902 matches
-
instanțe formează un lanț. Ele sunt cu toate verigi într-un lanț vital. Dacă din acest lanț lipsește fie și numai o verigă, consecințele sunt cumplite. Să ne gândim la copiii care nu au o familie sau care nu au prieteni sau care nu merg la școală sau care, mai mari fiind, nu au posibilitatea să se informeze. Dar dacă lipsesc două sau chiar mai multe? Doar șansa (prin implantare genetică sau prin hazardul interacțiunilor) poate face ca unele dintre aceste
by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
studiul scepticismului religios. Am întrebat persoanele cuprinse în eșantion dacă au prieteni personali care nu cred în Dumnezeu. Graficul SEQ Graficul \* ARABIC 5. Printre prietenii Dvs există oameni care...; în funcție de categorii de vârstă Astfel, aproximativ 40% dintre persoanele intervievate au prieteni care declară că nu cred în Dumnezeu (vezi REF Ref118868277 \h \* MERGEFORMAT Tabelul 5 și REF Ref118867682 \h \* MERGEFORMAT ). Ce ne arată însă acest indicator? Este posibil să nu existe decât foarte puține persoane care să nu creadă în Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2285_a_3610]
-
în general, ca fiind stigmatizantă. Aceasta poate explica parțial proporția foarte redusă a subiecților care răspund în fața operatorului de chestionar că nu cred în Dumnezeu, în condițiile în care un procent considerabil dintre cei intervievați (aproximativ 40%) declară că au prieteni care afirmă că nu cred în Dumnezeu. Această valorizare socială negativă a scepticismului religios are consecințe vizibile mai ales în discursul politic. Putem avansa ipoteza că religiozitatea declarată este importantă mai ales în autoprezentarea în relații dominate de incertitudine - cum
[Corola-publishinghouse/Science/2285_a_3610]
-
din abundență, te însoțește spre nuc, spre banca înnegrită de timpuri, acolo unde văd scene generate de fantezii și visuri... Poftiți în casă, Excelență, ce onoare... Vă rog, să lăsăm formalismele... Sigur, cum doriți. Dar mă bucur enorm că... Sîntem prieteni vechi, domnule avocat, între noi s-a topit gheața de mult. Da, sigur, dar tot simt nevoia să... cum să spun? Schimb discuția spre enigmatica și bătrîna casă ce străjuiește o bucățică din strada Sărăriei. Am îngrijit bătrîna și mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mînă, uneori țipa. După aproape o oră, am revenit în cartierul meu. Eram atît de recunoscător acestui minunat micuț, acestui minunat prieten salvator. Scot zece dinari și-i întind spre el. Îi văd fața îndurerată: Eu am crezut că sîntem prieteni... Sîntem, bineînțeles că sîntem, puteam să-mi risc viața... Ascultă, prietene, amîndoi ne-am riscat-o, dar să mori lîngă un prieten nu-ți mai pare rău... Abia atunci am realizat grozăvia și picioarele mi s-au înmuiat. Știi, tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
din sacoșă și încearcă s-o ducă repede la spate. Stai puțin, ce ai luat de acolo? Se pierde și din mînă îi cade o greutate de cîntar de 1 kg. Mă privește tîmp, cu un rînjet de măcelar. Sîntem prieteni, da? Culege piatra de pe jos și nu mă privește în ochi. Deci furi și de la prieteni. Cum te simți? Nu răspunde. Se duce după tejghea și observ că nervii se umflă în el. Țineți marfa, spun furios, aruncîndu-i punga pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fac niznai și torn cuminte pălincă. Eram student în anul patru și eram virgin... Ei, să lăsăm lucrurile intime, spun cinic, crăpînd de curiozitate. Se face că nu aude și continuă monoton. Aveam o prietenă, studentă în anul doi. Eram prieteni de un an, ne iubeam foarte mult și am convenit ca, în sfîrșit "s-o facem". Ce? Ei, pricepi tu. Amîndoi tremuram de emoție și ne era un soi de teamă. Era o fată superbă, o frumusețe pentru care mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Să borăști - semn al virilității. Așa se zice, că atunci devii bărbat, când borăști cu simț de răspundere. Mamă, ce vulpe am tras la bairamul cutare. Ca un fel de rit de inițiere. Bem deși nu putem spune că suntem prieteni. Io, Pif, Bălănescu. Doar ne tolerăm la masă. Ne disprețuim reciproc. Ei mă disprețuiesc pe mine pentru că scriu, io pe ei, pentru că lucrează sau își doresc să lucreze în presă. Io nu vreau să lucrez în presă, nu pot contribui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
