1,482 matches
-
1919, Martov, plecat în exil*, lucra la o carte pe care o va publica în 1923: Bolșevismul mondial. El este printre primii care degajă caracteristicile care fac din bolșevism prototipul mișcărilor totalitare din secolul XX. El arată că pretinsa „revoluție proletară” este o „revoluție a soldățimii” formate din „elemente sociale disparate și nu o dată declasate”, care instaurează un „comunism de consum” lipsit de „orice înțelegere a producției sociale și a nevoilor acesteia” și care este înclinat să rezolve toate problemele luptei
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
comuniste a fost întotdeauna inegală, ca una provenind din matrice profesionale, teritoriale, culturale și memoriale fluctuante. și, mai ales, mulți muncitori și militanți pentru cauza clasei muncitoare - cooperatori, sindicaliști, dar și socialiști, creștini, gaulliști etc. - nu se reclamă de la revoluția „proletară” promovată de Lenin, ba chiar o combat cu înverșunare. în 1905, sociologul german Werner Sombart se întreba într-o lucrare faimoasă: De ce nu există socialism în Statele Unite? Iar unele PC-britanic, vest-german, scandinave - n-au reușit să știrbească influența social-democrației* asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Institutul de Cultură Artistică (INKHOUK) și la Institutul de Stat de Cultură Artistică (GINKHOUK) la Moscova și la Leningrad, sub conducerea unor artiști ca Malevici, Filonov, Matiușin și Kandinsky. Numai că aceste cercetări nu sunt deloc apreciate de adepții artei proletare, grupați în special în Proletkult - o organizație de masă apărută în 1917 și care vrea să promoveze doar arta creată de proletari - sau în Asociația Panrusă a Scriitorilor Proletari (RAPP), creată de către PCUS* în 1925 pentru a-și impune mai
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Numai că aceste cercetări nu sunt deloc apreciate de adepții artei proletare, grupați în special în Proletkult - o organizație de masă apărută în 1917 și care vrea să promoveze doar arta creată de proletari - sau în Asociația Panrusă a Scriitorilor Proletari (RAPP), creată de către PCUS* în 1925 pentru a-și impune mai ușor hegemonia asupra vieții literare; RAPP îi critică violent pe scriitorii „antiproletari”, ca Pilniak - împușcat în 1938 - sau Zamiatin - autorizat de Stalin* să părăsească URSS* în 1931. Aceeași presiune
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Pictorilor din Rusia Revoluționară (AKHRR), susținută din punct de vedere material de Armata Roșie*, și care se inspiră din estetica Ambulanților pentru a picta viața cotidiană a muncitorilor, a țăranilor și a militarilor. în 1929, apare Societatea Panrusă a Arhitecților Proletari (VOPRA), care propovăduiește o arhitectură destinată slujirii noului cotidian comunitar. Politica culturală a lui Stalin Lenin, care prefera literatura și arta realistă din secolul al XIX-lea, nu preconizează măsuri represive contra avangărzii procomuniste - chiar dacă l-a lăsat pe Blok
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
se traduce prin respingerea avangărzii și revenirea la estetica naționalistă și realistă a secolului al XIX-lea, singura care, în forma ei, este lesne de înțeles de către mase, dar cu un conținut inspirat integral de ideologia* partidului. Scriitorii și artiștii proletari nu sunt mai cruțați decât formaliștii, fiind considerați prea dogmatici atunci când iau apărarea „proletarului” în detrimentul partidului-stat*. în aprilie 1931, un decret preconizează unificarea forțată a organizaților literare și artistice. începând din mai 1932 apare în presă termenul de „realism socialist
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
trebuie să suprime prerogativele nașterii. Egalitarismul comunist rezidă în refuzul oricărei diferențe de condiție: „Comunitatea nu cunoaște decât egali” (Dezamy, 1842). Pentru a depăși economia de partaj proprie comunismului ancestral și a propovădui societatea dezalienată, Marx* se sprijină pe „egalitatea proletară”, născută din pauperizarea producătorilor industriali și din condiția comună a exploataților. Legată de progresul industrial, aceasta alimentează promisiunea unei societăți a abundenței în care inegalitățile naturale, fizice și intelectuale s-ar șterge în sfârșit. De aceea, după abolirea proprietății, a
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în noiembrie, comuniștii locali care se solidarizaseră cu concetățenii aflați în subordinea lor cad victimă epurărilor. într-adevăr, Hataevici, secretarul organizației de partid a regiunii Dniepropetrovsk, îi scrisese lui Molotov: „Pentru ca, pe viitor, producția să poată crește conform nevoilor statului proletar, noi trebuie să luăm în considerație nevoile minimale ale kolhoznicilor, fără aceasta, nu va mai avea cine face semănăturile și asigura producția”. Zadarnic, însă. „Poziția dumneavoastră, îi răspunde Molotov, este profund incorectă, nicidecum bolșevică...” La sfârșitul lunii decembrie, Stalin ordonă
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
