1,100 matches
-
a construit pe o abordare multiplă și propune și pentru autism o vedere multiaxială și în mod rațional simplificată. Ea se referă la a 7-a schemă de bază a modelului structural și funcțional al schemei (Socio-, eco- și somato-) psihopatologice. Primele 6 scheme de bază sunt cele de teritoriu, situație, poziție, prezență, dezvoltare ontogenetică și tratament. A 7-a schemă permite înscrierea fiecărei entități patologice în raport cu procesele fundamentale care o informează și care se înscriu între două extreme opuse și
Modalităţi educaţional - terapeutice de abordare a copiilor cu autism by Raţă Marinela () [Corola-publishinghouse/Science/91883_a_93198]
-
-și capătă sensul decât prin cunoașterea mai bună a modelului structural-funcțional și prin folosirea instrumentelor de intervenție asupra energiei și conștiinței, a maturizării și integrării, la fel ca și relația de viață. Rolul acestei prezentări este de evidențiere a aspectelor psihopatologice, a trăirilor autistului și a principiilor și mijloacelor terapeutice verbale, corporale și relaționale, care au fost sintetizate de Meyer, R., în 1997, astfel: să se intre în bula primitivă, să accepte că este eco-sistem și nu ființă umană; să se
Modalităţi educaţional - terapeutice de abordare a copiilor cu autism by Raţă Marinela () [Corola-publishinghouse/Science/91883_a_93198]
-
viață suficient de bune în care autistul să intre, o mamă suficient de bună, un cadru familial protector. Mai mult, aceste nivele de acțiune se ajustează și se integrează într-un ansamblu coerent dat de modelul (socio-, eco-, și somato-) psihopatologic. 4.20. Incluziunea persoanelor cu autism Fundamentare Procesul de incluziune a fost abordat, pentru început la copii cu retard mental, după care s-a extins incluzând și alte patologii, ca de exemplu autismul. După Popovici, D.V., în 1999, p 174
Modalităţi educaţional - terapeutice de abordare a copiilor cu autism by Raţă Marinela () [Corola-publishinghouse/Science/91883_a_93198]
-
provoca, mergând pe ideea „se mai întâmplă, ce mare lucru că i-am dat câteva palme”. Bazându-se pe literatura clasică relevantă a violenței familiale, N. Mitrofan (2003) prezintă și alte tipologii ale părinților agresivi, stăruind asupra variabilelor psihologice și psihopatologice, cum ar fi contrastul dintre impulsivitate și timiditate, inteligență și infirmitate fizică, frustrare, depresie și nevoia de afirmare. Cred că este potrivit aici să ne reamintim deosebirea dintre violența normală (trasul de păr, lovirea palmelor cu bățul etc.) și cea
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
desigur mama.) În timp, respectivele imagini se consolidează în subconștient și determină interacțiunile cu cei apropiați, în speță cu membrii familiei. Relațiile obiectuale interiorizate în trecut se vor proiecta mereu în prezent, în interacțiunile din familie. Dacă „zestrea” mental-emoțională este psihopatologică, ea va produce grave tulburări în mediul familial. Multă vreme, scena terapiei americane - și nu numai - a fost dominată de psihanaliză. Precizez însă că terapia familială de această factură este totuși ceva diferit, ea operând cu modelul interpersonal (vezi 9
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
dintre introiecție (trecut) și disfuncționalitatea prezentă și să găsească modalități de a suprima transferul și proiecția (inclusiv pacient-terapeut), dezvoltarea unor mecanisme mature și pozitive de apărare a eului, cum ar fi altruismul, și sublimarea în locul celor imature și negative (fantezia psihopatologică, agresivitatea etc.). 9.3.2.2. Terapia familială multigeneraționalătc "9.3.2.2. Terapia familială multigenerațională" Pe lângă preocuparea față de relațiile psihodinamice părinți-copii, soț-soție, marcate de structuri psihanalitice, această terapie se concentrează asupra sistemului familial mai larg, propunând ideea posibilității transmiterii
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
