5,828 matches
-
babilonian, în 538 î.Hr.; ultimii trei profeți, contemporani cu Ezdra, au fost Agheu, Zaharia și așa-numitul Malachia 90). Între cele două experiențe există diferențe și similitudini. Experiența profetică se produce adesea, dar nu mereu în condiții de „luciditate” psihică. Profetul nu dobândește o cunoaștere specială a divinității; profeția constă într-un tip de cunoaștere punctuală, legată de anumite evenimente istorice sau trimițând la acestea. Ea revalorizează timpul istoric până acolo încât Mircea Eliade va spune că profeții Vechiului Testament sunt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de „luciditate” psihică. Profetul nu dobândește o cunoaștere specială a divinității; profeția constă într-un tip de cunoaștere punctuală, legată de anumite evenimente istorice sau trimițând la acestea. Ea revalorizează timpul istoric până acolo încât Mircea Eliade va spune că profeții Vechiului Testament sunt adevărații făuritori ai Istoriei, în sensul curent al conceptului. Pentru prima dată profeții Israelului sacralizează timpul linear, transformând istoria poporului ales într-o Istorie sacră, la capătul căreia se află mântuirea, eliberarea. Odată cu ei, „paradigma cosmică” a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de cunoaștere punctuală, legată de anumite evenimente istorice sau trimițând la acestea. Ea revalorizează timpul istoric până acolo încât Mircea Eliade va spune că profeții Vechiului Testament sunt adevărații făuritori ai Istoriei, în sensul curent al conceptului. Pentru prima dată profeții Israelului sacralizează timpul linear, transformând istoria poporului ales într-o Istorie sacră, la capătul căreia se află mântuirea, eliberarea. Odată cu ei, „paradigma cosmică” a păgânismului, întemeiată pe o reprezentare ciclică a temporalității, intră în declin, iar ideea de mântuire se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care și Apocalipsa lui Ioan se va înfrupta copios. Cartea lui Daniel a fost redactată în două etape, prima parte (cap. 1-7) în jurul anului 330 î.Hr., a doua în timpul persecuției lui Antiochos al IV-lea Epiphanes (168-165 î.Hr.). Personajul principal, profetul Daniel, a trăit cu mult înainte, la sfârșitul exilului babilonian (545-535 î.Hr.). Rețeta citirii evenimentelor contemporane prin grila unor evenimente asemănătoare petrecute odinioară va fi aplicată sistematic de către autorii apocalipselor. Plecând de la Cartea lui Daniel, se poate încerca o definire
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
din lemn; pietrele vor vorbi; femeile vor naște monștri; apele dulci vor prinde gust de sare; buna rânduială și buna-cuviință vor dispărea și nedreptatea se va întinde pretutindeni. Așa se termină prima viziune. Următoarele două sunt construite după același tipic: profetul pune întrebări tulburătoare legate de soarta sufletelor după moarte, de sfârșitul lumii, de judecată și de criteriile judecății etc. etc., iar Dumnezeu, prin Uriel, îi dă răspunsuri mai degrabă înfricoșătoare decât consolatoare. Părțile a patra, a cincea și a șasea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
însuși poporul lui Israel e amenințat să dispară de pe fața pământului?! („Acum e momentul să plângi, acum plângem cu toții; și să te întristezi, căci toți suntem triști; dar tu, tu ești tristă din cauza morții unui singur fiu!” (X, 8). Mustrarea profetului se încheie într-o notă stoică: „Stăpânește-ți durerea și îndură pacostea cu curaj!” (X, 15). Cum femeia nici nu vrea să audă de întoarcerea acasă, lângă bărbatul ei, Ezdra își reia discursul, adâncind și mai mult prăpastia între nenorocirea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Mesia, care va fi trimis de Cel Preaînalt la sfârșitul lumii, ca să-i „judece”/discearnă pe drepți de nelegiuiți. A treia viziune are loc la o săptămână după a doua. Acum, îngerul nu-i dă voie să mănânce nici măcar flori; profetul trebuie să se mulțumească doar cu ierburi. și visează o ființă cu chip de om ieșind din sânul mării și zburând cu norii. Privirea acelei ființe cutremură, iar vocea topește („toți cei care-i auzeau glasul se topeau precum ceara
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pașnică, ea este alcătuită din cele zece triburi duse în captivitate de către Salmanasar, regele Asiriei. Aceste triburi sunt singurele care au trăit în puritate până la sfârșitul lumii. Baruh grec sau 3Baruh Baruh este, așa cum știm din Vechiul Testament, un discipol al profetului Ieremia, a cărui activitate publică s-a desfășurat în vremea exilului babilonian (626-586 î.Hr.). Scrierea datează de pe la începutul secolului I d.Hr., așadar este puțin anterioară Apocalipsei lui Ioan. Miza esențială pare a fi menținerea „speranței împotriva oricărei speranțe”. Comunitatea unde
