1,376 matches
-
aceste viziuni, sensul adevărat al agoniei îmi pare a fi revelația imanenței morții în viață. Pentru ce sentimentul imanenței morții în viață îl au așa de puțini, iar experiența agoniei este atât de rară? Nu cumva e falsă întreaga noastră presupoziție, iar schițarea unei metafizici a morții devine verosimilă numai prin concepția unei transcendențe a acesteia? Oamenii sănătoși, normali și mediocri nu au o experiență a agoniei și nici o senzație a morții. Ei viețuiesc ca și cum viața ar avea un caracter de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
puține națiuni se explică prin faptul că, deși multe din ele își simt biologic chemarea, ele nu se pot realiza într-o sumă de valori și nici nu le pot, la rândul lor, realiza pe acestea. Spaniolii, deși aveau atâtea presupoziții ale unui mesianism, n-au creat totuși o idee spaniolă de cultură și nu s-au putut realiza decât temporar. De la Sfânta Tereza și până la Unamuno, ei s-au desfășurat și s-au consumat în pasiuni individuale, fără să fie
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
elementele centrifugale ale spiritului. Interiorizarea lui este o fugă de viață. Faza naivă în evoluția istorică a unei națiuni îmbină într-o sursă comună statul, dreptul și societatea. Conștiința statală, juridică și socială nu se autonomizează. Naivitatea istorică are ca presupoziție comunitatea. Despre socialism nu se vorbește decât unde ea nu mai există. Dispariția statului în societate, care este o idee centrală a socialismului, n-a putut apărea decât în diferențierile rezultate dintr-o devenire complexă. Risipirea ethosului comunitar a pus
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
structural de a fi democrate. Cazul Rusiei, unde societății, lipsindu-i organic o limită interioară, se pierde pe dată ce e liberă. De aceea, bolșevismul unește două extreme într-o sinteză ininteligibilă Apusului: democrația extremă și autocrația. Democrația are anumite presupoziții psihologice, care nu le întîlnim peste tot. Și acolo unde ele nu sânt nu este creatoare. În Anglia și în Franța, ea a creat un întreg stil istoric, și existenței lor naționale dacă i-ai răpi epoca democratică, ai da
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și repercusiuni mai mari, cu atât este el eveniment istoric. Un război care nu dă naștere la crize pe o scară întinsă, ci rămâne un fenomen pur local, nu depășește rosturile lui biologice. Și așa cu orice eveniment. Eroismul este presupoziția oricărei istorii autentice. Fără el, devenirea umană e pură biologie. Când viața își concentrează toate energiile pentru a servi alte scopuri decât ale menținerii ei, când își fixează finalitatea în afară de ea însăși, atunci ea realizează condiția obiectivă a acțiunii eroice
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un model de realizat (comunism reformat sau capitalism), formulabil de la început, ci pe un proces de schimbare „pas cu pas”, care să ducă treptat, din aproape în aproape, la un nou mod de organizare socială. Proiectul era fundat pe câteva presupoziții istorice: cel puțin pe termen mediu, Europa va evolua pe liniamentele celor două sisteme a căror confruntare va fi înlocuită cu apropierea, cooperarea și, eventual, chiar convergența. În anii ’60, Occidentul însuși lansase teoria convergenței: printr-un proces natural, cele
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
diferențe oferită de specialiștii occidentali se centrează pe gradul de restructurare a economiei care ar atrage sau respinge investitorii, precum și suportul occidental în funcție de performanțele politice. Desigur că toate acestea reprezintă factori importanți. Dar se implică tacit în această explicație o presupoziție naivă: capacitatea Occidentului de a investi este nelimitată, ea fiind utilizată ca un fel de premiu pentru voința de reformă. În fapt, orice capacitate de investiții este limitată. În mod natural, investițiile au mers „din aproape în aproape”, vecinătatea prezentând
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
sursă a inacțiunii. Politica financiară a ținut să închidă sever robinetul investițiilor în zonele infrastructurii sau în cele în care ar fi putut stimula o creștere economică sigură. S-ar putea spune că politica financiară restrictivă s-a bazat pe presupoziția inevitabilității proastei funcționări a economiei și a utilizării ineficiente/corupte a fondurilor obținute. Contrar acestei abordări conservatoare, în perioadele de criză, angajarea unor împrumuturi pentru relansarea economiei este des utilizată. Strategia conservatoare a FMI a fost responsabilă și de degradarea
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
deși nu era de presupus că știa efectiv cum se construiește un sistem atât de complex. Multe gesturi similare reprezentau invitații iritante pentru populație de „a rămâne acasă”, pentru că oricum nu știe nici ce este capitalismul și nici democrația. Asemenea presupoziții erau totodată și fundamental incorecte, încălcând primul principiu al democrației: participarea activă a populației la construirea noului sistem nu presupunea neapărat o competență completă, ci mai degrabă ea reprezintă singura oportunitate de învățare. Negarea legitimității primilor „experți” veniți din alte