în întregime sau parțial și că acest „doliu“ (resemnare), după părerea unora, este chiar o condiție necesară pentru a ajunge la o acceptare a problemei. În orice caz, este un proces normal și acesta nu se petrece la un nivel psihopatologic. Doar durata, intensitatea ori fixarea la un anumit stadiu, pot avea un efect de frână pentru pacient. Pentru chinetoterapeut este important să fie conștient de acest proces, căruia i se pot atribui emoții și reacții ale pacientului. Este la fel de important
Scleroza multiplă by Petru Mihancea () [Corola-publishinghouse/Science/92062_a_92557]
-
scuze sau de Încurajări pentru acele tendințe ale unora dintre noi de a trăi mai mult În delăsare, În păcat sau În ilegalități de tot felul. Defectele sufletești nu reprezintă, În majoritatea lor - excepție făcând doar oamenii aflați În situații psihopatologice evidente, cu substrat ereditar verificat -, decât achiziții comportamentale, produse În condiții de viață defavorabilă sau sub influența unor modele de conduită negative, Întâlnite la unii dintre semenii noștri. O radiografiere a conținutului proverbelor, făcută mai ales din perspectivă psihologică, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
opuse, care se contrazic; În plan volițional, se manifestă prin coexistența În comportamentul persoanei a unor tendințe de acțiune contradictorii, care se exclud reciproc. Evident, toate aceste forme de ambivalență exprimă mai mult situații de viață liminale sau chiar stări psihopatologice.) Cine știe mult greșește mult. (Pentru că adâncirea cunoștințelor obținute Îi permite să evalueze lucrurile și situațiile realității din variate perspective, ceea ce presupune Însă sacrificarea frecventă a unor ipoteze, explicații și soluții, În favoarea altora.) A mânca cu gura altuia. (Când trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
foarte puțin, deși - așa cum foarte frumos spunea Constantin Noica - „Înfrânții Își educă Învingătorii”. Într-adevăr, gloria Învingătorului n-ar fi existat dacă Învinsul n-ar fi avut valoare. Μ Fiecare om - exceptându-i, desigur, pe cei aparținând unor categorii ale psihopatologicului - este o promisiune, deoarece fiecare poartă În sine un potențial de devenire, de evoluție prin sine, prin propria voință de a se Întregi mereu ca ființă În lume. Căci ce ar fi totuși omul dacă nu și-ar găsi, până la
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
și transumană către care aspiră. Subliniem Însă faptul că aceasta este o experiență sufletească și morală pur interioară, care se derulează În planul conștiinței subiectului. Ea este unică și individuală. În plus, o regăsim destul de frecvent În cursul unor stări psihopatologice, cum ar fi delirurile pasionale, stările delirant-halucinatorii, stările de transă isterică, epilepsie, intoxicațiile cu droguri halucinogene (mescalină, psylocibină, LSD-25Ă. Fericirea Dacă plăcerea este localizată predominant somatic, iar bucuria este o experiență sufletească complexă, starea de fericire este, În primul rând
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
echilibrul interior, stabilitatea, starea de normalitate psihică și morală. Orice schimbare aduce după sine importante modificări care alterează Eul psihic și moral și pe care le numim crize sufletești, din punct de vedere moral, sau nevroze, din punct de vedere psihopatologic. Prima reacție este refuzul schimbării. A doua este inadaptarea la schimbare. A treia este prăbușirea sau epuizarea morală și sufletească a persoanei. Pierderea identității unei persoane se produce În următoarele situații: - boală somatică sau psihică care afectează imaginea de sine
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
care din punct de vedere psihomoral prezintă o configurație particulară, cu caracteristici proprii. Persoana este tipul uman, tensionat și neliniștit. Modelul de existență al persoanei-limită este unul nevrotic. Nu trebuie Însă să Înțelegem prin aceasta termenul nevrotic În accepțiunea sa psihopatologică sau psihiatrică. Este vorba de o situație-Închisă care determină persoana să fie la rândul ei „Închisă” În interiorul unor limite care-i sunt impuse de condițiile de viață exterioare sau interioare ei. Caracteristicile persoanei-limită sunt: starea de neliniște și tensiune interioară