politice, pretinzând că dă o semnificație mondială celui mai mic semn de contestare a sistemului instituționalizat, ea este unul din principalele motoare ale recrutării, formării și mobilizării comuniste. Timp de șapte decenii, partidele comuniste au opus „ideologie burgheză” și „ideologie proletară”, cu o dimensiune mitică acordată clasei muncitoare* și partidului „său”. Ele au practicat „lupta ideologică” contra ideilor neconforme cu societatea; ele au combătut neobosit în sânul lor orice opoziție comunistă* și orice opinie care devia de la ortodoxie*. în fața diversității istoriilor
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
în noiembrie 1918 sunt înființate organizațiile Komsomol, pentru tinerii între 14 și 28 de ani, și de pionieri, pentru copiii între 9 și 14 ani. La sfârșitul anilor 1930, aproape toți copiii sunt pionieri; Komsomolul, la început organizație a elitei proletare, devine acum o organizație de masă, trecând de la 2 milioane de membri în 1927, la 9 milioane în 1939. Organizarea* și educația comunistă a tineretului se fac în două feluri. Desigur, activitatea „culturală” ocupă un loc deloc neglijabil: competiții sportive
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
sunt Kommunistische Partei Deutschlands/Marxisten-Leninisten, Kommunistische Bund Westdeutschlond, Kommunistische Arbeiterbund Deutschlonds și Arbeiterbund für den Wiederaufbau der KPD care, în 1974, regrupau mai bine de 15.000 de membri. în Franța, apar numeroase grupuri, printre care La Gauche prolîtarienne (Stânga Proletară, 1968-1973), Vive la rîvolution! (Trăiască revoluția!, 1969-1971), l'Union des communistes de France (1969), le Parti communiste rîvolutionnaire (marxiste-leniniste) (1974-1983), La Cause du Peuple (Cauza Poporului, 1974-1976). în Portugalia, în Spania, în Italia, grupurile maoiste practică terorismul* și-și pun
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
va triumfa mai târziu, și invitând la despărțirea de lecturile propuse de filosoful comunist francez Louis Althusser. într-adevăr, nu există nicio „separație epistemologică” între operele din tinerețe marcate de umanism burghez și operele de maturitate plasate sub semnul științei* proletare ci dimpotrivă, o profundă continuitate teoretică, detectabilă încă de la început în tema hegeliană a omului alienat, înstrăinat de propriile-i realizări, a naturii făcute țăndări pe care comunismul ar avea ca misiune s-o resudeze, și care ar arăta cu
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Muncitorilor (AIM), al cărei „Manifest constitutiv” este scris de Marx. AIM se vrea partidul mondial al revoluției, într-o vreme în care partidele socialiste încă nu există. Ea incarnează un sentiment de apartenență la o colectivitate supranațională și, prin intermediul internaționalismului proletar, poartă ideea unei misiuni specifice a proletariatului. Dizolvată în 1876, AIM este înlocuită în 1889 de Internaționala muncitorească socialistă, hotărât europeană și marxistă. Luptând împotriva curentelor anarhiste*, anarhico-sindicaliste și trade-unioniste, aceasta nu este decât o „confederație secundară de forțe naționale
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
prin care numeroși socialiști își marchează refuzul șovinismului de război și motivul adeziunii la comunism - cum s-a întâmplat și în timpul înființării PCF*. Totuși, încă din 1918, Lenin instaurează noțiunea de „patrie socialistă în primejdie” și, începând din 1928, „internaționalismul proletar” se mărginește la susținerea necondiționată a URSS*, ale cărei interese sunt asimilate celor ale revoluției mondiale. De altfel, mulți comuniști consideră că au două patrii: țara lor de baștină și URSS. Astfel, Maurice Thorez, șeful PCF, îi spune lui Stalin
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
vrea o rețea europeană deloc rigidă. Nu a dobândit încă o adevărată capacitate de mobilizare europeană. Motivele sunt ideologice și strategice: într-adevăr, cele mai multe dintre PC ortodoxe, care aderă tot la marxism-leninism și se definesc ca niște partide de avangardă proletară, au refuzat să adere sau nu au decât un rol de observator, estimând că „Manifestul Partidului Stângii Europene”, adoptat în mai 2004, nu se înscrie îndeajuns în perspectiva anti-capitalismului. Puternice disensiuni au apărut astfel în timpul întâlnirii de la Atena, din 2005
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
ei este cel al ajungerii într-o lume mai bună, nu o preocupare pentru științificitate, ci o foarte veche schemă culturală este pusă în mișcare la Marx: lumea văzută ca un pelerinaj, ca un tărâm promis... știință burgheză și știință proletară Ultimul tip de problemă este de ordin ideologic. A afirma că marxism-leninismul oferă un punct de vedere științific asupra lumii și societății înseamnă a susține că numai el e în afara iluziilor, rezistențelor, orbirilor proprii grupurilor sociale chemate să dispară. Numai
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
accede la obiectivitate. Reluând o formulă a lui Karl Kautsky: „Socialismul marxist nu este, în fond, nimic altceva decât știința istoriei pe baza punctului de vedere al proletariatului”. De aici până la a crede că există un punct de vedere științific proletar și un punct de vedere științific burghez nu e decât un pas - nefiind nimic aberant în aceasta, dacă ne raportăm la premisele teoretice ale marxismului -, care va fi făcut în URSS. încă din 1921, în Teoria materialismului istoric, unul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
