670 matches
-
cu centaurul Chiron, o făptură atât de înțeleaptă, nu este întâmplătoare. Și era primitor și generos: a găzduit în casa lui doi tineri veniți de pe alte meleaguri să-i ceară ocrotire și adăpost. Întâi unul ceva mai vârstnic, Foinix, ajuns pribeag ca să nu devină fratricid, pe care Peleu l-a luat în casă ca pe un fiu și ca pe un moștenitor, răsfățându-l în averile lui și făcându-l rege peste neamul vecin al dolopilor. Apoi a sosit la curtea
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
nivel etic, estetic și la nivelul limbajului poetic. Cei doi au în comun contemplarea durerii universale, dezolarea și prezența morții. Astfel suferință nemiloasa, fără nume a lui Montale amintește de cea absolută a recanatezului, din Cantul nocturn al unui pastor pribeag din Asia.147 Montale a mai preluat de la romantic, precizează Gilberto Lonardi, tema amiezii că moment topic și pe cea a copilăriei că vârsta a iluziilor destinate să se năruie: la Montale copilăria devine vârstă leopardiană a amăgirilor și iluziilor
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
rătăcita fiece formă, Bâtlan mort, Insula lui Ulise, pentru a stabili corespondențe cu imagini similare din canturile: Către Angelo Mai, La nunta surorii Paolina, Imn Patriarhilor, Viața solitara, Renașterea la viață, Amintirile, Dragoste și moarte, Cantul nocturn al unui pastor pribeag din Asia, La portretul unei femei frumoase, Contelui Carlo Pepoli.285 3.2.2. Tăcerea începuturilor, tăcerile sfârșitului În opera lui Salvatore Quasimodo dimineață, nașterea lumii, începutul unei unități temporale, fie că este vorba despre o zi, un an sau
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
din Și pe data e seară.289 Nașterea într-o realitate a durerii amintește de versurile leopardiene: Se naște-n chinuri omul / și e primejdie nașterea de moarte. De lacrimi are parte / din prima clipă (Cantul nocturn al unui pastor pribeag din Asia, vv. 39-42). Tăcerea mesagerilor divini retranspune în inima ermetismului muțenia lunii din aceeași poezie leopardiană, acea liniștea oferită drept răspuns la întrebările păstorului rătăcitor: Ce faci tu, luna, în cer? Ce faci, o, spune-mi? Tăcută luna / Ieși
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
57), în final că suflu domol al atmosferei de liniște de dupa furtună, ce anunță tema centrală a viitorului cânt Liniștea după furtună.341 Păstrând aceeași tușa de manifestare energică a ostilității naturii, vântul este în Imn Patriarhilor semnul maniei cerului: Pribeag, gonit de spaime, ucigașul / fugind de umbre și de furia neagră / a vântului dezlănțuit în codri (vv. 43-45), dar și în Liniștea după furtună, unde ocurenta din finalul poeziei dezvăluie chipul naturii dezlănțuite: prin care-n chinuri grele / și lungi
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și-n jurul / imenselor ferești vuind cu vântul / glasul meu tânăr răsună pe vremuri, / atunci cand taină josnica și crudă / a tot ce ne-nconjoară încă dulce / ni se vădește (vv. 67-73).344 În final, în Cantul nocturn al unui pastor pribeag din Asia același cuvânt este prezent într-o succesiune de elemente descriptive ce conturează chipul naturii indiferente față de ființă umană, reprezentată de silueta sugestiva a bătrânul cărunt, rătăcitor: Albit de ani moșneagul, / șubred, desculț, în zdrențe, / purtând de vreascuri grea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de ani moșneagul, / șubred, desculț, în zdrențe, / purtând de vreascuri grea povară în spate, / prin locuri neumblate, / prin munți și vai, hătișuri, prund și pietre, pe vânt, furtună, ger sau zăpușeala, / se chinuie să meargă. (Cantul nocturn al unui pastor pribeag din Asia, vv. 21-28).345 Rezumând, vântul apare că manifestare violență a ostilității naturii, ca semn al maniei divinității (cu referire la Dumnezeul creștin în Imn patriarhilor sau la zeii olimpieni în La nunta surorii Paolina), dar și ca simbol
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
pășesc îngeri / muți cu mine. Omului singur îi rămâne puterea de a cerceta și de a încerca să înțeleagă și cunoască: Ce faci tu, luna,-n cer? Ce faci, o spune-mi / blândă, liniștită luna? (Cantul nocturn al unui pastor pribeag din Asia, vv. 1-2). Dacă este Quasimodo condamnat la ceva, el pare condamant la a nu se putea controla pe sine însuși afirmă Carlo Bo, de a nu se putea elibera, de a fi întemnițat în limitele propriei ființe, destinate