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
regresiune În trecut, reprezentate prin acte și conduite de refugiu, de dependență și de regresiune. 2Ă Tulburările nucleare ale eului sunt cele de factură structural-constituțională. Ele nu mai sunt tendințe ci constituții tipologice de factură psihomorală morbidă, În care constituția psihopatologică este dublată de o pervertire morală a eului personal. În sensul acesta, deosebim următoarele tipuri psihomorale morbide: aă tipul autoritar, de factură histrionică, cu nevoi de autoafirmare, dominant, autoritar, care caută să-și construiască o supraidentitate În raporturile sale cu
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
forme de dezagregare a familiei, cu tulburări comportamentale, amplificate, de regulă, de consumul de alcool. Aceste forme severe și constante de violență erau etichetate de comunitate ca fiind deviante, indici ai unei vieți de familie dezagregate, ai prezenței unor tulburări psihopatologice, neavând, în consecință, o legitimitate socială. În afara dimensiunii de legitim/nelegitim, o anumită toleranță socială față de violența împotriva femeii reprezintă un factor-cheie în explicarea fenomenului. În cultura tradițională, toleranța/acceptarea violenței împotriva femeii era susținută într-o oarecare măsură de
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
Obstacol, conflict, frustrație, stres Cap. III. Concepții și interpretări ale fenomenului de frustrație Cap. IV. Situații de frustrare și tipurile respective de conduită Cap. V. Frustrația în procesul de integrare socială a personalității Cap. VI. Fenomenul de frustrație din perspectiva psihopatologică Cap. VII. Sentimentul de frustrație în opere literare Capit. VIII. Frustrația „Eului”: sentimentul de autovinovăție, de culpabilitate Referințe bibliografice CAPITOLUL I „Integrarea” și „frustrația” în sistemul științelor despre om Faptele curente de viață arată că există o gamă foarte largă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
acestui fenomen: „Fenomenul frustrației, generalizat, a constituit punctul de plecare în elaborarea unor teorii asupra personaltății, afectivității, sau asupra nevrozelor și psihozelor. O nevroză, a firmă, unii psihologi, este o stare permanentă de frustrați (Maier) și chiar și orice manifestare psihopatologică nu este decât o consecință a frustrației (French). Frustrația tinde a deveni o sursă de explicat: chiar a unor fenomene sociale, cum este războiul. Unii psihologi îi acordă un loc central în problematica fericirii cotidiene a omului; o persoană nefericită
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ce se desfășoară automat, după o dinamică auto-reglatoare, deci ca un fenomen care nu s-ar explica prin interacțiunea organism-mediu, om-societate. „Psihanaliza” nu trebuie confundată cu „freudismul”. Psihanaliya reprezintă mai mult un asamblu d efapte, metode, ipoteze și teorii (psihologice, psihopatologice, cvasi filosofice) aflate în continuă dezvoltare și transformare. De altfel, însuși S. Freud este privit ca un „reformist”, ca un „dizident” al propriei sale doctrine, ca un gânditor complex, care a străbătut mai multe etape de gândire, între acestea existând
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
premisele unei umanizări continue a personalității, a unei integrări sociale care să aducă satisfacție atât persoanei (nevoii ei de libertate a opiniilor și a convingerilor proprii), cât și cerințelor morale și juridice ale comunității. Capitolul VI Fenomenul frustrației din perspectivă psihopatologică Reacția omului la „frustrare” este determinată, așa cum am văzut în capitolul IV al lucrării de față, de o serie de particularități ale „ situației frustrante”, dar mai ales de unii factori psihici interni, între care trăsăturile relativ stabile ale personalității pot
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
