466 matches
-
numai de azi și numai de ieri, să nădăjduim că și de mâine. Nu știu ce ideie intimă are domnia sa despre divinitate, dar în ultimul timp a asociat la considerațiile sale de artă clerul ortodox, ziarul "Universul" și un Dumnezeu moral și pudic, cărora le-a adaos puțin și poliția Regatului României, la bunele oficii ale căreia a apelat contra unora dintre scribii contimporani cei mai ticăloși și mai blestemați. (Ticăloșia lor consistă mai ales în faptul că fac unele rezerve asupra personalității
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
nivel de compensație. Înainte vreme, sexul frumos se desgolea în părțile superioare; acuma se desgolește în cele inferioare. Eu însă nu sunt de părerea celora care caută în coborârea nivelului moral explicația acestui fenomen de urcare. Vechile mode ermetice și pudice, care făceau scandal pentru un colț de ciorap vizibil sau un colț de sân, erau o adevărată calamitate și se puteau în adevăr confunda cu imoralitatea. Ceia ce era ascuns, era dorit; și cu atât mai dorit, cu cât era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
că vrei să auzi: Am putut fi (doar) poet pentru că e, azi, mai ușor decât să fii arhitect, pictor și mare creator de lumi vizuale în același timp. Criptograf, poate... Poezia e mai săracă și, paradoxal, mai plină, chiar mai pudică decât îndeletnicirile care cer vizibilitate și chiar abilități de scamator. Mi-a permis într-un fel care e greu de echivalat cu altă profesiune să fiu eu însumi, fără a-mi expune natura interiorizată, cu acea detașare față de lume în timp ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
alții după poreclele uzitate în "Junimea". Apoi venea rândul anecdotelor, mai întăi a acelor cuviincioase, iar după ce ne căptușeam bine cu Cotnar alb sau roș ori cu amândouă colorile împreună, dădeau drumul anecdotelor corozive, adecă acelora de care se înroșea pudicul Naum, care totdeauna se exprima corect și nu aluneca pe tărâmuri echivoce. Cei mai meșteri în istorisirea anecdotelor corozive erau Creangă, Ianov și binenutritul Caraiani, cum îl numeam noi în "Junimea". Dar cine poate spune verva, spiritul, voia bună, aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
s-a auzit glasul prefăcut a lui Missir care era ascuns în dosul micii scene. Hai la păpuși!... Hai la păpuși!... La păpuși! Cum voiți, boieri dv., să vi le joc, de-a dreptul sau pe încunjur? Pe încunjur, răspunse pudicul Naum, spăriat de întrebarea păpușerului. Bună 'sara, domnii mei, strigă atunci o păpușă care ședea pe un scaun picior peste picior într-un colț al scenei. Eu sunt președintele celor nouă care nu înțeleg niciodată nimic. Am venit să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Știți voi povestea lui Ion cel prost care a intrat ziua mare pe fereastră în casa popei? Nu?... Să v-o spun eu. Dar pănă a nu începe istoria cam corozivă a lui Ion cel prost, iute intră pe scenă pudicul Naum, îmbrăcat în frac și cu un portofoliu subsuoară. Fi donc113, cu asemene literatură qui nous blesse 114, zice el indignat. Am aici pe Aegri Somnia al cărei farmec te adoarme, pe Filemon și Baucis, doi năuci înamorați, prefăcuți în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
al Împlinirii exacte a datoriei tale profesionale; cum și dezgustul, iarăși prin exemplul pro priu, pentru viciile degradante, precum beția unită cu curvăsăr lâcul; exemple Împreunate, ca o fatalitate a anticilor, În același om: În excelentul nostru profesor de elinește, pudicul, feciorelnicul, inefabilul profesor Pandele Ionescu, În fața căruia la catedră intram În pământ de rușine când nu-i știam aoristele, fiindcă se roșea de rușinea mea el mai Întâi, tocmai el, mătăhălosul și burduhănosul, buhăitul curvar și bețiv de uliță, pe
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
bunicului meu, avocat Gheorghe Vrânceanu, veteran de război și fost deținut politic". Și Cornel Marandiuc înțelesese: "Dedicația explică și impune". "Cartea este atent scrisă (notează el în Avioanele albe au murit demult, măgulitoarea recenzie). Cântărit. Filtrat. Cu sobrietatea ce... acoperă pudic o, totuși, mare emoționalitate a autorului (și cum altfel față de ceea ce are în față?!). Elementele sunt alese, selectate. "Bat" unde trebuie. Se potrivesc planului, locului, intenției, scopului ceea ce este greu de făcut într-un cuprins dat, scurt. Aici selecția trebuie
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
