3,620 matches
-
Săbărelu-i cu dulceață trece iarna și nu-ngheață cîntecul preferat al bunicului ce chefuri trăgeau ei pe vremuri cu fudulii și momițe de berbec pe Griviții În dosul gării aveam nouă ani cînd am văzut mîinile ciolănoase și negre pe pulpele slăbănoage ale fetei cu fusta sumeasă pînă la gît găzarul o Înghesuia acolo la intrarea În grădina de vară ea necheza ca o iapă și lăcrima de ger și bunicul avea o cutie de tablă la fel uneori noaptea Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cum trebuie și nimeni nu mai rezista să se apropie că) — ...zicea că miroase, și ce dacă, eu mă și vedeam cu nouă kilograme de carne că-mi adusesem toată familia, vă dați seama, rasol de vită și fleică și pulpă — Da luași, că te văzui, ce luași? țnumai Întîmplări Împotriva firii cum ai Înghesui la nesfîrșit un gaz Într-o conductă fisurată și pe de altă parte glumele nesărate, rîzÎnd prostește, pretinzînd că Înțeleg totul, numai cînd li se arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
se dezbrace. A îngenuncheat în fața mea, așa cum era, haină, ghete și tot, adâncindu-și gura în mine, apăsat și blând, buze și dinți și limbă. M-am auzit țipând, de parcă aș fi fost străină de mine. Mă ținea strâns de pulpe, ca și cum aș fi încercat să scap. Mi-am înfipt mâinile în părul lui și l-am ținut acolo unde-l voiam până am simțit că mor. Masa a făcut față. Aproape. Am fost impresionată; nu credeam că face față unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
corpul, iar când m-am uitat la mine goală în oglindă, am înțeles de ce. Aveam vânătăi ca niște urme de degete murdare pe toate încheieturile. încă îi mai puteam simți mâinile lui Nat strîngându-mă. Și mai multe vânătăi împrăștiate pe pulpe, iar pielea de sub un braț avea urme de dinți. Nu mă plângeam de tratament necivilizat; nici eu nu l-am lăsat nemarcat. Dar nu asta mă îngrijora. Ci felul în care a sărit scânteia, ce anume a încurajat asta, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
bani, ieșeam totdeauna seara, atunci când se aprindeau felinarele, când se închideau magazinele și când tramvaiele erau mai puțin aglomerate. Îmbrăcat în pantalonii mei demodați, dar la care nu renunțam pentru că o baretă trecută pe sub talpă îi ținea strâns lipiți de pulpe, cu șapca cu cozoroc lat, având alura unei pălării de damă, în mantaua mea cu guler înalt de stofă care-mi ajungea până la bărbie, pudrat ca un clown și cu ochii încleiați de vaselină, umblam pe bulevarde agățând cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fost asta? Câți ani să fi avut eu atunci? Urc scara plină de miasme și, în întunericul deplin, nu-mi dau seama câte paliere am trecut; mai trec de un palier, cotesc și încep să urc, dar brusc simt în pulpe o oboseală stranie care nu-mi permite să merg mai departe; e semn sigur că pe palierul pe care tocmai trecusem se află ușa de la apartamentul nostru. Cobor; mă gândesc cam în ce parte se află ușa care-mi trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-n sus pe velința scorțoasă și jilavă, răpănoasă de atîta terciuială și zvîrcoleală a trupurilor, iar pe alocuri, unde părul de cămilă se rosese, sub ceafă, sub spete, sub coate, urzeala era mai bățoasă, ca și sub călcîie ori sub pulpele țepene ca niște furci.PRIVATE Zăceau cu fața-n sus, cu mîinile Împreunate pe piept, ca și morții, pe velința muruită și putregăită care se rărise sub povara trupurilor lor, căci arareori mai fremătau printr-un zvîcnet involuntar adormiții vlăguiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
către porticul dinspre sud. L-am găsit pe profesor În ușa unei aule, parcă ascultînd o elevă cu o figură spectaculoasă, Înveșmîntată Într-un costum grena care Îi Încingea talia În clin (a cuchilloă și lăsa să se Întrezărească niște pulpe lucioase În ciorapi de mătase fină. Profesorul Velázquez avea faimă de donjuan, iar unii spuneau că educația sentimentală a oricărei domnișoare de familie bună nu era completă fără un proverbial sfîrșit de săptămînă Într-un mic hotel de pe Paseo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
