605 matches
-
să spun. Se dăruie... Dar nu e chiar așa: orice traducere presupune și un... rest. O doză de... ne-comunicat, ne-spus, ne-tradus. Dar chiar atât de mult, ne-tradusul, ca în cazurile schematizării, simplificării, „jumulirii” marilor texte ale prozodiei universale, dintre care fac parte și cele ale Marinei Țvetaeva?! Stimată doamnă D.. A. C., să nu vă faceți cumva iluzia că chiar ați tradus din Ahmatova, Fet, Bunin, Țvetaeva, Pasternak și ceilalți importanți ruși, de textele cărora v-ați atins
Necunoaștere și iresponsabilitate (Despre unele „traduceri“) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/3518_a_4843]
-
în exigențe. Accesibilitatea e cuvântul de ordine. Ciudat, nu-i așa, când există atâtea poeme mari pe care nu le pricepi de la prima lectură. Nici rigoarea formală nu e bine cântărită. Criticii nu o remarcă fiindcă nu sunt pregătiți pentru prozodie. Criticii universitari, însă, sunt. Mai sunt controverse privind abordarea teoriei în critica universitară britanică. E vorba de pragmatismul tipic britanic - știut și ca empirism - : să lăsăm ideile mari și să ne ocupăm de textul imediat. Evident, ideile mari sunt în
Fiona Sampson by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13779_a_15104]
-
se corijează prin desfășurarea unei palete multicolore de mijloace stilistice, prin introducerea unei fericite dezordini lingvistice, imagistice și prozodice. Tehnica autorului pare desăvârșită încă de la primele poezii. Aur sterp și Stînci fulgerate demonstraseră neobișnuite disponibilități pentru figurile fonetice, legate de prozodie; în marile poeme din Visuri în vuietul vremii și Monolog în Babilon, pe primul loc urcă figurile sintactice (enumerările, în vaste enclave descriptive), avînd drept scop ultim hiperbola complexă. Prima poezie, deja citată, din primul volum excepțional (Visuri în vuietul
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
limbajului poetic: tot ceea ce reprezenta prozaism, vocabular vulgar, limbaj marginal etc. nu putea găsi înțelegere la adeptul ferm al epurării lingvistice în poezie, la campionul metaforizării multiple. Philippide a coexistat cu expresionismul, dar l-a privit de l-a distanță. Prozodia lui Philippide a urmat un traseu special de-a lungul celor 4 volume antume. Încă din Aur sterp poetul construia strofe de fantezie, alterna metri, profita de armoniile simboliste. Pe măsura compunerii marilor poeme epic-alegorice, importanța prozodiei scade: aici autorul
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
l-a distanță. Prozodia lui Philippide a urmat un traseu special de-a lungul celor 4 volume antume. Încă din Aur sterp poetul construia strofe de fantezie, alterna metri, profita de armoniile simboliste. Pe măsura compunerii marilor poeme epic-alegorice, importanța prozodiei scade: aici autorul urmărește firul acțiunii uneori complexe și, pe parcursul zecilor de strofe, subtilitățile de natură prozodică devin tot mai rare. Talentul de versificator al lui Philippide a rămas însă același: dovadă -apariția unor versuri și a unor distihuri memorabile
Alexandru Philippide – pentru totdeauna by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3140_a_4465]
-
ale primei parcurgeri; încăpățânate și chiar prin asta fermecătoare; consecvente, dar nu monocorde. După o copertă avangardistă, publicitară și aproape farmaceutică ("Conține: poezie pură 92,8 %; poezie cu tendință 7,19 %; hârtie 0,01 %"), urmează pagini întregi de poeme cu prozodie latină, intercalând alte poeme comentate în paranteză de o mână neștiută și câteva senzualități epigramatice surprinzătoare. De ce așa? Fără doar și poate, cifrul intim al Epistolelor nu stă în cuvioșenia manierei, în respectul moștenit al eruditului pentru antici, ci într-
Cercul poeților în curs de apariție by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Imaginative/10039_a_11364]
-
