1,169 matches
-
mi s-a îmbrehăit de acest vodevil! O adevărată grădină zoologică, în care Leo, jivina mea pe rotile, cheală și umplută cu paie, părea cea mai decentă vietate. Poate de aceea, simțind cât de tare îi disprețuiesc, clienții s-au rărit peste măsură. Legea fiecărui negustor, de a nu mânca de dimineață până nu-și face safteaua, nu mai putea funcționa. Aș fi rămas nemâncat zile întregi. Un plictis nesfârșit m-a făcut să-mi imaginez diferite experiențe. Având de a
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
morți stranii și neștiute. Apoi insecta morții a început să devoreze seva copacilor și plantelor din grădină, care păliră și se veștejiră ca pârjolite de flăcări. Vestea, luând forme și dimensiuni ciudate, se răspândi în împrejurimi, clienții începură să se rărească, până când nimeni nu se mai încumetă să-mi treacă pragul... Atunci am citit în gazetă de tine și te-am chemat... Azi dimineață, vrând să scot apă din fântână, la capătul lanțului, în locul clădirii, mi-am găsit fiica umflată de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
auzul i se ascuți până prinse foșgăitul bălos al melcilor pe urechile de elefant ale brusturilor. Când întunericul se destrămă, lăsând loc unei palide lumini de jad, Bătrânul zări scara la câțiva pași de locul în care zăcea. Treptele se răriseră și mai mult, rămânând doar câteva și acelea șubrede, făcând urcușul aproape imposibil. Deschiderea bruscă a ușii ridică praful de pe podele. Din aceeași poziție ca în urmă cu câțiva ani, Bătrânul privi cum colbul plutește suspendat, așezându-se leneș pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de atunci? „Probabil, o Întreagă veșnicie“, Își spunea Mașa. Trecutul ei s-a dus pe apa sâmbetei și, odată cu el, și oamenii cei mai apropiați ce i-au Înseninat copilăria. Numărul morților creștea În fiecare an. În jurul ei oamenii se răreau Încetul cu Încetul. Dintre cei pe care-i cunoscuse În copilărie mai trăiau câțiva. Vremurile se schimbaseră și ele. Mai Întâi veniseră invazia de ciori și colectivizarea, apoi locul ciorilor Îl luară berzele. Pământul le-a fost confiscat și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
-i prezenți să holbeze ochii la el, Într’o liniște stânjenitoare. Realizând grosolonia debitată, le Întoarse spatele pierzându-se În labirintul străzilor. Multe zile la rând după comiterea acestui incident, Tony Pavone regretă fapta săvârșită, luând hotărârea să o mai rărească cu băutura și prietenii profitori. Cât privește Directoarea și depozitul ei de vinuri relația o socoti Încheiată, ducând tratative cu un alt coleg de muncă să-i paseze lui reparațiile promise la pivnița de vinuri. Aproape uitase incindentul prin care
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
un verde urinos, o haină de tweed de culoarea morcovului cu noduri de lână albastră; că favoriții Îi stăteau ca niște stâlpi puternici, stufoși, lipiți de cap; că bare de ochelari din baga, civilizate, Îi intersectau; că părul i se rărea În față; un nas evreiesc, o buză grea, atotsavurândă, atotrespingândă. O, acesta era un divertisment artistic al străzilor pentru domnul Sammler când era iscat spre el de vreun șoc. Era studios, era livresc și fusese instruit de cei mai buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
voia să fie izbăvit, ci voia să continue să comită cel mai groaznic păcat din lumea islamică: să venereze pe altcineva decât pe Allah. În tot timpul ăsta, jihadul lui fusese purtat în numele lui Irene. Acum, în pădure, Naji a rărit pasul, iar Irene s-a împiedicat în spinarea lui. „Am văzut flăcările Iadului”, a spus Mohamed în hadith, „și majoritatea celor care ard în ele sunt femei”. Femeile musulmane își ascund frumusețea sub văluri și-și pleacă privirile. Par ținute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