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și rivolgerebbe alla luna col famoso interrogativo: che fai tu luna, în ciel? în "Luna e poesia", Corriere della seră, 17 iulie 1969. Este vorba despre întrebarea pe care pastorul i-o adresează lunii în Cantul nocturn al unui pastor pribeag din Asia. Cfr. și Diana Cristadoro Parra, op. cît., p. 21. 145 Gilberto Lonardi, op. cît., pp. 57-58. 146 Diana Cristadoro Parra, op. cît., p. 2. 147 Idem, p. 25. 148 Addirittura în Montale l'infanzia diviene l'età leopardiana
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
vin tiptil și-alene Să te mângâie pe gene Și mi-ți leagăn Dulce leagăn, Fraged trupușor de crin, Ca s-adormi frumos și lin. Ce tresari? Nu-i nime, nime, Liniște și-ntunecime, Doar zefirul, musafirul, Cel șăgalnic și pribeag, A trecut pe lângă prag.” (Șt. O. Iosif, „Cântec de leagăn”) Păstrează aceeași aură de blândețe și de generozitate și tabloul bunicii, o altă mamă, căreia timpul nu a putut să-i răpească din frumusețe, din farmecul inegalabil și care este
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
rămâne fidel dicțiunii sale de o „ceremonialitate estetă, sacerdotală” (Ion Pop), ca în Anarhist al melancoliei („Sumbru anarhist al melancoliei rătăcești prin fumul miriștilor lui octombrie / urmată de suita vântului, umbra ta, o făclie / tremurând în odăile învinșilor. / Sub sorii pribegi ai anotimpului / răgetul leilor e un cristal.”) sau în Bătrânul și marea. Similitudinile poeziei lui C. cu ale colegilor săi echinoxiști din promoția anterioară (Dinu Flămând, Adrian Popescu, Horia Bădescu) sau congeneri (Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Augustin Pop) îndreptățesc așezarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286512_a_287841]
-
ALMANAHUL PRIBEGILOR ROMÂNI, publicație apărută la Paris între 1952 și 1966, fiind alcătuită, după cum se menționează, de „ziariștii pribegi Pompiliu Păltânea și Constantin Arsenie”. A fost editat între 1952 și 1958 în colecția „Grai și suflet românesc”, iar din 1959, după moartea lui Pompiliu Păltânea, Constantin Arsenie îl tipărește la Editura „Curierul românesc” din Paris. Periodic de dimensiuni considerabile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285290_a_286619]
-
propuse inițial sunt atinse. În primul volum (1952) antologia de proză și poezie, ce stă sub semnul „înstrăinării” și a cauzelor ei (Antologia pribegiei), cuprinde, în cele peste 250 de pagini, texte de la Dosoftei (Din Psaltirea în versuri a Mitropolitului pribeag Dosoftei), Ion Neculce și Miron Costin, trecând prin N. Bălcescu, A. I. Odobescu, Ion Ghica (Rușii țaru-și schimbă, dar năravul ba), Alecu Russo, Mihai Eminescu (cu multe pagini din publicistica poetului, selectate predilect dintre cele cu reverberație în contemporaneitate: Fantasmagoria imperială
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285290_a_286619]
-
stea indiferenți, când locuiesc Într-un oraș, cu atât de frumos trecut cultural? 11) Cu rabinul-șef Rosen sunt mereu În legătură; mi-a fost elev excelent. M-a poftit mereu la el, să stăm de vorbă; dar e mereu pribeag pe străine meleaguri. Pe Fălticeni e cam supărat și are multe motive. Tatăl său, 614 Această școală a funcționat Într-o clădire veche, cu etaj, peste drum de Biserica Sf. Ilie din Fălticeni, după care s-a mutat pe str.
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
ale armatei, răniții scăpați de la inamic și evacuați în Moldova - peste 20.000 - contingentele tinere (1917-18-1920) evacuate și nerecrutate încă, prizonierii, internații inamici și toată populația civilă plecată în băjenie dinaintea invaziei, cu carele, bagajele și vitele lor. Această populație pribeagă, obosită de o cale atât de lungă străbătută pe jos, demoralizată de suferințele înfrângerii și ale retragerii, flămândă, trebuia îndrumată spre locurile de cantonamente, adăpostită, hrănită, și aceasta în mijlocul uneia din iernile cele mai grele ce s-a pomenit vreodată
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
ai acelor vremuri tragice care, cu lacrimi în ochi, mi-au povestit ce s-a întâmplat atunci în biata Țară a Moldovei, devenită dintr-o dată, petecul de pământ liber pe care puteau respira în voie sute de mii de români pribegi și înfometați. Unde au fost campate unitățile sau resturile de unități ale armatei române, comandanții acestora s-au îngrijit să constituie și cimitire militare, separate de cele civile, pentru a preveni, oarecum, răspândirea grozavelor molimi ce se abătuseră asupra trupurilor
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
condițiile exilului, în 1989 publică Un an cât o speranță, un roman-confesiune despre condiția azilantului, despre care Radu Bărbulescu spune că este „o dureroasă expresie a singurătății”. În același an editează un album de artă dedicat pictorului clujean Radu-Anton Maier, pribeag și el în Germania. Despre exil și literatura lui va scrie în mod obișnuit - despre Emil Cioran, Basil Munteanu, Horia Stamatu, căruia îi consacră și o monografie în 1993. Va lua interviuri unor scriitori plecați din spațiul cultural românesc (Octavian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288947_a_290276]