exhibă cu voluptate volutele sufletului într-o retorică, uneori prea înaltă. Nu poți să știi niciodată citind aceste versuri cât este trăire și cât este mimarea unei trăiri. Modelul Minulescu este, din acest punct de vedere, valabil, chiar dacă la nivelul prozodiei nu există elemente comune. Un alt model posibil ar putea fi Virgil Mazilescu și mă refer aici la modalitatea prin care autoarea își transfigurează poetic experiențele existențiale. Sentiment și candoare La polul opus imaginarului poetic al Clarei Mărgineanu se află
Dance me to the end of love by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11202_a_12527]
-
și susurate prelung..." Zece poze și un epilog pot fi echivalentul a zece occasioni montaliene sau o stăruitoare căutare a identității pierdute. Un cocteil de expresionism, suprarealism și existențialism ( sentiment religios de fatalitate, sceptisim, nevroză), devenit deja un pattern al prozodiei lui Ioan }epelea, pune la grea încercare pe cele două traducătoare în franceză, Hélene Lenz și Coca Soroceanu, care, zicem noi s-au descurcat onorabil. Acest recital de autodefinire în zece ipostaze, nu exclude accente parodice, ludice, polemice: "La Oradea
Dor de a cuprinde sfera by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/8232_a_9557]
-
Vlaicu-Vodă, în 1929, cu puțin timp înaintea dispariției scriitorului, sublinia faptul că toate corijările succesive ale textului inițial, întreprinse de-a lungul anilor, avuseseră în vedere eliminarea grandilocvenței și concentrarea replicilor. De fapt, pentru Davila marea încercare a reprezentat-o prozodia, stabilirea unui contrast fertil între amploarea versului și vivacitatea replicilor. Poetul a adoptat ca vers de bază alexandrinul românesc trohaic în varianta lui lungă, de 15-16 silabe. Pentru a face verosimil dialogul personajelor, el fragmentează de cele mai multe ori amplul vers
Franțuzul, naționalist valah by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6061_a_7386]
-
producția acestui tip de literatură nu încetează practic niciodată pînă în 1989, ea nu este apanajul anilor ’50, așa cum se poate crede la o lectură grăbită a perioadei, ci continuă, cu diverse teme, dar în general cu aceeași stilistică simplistă, prozodie rudimentară, facile efecte de solemnitate, stîrnire a emoțiilor primare, pînă în 1989. (fragment din volumul cu același titlu, în curs de apariție la Editura Cartea Românească)
O revistă culturală în comunism. „Gazeta literară“ 1954-1968 by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/2502_a_3827]
-
unor soluții răspicate. Predilecției pentru păstrarea echivocurilor i se adaugă tiparul eliptic al expresiei scrise, Gh. Vlăduțescu scriind cum vorbește: fraza are bucle, virgule și pauze impuse de ritmul respirației autorului, dar necerute de logica curgerii ideilor. Această supunere a prozodiei la cadența oratoriei încarcă textul cu oțioase ticuri verbale și cu dese divagații. Dulceața lor, pe cît de îndreptățită în cursul vorbirii libere, pe atît de specioasă, cade în chenarul paginii scrise. În concluzie, o carte bine documentată, a cărei
Cu ochii la moarte by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6388_a_7713]
-
interpretative. Adepții structuralismului și ai deconstructivismului și-au exprimat tocmai de aceea anumite rețineri în acest sens. Prezentarea textelor sub forma discursului oral reprezintă într-adevăr un fel de fixare a sensului, "o monosemantizare a polisemantismului" la nivelul interpretărilor prin prozodie și artă recitativă, accente și tempo. Oare nu este pusă sub semnul întrebării întreaga concepție în ceea ce privește așteptările referitoare la actul de lectură care dăinuie încă de pe vremea iluminiștilor - acutizarea percepției critice a cititorului și eliberarea acestuia din raportul de dependență
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