revenind constant cu nasul în pernă de parcă aș fi vrut să plâng și nu-mi găseam locul. Respiram amplu și rar oprindu-mi răsuflarea atât după inspir cât și după expir. Aerul pătrundea greu în plămâni prin pernă. Inima își rărea cadența și auzeam valuri de sânge pulsând în timpane ca marea ce se sparge de stânci când refluxul e pe sfârșite. De după pleoape, lumini se rostogoleau ca într-un ghem de parcă gândurile se topeau în mici fire de lumină colorate
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
mei. Mă aflam iarăși la ghereta din parcare. — Da, optzeci de yeni, mormăi paznicul anevoie. Nu vreau rest, și i-am Întins o bancnotă de cinci sute de yeni... cu fotografia LUI peste bani.. Părul lui, tuns neuniform, nu se rărise Încă prea mult. — Am o rugăminte. Bătrînul avea o pătură pe genunchi și peste ea o revistă cu benzi desenate; buzele i se mișcau neîncetat. Își Împinse ochelarii antediluvieni de pe nas și priviri din ochii lui congestionați se mutau, bănuitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
simt încă strivită mintal de nenorocita de gripă care a intrat în a cincea zi. Cel mai însemnat eveniment local a fost Thanksgiving (Ziua Recunoștinței) pe 27 noiembrie, o sărbătoare exclusiv americană și universal americană. În Departamente, lumea era deja rărită de luni, firavă marți și cine rămâne ultimul, stinge lumina, încuie ușa, joi. Pe scurt, nu e nimic particular în tendința balcanică de a o tăia cât mai repede, eventual prematur în jurul unei mari sărbători. De Thanksgiving, o parte dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
altădată, femeile acelea multicolor îmbrăcate, care-i umpleau cu zgomotul prezenței lor sufrageria încăpătoare, mobilată cu canapeaua de la peretele dinspre nord, cu cele două fotolii, cu bufetul-vitrină, cu masa grea, dreptunghiulară, de stejar și caldul covoarelor lânoase, doamnele acelea se răriseră, e adevărat, două din ele închiseseră ochii definitiv, iar celelalte nu mai erau în puterea sănătății de atunci și veneau mai rar, un fel de părăsire, se bucurau că trăiesc, dovadă că viața își are felul ei de nemurire, gândeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o să ajungem? - Am și ajuns, domnule Pavel. Vedeți, din când în când se spune că vine un dezgheț, - de fapt un răgaz ca prostimea să mai tragă aer în piept, adică noi, o înșelare, interval în care arestările se mai răresc sau nu mai au loc, cum e acum de pildă, constatându-se că nu mai sunt necesare închisori pentru că societatea, asta se și vrea, e anulată ca voință colectivă prin frica ce a ajuns să pună stăpânire pe ea, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
începură a crește chiotele și a tremura prin văzduh; se încrucișau peste vale, parcă se depărtau, și ecourile deșteptate clocoteau prelung. Vin flăcăii și fetele de la cules... murmură, nemișcat, moșneagul. O vreme valea se deșteptase în tremur; apoi chemările se răriră, slăbiră, se stânseră. În tăcerea care se întinsese pretutindeni până în depărtări nesfârșite, pe roșața din fund, din apus, începură a trece rațele sălbatice. Veneau din zarea Dunării, din bălțile Brăilei, și treceau prin smârcurile apropiate de la Mălina. Stoluri, pe cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Sâmbătă după-amiază, un taxi a oprit în fața reședinței Walsh. S-a deschis portiera și s-a ivit o sanda subțire cu toc, urmată de un picior bronzat (ușor pestriț, cu o umbră de portocaliu în jurul gleznelor), o fustă scurtă și rărită de blugi, un tricou întins pe care scria „Iubitul meu e plecat din oraș“ și o coamă de păr cu șuvițe de culoarea vaniliei. Claire sosise. — Are patruzeci de ani, a zis Helen, alarmată. Arată ca o parașută. N-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