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care nimeni nu-l poate trece”. Intrarea se face printr-o poartă imensă (panmegethe). În interior, o câmpie (pedion) populată de oameni cu chipuri monstruoase: „fețe de bou, coarne de cerb, picioare de capră, coapse de oaie” (II, 3). Consternat, profetul întreabă cine sunt personajele, iar îngerul Phamael (poate Phanuel?) răspunde: „Cei care au construit turnul luptei împotriva lui Dumnezeu (theomachias)”, altfel spus, ziditorii turnului Babel. În al doilea cer se pătrunde printr-o poartă asemănătoare cu prima. Distanța dintre ceruri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
până la noi este rezultatul fuziunii a două texte, la origine distincte, dar produse de același grup religios. Prima parte (cap. 1-5) relatează martiriul lui Isaia sub regele Manase, fiul lui Iezechia. Acesta, simțindu-și sfârșitul aproape, îl cheamă alături pe profet, care, „așezat pe patul regelui”, are o viziune extraordinară. Viziunea respectivă nu va fi însă pe placul moștenitorului. Susținut de falșii profeți de la curte, Manase poruncește uciderea lui Isaia. Există mai multe versiuni ale martiriului profetului, pe care nu le
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
martiriul lui Isaia sub regele Manase, fiul lui Iezechia. Acesta, simțindu-și sfârșitul aproape, îl cheamă alături pe profet, care, „așezat pe patul regelui”, are o viziune extraordinară. Viziunea respectivă nu va fi însă pe placul moștenitorului. Susținut de falșii profeți de la curte, Manase poruncește uciderea lui Isaia. Există mai multe versiuni ale martiriului profetului, pe care nu le discutăm aici. O reținem pe cea mai răspândită: Isaia este tăiat în două cu un fierăstrău din lemn126. A doua parte conține
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
îl cheamă alături pe profet, care, „așezat pe patul regelui”, are o viziune extraordinară. Viziunea respectivă nu va fi însă pe placul moștenitorului. Susținut de falșii profeți de la curte, Manase poruncește uciderea lui Isaia. Există mai multe versiuni ale martiriului profetului, pe care nu le discutăm aici. O reținem pe cea mai răspândită: Isaia este tăiat în două cu un fierăstrău din lemn126. A doua parte conține viziunea propriu-zisă. Stând pe marginea patului lui Iezechia, profetul cade în extaz și este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mai multe versiuni ale martiriului profetului, pe care nu le discutăm aici. O reținem pe cea mai răspândită: Isaia este tăiat în două cu un fierăstrău din lemn126. A doua parte conține viziunea propriu-zisă. Stând pe marginea patului lui Iezechia, profetul cade în extaz și este răpit la ceruri. Extazul seamănă cu moartea. „Tot poporul care se afla acolo, în afară de grupul profeților, crezu că sfântul Isaia a fost luat șla Domnulț (adică a murit)” (6,14). Îndată se aude o poartă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în două cu un fierăstrău din lemn126. A doua parte conține viziunea propriu-zisă. Stând pe marginea patului lui Iezechia, profetul cade în extaz și este răpit la ceruri. Extazul seamănă cu moartea. „Tot poporul care se afla acolo, în afară de grupul profeților, crezu că sfântul Isaia a fost luat șla Domnulț (adică a murit)” (6,14). Îndată se aude o poartă deschizându-se, iar un înger, al cărui nume nu se poate rosti, coboară din al șaptelea cer spre a-l însoți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
că sfântul Isaia a fost luat șla Domnulț (adică a murit)” (6,14). Îndată se aude o poartă deschizându-se, iar un înger, al cărui nume nu se poate rosti, coboară din al șaptelea cer spre a-l însoți pe profet în ascensiunea sa extramundană. Prima etapă este firmamentul („tăria”). Aici sălășluiesc îngerii răzvrătiți odinioară împotriva lui Dumnezeu: Sammael, una dintre denumirile diavolului, împreună cu puterile sale. Îngerii tăriei se luptă între ei fără contenire, iar conflictele lor se răsfrâng în lumea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Cu fiecare cer, chipul lui Isaia se schimbă; mai precis, „slava chipului” său sporește pe măsură ce se apropie de punctul final (6,25). Ultimele două ceruri, al șaselea și al șaptelea, sunt precedate de două zone de „aer”, foarte primejdioase pentru profet. Ajuns în al șaptelea cer, Isaia primește veșminte îngerești, devine așadar egal cu îngerii. Dualismul întâlnit în primele cinci ceruri nu mai există aici (îngeri „de dreapta” și „de stânga”). „Înfățișarea tuturor este una, iar lauda lor, egală” (8,16
