KorAP: Find »[drukola/base=prință & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...17 18 19 ...21 >

502 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

moment atât de sfânt, să ne poată întrerupe primul venit, primul neobrăzat și nu arareori - se aplecă deodată spre prinț, vorbind cu șoapte ciudate, misterioase și aproape speriate - un neobrăzat care nu face nici cât tocul... de la pantoful dumneavoastră, iubite prințe! O, nu spun: de la pantoful meu! Observați, mai ales, că n-am pomenit de pantoful meu; mă respect prea mult ca s-o spun așa, fără ocolișuri; dar numai dumneavoastră sunteți capabil să înțelegeți că, respingând în cazul de față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
fără ocolișuri; dar numai dumneavoastră sunteți capabil să înțelegeți că, respingând în cazul de față și tocul meu, îmi exprim, poate, extrema mândrie a demnității. În afară de dumneavoastră, nimeni nu va înțelege, și el în primul rând. El nu înțelege nimic, prințe; e absolut, absolut incapabil să înțeleagă! Trebuie să ai inimă ca să înțelegi! Până la urmă prințul mai că nu se sperie și îi fixă generalului o întâlnire pentru a doua zi la aceeași oră. Acesta plecă vioi, extrem de consolat și aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ceva nebulos prințului. Prințul îl întrebă direct și întrucâtva iritat pe Lebedev ce părere are despre starea de acum a generalului, de ce e acesta atât de alarmat. Îi povesti, în câteva cuvinte, scena din timpul zilei. — Fiecare are neliniștile lui, prințe, și... mai ales în secolul nostru ciudat și neliniștit, asta-i, rogu-vă, îi răspunse Lebedev cam sec, după care tăcu supărat, ca un om înșelat amarnic în așteptările sale. — Ce mai filosofie! râse prințul. — Filosofia, rogu-vă, e necesară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
amândoi, am fost doar într-o anumită măsură și nici într-un caz dincolo de circumstanțele relative propriu-zis la punctul respectiv... Înțeleg și nu mă plâng câtuși de puțin. — Lebedev, nu cumva te supără ceva? — Deloc, câtuși de puțin, mult stimate prințe! strigă frenetic Lebedev, punându-și mâna la inimă. Dimpotrivă, de-abia acum am priceput că nici prin poziția mea în societate, nici prin dezvoltarea minții și inimii, nici prin acumularea de bogății, nici prin comportarea mea de altădată, nici prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
despre care ai venit aici să-mi povestești în dimineața când ai plecat la Petersburg. Acum ai înțeles? — Ah, de cele patru sute de ruble vorbiți! exclamă Lebedev, lungind cuvintele, de parcă de-abia acum și-ar fi dat seama. Vă mulțumesc, prințe, pentru sincera dumneavoastră compătimire, care mă flatează peste măsură, dar... am găsit banii, chiar de mult. I-ai găsit! Slavă Domnului! — Exclamația este un semn de noblețe din partea dumneavoastră, deoarece patru sute de ruble sunt o pierdere prea mare pentru un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spun că am găsit portofelul, de unul singur. — De... de ce? Și banii sunt toți? — Am deschis portofelul: banii sunt toți, până la ultima rublă. — Ai fi putut veni să-mi spui, observă prințul îngândurat. — Mi-a fost frică să vă inoportunez, prințe, având în vedere propriile dumneavoastră impresii care, poate, ca să zicem așa, sunt excepționale. Pe deasupra, m-am prefăcut că n-am găsit nimic. Am deschis portofelul, m-am uitat în el, apoi l-am închis și l-am pus la loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
generalul? — Toată ziua a fost supărat, și ieri, și azi; e teribil de nemulțumit; ba-i bucuros și bahic până la lingușeală, ba-i sensibil de-i dau lacrimile, ba se supără deodată atât de tare, încât mă sperii, zău; eu, prințe, nu fac parte din tagma militarilor. Ieri stăteam amândoi la bodegă și, ca din întâmplare, poalele redingotei mele se etalau la vedere, săreau în ochi; el se uita strâmb, se enerva. Acum nu mi se mai uită drept în ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
