1,206 matches
-
necunoscuți... și la vvechi cunoscuți, după cât se vede... Clara îl auzea fără să-i discearnă spusele. Era în continuare atrasă irezistibil de tabloul din fața ei. — în orice caz, ce văd aici mă surprinde, spuse ea anevoie, cu glas băiețos și răgușit. Aș fi pus prinsoare că, dacă ai colora, ai colora în ceață, mai mult cu nuanțe, și când colo tu folosești culori tari, aproape violente... Chiar și acest tablou în alb și negru are un negru de tăciune, înfricoșător pe
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ei o silu etă înaltă și subțire, îmbrăcată în negru. Clara se așeză pe fotoliul de răchită de pe balcon, aprinzându-și o altă țigară și privind nemișcată înspre larg. — De ce te-ai oprit? îl întrebase pe Bobo, cu un glas răgușit pe care nu și-l mai recunoștea. Spune-mi, spune-mi totul, indi ferent cât de crunt: ce s-a întâmplat în noaptea când Eduard a intrat în mare după Anda? Bobo continuase să tacă mult timp, cercetând-o prin
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
lângă el și îi atinse ușor brațul. Dom nul Ionescu deschise ochii brusc, uitându-se la ea ca prin sticlă. — E vremea de plecare! rosti Clara cu gravitate. Eu nu vin cu voi, adăugă, răspicat. Glasul îi suna băiețos și răgușit. Vreau să ne despărțim. Ion zâmbi, încă somnoros: — înțeleg, e normal, spuse el, căscând, e plecarea prea de vre me. Vrei și tu să mai tălălăi pe-aici. Dacă ții morțiș, mai stai câteva zile, n-ai decât. Dar o să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cuvinte, te rog. Am închis ochii, lăsând întunericul să-mi fie Prieten. M-am trezit speriată, strângând plapuma în pumni. Mi-am mutat privirea pe partea cealaltă a patului, când lacrimile au început să-mi ude obrajii. Cu un glas răgușit am încercat să strig. Nu, nu, nu. Cuvintele îmi părăseau gura în speranța de a schimba ceea ce îmi provoca durerea care nu mă părăsea de luni bune. Pierderea surorii mele. Regretele m au copleșit, făcându-mă să-mi doresc ca
ANTOLOGIE:poezie by Dora Maris () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_682]
-
lucru estraordinar? - Întunericul îngreuiat cu miros de rășină a chiliei lui era pătruns numai de punctul roș al unei candele care ardea pe o policioară încărcată cu busuioc uscat și flori de sub icoana îmbrăcată cu argint a Mântuitorului. Un greier răgușit cânta în sobă. El aprinse o lampă neagră, împlută cu untdelemn; lumina ei fumega pâlpâind. Încet, încet ochiul luminei se roși... el se așeză la masă... deschise cartea cea veche cu buchile neclare și cu înțeles întunecat. Tăcerea e atât
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu el și se uita spărios și uitit la Dan, fixîndu-l ca pe o umbră, cu buzele tremurânde și cu pași șovăitori. Dan era o umbră luminoasă. El ridică brațul lung și puternic în aer. Dormi! zise poruncitor. Orologiul zbârnâi răgușit o oară... umbra întrupată în om căzu ca moartă pe pat. Iar Dan își luă lunga sa manta de-a umere, stinse lampa, pe vârful degetelor trecu prin tindă și când ieși afară închise ușa după sine și începu a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Șiruri de cireși scutură grei omătul trandafiriu a înflorirei lor bogate, pe care vântul îl grămădește în troiene; flori cântau în aer cu frunze îngreuiete de gândaci ca pietre scumpe, și murmurul lor împlea lumea de un cutremur voluptos. Greieri răgușiți cântau ca orlogii aruncate în iarbă, iar painjeni de smarald au țesut de pe-o insulă până la malul opus un pod de pânză diamantică ce steclește vioriu și transparent, încît, a lunelor raze pătrunzând prin el, înverzește râul cu miile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a însemna în ziarul tău tot ce ți se va petrece - memorii pe care le voi citi și eu. Lampa ardea între el și mine, cartea sta deschisă, în care un pedant dedese curs cugetărilor sale asupra lumei, orologiul zbârnâia răgușit 12 oare, umbra mea se culcă pe patul de scândură acoperit c-un păier, iar eu îmi luai mantaua de-a umere, mă uitai, ieșind din casă, prin borta ușei la fata stăpânei din casă care tocmai se dizbrăca ca să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
