722 matches
-
îl va costa viața) reprezintă un caz tipic de minciună eroică (nobilă); au consecințe disfuncționale asupra emitentului, în deplină cunoștința de cauză; este situația maladivă a masochistului care minte doar din plăcerea de a minți sau de a suporta consecințele punitive ale minciunii sale (o depoziție falsă la tribunal, de exemplu), care conștient de efectele bune sau rele asupra celui mințit (acuzat, avocat, judecător) își asumă deliberat riscul unei posibile pedepse. Concluzia pe care o putem formula în urma trecerii în revistă
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
a prevalat asupra celei estetice, apoi raportul de forțe s-a inversat, grație întâlnirii dintre literatură și presă, înclinând balanța în favoarea celei din urmă. Pamfletul rămâne, astăzi, din perspectivă jurnalistică, un act justițiabil care se organizează artistic în jurul unei intenții punitive. Polemistul declanșează atacul, gândind o strategie coerentă și vizând o finalitate concretă și pragmatică: impunerea propriului punct de vedere. Pamfletarul (ca și satiristul) urmărește să dezvăluie, să descalifice, să flageleze sau să aseptizeze un teritoriu pe care senzorii săi îl
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
diferențiază prin anumite particularități. Astfel, satira presupune o ofensivă nedisimulată, direct și explicit asumată, pe când ironia presupune tocmai disimularea atacului sub masca diasirmului, a antifrazei, a litotei etc. Satiristul are intenția de a-și flagela public victima, ca o măsură punitivă exemplară de a deconspira și eradica răul, pe când ironistul vizează o discreditare camuflată a țintei, ca joc al inteligenței și expresie a gratuității artistice. Ambiguizând mesajul, ironistul pretinde lectorului anumite abilități de comunicare pentru o decodare corectă a mesajului său
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și ca în toată satira, rezidă puterea imbatabilă a surâsului"51. În structura sa profundă, gluma reflectă ideologia polemistului și sistemul de valori pe care îl reprezintă, ambele în contradicție cu subiectul și obiectul glumei, ca surse ale unui comic punitiv. Prin glumă, polemistul execută o dublă mișcare: sancțiunea, vizând adversarul și destinderea, delectarea, orientându-se spre cititorul-arbitru sau, în formularea lui Charles Darmon, "estetica glumei se înscrie într-o configurație de cenzură și autocenzură unde nondicibilul descrie un spațiu de
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
toate dau în metafizic de-a dreptul"140. Revenind asupra violenței fizice, observăm cum Arghezi construiește o formă tipică de discurs (reiterată frecvent, de la dimensiunea unei fraze inteligibile până la un spațiu important în economia articolului) în care brutalitatea, ca măsură punitivă autolegitimată, este înscenată sau, altfel spus, jucată concret, verosimil, într-un scenariu ipotetic: "Colectiv, bătaia trebuie să fie moderată: scoborâm pe bărbatul politic din limuzină, facem loc pe trotuar, îl întindem pe asfalt, îi scoatem pantalonii, îi aplicăm câteva biciuști
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pe două roți, și va îndura tortura lui Crist: când va cere apă, i se va da sirop"141. Merită să insistăm puțin asupra acestui pasaj, deoarece miezul său etic, dar și arhitectura specifică a discursului alcătuiesc imaginea unui ritual punitiv, indisociabil de spiritul polemic arghezian. Există, pentru satiricul moralist, culpe impardonabile, cum ar fi, am văzut, ipocrizia politicienilor, stupiditatea literaților vanitoși sau pretențiile academice ale agramaților, culpe care se cer sancționate drastic. Odată cu invocarea lor, autorul construiește, implicit, o pledoarie
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
anume cinism în raport cu vulnerabilitatea victimei. Apoi, perifraza (gr. periphrasis = vorbire ocolită) argheziană este învestită, de regulă, cu o funcție comică, printr-o voluntară abundență a detaliilor care, în comunicarea obișnuită, se știe, ar fi inutilă. Aici, ea prelungește eufemistic raționamentul punitiv recomandat în cazul "recidivei". În sfârșit, ipoteza fictivă mizează, fără îndoială, pe un efect comic generat de incompatibilitatea dintre statutul real al victimei și situația imaginată, ilar-absurdă, în care o proiectează autorul. De la Universitate la grajd, de la grajd în postura
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
fictiv, hipertrofiind-o în așa măsură, încât execuția vinovatului devine, inexorabil, imperioasă. Bunăoară, lipsa de caracter a omului "cât de cât public" (atributul, evident, lărgește semnificativ categoria incriminaților) este un bun pretext de a justifica agresiunea fizică drept unica metodă punitivă acceptată, și asta pentru că, în viziunea moralistului, "licheaua" este "cea mai abjectă" specie antropoidă. Aici, superlativul are ca referent o umanitate privită poetic, în care "un singur om nu este tolerabil să fie bătut: animalul: câinele, calul și boul"142
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
