1,062 matches
-
1955 și localul s-a construit în 1962. Din lipsă de elevi s-a desființat în 1998. Primul învățător a fost tot Hristache Popa, urmat de un alt bun gospodar, Tache Brumă (alt prigonit al sistemului - avem carnetul lui din prizonierat) și apoi de I. Postovaru. La această școală au fost arondate satele Răcușana și Hanța (Deal și Vale) apoi și din Giurgioana până la desființare. Așa, ca o presupunere, școala care a funcționat între 1904 1984 adică 80 de ani și
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
atenție! vehiculează numai jumătate de adevăr: am mai spus, scrisul nu se afirmă niciodată, în cazul lui Lovinescu, ca expresie a unei voințe aflate în război continuu cu pofta de viață și de libertate. În fapt, scriitorul acceptă cu plăcere prizonieratul și nu părăsește cu una cu două masa de lucru. Faptul se explică nu prin cine știe ce drastice comandamente morale, autoimpuse cu cenobitică severitate, ci prin aceeași carență de vitalitate manifestată într-o serie de "acte reflexe" și într-o disciplină
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
c-am ieșit din labirint”, se arată pregătit pentru a pune întrebarea necesară și justă. Durerea lui Ștefan (-Eliade) rămîne de nevindecat pentru că n-a găsit-o la vreme. De aceea s-au abătut asupra oamenilor calamități cosmice, războiul, pribegia, prizonieratul; în cele din urmă, seceta, secerînd multe vieți în Moldova și în toată țara. Într-un cuvînt, labirintul este o cale pierdută. Se poate spune că romanul Noaptea de Sînziene se afla în proiect încă din 1938, sub forma micului
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
la sovietici. Îl vizitam des, soția lui ne făcea câte un „nechezol”, cu caimac, o cafea aromată, atât cât se putea să se facă din cafeaua aceea artificială. Discutam multe chestiuni despre viață, dar mai ales despre ceea ce suferise în prizonierat. Mi-a relatat povestea lui și eu ascultam încrâncenat de ceea ce-i în stare să sufere un om într-o viață, atât cât îi este dat unui om. L-am cunoscut pe domnul Sfedu la Prut, pe o margine de
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
la etajul trei, am asigurat-o să nu mi-o fure cineva și am bătut la ușă. Adusesem cu mine două sticle cu vin, știam că la un pahar, avea să-mi povestească episodul trist din viața lui, cea din prizonierat. Mi-a deschis și ne-am așezat la masă. Am golit în tăcere fiecare vreo două pahare de vin, apoi a adus niște „arașpincă”, o băutură alcoolică de casă făcută de el cu chimion și zahăr ars. Apoi a început
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
lungul timpului, talente ale unor oameni simpli care, din cauza vremurilor vitrege sau a delăsării lor, s-au pierdut pentru totdeauna. Domnul Sfedu era un om simplu, cu patru clase primare, de meserie cizmar. Chiar din clipa când a căzut în prizonierat și-a dorit să evadeze și să se întoarcă la viața lui normală și simplă din patrie. Nu putea să doarmă decât două-trei ore pe noapte și-și umplea timpul cârpind încălțămintea unuia sau altuia. Acolo, în captivitate, în frigul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
bună parte dintre membrii acestui cerc intelectual ajung mai devreme sau mai tarziu în Turnul Londrei, acuzați de trădare. Lordul magician petrece 17 ani în Turn, Ralegh 10, iar Harriot este și el închis pentru puțin timp, alături de prietenii săi. Prizonieratul în Turnul Londrei nu întrerupe nici experiențele alchimice ale grupului, nici discuțiile științifice, dar îi face pe membrii săi mai recenți în a publica. Thomas Harriot și Walter Warner au dezvoltat o teorie atomică a materiei. De asemenea, Harriot a
Începuturi... by Mihaela Bulai () [Corola-publishinghouse/Science/1204_a_2050]
-
urmă casă de pe bulevardul Strasbourg lasă mult în urmă locuința, mai mult decât mediocră, a stăpânului a patru milioane de suflete. Monumentele vechi lipsesc; nu știm de ce descrierile Bucureștiului amintesc de ruinele Turnului Colței, construit de un inginer suedez în timpul prizonieratului lui Carol al XII-lea; poate pentru a face să dăinuie în aceste regiuni amintirea eroului care a fost cel mai neînduplecat dușman al Rusiei. Acesta e Bucureștiul, oraș al plăcerii pentru câțiva și al sărăciei pentru ceilalți! Aici se
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
pornind de la nucleul unei opoziții spațiale. De aceea, plecînd pe mare Robinson Crusoe se depărtează mai întîi de opresiunea societății din care face parte, pentru ca mai apoi să fie oprimat de propria singurătate, iar în final învață să-și convertească prizonieratul într-o formă de libertate. Cu toate acestea, personajul nu încetează să tînjească după societatea oprimatoare, capabilă în același timp să ofere siguranță și protecție față de neprevăzutul aventurii. În acest caz, asistăm la încrucișarea altei perechi de termeni opuși. Așa cum