un deceniu. Concluzia se impunea de la sine: eram îngropați de vii sub nămeți. Spațiul acesta îndeplinea și onorabila funcție de "grup sanitar". Descrierea vulgară și indecentă a acestui cabinet cu destinație sută la sută intim ar putea induce în rândul mimozelor pudice o reacție de strangulare a fluxului de oxigenare, finalizată cu decesul prematur al acestor creaturi hipersensibile, lipsite de apărare în fața gesturilor obscene și al unui lexic buruienos. În ceea ce ne privește, amintim acestor cucoane simandicoase de ambele genuri zicerea strămoșilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
16 ianuarie 2001 Emisiune cu și despre yoghinii din India, pe ARTE. Sublimarea energiei sexuale în energie, pur și simplu. Rezultate incredibile: un yoghin care trăia ca un ascet în pădure, își leagă o sfoară de penis, se înfășoară apoi pudic cu un soi de pled răpciugos și reușește apoi să tracteze un jeep Willis al armatei indiene. Urmează apoi ridicarea de la pământ a unei pietre de circa 50 de kg. După aceste exerciții, este vizibil extenuat, începe să dârdâie de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
din acele momente... Cine oare ar fi putut să-i recunoască? Vorbeau aceeași limbă, aveau același mod de a se îmbrăca, pașapoartele fuseseră oricum arse la frontieră. În acea vreme eram student la Institutul European și îmi aduc aminte cum pudica televiziune elvețiană se abătea de la norme arătând kossovari care-și ridicau puloverele în cap pentru a-și exhiba zgârieturile proaspete de pe abdomen, spunând că au fost torturați de sârbi. În fine, anii au trecut, mulți dintre foștii refugiați și-au
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
numeroase și la Geneva; mai mult, a cunoaște un african înainte de căsătorie era chiar un fel de sport național printre tinerele helvete. Mi-a atras atenția pasajul de inițiere și îmblânzire domestică care urmează după ce se iubesc utilizez o expresie pudică. Blonda canadiană, care pe culoarele universității se simte agresată din cauza unei priviri sau unui cuvânt prost plasat, devine iarăși "femeie". Cu alte cuvinte, negrii o obligă să le facă de mâncare în bucătăria comună, în timp ce ei se uită la televizor
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
decât un stil (nereplicabil sau, în orice caz, nerecomandat să fie replicat !). Și totuși, au existat și excepții : Adela lui Mircea Veroiu, după romanul lui Ibrăileanu realizat în 1985 , este un exemplu fericit de lirism bine controlat, ce transpune intimitatea pudică a poveștii într-un stil perfect adecvat subiectului. în acest caz, mereu inspiratul de literatură Veroiu (care debutase în 1970, alături de Dan Pița, cu un film-în-tandem Nunta de piatră , ecranizare artistică a unor nuvele de Agârbiceanu) a reușit un transfer
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
menționat că salariul mediu pe Capitală a fost de 1.600 de lei Încă la acea dată. Neputînd modifica banda de sunet, redacția a renunțat la difuzarea cifrei respective”. Culmea antitezei amorului sobru, de tip socialist cu chiloți „tetra” Îmbrăcați, pudic, de ambii parteneri, a fost semnalată Într-o emisiune de televiziune În limba maghiară ocazie cu care tov. cenzor M. Izsak a scris următoarele: „Dintr-un film În care erau satirizate neajunsuri privind prestațiile de servicii a fost semnalată conducerii
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
cultura și literatura română ci numai de cea agreată, punctual, de sistemul totalitar de atunci (Ceea ce era foarte rău!). d.v. Partidul poa’ să intervină oricînd În conținuturi! Politicii unice din acele vremuri (dar și de mai târziu) i se rezervase, pudic, punctul 3 și nu știm de ce, dacă luăm În calcul importanța uriașă a propagandei de spălare a creierelor, utilizată la scară națională, precum și a sădirii forțate a mlădițelor ideologice În mințile curate ale copiilor. Acest paragraf se numea „Viața și
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
De unde - firească urmare - criză !” (I) „- Da, adaogă acești savanți ; omul va ajunge cu vremea să aibă ca înfățișare normală înfățișarea caricaturilor mult regre- tatului nostru amic Jiquidi : un cap foarte mare pe un trupușor mai mic decât capul... O domnișoară pudică n-are să-și mai poată acoperi ochii cu mâinile... Așa ochi mari și așa mânu- șițe mititeluțe !” (II) „- Și totuși, cu așa capete colosale, omenirea va sfârși prin a fi nebună. Nebunia va fi odinioară starea normală a minții omenești
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cu o gentilețe de comportări, de evlavie sinceră, de încredere în Dumnezeu și de devoțiune față de Preasfânta Fecioară Maria Îndurerată. Frecventând biserica San Lorenzo a avut ocazia să se întâlnească cu cizmarul Luigi Calabria. Cei doi și-au schimbat priviri pudice, atente, îndrăgostite. Și dragostea a înmugurit. După o scurtă perioadă de logodnă, s-au căsătorit la 6 aprilie 1856, celebrându-și căsătoria în biserica Santi Apostoli. Angela avea 25 de ani, iar Luigi 36 de ani. Perechea și-a găsit