atacul frontal, însă, pe de altă parte, micile evadări în ficțional, prin intermediul enunțului ironic, breșei anecdotice sau argumentului prin ficțiune, îi conferă libertatea de a-și disimula ofensiva și de a-și sancționa subversiv adversarul. Rizibilul devine, astfel, o metodă punitivă aplicată inamicului și un spectacol inteligent pe gustul cititorului. La Arghezi, scrisoarea deschisă e concepută dal capo al fine în registrul finei ironii, în care reverențiozitatea corespunde cerinței de principialitate a polemicii. În genere însă, ea traduce, în egală măsură
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
râvnă, fără dogoare (...) Ne supără rolul de rândaș în care se complace scriitorul". Dacă i se pare insuficientă admonestarea principială, Arghezi invocă o deplin justificată corecție corporală, asumându-și, pe loc, rolul de inchizitor. În acest caz, o virtuală măsură punitivă e integrată discursului ca argument in extremis, accentuând puntea de legătură dintre cele trei dimensiuni ale manifestului: polemică, pamfletară și satirică. Glisând spre aceasta din urmă, poetul își disculpă atitudinea și evită, astfel, sancțiunea publică, pe când vinovatul scriitorul diletant și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
al pamfletarului. În spațiul publicistic arghezian, poetica agresivității, ca expresie fundamentală a unui reflex polemic funciar, se înscrie într-o configurație elastic-încăpătoare, traversând grade diferite ale înverșunării: de la imaginarea unor corecții infantile, aplicate punctual (urecheatul, nuiaua, bastonul etc.), ca măsuri punitive hilare, trecând prin insultă, jignire și umilință publică, până la scenarii apocaliptice, în care agresivitatea verbală dezlănțuită (înjurătura, imprecația, anatema, afurisenia etc.) ia proporții apocaliptice. Indiferent de ipostaziere, violența argheziană este justificată de talent și artisticitate, pentru că, în viziunea poetului și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
vor defila ochii tuturor nefericiților din neamul acestei țări, cu inima prădată de toți istericii și nebunii. Sânge! Sânge vrem! Prigoană și asasinat!"201. Imaginea pruncuciderii, de o violență extremă, proiectează culpa ideologică într-un spațiu în care singura măsură punitivă acceptabilă rămâne execuția publică, evident simbolică, a adversarilor. E uimitoare, pentru cititorul de astăzi, imaginația premonitorie a pamfletarului (în 1913, când Arghezi a publicat textul, Hitler avea doar 14 ani) și nu putem să nu ne întrebăm dacă gazetarul intuia
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și în extensiile ficționale din proza publicistică. Tocmai din acest motiv am acordat un spațiu mai amplu anecdotei ficționale, ca modalitate exclusiv literară, în care dimensiunea polemică e implicită, iar agresivitatea e atenuată sau doar camuflată de râs, ca strategie punitivă, așa cum am abordat-o în hermeneutica dimensiunii comice. În ceea ce privește agresivitatea necenzurată, am oscilat în a încadra poetica invectivei la unul dintre cele două segmente, doar teoretic abordate diferențial, din rațiuni ce țin de organizarea și fluența cercetării, cel al limbajului
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
rigiditate constituie comicul, a cărui pedeapsă este râsul"237. Întâlnim în viziunea bergsoniană ideea centrală a preambulului nostru teoretic, și anume că, în publicistica polemică, recursul la comic face posibilă dubla finalitate a discursului: etică, rizibilul făcând parte din arsenalul punitiv al oricărui pamfletar, așadar comicul poate fi privit, din acest unghi, ca metodă soft de asanare a spațiului public, dar și estetică, prin natura sa ludic-spirituală și polifonică, grație căreia discursul comic se instituie ca un carnaval al limbajului. Ideea
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
toate nivelele lui. Forțele pe care le pune în joc nu sunt malefice, spaimele pe care le provoacă sunt mai mult ca niște spaime din vis menite să primenească sufletele vinovate sau, pentru cei mărunți, doar glume părintești și clement punitive. Mai mult, odată biruitor asupra răului și a dezordinii, săvârșește un lucru care îl face unic în lumea fantaziei omenești, și anume un act de o superioară moralitate: necorupt de nici o exercitare a puterii, el renunță la privilegiile artei sale
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
apoi a visătorului duce de Milan. Și în comportamentul lor de locuitori netulburați ai insulei, deși demarcajul nu este tocmai ușor de făcut. Sunt, pare-se, multe și de tot felul, cu atribuții stricte potrivit naturii lor, benefice, malefice, grațioase, punitive, jucăușe, cine mai poate ști, umplând crâmpeiul acela al lor de țară cu arătări și muzici și exuberanțe. Ele nu sunt nimănuia de vreun cât de mic folos, cel mult atâta cât îi este lumii să nu aibă nici o noimă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