acasă cât timp s-a pregătit să dea la facultate, picase primul an, și acel an pierdut l-a petrecut acolo, în casa aia unde erau mese cu de toate. - Mese de afaceri literare. El avea o vorbă. Nu am prieteni, doar prietenii literare. Îl interesa să aibă influență și viața scriitoricească să nu treacă pe lângă el. A refuzat funcții, pentru că știa că asta înseamnă protocol, timp pierdut și obligații de partid. La masă invita de regulă și pe alții, lucru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
apreciez faptul că a putut (în sfîrșit!) îndupleca un chin. Și-a pus o carte la punct. Sînt sigur că măcar unul din cîștigătorii concursului de debut la "Albatros" pe 1982 va fi din Neamț. O să vezi! Chiar dacă n-avem prieteni acolo! În schimb, avem cărți bune. Sper că încrederea mea nu te deranjează! Mai scrie-mi! Și vară frumoasă! Cu bine, Aurel Dumitrașcu Borca, 18 aug. '81 Bună, dragul meu! M-am întors din Sud! Citesc, nu am timp de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
dorești, un prieten este totuși o religie: o "bisericuță" întîmplătoare n-ar avea sens. Spun aceasta pentru că și mie-mi scriu tot felul de tovarăși, dar nu-mi face nici o plăcere să le scriu, deși ei cred că-mi sînt prieteni. Niște discuții plîngăcioase n-ar avea sens. Nu avem timp de banalitate, de spînzurători cu șnur de catifea. Avem de scris, de spus, de "încîlcit" poveștile seci, eu unul trăiesc cu sentimentul că nu am scris capodopere (nu rîde!), dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
din Tulgheș. Sînt tot mai hotărît să mor singur. Ieri și alaltăieri am fost la P. Neamț. Nu am reușit să-mi opresc o cameră la hotel, așa cum intenționam. Mi-e nu știu cum să tot apelez la voi, chiar dacă sîntem foarte prieteni. Dacă va posibil, voi sta la domnul Liviu (Constantin-Liviu Rusu n. red.)! Sîmbătă voi veni! Vineri, la P. Neamț, o întîlnire cu ATENEU o revistă bună! Mi-a părut rău că Marta Petreu n-a putut ajunge la Colocvii! Este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
crâșmă. M-a recunoscut, mi-a cerut niște bani, mi-a spus că fata are trei copii, unul "nu-i cam reușit", că lucrează la un atelier. "N-a avut noroc, sărăcuța. Și ce frumoasă era, pe vremea când erați prieteni, la Gura Raiului... dacă nu am avut mijloace s-o dau la carte, mai departe. Și m-au dat afară... Cică beam, molfăia moșneagul. Fiecare cu soarta lui... dumneata, te văz, te știe lumea, domnule încoace, domnule încolo." * Mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
este dl Nicolae Breban. Joi, 8 august, Domnia sa anunță că polemica noastră a luat sfârșit. Salut și accept hotărârea dlui Breban, dar, asemeni Domniei sale, nu trag obloanele înainte de a face câteva precizări. „Neadevărul insolent” că dnii Breban și Pleșiță sunt prieteni nu îmi aparține, cum fals afirmă dl Breban. Nu sunt vinovat nici de informația eronată potrivit căreia dl Breban i-ar fi dat dlui Pleșiță un exemplar cu autograf din Îngerul de gips, când, de fapt, era vorba de un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
zadarnice; și, de aceea, Biserica îi vede prea rar în rîndurile episcopilor (deși erau foarte mulți în vremurile de început), lumea duce lipsă de propovăduitori sinceri ai Evangheliei, justiția eternă este privată de învățători și preoți, iar conducătorii nu au prieteni și sfătuitori leali. Necesitatea ca episcopii care au adus servicii loiale conducătorilor prin mărturisirea adevărului este o altă dovadă că mediocritățile, după cum am spus mai înainte, nu sînt potrivite pentru episcopat pentru că acesta presupune o extraordinară înțelepciune și tărie de
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
mai adaugă și încurcătura de a fi drăguț cu mine, și faptul acesta complică și mai mult lucrurile. Nu ar fi oare mai simplu să renunțe nu la el, ci la mine?“ Să rămânem pur și simplu prieteni, și nu prieteni pur și simplu, ci cei mai buni prieteni! Dar totodată am avut certitudinea că asta n-ar fi chiar așa de simplu, „cei mai buni prieteni“, și nu din cauza mea, ci din a lui, și nu mai știam la ce