femeia de la care cumpăr pâine. Individul îi spusese că e în căutarea cuiva care să-i facă portretul. A trebuit să-i dau ei douăzeci de franci. — Și cum arată tipul? — Splendid. Are o față mare și roșie ca o pulpă de berbec și pe obrazul drept are un neg imens cu mult păr. Strickland era bine dispus și când își făcu apariția Dirk Stroeve și se așeză la masa noastră îl atacă iarăși, zeflemându-l feroce. Manifesta o iscusință pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dar părea mai în vârstă. Era uriașă. Înaltă și extrem de corpolentă, ar fi fost o prezență impozantă dacă bonomia feței ei nu i-ar fi tăiat orice posibilitate de a exprima altceva decât bunătatea. Brațele ei erau mari ca niște pulpe de berbec, iar sânii ca niște verze uriașe. Fața lătăreață și cărnoasă făcea impresia unei nudități aproape indecente și avea mai multe rânduri de bărbii, sau mai bine zis gușe. Nici nu știu câte erau, cădeau într-un fel de cascadă voluminoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ar trebui să fie locul gâfâi șeful gărzilor, arătând spre o clădire din depărtare. Priorul se oprise ceva mai Încolo, la jumătatea urcușului, Încercând să Își desprindă Încălțările din apă și noroi. Cu o grimasă de dezgust, Își smulse de pe pulpă o lipitoare, azvârlind-o cât colo. În locul unde ventuza mușcase din carne, un pârâiaș de sânge Îi pătase pielea. Își spălă rana cu un strop de apă, apoi fixă nerăbdător mișcările neîndemânatice ale lui bargello, care se tot zbătea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
telefon...) Cum nu?... Hai să-ți spun de orașul meu. Orașul asta plin de câinii nimănui, am auzit că au mâncat de vie o femeie într-un cimitir, când au găsit-o, în balta de sânge, nu mai avea o pulpă, îi luaseră scalpul, haitele... orașul ăsta plin de muște mari, grase, verzi, câinești, am ascultat un dialog stupefiant la un telefon public, vorbea un italian cu maică-sa: „mamma, e una miseria unica, mamma!”, ei?, mai iubești Capitala? ... Eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
e așezată în bătaia curenților dinspre lac, fata își adună pletele cu mâna dreaptă, le trage spre sân și își bagă părul sub vesta de fâș - inutil gest -, blugii mulați nu pot împiedica pătrunderea frigului la picioarele ei lungi, mușchii pulpelor îi tremură, pulsează. Nu-l întreabă nimic pe bărbat, nu-i spune că, de frig, ar vrea să intre în casă, îl ascultă, îi simte o greutate în glas, faptul că el înghite mereu o salivă inexistentă, că mărul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mă primești așa?, femeia din vizuină i-a făcut semn că da, îl primește, el i-a întins pumnul plin cu bani, ea i-a luat repede, era frumoasă în tunica scurtă, romană, din care ieșeau picioarele lungi, cu niște pulpe musculoase, desenate de o mână expertă, femeia romană a înhățat banii cu aceeași foame, s-au împreunat în vizuina călduroasă, la sfârșit, el parcă s-a trezit din poftă, nu din somn, se uita cu jind la banii pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
picioarele desfăcute, ridicase genunchii ca un model care pozează unui pictor atent, nu avea nimic indecent, unghiul din care el o privea nu-i dădea voie să-i vadă căușul atât de curat, știa că ascunzișul ăla era acolo, între pulpe, doar că el nu-l vedea acuma, dar îi știa fiecare cută, fiecare pliere de carne, îi sorbise mirosul atent, și pe el mirosul nu-l păcălea niciodată, era unică, singura care mirosea crud, a mere verzi, chiar dacă ea zicea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Popa cu grijă cuvintele. Contesa rămase înmărmurită. Acest Pygmalion de cleștar nu se așteptase la asemenea lut infect. Să renunțe acum? Să se recunoască înfrântă? Pisica, simțindu-i neliniștea, se desprinse de șoldul ei și se repezi cu ghearele în pulpa domnului Popa. - Futu-ți gura mă-tii astăzi și mâine! Contesa înmărmuri din nou. - Mă iertați, Contesă. Sunt un necioplit. N-am educație... Eu am lucrat pe șantier, nevastă-mea n-are facultate, a fost casnică... mediul m-a stricat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
îngerului blond, Mariana. * Mariana alergă la telefon cu zeama de varză scurgându-i-se pe mână. - Mariana, mi se rupe! Domnei Popa îi curgea apa într-o veselie. Roxănica era aproape gata. Cu zeama de varză scurgându-i-se pe pulpe, propria ei apă, propria ei naștere, propria ei călire, Mariana se sui într-un taxi. - Dumneavoastră sunteți soția Halterofilului din Vitan? Mariana nu se gândea decât la Roxănica, la miracolul vieții, la faptul că doamna Popa năștea fără bărbat, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