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
care să ducă la realizarea obiectivelor tranziției. Evaluarea devine o problemă de analiză a eficienței: eficacitatea (gradul de realizare a obiectivelor) și costul plătit prin utilizarea unei soluții sau a alteia. Apare aici o dilemă. Pe de o parte, există presupoziția că actorii sociali, care produc și monitorizează continuu strategia tranziției, sunt preocupați de găsirea soluțiilor celor mai bune. Pe de altă parte, sociologia a demonstrat că actorii sociali sunt caracterizați de interese și orientări prezentând o variație semnificativă, deciziile comune
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
neutrală a alternativelor, într-o perspectivă strict cognitivă, ci, dimpotrivă, opțiunea a fost impusă de actorii sociali puternici, utilizând o combinație de autoritate/putere și argumentări justificative, fapt ce a conferit procesului o alură mai degrabă ideologică. Această observație invalidează presupoziția neutralității social-politice a opțiunilor strategice, susținând, dimpotrivă, operarea deciziilor prin mecanisme sociale. Perspectiva cognitivă delimitează doar un set de opțiuni posibile. Selectarea uneia sau a alteia reprezintă un proces social, orientat social. Dacă vrem să înțelegem de ce s-a optat
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
sociale: față de complexele probleme sociale moștenite de la regimul comunist și amplificate în perioada tranziției, partidele istorice păreau a fi indiferente, concentrându-se cu prioritate asupra cuceririi puterii politice, reinstaurării monarhiei, retrocedării proprietăților naționalizate. Programul lor politic s-a centrat pe presupoziția că, o dată realizate aceste obiective, societatea română se va reface de la sine. O politică socială era privită mai degrabă a fi o frână în calea tranziției, manifestarea unei mentalități comuniste populiste. Partidele istorice au mizat, pentru obținerea sprijinului popular, nu
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
trei funcții ideologico-politice: 1) explicarea dificultăților regimului comunist, 2) explicarea atitudinilor anticomuniste de masă și 3) mijloc de luptă pentru putere. Și regimul comunist invoca necesitatea vigilenței față de rămășițele fostelor clase sociale „infiltrate” în pozițiile de conducere ale noului regim. Presupoziția existenței unor noi forme ale luptei de clasă este greu de susținut. „Vânătoarea de vrăjitoare” a atins niveluri greu de explicat prin pericolul efectiv prezentat de „foștii comuniști”. Oamenii politici care se autointitulau „adevărații anticomuniști”, „adevărații reformiști” au făcut din
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
de opțiuni, responsabile de reușitele și de eșecurile procesului. Promovarea economiei de piață fără o instituționalizare suficientă a generat un sistem economic distorsionat care nu a fost similar, în nici o fază a evoluției sale, cu etapele parcurse de capitalismul occidental. Presupoziția că mecanismele pieței sunt capabile să restructureze economia și să îi asigure relansarea în condițiile unui deficit de instituționalizare, necompensat de intervenția statului în controlul proceselor economice și în susținerea relansării economiei, s-a dovedit a fi naivă (Stiglitz, Pop
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
economia și să îi asigure relansarea în condițiile unui deficit de instituționalizare, necompensat de intervenția statului în controlul proceselor economice și în susținerea relansării economiei, s-a dovedit a fi naivă (Stiglitz, Pop, 2002). La aceasta se adaugă și alte presupoziții care s-au dovedit a fi responsabile de procesele aberante ale economiei: liberalizarea rapidă a pieței, inclusiv a zonei dominate de întreprinderile de stat, acordarea acestora a unui statut cvasiindependent, cu un control foarte slab din partea statului ca proprietar; privatizarea
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
de jos în sus”, „factor cu factor”: fiecare factor presupus a fi determinant este explorat în mod separat (analiză unifactorială), în speranța că pe această bază va rezulta o explicație globală, o analiză multifactorială. Această strategie se bazează pe două presupoziții asupra naturii explicației: a) este posibilă determinarea contribuției explicative a fiecărui factor în parte, făcându-se abstracție de contribuția celorlalți factori. Este deci posibilă o analiză unifactorială independentă de analiza celorlalți factori; b) o explicație multifactorială este suma explicațiilor unifactoriale
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
determinarea contribuției explicative a fiecărui factor în parte, făcându-se abstracție de contribuția celorlalți factori. Este deci posibilă o analiză unifactorială independentă de analiza celorlalți factori; b) o explicație multifactorială este suma explicațiilor unifactoriale; 2. strategia explicației globaliste pornește de la presupoziția că factorii determinanți interacționează intens, formând o rețea determinativă globală. În consecință, nu există explicații centrate pe un factor, realizate independent de presupozițiile privitoare la contribuția celorlalți factori. În fapt, orice analiză unifactorială implică tacit un sistem global. Identificarea contribuției