încât m-au trecut fiori reci pe șira spinării. De altminteri, mâine am de gând să găsesc portofelul, dar până mâine mă mai plimb o seară cu el. Dar de ce-l chinuiești în halul ăsta? strigă prințul. — Nu-l chinuiesc, prințe, continuă Lebedev, cu ardoare. Îl iubesc sincer și-l... respect. Iar acum, credeți-mă, mi-a devenit mai drag, îl apreciez și mai mult! Aceste cuvinte Lebedev le spuse pe un ton atât de serios și de sincer, încât prințul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de vicleșuguri cu dumneata, că-și cere iertare cât se poate de sincer. Auzi? Îți cere iertare! Speră, deci, în delicatețea sentimentelor dumitale. Iar dumneata îl înjosești într-un asemenea hal pe omul acesta atât de... atât de cinstit! — Cinstit, prințe, cinstit! îl susținu Lebedev, cu ochii scăpărându-i. Numai dumneavoastră, nobile prinț, ați fost în stare să spuneți un cuvânt atât de just! Pentru asta vă sunt devotat până la divinizare, deși sunt putred de felurite vicii! Am hotărât! Găsesc chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sunt devotat până la divinizare, deși sunt putred de felurite vicii! Am hotărât! Găsesc chiar acum portofelul, chiar acum, nu mâine; iată, îl scot în fața dumneavoastră; luați-l, nobile prinț, și păstrați-l până mâine. Mâine sau poimâine îl iau. Știți, prințe, se pare că a stat pitit sub o piatră din grădina mea în prima noapte după ce a dispărut. Ce ziceți de asta? — Vezi, să nu-i spui de-a dreptul că ai găsit portofelul. Fă în așa fel încât să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spuse prințul, căzând pe gânduri. N-nu, de-acum e prea târziu. E mai primejdios așa. Zău că-i mai bine să nu-i spui! Fii blând cu el, dar... nu te preface prea mult și... și... știi dumneata... — Știu, prințe, știu, adică știu că nu voi face cum spuneți. Pentru asta ar trebui să am o inimă ca a dumneavoastră. În plus, și el s-a făcut nervos și s-a nărăvit să mă privească acum cam prea de sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de sus. Ba se smiorcăie și mă îmbrățișează, ba începe hodoronc-tronc să mă umilească și să-și bată joc de mine cu dispreț. Așa că o să fac să se vadă poalele redingotei, cu bună știință o s-o fac, he-he! La revedere, prințe, căci îmi dau seama că vă rețin și inoportunez, ca să zic așa, sentimentele cele mai interesante... — Dar, pentru Dumnezeu, ține-o tot în secret! — Cu pași ușori, cu pași ușori! Deși povestea era încheiată, prințul rămase aproape la fel de îngrijorat. Aștepta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
În locul redactorului, nu l-aș fi tipărit. Cât privește însemnările martorilor oculari, în general, i se dă mai degrabă crezare unui mincinos grosier, dar mucalit, decât unui om respectabil și cu merite. Cunosc câteva însemnări despre anul opt sute doisprezece, care... Prințe, m-am decis, părăsesc această casă, casa domnului Lebedev. Generalul îi aruncă prințului o privire cu tâlc. — Aveți propria dumneavoastră locuință în Pavlovsk la... fiica dumneavoastră... rosti prințul, neștiind ce să spună. Își amintise că generalul a venit să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că generalul a venit să-i ceară sfatul într-o chestiune importantă, de care depinde soarta lui. — La soția mea; cu alte cuvinte, în casa mea și a fiicei mele. — Scuzați-mă, eu... — Plec din casa lui Lebedev pentru că, dragă prințe, am rupt relațiile cu acest om. Le-am rupt ieri-seară, regretând că nu am făcut-o mai demult. Cer să fiu respectat, prințe, respectat chiar și de persoanele cărora le dăruiesc, ca să zic așa, inima. Prințe, adeseori îmi dăruiesc inima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
în casa mea și a fiicei mele. — Scuzați-mă, eu... — Plec din casa lui Lebedev pentru că, dragă prințe, am rupt relațiile cu acest om. Le-am rupt ieri-seară, regretând că nu am făcut-o mai demult. Cer să fiu respectat, prințe, respectat chiar și de persoanele cărora le dăruiesc, ca să zic așa, inima. Prințe, adeseori îmi dăruiesc inima și aproape întotdeauna sunt înșelat. Acest om nu a fost demn de darul meu. — E foarte haotic, observă prințul cu reținere. Și are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
lui Lebedev pentru că, dragă prințe, am rupt relațiile cu acest om. Le-am rupt ieri-seară, regretând că nu am făcut-o mai demult. Cer să fiu respectat, prințe, respectat chiar și de persoanele cărora le dăruiesc, ca să zic așa, inima. Prințe, adeseori îmi dăruiesc inima și aproape întotdeauna sunt înșelat. Acest om nu a fost demn de darul meu. — E foarte haotic, observă prințul cu reținere. Și are unele trăsături... dar, dincolo de acestea, se vede că are inimă și o minte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prietenia mea. Doar n-am nevoie de casa și ospitalitatea lui, având propria mea familie. Nu încerc să-mi justific viciile; sunt necumpătat; am băut vin cu el și acum, poate, plătesc pentru asta. Însă nu doar de dragul băuturii (scuzați, prințe, grosolănia sincerității unui om iritat), nu doar de dragul băuturii m-am atașat de el! M-au atras tocmai calitățile lui, după cum spuneți dumneavoastră. Dar toate au limita știută, chiar și calitățile; și dacă, deodată, verde în față, are impertinența să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