În timp ce se dezbrăca de haine, și poziția pe care o adoptase nu era nici a unui câine, nici a unui sugar, nici a unei nimfomane. Stătea În patru labe, cu fesele ridicate, dar mirosul care Începuse să se reverse dinspre pulpele ei nu mă deranja. Aveam impresia că amândoi ne aflam suspendați deasupra a ceva necunoscut. Îmi imaginam că stăteam În palma lui Dumnezeu, sau pe o lentilă de microscop, ori pe un covor zburător, ori pe suprafața Înghețată a unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
zărea agitația unei după-amiezi obișnuite de pe Ginza. Era Înnorat, nu se zăreau umbrele oamenilor pe stradă, nu pătrundea nici un sunet de afară, motiv pentru care totul părea rupt de realitate. Keiko Kataoka Își Încrucișă din nou picioarele. Priveliștea genunchilor, a pulpelor și a gleznelor acoperite de dresuri negre accentua și mai mult sentimentul de irealitate a lumii din spatele fereastrei. Nu știam Încotro să-mi Îndrept privirile și la ce să mă gândesc. Când mi-am dat seama, deja beam din a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mi se oprească. „Nu trebuie să te lași dominat de picioarele fotoliului“, Îmi repeta o voce interioară, ca un avertisment. Ciudat, acest avertisment nu părea să izvorască din capul meu, ci de undeva de mai jos, de exemplu din mușchii pulpelor. Nu știu cât timp, câteva secunde sau câteva minute, m-am transformat În picioarele fotoliului. Și În timpul ăsta Keiko Kataoka devenise o existență extrem de obiectivă care renunțase să se mai exprime la persoana Întâi. Keiko Kataoka vorbea folosind pronumele eu, dar, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cu prima zi când Își cumpărase trandafiri, cu prima zi când se umilise În schimbul unor bani, ba nu, din ziua În care devenise conștientă, prima oară În viața ei, de acel impuls dulce și amar care o străbătea pornind dinspre pulpe, trecând pe șira spinării, pe ceafă, urcând spre tâmple, din ziua În care realizase că izvorul acelui fior plăcut se afla În relația dintre două ființe umane, Keiko Kataoka nu Încetase să creadă că va Întâlni un bărbat care Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
trupul În urma palmei primite, se aplecă să adune cuburile de gheață, dar se prăbuși pe covor, ca și cum Întreg corpul i s-ar fi descompus În bucăți. În cădere, fusta costumului de culoare crem i se ridică, scoțându-i la iveală pulpele albe, cu pielea molatică. — Ai grijă să nu lași nici un cub de gheață nestrâns de pe jos! Noriko se transformase Într-un bebeluș. Era dezgustată de ea Însăși. În mai puțin de cinci minute nu-și va mai aminti de rușinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
i-am scos dopurile din urechi și i-am Îndepărtat călușul din gură, Noriko a Început să plângă ca un sugar, Încercând să-și lipească trupul de cel al bărbatului. El a luat-o În brațe, i-a depărtat larg pulpele și a așezat-o așa pe canapea; apoi mi-a făcut semn din ochi să-i țin picioarele nemișcate. În timpul acesta, Noriko plângea În continuare, scuturată de convulsii, cerându-i bărbatului să o mângâie pe obraji, pe ceafă, să Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
alea. Luaserăm cu toții amfetamine și eram făcuți praf, numai ăla avea o față serioasă și a Început să se masturbeze, acolo, În fața noastră. Cum era posibil să Îi placă atât de mult femeile enorme și să nu simtă nimic despărțind pulpele unei femei normale? Trebuie să ai o psihologie de Don Quijote, probabil. Eu sunt exact invers. Îmi plac brutalitatea, cruzimea, senzația pe care mi-o dă lipsa de apărare a partenerei, care-mi dă frâu liber instinctelor de agresivitate. Cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Tâncăbești”, nava spațială „Bourul”, cuplată cu mininaveta „Sanda”, aparținând roboatei Getta 2, înainta bubuind prin spațiu. Într-un fotoliu de lângă ușă, Getta 2 se desfolia. Îi căzuse vopseaua de pe o gleznă și, cu o șurubelniță, își răzuia și vopseaua de pe pulpă. Ascunzându-și tulburarea, cei trei roboți tereștri priveau nemișcați operația, gândindu-se că niciodată nu văzuseră o vopsea așa de fină. — Ați fost suflată sau trecută prin baie? întrebă cu glas gâtuit comandantul Felix S 23. — Prin baie, răspunse Getta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]