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
prihănește "mirul prohodului din suflet", ori vorbește de "coasele toamnei" care trec prin "lunca nădejdilor", unde "floarea albaștrilor cînd" și "frunza verzuilor poate" sunt moarte. Abia când se exprimă direct și simplu, Elena Farago e o remarcabilă poetă a dragostei pudice, fie că vorbește bărbatul: Tu care vrei alături cu mine să pășești, Nu crede că sunt robul pe care-l miluiești. Cu ochii tăi cei galeși în van vei aștepta Să îmi aplec genunchii cerșind iubirea ta. Nici lingușiri, nici
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de vreme ce există „Mica publicitate” în ziare. *Pot spune despre mine ceea ce spunea cîndva Sartre despre sine: „J’ai toujours pensé contre moi-même”. *După ce lovește, G. face teoria obiectivității: „Domnule, eu nu sînt ranchiunos, nu țin supărare, n-o fac pe pudicul. Îmi place să discut bărbătește. Viața m-a învățat să țin la tăvăleală. Păi, dacă aș sta să mă gîndesc cîți m-au jignit, la Galați sau aici, la Bacău, n-aș mai face nimic. Am zis: dă-i în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
minune poetică: 54 Vasile Lovinescu (n. 12.XII.1905, Fălticeni - m. 14.VIII.1984, Fălticeni). Nepot al criticului, fratele dramaturgului Horia Lovinescu. Scriitor, eseist, traducător, ezoterist. 550 Comme je descendais les fleuves impassibles mi-a dat cu un ton discret, pudic, o replică perfectă: Pe când pluteam pe fluvii ce nu aveau păsare. Mărturisesc că am rămas mirat de perfecțiunea traducerii care Îmbina scrupulozitatea cu dreptul de readaptare, făcând din traducere o recreațiune. A tălmăci „les fleuves impassibles” prin „fluvii ce nu
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
degrabă îmbinările de culori și tușa nu extrem de pronunțată, dar fermă. Nepurtând niciun fel de nume, tablourile se desprind de locurile care le-au inspirat, raportându-se astfel la meleagurile încărcate de amintiri ale fiecăruia dintre privitori. Descrierea peisajului este pudică, nimic nu-ți dă impresia unei manifestări dure în exercițiul compunerii. Și tocmai prin aceasta pictura lui Ionel Spânu se evidențiază. Există peisaje cu case, peisaje,,personalizate”, cu,,amprentă umană”în altele, totul se depersonalizează, imaginea devine pură, virgină, aproape
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_571]
-
degrabă îmbinările de culori și tușa nu extrem de pronunțată, dar fermă. Nepurtând niciun fel de nume, tablourile se desprind de locurile care le-au inspirat, raportându-se astfel la meleagurile încărcate de amintiri ale fiecăruia dintre privitori. Descrierea peisajului este pudică, nimic nu-ți dă impresia unei manifestări dure în exercițiul compunerii. Și tocmai prin aceasta pictura lui Ionel Spânu se evidențiază. Există peisaje cu case, peisaje,,personalizate”, cu,,amprentă umană”în altele, totul se depersonalizează, imaginea devine pură, virgină, aproape
ASCULTÂND TĂCERI… by IONEL SPÂNU, DOINIŢA SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Science/286_a_570]
-
lor, în ordine psihologică și, deci, epică. Pare de aceea un Tănase Scatiu al perversității. Rămâne doar intenția prozatorului de a crea un personaj dominat de un conflict psihanalitic. El este, sub acest aspect, relativ nou în proza noastră, foarte pudică atunci când este vorba de complicațiile vieții sexuale. Fili moare în urma unui bombardament și visul lui de a cuceri lumea mondenă europeană dispare în mod absurd. Normalul, modestul Erasmus Ionescu are funcția de martor imparțial și, în conflictul din interiorul familiei
DUMITRIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286915_a_288244]
-
astă dată) lui Michel. Primele pagini sunt așternute cu gînduri cinice sau pe șleau vulgare despre tatăl mort, “un bătrîn tîmpit care și-a vîrÎt pula groasă În păsărica mamei” (În traducerea mea; În cea a lui Emanoil Marcu, mai pudic, „i-ai pus-o cu temei bătrînei”). Demarat În trombă, branșat la rezervorul trivialităților amare și al imaginilor șocante cu atît mai mult cu cît sînt relatate impasibil, romanul urmărește destinul lui Michel În Thailanda. Omul pleacă Într-o excursie
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
secolului al XVII-lea („il y a du Bossuet chez Echenoz” scrie undeva criticul Bruno Blanckeman). Epoché-ul la care visa realismul fenomenologic al Noilor Romancieri și-a pierdut din radicalitate pînă la a ajunge, din nou, o atitudine stoică - și pudică În același timp - care face ca Între eticheta omului clasic reprezentat În limbaj de pildă În romanele Doamnei de Lafayette și eticheta de limbaj a personajului sau naratorului minimalist să poată fi recunoscut un aer de familie. Există un „vertuism
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]