caracteristic al poporului din adâncurile în care doarme, făceți o uriașă reacțiune morală, o revoluțiune de idei, în care ideea românesc să fie mai mare decât uman, genial, frumos, în fine, fiți români și iar români, zise el încet și răgușit. - Cine s-o facă asta? Nu sunt toți astfel? Nu sunt toți numai receptivi - francezi, italieni, spanioli, tot - numai români nu? - O! nu trebuie oameni mulți pentru asta... Spiritul public este fapta puținor oameni. O singură frunte unsă cu mirul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui toate ardeau prin întunericul cel des al nopții și din ce în ce ne apropiam de acele lumini ce ni păreau magice. În curând ajunserăm la grilele parcului. Un buldog începu a lătra, trezind aerul nopții cu lătrătura sa răgușită, însă în beția ce părea a domni în castel, printre ciocnetele păharelor nu auziră gura lui [de] câne, iar el, nemulțumit și mormăind, l-auzeai cum, scuturîndu-și lanțul, se tologi pe pătulul lui de paie. Ca să nu-i trezim somnul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dinți c-o răceală sinistră, apucai îndărăt la deal. Ajunsei la castre. Bătrânul ședea trist și gânditor lângă foc cu picioarele întinse, cu mâna pe frunte. Mă apropiai și șezui alături cu el. - Ce să facem? zisei eu încet și răgușit. - Gîndit-am și-am răzgândit, șopti el, și pare-mi cumcă ceea ce-a clocit capul meu nici dracul n-ar fi putut răscloci. Ei au omorât un copil - pentru că nu eu l-am omorât, bine poți ști. Decât să-l
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în vârful picioarelor, căci se spăimânta de zgomotul pașilor lui proprii. Flama-l conduse pân-la suișul unei alte scări, aici dispăru. În acelaș moment răsună iar clopotul din turn... ca un gemet ***. Îi trecu prin oase și măduvă acest sunet răgușit, evlavios, plângător. Era în întuneric total. Își întinse mînile și începu să suie și această scară... O mână rece ca a unui mort îi apucă stânga și-l trase după sine... cercă a o smulge, dar nu putu, dete cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sonoră, nu vi-i rușine să chinuiți un biet idiot... un cerșitor... nu vedeți cum plânge, nu vedeți cum își ridică mînele uscat [e] de bătrânețe... o! blestemul lui D-zeu are să cadă pe voi!.... {EminescuOpVII 250} - Cucurigu! strigă bătrânul răgușit și tremurând de spaimă. Copiii speriați holbară ochii lor cuminți la franciscanul palid și se risipiră ca un stol de vrăbii... Franciscanul ridică pe bătrân de la pământ și-l duse spre tinda unei zidiri mari, îl culcă binișor, puindu-i
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
necuviincios ori că se poartă rău cu ea. În fond, el era șeful general al curții. Punea în mișcare toată lumea. De dimineață până seara se auzea, de la grajduri și până sus, în odăile cele mari ale casei, vocea lui puțin răgușită; și, odată cu ea, Ghighinei îi venea în minte și chipul posomorât al vătafului. Avea o figură de om pregătit să dea cu parul. Doar când apărea spătarul Gongea, fața vătafului se lumina instantaneu, iar el devenea bun de pus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
să ne întoarcem cu onestitate la firul epic. Domnul director era buimac, răvășit, cu hainele în dezordine și palid. Privi cu ochi rătăciți la tanti Mery, contabila-șefă, și la Monica, secretara lui. Se încruntă și întrebă cu un glas răgușit: "Ce-i cu voi aici?". Cele două se uitară intimidate una la altă, făcându-și curaj reciproc. În cele din urmă, Monica îndrăzni: "V-am auzit strigând și am venit într-un suflet încoace. Mai ales că strigați ceva de
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cele din urmă își regăsi graiul articulat: "Voi!? Voi sunteți ăia care mi-ați făcut totul?" Un "da" mare și gros umplu tot zidul. Își duse mâinile la față și se masă energic, apoi răsuflă adânc. Întrebă cu o voce răgușită: Voi mi-ați aruncat banii pă geam?" Băieții mei făcură un stânga-mprejur, iar efectul general era un soi de pâlpâire a textului. Tot voi ați scris și mită pă bancnotele care le-am dus la nevastă-sa lu' dom
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
la declarațiile sale. ă Recunoști aceste cărți? Virginski se uită cu apatie la cărți și aprobă. ă știi cui îi aparțin? Virginski dădu din cap din nou. ă Cum de le-ați obținut? se ridică să întrebe, pe o voce răgușită și letargică. Virginki nu arătă nicio curiozitate în privința răspunsului și își închise ochii. ă Le-am răscumpărat de la Limașin, spuse Porfiri. ă Imposibil, spuse Virginski, fără să-și deschidă ochii. ă De ce spui asta, Pavel Pavelovici? ă Fiindcă chitanța e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