mic, al deriziunii, pe care harul poetic nu are cum să-l înalțe pînă la stratosfera unui interes mai general. Și apoi citesc cu oarecare dezagrement încercărle trudnice, precum și aceasta de față, de a face compuneri poetice în metru antic. Prozodia veche, cu versuri avînd silabe în numere fixe și accente ce cad la intervale prestabilite și invariabile, ca și cea de mai tîrziu, avîndu-și originile în Evul Mediu de mijloc și în folclor, cu zdrăngăneii rimelor - își au explicația în
În mijlocul cărților by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7967_a_9292]
-
s-ar putea să se răzgândească/ sau să se lase păgubașă. Omul nostru știe și meșteșugul rimei: Sânziene aurii,/drum mă poartă printre vii./ Sânziene scrise-n vară,/ mă scurmă chinul povară. Acest autor nu este singurul sedus de farmecul prozodiei clasice. Iată cum stihuiește un confrate de-al său: țăranule venit în oraș, la piață,/ Cât ceri pentru cana aceasta cu ceață,/Proaspătă, mulsă pe Calea Lactee,/ Între punți de curcubeie. El nu ignoră însă nici versul liber: Prin gaura provocată
Veleitarii by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/11691_a_13016]
-
nemuririi tale, și pace zbuciumul gânditor,/ și tărie parfumului unei roze descinse în asfințit. Aș oferi și eu o tărie, dar nu "rozei descinse", ci mie însumi ca să rezist la sintagme siropoase de acest tip. Aceeași poetă e acomodată și prozodiei clasice și ne dă o rimă nemuritoare: Un tunet în urechi/descrește-n mers planete./ Se umflă umbra-mi caldă/ în spasme violente. Deci tunetul descrește planete pînă cînd ego-ul liric se umflă de spasme. Umflarea umbrei mi se pare
Veleitarii by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/11691_a_13016]
-
unor imagini pe care nu trupul viu le iscă, ci dozajul prozodic pe care mintea scriitorului îl produce. (Spun dozaj prozodic și nu narativ, întrucît instinctul ritmic al fluenței lexicale nu ține doar de poezie, ci și de proză. Astăzi prozodia este epică, nu poetică.) După acest dozaj prozodic se poate măsura cultura scriitorului și puterea lui de a evita tonul excesiv. Tocmai de aceea actorii de talent au o cultură modestă și, tot de aceea, dacă se apucă să scrie
Sinceritatea lui Pasolini by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9996_a_11321]
-
spectaculară a marilor bulevarde pariziene, pătrunde în sălile de sport, în spitale ori în “mucegaiul birourilor”, se încântă de pitorescul pieței de legume până la a dedica, solemn și entuziast și elegiac, câte un imn “ceaiului” și umilului “cartof”, într-o prozodie cu armonii recuperate, evocă somptuos peisaje românești: este, cum îl definește autorul însuși, un imn închinat “veacului mediocrității”, vieții imediate cu neliniștile și angoasele ei, dar și cu revelațiile de fiecare clipă, ce alimentează ample versuri care pot trimite la
Centenar Ilarie Voronca “Miliardarul de imagini” by Ion Paul Sebastian () [Corola-journal/Journalistic/13282_a_14607]
-
ar putea rezolva asta: să traduc acel patois prin graiul ardelenesc, moldovenesc, atunci nu mai sînt în Franța. Apoi mai sînt texte de care nu m-am putut apropia cu jocuri de cuvinte excesiv de multe, care necesită virtuozități legate de prozodie, sau de forme fixe. Acestea nu le consider intraductibile, dar n-am fost atrasă de ele pînă acum și cred că e prea tîrziu, din punctul meu de vedere, pentru astfel de experiențe. Spuneați undeva că traducerea lui Proust este
Cu Irina Mavrodin despre Traducerea ca "nesfîrșită urcare a muntelui" by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16737_a_18062]
-
în cauză nu are legătură cu ușurința scrisului. Căci Dragomir gîndea ușor și scria sisific. Oralicește zbura, pe pagină se tîra. Și pe cît de lejer se mișca pe terenul jargonului filozofic, pe atît de încorsetat se simțea în chingile prozodiei scriitoricești. De aceea, am fi ipocriți dacă am deplînge vitregia destinului scriitoricesc de care a avut parte, spunînd de pildă că, dacă ar fi putut să scrie liber, ne-ar fi dat strălucite mostre de respirație narativă. Nu, în materie
