „demonizare” cvasitotală a Anticristului își are
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de foc și de pucioasă”, ca să reluăm termenii consacrați de Apocalipsă. Cea de‑a doua venire implică dispariția lui Satan, scenariu imposibil pentru Chiril, de vreme ce el este legitimat de o singură carte, care însă nu face parte din canon. Astfel, predicatorul este nevoit, o dată în plus, să îl identifice cvasiintegral pe Anticrist „organului său”. În felul acesta, dispariția unuia echivalează cu dispariția celuilalt. În concepția lui Chiril, nici diavolul, nici Anticristul nu aparțin lumii pământești, ci sunt ființe „extra‑terestre”, asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
frații schismatici); 3) autenticitatea credinței (opoziția omul lăuntric/omul din afară, cuvânt/ faptă). Regăsim în trama comentariului numeroase teme cu caracter diferit, de la manifestarea credinței, până la iubirea absolută. Contextul istoric este profund marcat de tensiunea dintre catolici și donatiști. Adesea, predicatorul face aluzie la situația existentă, îndemnându‑și credincioșii să conștientizeze și să încerce să remedieze lucrurile. Prezența aproape constantă, pe tot parcursul comentariului, a acestei controverse, care va marca pentru mai bine de un secol creștinismul african, ne obligă să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
amator est mutetur; fiat amator Christi, ne sit Antichristus („Fiecare să‑și cerceteze conștiința: de este prieten al lumii, să se schimbe, să se facă prieten al lui Cristos, să nu fie cumva Anticrist” [3, 10]). Seria argumentelor invocate de predicator cu scopul de a trezi sârguința practică a credincioșilor continuă până în capitolul 13. Încet, încet ne dăm seama că donatismul este pierdut din vedere sau, mai exact, devine un nume infamant, abstract și atemporal care‑i înglobează pe toți cei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
referă la versetul 2,27 din 1In. în care se spune că toți cei „unși” recunosc adevărul în virtutea tainei mirungerii (botezul). Este nevoie doar ca cineva să le deschidă ochii, să‑i trezească. În acest caz, se întreabă cu surprindere predicatorul, dacă noi toți avem adevărul în noi, care mai este rostul omiliilor, catehezelor și al exegezelor episcopilor? „Dacă ungerea vă învață toate câte trebuie să știți, atunci munca noastră este zadarnică! Ce folos mai au atâtea cuvântări? Este de ajuns
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
scrie, să propovăduiască și să nege în același timp sensul Scripturii și al predicării? „Iată un mister asupra căruia trebuie să medităm.” Un mister care îi permite lui Augustin să reia tema Învățătorului lăuntric, amplu expusă în De magistro. Cuvintele predicatorului, spune el, se mărginesc la a atinge auzul ascultătorilor. Ele nu au alt obiectiv decât acela - fundamental, de altfel - de a trezi râvna pentru mântuirea sufletului. Adevăratul Învățător, Isus Cristos, este deja înlăuntrul omului (magister intus est). „Învățăturile externe sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
camera Doamnei erau mult mai ocupate. Ele mânuiau, în fața unei oglinzi de cristal, fardurile, „sulimanurile” (care trebuie să fi existat, de vreme ce Neagoe Basarab se întreabă într-un loc în învățături...: „Unde sânt unsorile și zulufiile cele cu miros frumos?”, iar predicatorii, prețuitori ai obrazului curat al Sarei le blamau cu dispreț - ca rigoristul Antim Ivireanul - „adică întâi, pentru că se-mpodobesc și-și înfrumusețează trupul lor cu vopsele, ca să arate mai frumoase decât fireasca podoabă, care i-au dat ziditoriul...” - ori ca
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Când moare muiarea de cinste și înțeleaptă”; „Când moare de bun neam și cinstită cocoană”) și nici „oamenii singuri”, „bărbatul văduv” sau femeia rămasă fără soț („VIII. Când moare cineva care iaste singur, de i-au murit toată făméia lui” - predicatorul profitând de ocazie și dăscălindu-i pe cei vii în întâia și A doua învățătură a cazaniei) și nici văduvele (în ipostaza de „țintă” în viață) cu o „stare” agravată în plus de pribegie („XII. Când rămâne muiarea în țară
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
dreptatea să-i menționeze raritatea În chiar al doilea paragraf al cărții. Un examen istoriografic mai aprofundat arată că foarte puțini călători europeni fie au trecut, fie au supraviețuit trecerii prin Buhara, mai ales din cauza atitudinii musulmanilor. La Buhara, marele predicator anglican (dar anterior evreu german convertit la catolism) Joseph Wolff, un cunoscut al lui Honigberger (vezi infra), era să-și afle sfârșitul În 1831 - și, reîntors din America și Anglia, prizonier de facto de la 1mai până la 3 august 1845, o
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
În 1827 era psalt al mănăstirii. Ieromonah la Iași, la Trei Ierarhi, în 1833 își reia studiile, audiind cursuri (literatură, filosofie, latină, greacă, franceză) la Gimnaziul Vasilian, apoi la Academia Mihăileană. În 1838 urcă treapta de singhel, fiind numit totodată predicator și catihet la Mitropolie. Rodul îndeletnicirilor de acum va fi un catehism tipărit cu litere latine în același an, Catihis sau Învățături de căpitenie ale Bisericii Răsăritene. La îndemnul profesorului său Eftimie Murgu, va studia în 1838-1839 la București, la
SCRIBAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289574_a_290903]
-
acum va fi un catehism tipărit cu litere latine în același an, Catihis sau Învățături de căpitenie ale Bisericii Răsăritene. La îndemnul profesorului său Eftimie Murgu, va studia în 1838-1839 la București, la Colegiul „Sf. Sava”. Revine la Iași, ca predicator la Mitropolie și catihet al școlilor publice de la Trei Ierarhi, fiind ridicat la gradul de protosinghel. Într-un Cuvânt rostit în 1840, cu prilejul deschiderii cursurilor Gimnaziului Vasilian, S. pomenește de „soarele științelor” și face apologia educației, principala cauză a
SCRIBAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289574_a_290903]
-
de leurs ouvrages en arabe, en persan et en turc, apărută în 1694 la Paris. La Curtea lui Constantin Brâncoveanu, Antonio Maria Del Chiaro a tradus cartea în limba italiană. Din italiană în greacă a fost transpusă de Ioan Avramios (predicatorul Curții), iar din greacă în română e tălmăcită și tipărită de Antim Ivireanul la Târgoviște în 1713. Versiunea din 1713 avea deja diferențe față de selecția oferită de Galland și ele se înmulțesc în reeditări: în 1783 la Râmnic, prin grija
PILDE FILOSOFESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288812_a_290141]
-
ironie crudă, să evite măcar naufragiul moral definitiv, să nu se abandoneze blazării absolute. Stilistic, principalul caracter particularizant al structurărilor de tip modern rămâne violența. Știind să vehiculeze și suavități (câteva dintre sonetele de dragoste au o fluiditate aproape simbolistă), predicatorul „iubirii pe tunuri” preferă discursul impetuos, formularea brutală, caustică, cuvântul strident, expresia flagelantă, imaginea scandaloasă. Nici un poet român, de la Aron Cotruș încoace, nu îl întrece, și nici măcar nu îl egalează în obținerea de efecte literare prin manipularea doar vag prelucrată
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
a urmat liceul și a făcut studii de teologie la Cernăuți. Tânărul, al cărui nume de botez era Samuil, se preoțește și se stabilește ca paroh în comuna Ceahor. În 1864 episcopul diecezei, Eugeniu Hacman, îl cheamă la Cernăuți, ca predicator la catedrală. În 1871 își schimbă numele de Andrievici (care îi fusese impus în școală, după un înaintaș al său cu numele de Andrii) în acela de Morariu. În 1873 se călugărește, luându-și numele de Silvestru și este hirotonit
MORARIU-ANDRIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288243_a_289572]
-
mărturisești marele dar al credinței altfel decât mulțumind pentru fiecare zi însorită, cu rouă în iarbă sau nouri la depărtări? Cine crede că sfințenia se dobândește prin strepezirea dinților în gâlcevile netoate ale veacului? Ce seamănă oare isteria delirantă a predicatorilor de pe stadioane dacă nu zel neputincios și penurie de cunoaștere... Firește, nu tot cel cel zice „Doamne, Doamne” se va mântui, nici aceia care manipulează cu dexteritate citate biblice sau patristice nu devin luceferii ortodoxiei. Știu avertismentul lui Iacov: „Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ne fac mândri că suntem „savanți” sau „oameni de știință”. Au murit însă înțelepții. Evident, persuasiunea nu este decât un efect superficial al practicii narative. O „metanarațiune” teologică nu poate convinge un necunoscut doar prin geniul declamatoriu al retorului sau predicatorului care o propagă. „Orice cuvânt contrazice alt cuvânt, dar care cuvânt va contrazice viața?” spunea Sf. Grigorie Palama (1296-359). Creștinii fideli tradiției știau deci că, numai strălucind în lumina sfântă a propriei lor vieți, povestea Evangheliei va apărea drept cea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
evanghelia relativismului. În acest context, cele câteva „ore de religie” obligatorii pentru școlari nu cred că sunt mai mult decât o provocare indirectă pentru părinții care mai nutresc, cumva, nostalgia paradisului. Nevoia de catehizare a credincioșilor este probată de succesul predicatorilor neoprotestanți și ai „liderilor spirituali” New Age. Drept răspuns, o predică săptămânală nu poate fi deloc suficientă pentru creștinii aflați sub un permanent Blitzkrieg mediatic. La fel, publicarea unor modeste manuale teologice pentru profesori și elevi nu poate suplini urgența
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
început se vorbea de cele iudeo-creștine, astăzi însă ar trebui adăugate toate celelalte religii ale cetățenilor americani), idealuri transcendente prin care societatea este integrată, interpretată și evaluată. Cu sfinții și martirii săi, cu dogma și ereziile sale, cu războaie sfinte, predicatori și ierarhi (președintele ca Pontifex Maximus, în bună logică de „republică imperială”, în care comparația cu Roma antică nu e total deplasată), cu calendarul și ritualurile sale, religia civilă americană, ca atâtea altele înaintea ei și în același timp cu
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
studenți că „exercițiul justiției, chiar teologia și știința medicală, devin mult mai ușoare și mai sigure în aplicare dacă cel ce le învață are mai multe cunoștințe filosofice, căci în atât de puține ore ale zilei este cineva judecător, avocat, predicator sau medic și în atât de multe om”. Medicul berlinez Markus Herz, fost student al lui Kant, îi scria la 11 septembrie 1770: „... fără dumneavoastră aș fi și acum un suflet fără forță, un intelect inactiv, fără dumneavoastră aș fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
plictisitor în romanul Ogoare noi de Aurel Mihale (...). În piesa Cetatea de foc de Mihail Davidoglu, secretarul de partid Muntean - care în intenția autorului trebuia să fie personajul cel mai înaintat - e înfățișat într-un fel inexpresiv, plicticos, ca un predicator sărac în idei. A. Baranga în piesa Într-o noapte de vară prezintă schematic doi activiști de partid, dintre care Ene Marin amintește cel mult de un vechi detectiv venit în «anchetă»(...). O confuzie dăunătoare: falsa individualizare: În romanul Cumpăna
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]