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Vinde și cumpără telefoane și aur, droguri și fete. Se dă cocoș în fața românilor obosiți, veniți de la muncă, țipă și amenință dacă ceva nu-i la locul lui. Cei care acceptă sunt, de regulă, cei necă jiți, care nu au prieteni unde ar putea sta, nu au bani să închi rieze ceva mai bun... O nenorocire nu vine niciodată singură... După ce că e necăjit, mai trebuie să suporte și bădărăniile celui care vorbește limba română, dar nu e român. Pentru că românii sunt
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
30 de ori, după ce mă înnegream de nervi, începea să-și ceară iertare. Faza a doua dura cel puțin o oră. Aceleași cuvinte. Aceleași explicații. Trebuia să-l conving că nu sunt supărată, că-mi este foarte drag, că suntem prieteni, altfel nu mai termina niciodată. Ți se pare ușor să faci lucrul ăsta? Alzheimer este o formă de demență. Obsesii pentru propria persoană, temeri că cineva ar putea să uite de tratamentul lui, crize de nervi, țipete și intenția de
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
spus că ne-am cam luat rația de băutură pe 3 zile, dar ne-am descurcat noi după asta. Erau cu noi în acea tabără și niște pictori naivi din Iugoslavia, Mezin Adam, un pictor foarte bun, cu care eram prieteni, apoi Ioana Oalge cu soțul, precum și Petru Ionas și Suzana din Kovacița. Ei erau mai în bani ca noi, astfel că uneori ne mai invitau la o bere și un mic, la câte o grădină de vară pe malul Cernei
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
nedrept. Întâmplarea face să cunosc bine împrejurările în care s-a produs despărțirea de cea pe care scriitorul o numește în carte Xenia și de soțul ei. Știu cât de triști au fost aceștia pentru că, deși continuau să-i fie prieteni, nu s-au mai putut înțelege cu el. Obiectivitatea i-ar fi impus lui Valeriu Cristea să admită că adversarii lui nu aveau numai păcate, ci își aveau și ei argumentele lor. Numai că dacă autorul unei cărți de felul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să știe el în pustia aia a Ucrainei ce se întâmpla la Moscova ? Deci l-am luat cu tupeu și i-am zis : „Domnule, o să aveți nevoie de investiții străine. Aceștia sunt ziariști străini. O să aveți nevoie de ei. Suntem prieteni, nu mai e ca pe vremuri. RĂzboiul Rece s-a terminat. Nu se mai întoarce“. Iar fata asta, mă uitam la ea, traducea cu atâta participare, de parcă eram surori. Se vedea că ea, săraca, de fapt era de partea noastră
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
la vânătoare cum se ținea dreaptă pe cal, purtând pe mănușa dreaptă șoimul, cu un gest trufaș și elegant. — Toate astea s-au dus, suspină ea. Adio libertate și viață fără griji. Cine știe ce curse mi se vor Întinde. N-am prieteni, n-am pe nimeni. Doar bunăvoința domnului duce, dar el e atât de departe... Aerul i se păru Înăbușitor și deschise fereastra. Departe În zare se vedeau Înălțimile munților de dincolo de Rin și ceva mai aproape alte coline mai dulci
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ochi plini de ură pe Adalbrecht. Mai bun cunoscător de oameni, Otto Începu cu o voce seacă: — Taci, Adalbrecht! Îl cunoștea prea bine pe ministerial ca să nu știe cât de repede Își pierdea acesta cumpătul când era ațâțat... Doar sunteți prieteni, nu? Era de așteptat ca o treabă atât de delicată să se facă treptat. Eglord, ți am mai spus, ai răbdare, totul se face cu răbdare. Până și În Biblie răb darea e trecută printre cele mai Înalte virtuți. Las
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
loc și ne-a spus că are să-l "lege" cu sârmă ghimpată, ca să nu ne putem apropia de fântână. Ne-a încurajat, ca să ne jucăm mai departe, trimițându-ne la scrânciobul nostru. Ne-a spus că e frumos că suntem prieteni, căci așa cum afirmă Cicero: "Fără prietenie nu există viață". Nu trebuie însă să ne provocăm din joacă nenorociri. Binele se învață de mic. "A învăța copiii să facă binele, înseamnă a le lăsa moștenirea cea lai prețioasă" (Montegassa). Seara, mama
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
mă plictisește să aud vorbindu-se despre ceva ce n-o să am niciodată. Trebuie să lupt îngrozitor ca să mă întorc la Paris. Unde mi e viitorul? Mi-e „dor“ de voi toți. Aici nu văd decât puțină lume. N-am prieteni, n am pe nimeni cu care să stau de vorbă; devin o epavă intelectuală. O sărut cu drag pe mama ta (dacă îmi dă voie). Afecțiunea mea pentru toate și toți: Irène, Gaby, Horia, Dan, Camil Pe [trescu] (toți trei
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]