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
cum o mai fi? Sănătoasă, sau spetită de muncile grele, fără ajutorul lui în gospodărie? Răsuflă ușurat, doar îi rămăseseră surorile acasă și era convins, o femeie este mai de folos decât un bărbat. Înțelesese asta în timpul absenței, din cauza prizonieratului, a tatălui său, revenit acasă pe când el avea opt ani. Se apropie de biserica mare, cu hramul la Sf. Mihail și Gavril, care-și arăta, printre copacii deși, turlele acoperite de curând cu tablă vopsită-n verde. În spate era
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
Și asta-l marcă, chiar dacă recunoștea, nu avea o mare afecțiune față dânsul, fapt explicabil fiindcă fusese prizonier la nemți o perioadă îndelungată, lipsise mult din copilăria lui. După întoarcere, suferise din cauza rănilor căpătate în timpul războiului, și psihic din cauza prizonieratului. Cu gândul la tata, se-ntoarse în timp. În vremurile bune, pe când era copil, într-o seară de iarnă târzie, întunericul își dovedise supremația asupra zilei, alungându-i pe gospodari în casă, tare devreme. Lui, fiind mezinul familiei, tata îi
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
mai rău după cum i-o fi fost scris, mai bogat sau mai sărac, dar în pace, în liniște!“ Își aminti că nu se simțise prea apropiat de tata niciodată, tot din cauza primului război mondial. Fusese plecat multă vreme, și-n prizonierat suferise mult. Când revenise se purtase altfel decât un om obișnuit. Mama-l îl înțelesese, și explica: “Ionică mamă, așa-i sortit, bărbații să sufere-n războaie, femeile să se chinuie în durerile facerii...” Spera din tot sufletul ca tata
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
îi opunea virulența unui verb corosiv, menit s-o strivească"124. Un episod capital al biografiei argheziene, de care se leagă ombilical o importantă parte a literaturii polemico-pamfletare, este, fără îndoială, cel legat de colaborarea la Gazeta Bucureștilor și de prizonieratul de la sfârșitul anului 1918 (până la 1 ianuarie 1920), moment care coincide cu prima mare represiune politică a ziariștilor în România 125. Publicistica politică, neinvestigată până acum, ne relevă în Arghezi un analist de forță, un comentator avizat al scenei politice
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
este chiar ciudat (sau poate nu). Relația dintre cei doi, așa cum se vădește din text, are, pentru durata care precedă acțiunea piesei, o istorie destul de vagă, doar sugerată, ceea ce este cu atât mai bine. Ariel, odată salvat de Prospero din prizonieratul lui vegetal, îi este aservit, ca spirit, unor țeluri magice. Cum anume îl slujește timp de atâția ani știm numai din câteva aluzii. Astfel, Prospero îi amintește duhului cât de ușoare lucruri i-a cerut (ușoare măsurate cu puterile lui
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
este chiar ciudat (sau poate nu). Relația dintre cei doi, așa cum se vădește din text, are, pentru durata care precedă acțiunea piesei, o istorie destul de vagă, doar sugerată, ceea ce este cu atât mai bine. Ariel, odată salvat de Prospero din prizonieratul lui vegetal, îi este aservit, ca spirit, unor țeluri magice. Cum anume îl slujește timp de atâția ani știm numai din câteva aluzii. Astfel, Prospero îi amintește duhului cât de ușoare lucruri i-a cerut (ușoare măsurate cu puterile lui
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
postului, moluștele, crustaceele și amfibienii „de post“ au devenit „spurcăciunile“ pe care nici un țăran treaz n-ar pune gura. Și nu numai țăranii manifestau această repulsie; în volumul său de amintiri (Pirin-Planina) din Primul Război Mondial și din perioada de prizonierat în Bulgaria, unde toți românii captivi au suferit cumplit de foame, George Topârceanu scrie: „Altul, în locul meu, s ar fi spurcat de la început, măcar la broască; dar eu pot să jur că n-am pus broască-n gura mea - până
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
observă că ei știau foarte bine cine era și-i cunoșteau povestea, fiindcă se adunară în jurul lui, salutându-l fericiți, cu cuvinte de adorație. Astfel, Gajus descoperi că, în acel edificiu misterios, cei cinci tineri trăiau într-un soi de prizonierat de lux. Rhoemetalkes din Thracia, Kotys din Armenia, Polemon din Pontus, Dareus din Parthia, fii ai unor principi și regi străini, deși tineri, trecuseră prin războaie, revolte, înfrângeri, perioade de liniște impuse de armele Romei; erau ostatici - reprezentau garanția că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