URSS. încă din 1921, în Teoria materialismului istoric, unul dintre conducătorii și principalii teoreticieni bolșevici, Nikolai Buharin, scrie: „E lesne de înțeles că știința proletariatului este superioară celei a burgheziei [...] și că noi, ceilalți marxiști, suntem îndreptățiți să considerăm știința proletară ca pe adevărata știință și să cerem ca ea să fie general recunoscută ca atare”. Iar la 30 decembrie 1936, Academia de științe a URSS declară: „Vom rezolva toate problemele care ni se pun prin unica metodă științifică existentă, cea
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
necesitate falsă, căci își trădează devenirea istorică. Biologii „burghezi” sunt sancționați, chiar arestați, iar lîsenkismul va domina biologia sovietică până în 1965, pricinuindu-i o întârziere considerabilă. La rândul său, Stalin se amestecă în lingvistică și condamnă lingvistica „burgheză”, în favoarea lingvisticii „proletare” a școlii lui Marr. Succesele de moment ale tehnicii* sovietice în spațiu vor conferi un oarecare credit acestor teze. Teoria celor „două științe”, pe care o susțin atunci în Franța intelectuali comuniști - Jean-Toussaint Desanti, Louis Aragon sau Francis Cohen -, se
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
somat să aleagă între reformă și revoluție, o a treia cale neexistând, potrivit concepției lui Lenin*. Cei ce au rămas în „casa părintească” socialistă sunt stigmatizați ca trădători ai cauzei muncitorești, incapabili de a distinge între „parlamentarism burghez” și „democratism proletar”. De atunci începând, frații inamici se vor înfrunta pe parcursul a șapte decenii, chiar dacă, din motive tactice, se aliază pentru moment - de exemplu, în Franța, în timpul Frontului Popular* sau al unirii stângii. Niciodată însă, după 1917, socialiștii și comuniștii nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
născute din nevoia oamenilor de a produce viața prin muncă și schimb. însă comunismul născut din schisma bolșevică va dori să demonstreze prin fapte că determinismul economic - păstrat de socialiștii favorabili jocului democratic - nu poate fi disociat de un activism proletar, singurul garant al distrugerii totale a sistemului capitalist și al începerii construirii comunismului. Socialismul ca tranziție către comunism în logica lui Marx, comunismul este o mișcare de distrugere a sistemului capitalist sub loviturile conjugate ale luptei de clasă și ale
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cu privire la pământ, din noiembrie 1917, reprezintă preludiul la exproprierea și lichidarea nobilimii latifundiare; la fel se întâmplă și cu decretul referitor la industrie. în paroxismul violenței cu care sângele doboară vechea ordine, au fost deja puse bazele noii orânduiri. „Preferința proletară” se impune ca principiu de mobilitate a cadrelor. „Originea sănătoasă” - muncitorească, îndeosebi - funcționează drept criteriu de selecție. Fiii de muncitori și de țărani sunt admiși în funcții de conducere; cei de nobili, de burghezi și de intelectuali sunt bănuiți de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
frunte pe directorul de întreprindere, care este un înalt conducător politic, cadrele de conducere, care sunt, în marea lor majoritate, membri ai PCUS*, și marea masă a muncitorilor. Se configurează o viziune militarizată a societății, care pune în valoare „preferința proletară”, acordată celor a căror origine socială este „ireproșabilă”. Totuși, egalitatea condițiilor lasă loc rapid unor profunde inegalități, justificate de nevoia de a-i distinge pe cei ce dau dovadă de loialitate față de putere, după modelul eroilor muncii - stahanoviști și alți
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
comunist mondial. SOVIETIZARE Sovietizarea este procesul prin care puterea zisă „sovietică” - în realitate, bolșevică - a căutat în permanență să-și impună autoritatea asupra unor teritorii mereu mai extinse, pentru a răspunde definiției date de Lenin* revoluției sale, ca „mare revoluție proletară mondială”. Din 1918, Lenin are în vedere două mijloace majore de expansiune: revoluția socială și politică de tip bolșevic, pe de o parte; ocuparea de teritorii de către Armata Roșie* și punerea acestora sub controlul poliției politice*, pe de alta. Foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
s-a definit continuu ca locul privilegiat al unei experiențe socialiste, preludiu la inagurarea comunismului. Ea este purtătoarea unui model care, considerat superior capitalismului, din punct de vedere moral și economic, își justifică astfel expansiunea continuă. De unde și teza internaționalismului* proletar, enunțată din 1917, și crearea în 1919 a Internaționalei Comuniste*, ale cărei secții sunt destinate să devină „batalioanele de fier” ale „Marii Revoluții Proletare Mondiale”. Totuși, această viziune mesianică se ciocnește repede de o realitate dezamăgitoare: diversele tentative de revoluție
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]