discursul pe care, prefăcut în harpie (făptură fabuloasă semănând a vultur și prezidând pedepselor, furtunilor și morții), îl ține naufragiaților care îl izgoniseră pe ducele de Milan. El este, în concizia și necruțarea lui, un model de elocință moralizatoare și punitivă care se cuvine amintit în întregime: „Sunteți trei păcătoși pe cari Destinul, / Ce cârmuiește-acest tărâm 182 de jos / Și ce-i pe el, nesățioasei mări / I-a poruncit să-i lepede aici, / Pe-o insulă pustie; între oameni / N aveți
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
făcând grimase, în timp ce muzica devenise între timp, în chip subtil-ironic, din „solemnă și stranie“, „suavă“. Însă mâncărurile, care sunt un simbol al lăcomiei nesatisfăcute (subiectul piesei), nu le fac ele să dispară, ci chiar Ariel în rolul lui de instanță punitivă și cu abilitatea sa de a inventa un nou tip de limbaj. A doua împrejurare în care se văd înzestrările teatrale ale lui Ariel este mult mai complexă ca punere în scenă, dar mai transparentă ca semnificație și ca funcție
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
toate nivelele lui. Forțele pe care le pune în joc nu sunt malefice, spaimele pe care le provoacă sunt mai mult ca niște spaime din vis menite să primenească sufletele vinovate sau, pentru cei mărunți, doar glume părintești și clement punitive. Mai mult, odată biruitor asupra răului și a dezordinii, săvârșește un lucru care îl face unic în lumea fantaziei omenești, și anume un act de o superioară moralitate: necorupt de nici o exercitare a puterii, el renunță la privilegiile artei sale
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
apoi a visătorului duce de Milan. Și în comportamentul lor de locuitori netulburați ai insulei, deși demarcajul nu este tocmai ușor de făcut. Sunt, pare-se, multe și de tot felul, cu atribuții stricte potrivit naturii lor, benefice, malefice, grațioase, punitive, jucăușe, cine mai poate ști, umplând crâmpeiul acela al lor de țară cu arătări și muzici și exuberanțe. Ele nu sunt nimănuia de vreun cât de mic folos, cel mult atâta cât îi este lumii să nu aibă nici o noimă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
discursul pe care, prefăcut în harpie (făptură fabuloasă semănând a vultur și prezidând pedepselor, furtunilor și morții), îl ține naufragiaților care îl izgoniseră pe ducele de Milan. El este, în concizia și necruțarea lui, un model de elocință moralizatoare și punitivă care se cuvine amintit în întregime: „Sunteți trei păcătoși pe cari Destinul, / Ce cârmuiește-acest tărâm de jos / Și ce-i pe el, nesățioasei mări / I-a poruncit să-i lepede aici, / Pe-o insulă pustie; între oameni / N aveți ce
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
făcând grimase, în timp ce muzica devenise între timp, în chip subtil-ironic, din „solemnă și stranie“, „suavă“. Însă mâncărurile, care sunt un simbol al lăcomiei nesatisfăcute (subiectul piesei), nu le fac ele să dispară, ci chiar Ariel în rolul lui de instanță punitivă și cu abilitatea sa de a inventa un nou tip de limbaj. A doua împrejurare în care se văd înzestrările teatrale ale lui Ariel este mult mai complexă ca punere în scenă, dar mai transparentă ca semnificație și ca funcție
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
cu măști de gaze. // Wehrmacht-ul ocupă Sudetenland (din Cehoslovacia), regiune locuită de 3 milioane de etnici germani (octombrie). // Tînărul polonez evreu Herschel Grynzpan îl asasinează pe Eduard von Rath, un înalt ofițer al Ambasadei Germane la Paris; ca măsură punitivă, la Berlin și în alte orașe germane naziștii devastează și dau foc sinagogilor, locuințelor și magazinelor evreiești, unii evrei sînt molestați și chiar uciși, iar 30-40.000 sînt deportați în lagărele de concentrare (Kristallnacht, 9-10 noiembrie). Ordinele fuseseră semnate de
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
indieni, să se retragă spre Jellalabad, în raj-ul britanic; traversînd un teritoriu ostil controlat de triburile rebele Ghilzai, britanicii sînt masacrați la Gandamak (în ianuarie 1842) și apoi anihilați în Pasul Khyber (aprilie 1842). A urmat intervenția unei expediții britanice punitive care a avut drept rezultat distrugerea capitalei Kabul, după care, onoarea Leului britanic fiind satisfăcută, englezii au evacuat țara. Din păcate, lucrurile nu s-au oprit aici. O a treia forță expediționară engleză trimisă în Afghanistan în 1878 a fost
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
altfel, precizarea că funcția cathartică a comicului 20, cu finalitatea ei relaxantă, de antidot antidepresiv și stimulator este asociată exclusiv râsului estetic. Ocupând în ierarhia sancțiunilor sociale locul al treilea, după cele juridice și morale, comicul are și un caracter punitiv difuz, ușor, platonic, acționând la nivel individual. Însă atunci când el vizează violarea unor norme colective prin singularizare, gafă, abstragere distrată etc. sau a unor cadre sociale (moravuri, conduită publică etc.), are loc un grav proces sau ritual de ,,ostracizare a
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]