tu, în opt sute doisprezece, i-ai fost camer-paj lui Napoleon, dă-mi voie și mie să-mi înmormântez piciorul la Vagankovskoe“. Adică dumneavoastră... începu prințul și se fâstâci. Generalul îl privi evident de sus și chiar aproape cu ironie. — Spuneți, prințe, tot ce ați vrut să spuneți, rosti el lungind cuvintele foarte armonios. Sunt îngăduitor, spuneți totul: recunoașteți că vi se pare ridicol până și gândul de a vedea în fața dumneavoastră un om în actuala lui înjosire și... inutilitate, auzind în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la el vă referiți... — Hm, mă gândeam că dimpotrivă. Propriu-zis, discuția de ieri dintre mine și dumneavoastră a fost provocată tot de acest... ciudat articol din arhivă. I-am remarcat nerozia și întrucât eu însumi am fost martor... vă mirați, prințe, vă uitați la chipul meu? N-nu, eu... Par mai tânăr decât sunt, spuse generalul lungind cuvintele, dar sunt întrucâtva mai în vârstă decât par în realitate. În opt sute doisprezece, aveam zece sau unsprezece ani. Nici eu nu-mi știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
zi înainte lui Lebedev, relatându-și deci povestirea fără poticneli. Dar iarăși îi aruncă prințului o privire piezișă, neîncrezătoare. — Însemnările mele, rosti el cu amărăciune de două ori mai mare, să-mi scriu însemnările? N-am căzut în ispita asta, prințe! Dacă vreți, însemnările mele sunt scrise deja, dar... se află în pupitrul meu. Când mi se vor acoperi ochii cu țărână, să fie publicate. Fără îndoială, vor fi traduse și în limbi străine, chiar dacă nu datorită calităților lor literare; nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Bah! Il devient superstitieux!“* Iar a doua zi s-a dat ordinul de plecare. Sunt lucruri extrem de interesante, rosti prințul, cu voce teribil de scăzută. Dacă așa a fost... adică, vreau să spun... se grăbi el să se corecteze. — O, prințe! strigă generalul, atât de încântat de povestirea sa, încât, poate, n-ar fi pregetat să depășească orice urmă de prudență. Trebuie să spuneți: „Așa a fost!“ Dar a fost mai mult de atât, vă încredințez că a fost! Toate acestea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
masă și i-a scris Josefinei scrisoarea pe care i-a și expediat-o a doua zi prin Constand. — A fost foarte frumos din partea dumneavoastră, spuse prințul, că i-ați sugerat un sentiment bun printre atâtea gânduri nefaste. Chiar așa, prințe! Și ce bine explicați lucrurile, cu măsura propriei dumneavoastră inimi! exclamă exaltat generalul. Și - ciudat lucru - ochii îi străluciră de lacrimi adevărate. Da, prințe, a fost un spectacol măreț! Știți dumneavoastră, era cât pe ce să plec cu el la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dumneavoastră, spuse prințul, că i-ați sugerat un sentiment bun printre atâtea gânduri nefaste. Chiar așa, prințe! Și ce bine explicați lucrurile, cu măsura propriei dumneavoastră inimi! exclamă exaltat generalul. Și - ciudat lucru - ochii îi străluciră de lacrimi adevărate. Da, prințe, a fost un spectacol măreț! Știți dumneavoastră, era cât pe ce să plec cu el la Paris și, desigur, aș fi împărțit cu el „insula toridă a întemnițării“. Dar, vai! Destinele noastre s-au despărțit! Am plecat fiecare pe drumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
luat albumul. „Câți ani are sora ta?“ m-a întrebat el cu pana în mână. „Trei ani“, i-am răspuns. „Petite fille alors.“* Și a scris în album: „Ne mentez jamais! Napoléon, votre ami sincère“** Fiți și dumneavoastră de acord, prințe: un asemenea sfat, într-o asemenea clipă! — Da, e semnificativ. — Această foaie de hârtie, pusă într-o ramă de aur, sub sticlă, a atârnat în salonul surorii mele toată viața ei, în locul cel mai vizibil, până când a murit în timp ce năștea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sub sticlă, a atârnat în salonul surorii mele toată viața ei, în locul cel mai vizibil, până când a murit în timp ce năștea... acum nu mai știu pe unde o fi... Dar... ah, Dumnezeule! E deja ora două! Ce mult v-am reținut, prințe! E impardonabil. Generalul se ridică de pe scaun. — O, dimpotrivă! bolborosi prințul. M-ați cucerit și... în sfârșit... totul a fost atât de interesant! Vă mulțumesc mult! — Prințe! spuse generalul, strângându-i iarăși dureros mâna și privindu-l pe prinț insistent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]