îți sugerez să le faci cunoacute superiorului meu, Nicodim Fomici. ă Nu am nicio nemulțumire, Ilia Petrovici. Mă întreb pur și simplu de ce mă displaci așa de mult. Gâtul lui Porfiri era încordat de atâta strigat, iar vocea îi suna răgușită. ă Nu este necesar ca eu să te plac. Sau ca dumneata să mă placi. ă Desigur, dar am impresia că nu îți dai seama ce respect enrom îți port. Am cerut intenționat ca dumneata să fii delegat la acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
pe cineva. ă Pe cine? ă Pe dumneavoastră. Osip Maximovici se uită pentru o clipă la Porfiri, pentru a se asigura că acesta vorbește serios, iar când a văzut că nu glumește, a început să râdă. Râsul era puternic și răgușit și s-a oprit la fel de abrupt precum începuse. ă Dar pentru ce încerca să mă protejeze? ă Ca să nu vă arestăm noi. Ca să rămâneți în libertate. Ca să poată să vă găsească și să vă omoare. Virginski a trecut pe la apartamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
spinării, dar de undeva din adânc o apă călduță îl învălui și îl inundă treptat, ridică încet cu luare aminte capul, îi văzu atunci pe ceilalți mici, îl văzu pe Lăscărică gesticulând, caraghios ca o paiață, cu glasul său când răgușit, când curat ca și cum în gâtlejul înăsprit de tutun s-ar fi înțepenit ceva. „Miliția a căutat peste tot și la gară, la autogară, pe când veneam încoace tocmai soseau oamenii de la trenul de seară și numai despre asta vorbeau., nimeni
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
târzie a toamnei. Ciulinii, strângând încrețiturile domoale ale câmpului ca niște pioneze arhaice de un galben murdar, a moarte, foșneau sec și uscat, cântec știut și mereu reluat de la facerea lumii. Prin vântul subțire și înalt se auzea arar șuierul răgușit al unei locomotive al cărei menire nu ar fi interesat pe nimeni și poate de aceea încerca de fiecare dată cu atâta insistență să-și semnaleze prezența. Geamantanul greu, încărcat parcă înadins cu cărămizi, îmi întindea nemilos mâna dreaptă în
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
până la capăt, cine să-l ia, oricine să-l ia, numai săl ia odată. Lupău, așa i se zisese demult, fde fapt, pe el îl chema Axinte după numele lui de familie, terminând sticla, chiui odată cu un glas gros și răgușit și o aruncă departe în vale spre crengile despuiate de frunze ale unui nuc. Sticla sclipi stins prin aer apoi se auzi vaietul ei jalnic atunci când s-a spart făcându-se în mii de țăndări. Zise apoi cu glas întretăiat
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
Ion, cu ochii rotunjiți de o mare mirare, se uita după el fără un cuvânt, de parcă îi secaseră deodată toate cuvintele pe care le-o fi știut vreodată. De abia când Mitrică urca treptele casei ca să intre, zise înfundat și răgușit. - Dar sunt eu, Ion, fratele tău. Mitrică rânji deodată întorcându-se numai pe jumătate spre poartă. - Ion a murit demult, ce spui tu străinule, în fiecare an l-a pomenit popa la pomelnic. Cine mai știe ce golan ai fi
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
când numai oboseala i-a făcut să se oprească. Drumul spre casă l-au parcurs într-o beznă deplină. Cufundată în întuneric, Luana simți că i se face frică. Câinii lătrau pe după garduri, fel de fel de ciripeli, ciudate și răgușite, i se lipeau de suflet iar atunci când, răsărită de nu se știe unde, o siluetă imaginară trecu pe lângă ea, inima îi îngheață de groază. Ca și cum i-ar fi ghicit spaimele, Renar se apropie cu grijă și-o prinse de mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ceva ce nimeni sau foarte puțini credeau că se va întâmpla vreodată. Ștefan era la serviciu, Luana se afla pe stradă, în drum spre casă. La o intersecție de drumuri, auzi răsunând, dintr-unul din apartamentele de la parter, radioul. Vocea răgușită a lui Ceaușescu striga "Liniște! Dragi tovarăși și pretini, liniște. Vă mai dau o sută de lei..." Apoi vacarm, o hârâială de neînțeles, iar în capătul străzii următoare Luana văzu un bărbat postat în mijlocul drumului, urlând: A fugit Ceaușescu! A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]