Stilul lui Dragomir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8349_a_9674]
-
dreptul când am numit a doua operație: citirea atentă a poeziei. Și când le-am cerut s-o recitească. Când i-am invitat să spună ce văd ei cu ochiul liber în poezie (mă refeream la faptul că poezia respecta prozodia, că ritmul era iambic, că versurile aveau rimă și erau grupate în strofe de câte patru și așa mai departe), nici unul nu s-a dovedit în stare să remarce o particularitate, vizibilă cu ochiul liber, extrem de rară în poezia lirică
Poți învăța să scrii literatură? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4558_a_5883]
-
un grad neobișnuit de artificialitate, datorită inexistenței produselor ideologice și discursive autohtone de caracter comunist. Limbajul oficial al primilor ani de comunism folosește deseori nu doar neologisme calchiate după cuvinte rusești, ci și turnuri de frază importate și chiar o prozodie și intonații specifice „de ședință”, fără raport cu inflexiunile uzuale ale limbii române. Aceste importuri masive devin cu atît mai stridente cu cît un mare număr dintre emitenții de discursuri oficiale au o educație precară, ceea ce îi face cu atît
Cum se folosea limbajul "academic" în Epoca de Aur () [Corola-journal/Journalistic/67790_a_69115]
-
Condiția de aristocrat i-a indus lui Pillat un stil de viață care pătrunde pînă la urmă în stofa poeziei. Limbajul epurat și delicatețea aluzivă salvează însă totul. Altă trăsătură neașteptată: poetul și-a purtat la vedere, în mod ostentativ, prozodia proprie, o prozodie întru totul clasică. La Pillat, formula prozodică e decisivă și configurează însuși sensul mesajului poetic. Iar asta încă de la debut. Tînărul aspirant la gloria literară, elev de liceu parizian, apoi student la Sorbona, a căutat de la început
Modelul Ion Pillat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2800_a_4125]
-
i-a indus lui Pillat un stil de viață care pătrunde pînă la urmă în stofa poeziei. Limbajul epurat și delicatețea aluzivă salvează însă totul. Altă trăsătură neașteptată: poetul și-a purtat la vedere, în mod ostentativ, prozodia proprie, o prozodie întru totul clasică. La Pillat, formula prozodică e decisivă și configurează însuși sensul mesajului poetic. Iar asta încă de la debut. Tînărul aspirant la gloria literară, elev de liceu parizian, apoi student la Sorbona, a căutat de la început, instinctiv, ritmul cel
Modelul Ion Pillat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2800_a_4125]
-
meu, complement mai degrabă amar și grav al atmosferei de decadență aulică din Pe Argeș în sus; de data asta, un sat moldovenesc sărac, Miorcani, oferea o cu totul altă imagine a lumii țărănești, foarte departe de bucolica balcanică. Tot prozodia are și aici ultimul cuvînt; Pillat creează iar o formă nouă. Fiecare poezie are două strofe a cîte patru versuri. În contrast calculat cu lumea cenușie și dură prezentă în catrene, poetul optează pentru cel mai nobil vers, pentru endecasilabul
Modelul Ion Pillat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2800_a_4125]
-
un Caraion: În nepereche mă complac/ trec înot în derîdere./ Străbat ale șobolanilor curți/ împielițat cu gloria ruginei./ Rege desculț îmi pipai chipul/ umflat în bălti puturoase.// Peste care înfloritor o să ningă!" (Clovnerii). Muzicală, strînsă cu elegantă în tiparele unei prozodii tradiționale, producția lui Emil Dreptate exprimă o tendință a decorporalizării trăirilor. Sîngele sau apare subțiat, întomnat, răspunzînd cu melancolie decorului medieval local, într-un amestec de reflexe istorice și umori declinante: Cîntecul ce îl auzi prin toamnă/ E al armurilor
Poeti bistriteni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17827_a_19152]