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
analiza celorlalți factori; b) o explicație multifactorială este suma explicațiilor unifactoriale; 2. strategia explicației globaliste pornește de la presupoziția că factorii determinanți interacționează intens, formând o rețea determinativă globală. În consecință, nu există explicații centrate pe un factor, realizate independent de presupozițiile privitoare la contribuția celorlalți factori. În fapt, orice analiză unifactorială implică tacit un sistem global. Identificarea contribuției unui factor nu reprezintă prelucrarea unei informații empirice, ci parțial este explicativ. În explicarea unui fenomen social trebuie luată, de asemenea, în considerare
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
factorilor extrinseci, duce la opțiuni slab eficiente: acțiunea asupra factorilor extrinseci care, desigur, poate avea efecte pozitive, dar ocolirea acțiunii asupra factorilor intrinseci face acțiunea pe ansamblul ei puțin eficientă. 6. Peste un anumit prag, dificultățile se transformă în anomalii. Presupoziția că strategia adoptată este adecvată e pusă sub semnul întrebării. Anomaliile nu mai pot fi absorbite explicativ, într-o manieră justificativă pentru strategia adoptată, prin factori intrinseci inevitabili sau extrinseci. 7. Absorbția explicativă a anomaliilor nu poate fi realizată decât
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
spune că pentru creștini măsura tuturor lucrurilor nu este intelectul creat, ci Cuvântul întrupat, Cel întru care „au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute, și cele nevăzute”. Revelația exprimată în Scripturi conține deja anumite presupoziții ontologice despre condiția umanității, posibilitățile cunoașterii și vocația ultimă a creației făcute „prin El și pentru El”. Această mărturisire nu poate fi acomodată cu orice tradiție filozofică ori sistem metafizic 2. De aceea, cultura critică este indispensabilă discernământului teologic. De
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este, cu alte cuvinte, darul Cuvântului. Hristos Cel zugrăvit pe frescele Evangheliei Bisericii este Hristosul Scripturilor, Cel care a chemat mai întâi pe Israel la slujire. Pe scurt, Biserica a văzut în recunoașterea lui Hristos „după Scripturi” (1Cor. 15,3-4) presupoziția teologică fundamentală a Ortodoxiei 1. Înainte de a discuta implicațiile teologice ale acestei mărturisiri centrale a Bisericii, trebuie să urmărim procesul transformării acestei proclamații apostolice dintr-un act de oralitate într-un document scriptic, astăzi disponibil în forma textului canonic al
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
itinerariul intelectual propus de Andrew Louth rămâne totuși un parcurs normativ. Setea de lumini duhovnicești este îmbogățită de o rafinată îndrăzneală apologetică, încununată de un frumos epilog. Volumul este, așadar, un diptic a cărui construcție tematică merită studiată cu atenție. Presupozițiile de lucru ale acestui „eseu” sunt limpezi: modernitatea a însemnat pentru teologie mai ales o îndelungată „captivitate babilonică”, exercitată asupra învățătorilor și cărturarilor creștini prin opera de seducție a metodei istorico-critice. Așezată sub imperativul „obiectivității”, teologia academică și-a pierdut
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ai unor curente metodologice, cum ar fi Descartes (1596-1650) versus Bacon (1561-1626), devine secundar atunci când confruntăm punctele de convergență ale acestor moderni. „Posedarea naturii” este deja un imperativ comun care oferă științelor naturii un statut secular. Louth este interesat de presupozițiile metafizice ale metodologismului, lato sensu, criticând cel mai mult fenomenul de contaminare interdisciplinară pe care îl probează secolele XVII-XVIII, cea mai gravă deturnare de sens fiind suferită de teologie 2. Dincolo de specificul aplicațiilor regionale, metoda științifică pretinde întotdeauna o „probă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
vectorialitatea orizontală a tradiției și verticalitatea magnetică a revelației, modernitatea împărtășește un dublu sentiment. Mai întâi, dezorientarea provocată de experiența alterității religioase, culturale și geografice. În al doilea rând, entuziasmul stimulat de succesul unei cunoașteri tehnice. Citite în această ordine, presupozițiile modernității sunt: a) orice cunoaștere exclusivă a unei lumi conduce la atribuirea necritică de superlative acesteia (căci, spun adevărații moderni, privită autarhic, lumea ta nu poate fi întotdeauna decât „cea mai bună dintre lumile posibile”); drept urmare, se declanșează procesul de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a cunoaște planul Providenței, mijloacele și manifestările ei în istorie”3. Postulând evoluția istoriei universale către o conștiință a libertății 4, Hegel omologhează istorist teza paulinică după care politica ecclesiei se rezumă la o explozie pneumatologică a libertății 5. Dacă presupoziția sa este că adevărul (sinonim cu divinul) cuprinde dialectic în esența sa și drumul către sine6, nu e greu de înțeles cum anume Hegel salvează prin conceptul de „Spirit” unitatea istoriei în raționalitatea sa progresivă. Deși fascinat de rigoarea științifică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]