-
valahă, la Descriptio Moldaviae), după cum umanismul stolnicului Cantacuzino rodește în discursul ce reface pertinent, concis, argumentația privind originea daco-romană a poporului și evoluția, în plan istoric și lingvistic unitară, pe teritoriul celor trei state românești. Păstrând formal anonimatul asupra cărturarului pribeag, scrierea se va difuza în Principate, apoi și în Transilvania (unde Gh. Șincai folosește textul în Hronica românilor). Din circa zece manuscrise semnalate, cinci reprezintă copii ale redacției grecești, restul vehiculând (în forme lacunare, imperfecte) o primă versiune românească, datorată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286069_a_287398]
-
Fălticeni, 1927; Gudruna, Fălticeni, 1931; ed. București, 1966; Hartmann von Aue, Sărmanul Enric, Fălticeni, 1932; Cavalerii cântăreți, București, 1933; Heinrich von Morungen, Doiniri pe alăută, Fălticeni, 1941; Povestiri germane, București, 1942; Hans Carossa, Jurnal de război în România, București, 1942; Pribeagă prin lume. Vechi povestiri germane pentru tineret și copii, București, 1943; Bjørnstjerne Bjørnson, Mâinile mamei, pref. trad., București, 1958, Fata pescarului, pref. Ovidiu Drimba, București, 1966 (în colaborare cu Iulia Soare și Ion Caraion); Cântecul Nibelungilor, pref. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290131_a_291460]
-
să nu le bage în seamă. O privește pe domnișoara fără nume, care pentru prima dată de când a intrat la Răcaru se uită în sfârșit la el. Este ușor uimită și nerăbdătoare. Cristi îi zâmbește. — Ce cântăm ? întreabă pianistul. — Inimă pribeagă, îi șoptește Cristi. — Stolz să fie, îmi faceți semn când începem, da ? — Așa facem. — Hai, frumosule, cântă-ne ceva, nu sta acolo ca o piatră, se aude o voce tare din sală. — Hai, franțuzule, odată ! alta. — Hai, tăticule, bagă acolo
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
de liniștea Brăilei, de patul moale de acasă, din paie uscate, în care îi plăcea să zacă uneori, sorbind dintr-o cană fierbinte cu cacao cu lapte, fredonând în gând piesele pe care le și cântase aseară. Începuse cu Inimă pribeagă a lui Stolz și continuase, fără să aibă vreun habar că bine-cunoscutul Ionel Fernic era în sală, cu piesa lui, Cruce albă de mesteacăn. La cererea publicului, a urmat Dor de răzbunare a lui Cavadia, apoi altele semnate de compo-
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
beau veșnic din cupa mea plină De vreți ca să știți, cu mine sorbiți licoarea de-a pururi divină Beau că-n viața prea scurtă, un jalnic popas, Sunt dureri fără glas care-și cată balsam Beau căci inima mea e pribeagă Și-n lumea întreagă pe nimeni nu am Când în sufletu-mi jale ascund Beau paharul până în fund Mă -mbăt cât trei, în beție vezi viața mai roză Mimoză îți pare o floare de tei. În mai puțin de o
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
niciodată și să nu știe pe vecie că ea nici măcar nu l-a reținut, căutând deja cum să se scuze și să-și vadă de drum, atunci ea l-a apucat deodată de braț și a tresărit : — Ați cântat Inimă pribeagă ! Greșesc ? Liniște. Inima lui Cristi explodează. — Nu asta ați cântat pe scenă ? Nu Inimă pribeagă ? Îmi amintesc ! Erați cred mult mai tânăr ca acum, mult mai crud, erați un adolescent. Și cineva v-a poftit pe scenă, nu îmi amintesc
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
deja cum să se scuze și să-și vadă de drum, atunci ea l-a apucat deodată de braț și a tresărit : — Ați cântat Inimă pribeagă ! Greșesc ? Liniște. Inima lui Cristi explodează. — Nu asta ați cântat pe scenă ? Nu Inimă pribeagă ? Îmi amintesc ! Erați cred mult mai tânăr ca acum, mult mai crud, erați un adolescent. Și cineva v-a poftit pe scenă, nu îmi amintesc ce-i drept foarte bine cum au decurs evenimentele, dar știu ! Știu că ați cântat
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]
-
amintesc ! Erați cred mult mai tânăr ca acum, mult mai crud, erați un adolescent. Și cineva v-a poftit pe scenă, nu îmi amintesc ce-i drept foarte bine cum au decurs evenimentele, dar știu ! Știu că ați cântat Inimă pribeagă ! Cin’ să te-nțeleagă, Inimă pribeagă ? Singur tu ai rămas Cântec fără glas. Unde ești, unde ești Trista mea iubire ? Mai trăiești, mai trăiești Doar din amintire. — Așa este, zâmbește ușurat Cristi. Așa este, am cântat Inimă pribeagă... Am cântat
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Science/864_a_1839]