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în primele cinci ceruri nu mai există aici (îngeri „de dreapta” și „de stânga”). „Înfățișarea tuturor este una, iar lauda lor, egală” (8,16). Privită din al șaselea cer, lumina celorlalte cinci pare întuneric (8,21). În al șaptelea cer profetul îi vede pe Adam, pe Abel și pe toți drepții, pe Enoh, toți îmbrăcați în veșminte îngerești, altfel spus, despuiați de trupurile de carne. Dar, lucru straniu, nici unul nu stătea pe tronul care i se cuvenea și nu purta pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu se vor așeza pe tronuri și nu-și vor primi cununile decât după coborârea lui Cristos pe pământ. „Cristos” sau „Preaiubitul” (ho agapetos) sunt numele pământești (atribuite de către oameni în mod convențional) ale Fiului, adevăratul Său nume rămânând ascuns. Profetul află că Preaiubitul va coborî în lume, va fi răstignit pe cruce și-l va învinge pe îngerul morții. Apoi va rămâne împreună cu un grup de aleși vreme de cinci sute patruzeci și cinci de zile, adică optsprezece luni. După
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
asemenea tipuri de mișcări autonomiste. Prima parte (cap. 1-5) constituie răspunsul indirect, dar usturător pe care acești „profeți creștini” îl dau preoților și episcopilor, deveniți între timp (ne aflăm deja pe la 150 d.Hr.) cârmuitorii comunităților. Ei se asimilează „adevăraților profeți” din Vechiul Testament, luându-și-l drept model pe Isaia, martirizat de un rege necredincios. Precum Isaia, condamnat și torturat de propriul popor, profeții creștini sunt condamnați pe nedrept de autoritățile ecleziale. Prin urmare, viziunii propriu-zise din capitolele 6-11, generația următoare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
episcopilor, deveniți între timp (ne aflăm deja pe la 150 d.Hr.) cârmuitorii comunităților. Ei se asimilează „adevăraților profeți” din Vechiul Testament, luându-și-l drept model pe Isaia, martirizat de un rege necredincios. Precum Isaia, condamnat și torturat de propriul popor, profeții creștini sunt condamnați pe nedrept de autoritățile ecleziale. Prin urmare, viziunii propriu-zise din capitolele 6-11, generația următoare de profeți creștini i-a adăugat un fel de prefață, în care își revendică drepturile conferite prin Duhul Sfânt direct de Dumnezeu. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Vechiul Testament, luându-și-l drept model pe Isaia, martirizat de un rege necredincios. Precum Isaia, condamnat și torturat de propriul popor, profeții creștini sunt condamnați pe nedrept de autoritățile ecleziale. Prin urmare, viziunii propriu-zise din capitolele 6-11, generația următoare de profeți creștini i-a adăugat un fel de prefață, în care își revendică drepturile conferite prin Duhul Sfânt direct de Dumnezeu. În noile condiții, rolul profetului scade, iar valoarea inspirației este socotită îndoielnică și arbitrară. Urcarea la cer a lui Isaia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pe nedrept de autoritățile ecleziale. Prin urmare, viziunii propriu-zise din capitolele 6-11, generația următoare de profeți creștini i-a adăugat un fel de prefață, în care își revendică drepturile conferite prin Duhul Sfânt direct de Dumnezeu. În noile condiții, rolul profetului scade, iar valoarea inspirației este socotită îndoielnică și arbitrară. Urcarea la cer a lui Isaia este o zvâcnire de durere, nostalgie și orgoliu. Trăsături definitorii ale genului apocaliptic După cele șase prezentări, putem încerca o descriere fenomenologică a literaturii apocaliptice
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și o justificare logică, oferită de autorii înșiși: apocalipsele respective nu au fost făcute publice, din varii motive, în timpul vieții protagonistului, ci au așteptat condiții favorabile. De pildă, la sfârșitul lui 4Ezdra se spune că, timp de patruzeci de zile, profetul a dictat câtorva scribi conținutul revelațiilor primite de la Dumnezeu și că numărul cărților obținute la sfârșit a fost de nouăzeci și șase. Dintre acestea, doar douăzeci și două au fost publicate imediat (adică numărul scrierilor din canonul iudaic), restul de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
scrierilor din canonul iudaic), restul de șaptezeci fiind păstrate pentru mai târziu. Autorul justifică prin acest artificiu originea divină a scrierilor apocrife, printre care se numără și 4Ezdra. Apocalipticii primesc revelațiile prin intermediul viziunilor și prin aceasta ei se deosebesc de profeți, beneficiarii unor revelații în primul rând auditive, în cazul profetismului, rolul cel mai important jucându-l „cuvântul lui Dumnezeu”. Există două tipuri de viziuni - în vis și în extaz -, tipuri moștenite din Cartea lui Daniel: „În primul an al lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de „judecată” al divinității. Ezdra îl judecă pe Iahve după măsura minții omenești; Iahve, în schimb, va judeca lumea după nemăsura iubirii dumnezeiești (4Ezdra 5,40). Totul este pregătit dinainte, iar una dintre funcțiile esențiale îndeplinite de vizionari (pe urmele profeților) constă în „deconspirarea” măcar a unor fragmente din acest plan divin. Vizionarul intră în posesia unor cunoștințe aparte, pe care le face publice la întoarcerea din călătoria celestă. În general, data viziunii se află foarte aproape de sfârșitul lumii, de eschaton
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]