al acelei agonii, acuzându-se, disperați, unul pe altul, iar la sfârșit aveau să se roage să moară repede. Împăratul porunci să se ridice ancora. Hotărî în sinea lui să construiască, pe malul care se îndepărta treptat, un monument închinat prizonieratului mamei sale. Ordonă să se îndrepte prova spre Pontia, unde amiralul Agrippa, care iubea insulele, promontoriile și grotele din mare, construise o altă reședință, mică, luxoasă. El n-o văzuse niciodată, nu avea despre ea nici măcar imagini mentale. Știa doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aflați în apropierea lui se strecurase Manlius, constructorul născut la Velitrae care plătise printr-un exil dezastruos prietenia lui din tinerețe cu Apuleia Varilia cea vioaie. Se întorsese cu bine și vechea lui nenorocire atrăsese atenția și compasiunea Împăratului. În timpul prizonieratului său, depinzând de darurile jignitoare ale liberților Liviei și ai lui Tiberius, adolescentul Gajus Caesar își căutase alinarea în modestele camere care îi fuseseră rezervate, păstrându-le într-o ordine obsesivă, mutând mereu obiectele și mobilele; numai în acel sărăcăcios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
încă acolo, iar noi trecem pe deasupra lor. Lucrătorii râdeau, fiindcă știau cum să-l sperie pe timidul egiptean. Manlius, țăranul din Velitrae, cum îl numeau cu îngâmfare rafinații arhitecți de la Roma, stătea în mijlocul noilor fundații, cu desenele în mână. În timpul prizonieratului din insula Capri, tânărul Împărat visase ore în șir în fața edificiilor proiectate de Vitruvius în De architectura și a sfaturilor sale fascinante, ezoterice cu privire la acustică. „Să construiești un ambient așa încât glasul să se poată propaga cu ușurință“, scrisese Vitruvius. Astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
juninci; pe cercul de aur, de jur-împrejur, Polemon pusese să fie incizate versurile sale: „Junincile te privesc ca și cum ar fi vii. Poate că ar fugi. Însă țarcul în care sunt închise e de aur“. Ce voia să spună Polemon? Că prizonieratul trebuie să fie plăcut, încât să nu-ți dai seama? Sau că aurul adevărat face prizonier orice lucru? Într-adevăr, oamenii lui Macro, pretorienii, plătiți generos, rămăseseră liniștiți, disciplinați și aproape indiferenți, ca în vremea lui Sejanus. Poate că prudența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
făptura lui, oriunde ar fi dispărut aceasta, era liliacul de afară, din grădina spitalului de campanie, căruia începutul de mai îi ordona să înflorească. De atunci înainte, tot ceea se întâmpla în spitalul de camapnie sau puțin mai târziu, în prizonierat, părea scăpat în afara tic-tac-ului timpului. Respiram într-o bășică de aer. Iar ceea ce tocmai se afirmase ca fapt real exista numai cu aproximație. Un lucru doar era cert: îmi era foame. De îndată ce copiii mei și copiii copiilor mei vor voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ca să primească puținul acela care se mai putea găsi în brutării și în magazinele de carne. Lor, pacea le era împărțită în porții din ce în ce mai mici; nouă, în spatele gardului lagărului, ne mergea din ce în ce mai bine. Te obișnuiai, te simțeai parcă protejat în prizonierat. Unii dintre prizonierii de război, mai cu seamă aceia originari din zonele ocupate de ruși și de polonezi, se temeau chiar de eliberare. Se prea poate că să mă fi numărat și eu printre ei. Fără vreo veste de la tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
adultă, așa mi se părea. Cu ochii ei deschiși la culoare îndreptați spre mine, „fratele cel mare“. Abia acum începeam să pricep ce anume nu-mi fusese niciodată destul de clar în timpul ultimelor luni de război, în spitalul de campanie, în prizonierat, apoi în timpul rătăcirilor mele prin libertate, și asta din cauză că mă ocupasem numai de mine și de dubla mea foame. Totul se schimbase prin pierdere. Nici unul nu scăpase întreg. Nu numai casele erau transformate în ruine. Odată cu reversul războiului, pacea, ieșeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
precisă? Cu un teanc de versuri, și rimate și fără rimă - unele dintre poezii le bătuse la mașină, curat, fiica maistrului de sector -, cu duzina de desene ce aveau drept motiv, reproducându-i cuminte și cu acuratețe, pe camarazii din prizonierat și din viața de baracă de mai târziu, mai mult chiar: cu închipuirile mele despre personaje de tot felul, când minuscule ca niște miniaturi, apoi din nou mărite monumental, în pielea goală sau înveșmântate, stând în picioare, lungi, răsturnate, cocoșate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]