insecurizant se va reflecta prin perturbări vizibile la nivelul celor două sisteme: fie explorator, copilul necăutând ca părintele să îi satisfacă nevoile, fie la nivelul proximității, copilul nepornind în explorare. Așadar, atașamentul joacă un rol foarte important în dezvoltările manifestărilor psihopatologice ale copilului sau adultului și înțelegerea lui contribuie la identificarea strategiilor necesare de intervenție asupra tulburărilor. Bibliografie Bowlby John, A secure base, Routledge publyshing , New York, 2005. Miftode Vasile, Teorie și metodă în asistența socială, Editura Fundației Axis, Iași, 1995. Benga
by Doru Tompea, Oana Lăcrămioara Bădărău, Răzvan Lăzărescu, [Corola-publishinghouse/Science/1121_a_2629]
-
delincvență / 14 1.2. Teorii ce relaționează delincvența cu cauze psihosociale (culturale) / 17 1.3. Factori socio-demografici și dezvoltarea comportamentelor și conduitelor deviante / 20 1.4. Factori psihologici și dezvoltarea comportamentelor și conduitelor deviante / 23 1.5. Factori de ordin psihopatologic și dezvoltarea comportamentelor și conduitelor deviante / 24 Capitolul 2: Interpretarea delincvenței fundamentată de tipologii ale personalității / 27 2.1. Delincvența juvenilă / 229 2.2. Indici ai delincvenței juvenile / 35 2.3. Tipologii psihologice ale infractorilor / 37 Capitolul 3: Perspectivă psihologică
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
lor în apariția comportamentului antisocial Sistemul axiologic actual este extrem de labil și fluctuant, iar incertitudinea unei grile de valori autentice are efecte nefaste și stagnante pentru evoluția subiectului individual, astfel există riscul de a dezvolta diferite reacții de inadaptare. Cauzele psihopatologice pălesc în fața celor psihosociale, corelate cu un amplu complex cauzal. În acest tablou social este lesne de intuit o creștere semnificativă a tendinței spre comportamente antisociale, cu diferite forme și grade. Cunoașterea acestora, precum și a factorilor "predispozanți" reprezintă un prim
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
toleranță la frustrare (abținere) până la cele violente, agresive (în general, indivizii frustrați au tendița de a-și pierde controlul și recurg la o serie de reacții dezorganizate, haotice care facilitatează violența și diferite acte sociale). 1.5. Factori de ordin psihopatologic și dezvoltarea comportamentelor și conduitelor deviante Alături de factorii caracteriali, cognitivi, afectivi și volitivi cu un rol semnificativ în dezvoltarea unor comportamente și conduite deviante și antisociale se cunosc și o serie de componente psihopatologice cu impact major: • epilesia; • encefalita; • schizofrenia
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
sociale). 1.5. Factori de ordin psihopatologic și dezvoltarea comportamentelor și conduitelor deviante Alături de factorii caracteriali, cognitivi, afectivi și volitivi cu un rol semnificativ în dezvoltarea unor comportamente și conduite deviante și antisociale se cunosc și o serie de componente psihopatologice cu impact major: • epilesia; • encefalita; • schizofrenia; • psihopatiile; • alcolismul. * Epilepsiile datorită descărcărilor neuronale necontrolate, pacienții cu această tulburare comit infracțiunile în condițiile legate de apariția crizelor (aceste fapte trebuind să preceadă sau să urmeze accesul). Actele epilepticului aflat în stare de
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
reacții necontrolate cu descărcări agresive; * regresii de conduită (individul trateză problema dintr-o perspectivă primară, cu un scop imediat); * dezvoltarea unor fixații stereotipale cu acțiuni redundante, lipsite de utilitate pentru rezolvarea cazului concret; * comportamente de "redeșteptare patoplastică a unor manifestări psihopatologice". Toate acestea reacții subliniază pe deplin faptul că mediul poate fi perceput ca fiind nociv, în grade diferite, în funcție de nivelul de toleranță al individului la situațiile apreciate drept frustrante. În cazul individului alienat are loc o puternică depersonalizare, aspect evidențiat
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]