orașul. A doua zi după întâlnirea asta, se ducea la Hamed ca să-i ceară vești de la iubita lui. Salma suferea în tăcere, punându-și nădejdea în plecarea în exil. — Trăiam deja, spunea ea, primele călduri ale verii, însă hoinarii se răriseră prin grădinile Granadei, iar florile nu mai aveau strălucire. Cele mai frumoase case din oraș se goliseră, prăvăliile din suk rămăseseră fără tejghele, vacarmul de pe străzi se stinsese, până și în cartierele sărace. În piețele publice, soldații castilieni nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pace niciunde. Era găsit și alungat din orice refugiu și-ar fi găsit. — Vai, vai, ce se va alege de băiatul ăsta? — Și a durat un an întreg până să-i găsesc postul de la oficiul poștal... În jurul lui uguiau și răreau prin ghivece familii numeroase de porumbei, care păreau că încearcă să se înfășoare într-o lume a confortului molatec. Furios dintr-odată, Sampath călcă apăsat ca să-i sperie. Se ridicară doar ca să se așeze din nou. Cooo, fâșș, cooo, fâșș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
prin vis. Se urcase în autobuzul care-i ducea acasă pe vânzătorii de lapte după ce-și aduseseră laptele la oraș să-l vândă. Strivit între zeci de canistre goale și reci, merse până la periferie, până clădirile începură să se rărească și se iviră pâlcuri dese de copaci, într-o stare deplorabilă. Merse până nu se mai zăriră deloc clădiri, până începură să urce șerpuit pe la poalele dealurilor, iar Sampath simțea aerul rarefiat în jurul său și prospețimea vegetației în floare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
se simți pe jumătate eliberat de greutatea ce-l apăsa În vintre. „Ei”, spuse ciungul, „ați văzut că vă simțiți mai ușurat după ce ați intonat ultima formulă?” Noimann nu-l contrazise. Se simțea un pic mai bine. Crampele se mai răriră. „M-am așteptat, de fapt, la asta”, surâse celălalt. „Dumneavoastră, domnule Paul, sunteți obișnuit să lunecați mereu prin spațiile lichide, care, trebuie s-o recunoașteți, la rândul lor alunecă fără efort prin dumneavoastră...” „Faceți cumva aluzie la dipsomania mea?” „Nicidecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
adolescenți sau legile ce limitau imigrația. Toate erau sufocate de propria-mi importanță și sunau ca niște misive nesuferite și Încrezute, ceea ce și erau, dar părinții mei erau atât de generoși cu laudele că nu mă puteam opri. S-au rărit la sfârșitul liceului, dar de-abia când un tip cu care mă cuplasem În primul an de facultate mi-a luat una de pe bancă și a comentat Într-o doară ce adorabil era că voiam să salvez lumea m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
nu trebuia să facem nimic altceva decât să hălăduim prin pădure, strigând din când în când: „Măi Traistă, unde ești? Vino încoace!” Se făcuse de chindie, iar noi eram deja răgușiți și de Traistă al nostru nici pomeneală. Pădurea se rărea, semn că suntem în marginea ei. Se vedea deja un islaz întins până hăt departe. „Dacă se întunecă, adio Traistă și cai” - și-a spus părerea camaradul meu. „Ai dreptate, dar până atunci mai e ceva vreme” - l-am îmbărbătat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
apucat să mănânce. Mestecau uitați de ei. Privirea le rămânea fixată în jarul din fața lor... Oare pe unde le hălăduiau gândurile? Poate spre cei dragi rămași acasă sau cine știe ce șirag de amintiri le bântuiau sufletele... Ninsoarea a început să se rărească, până ce, în cele din urmă, s-a oprit de tot. Abia atunci s-a văzut cum unii purtau pe obraz picături de apă ce se rostogoleau domol despicându-se în firele de păr ale bărbilor nerase. Erau... lacrimile dorului greu
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
la Dave’s Blue Room, victimele doi țărani din Iowa veniți în oraș pentru meciul de fotbal de la Rose Bowl, atacatorii doi negrotei care au fugit într-un Mercury ’47 cu bare de protecție violete. Când ploaia s-a mai rărit, la puțin timp după 3:00, detectivul Danny Upshaw, ofițerul de serviciu din acea noapte a stației de poliție, a prezis că 1950 va constitui începutul unui deceniu de căcat. În afara unor bețivi și a altor câțiva scandalagii din arest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
îl dădu peste cap. Barmanul îl umplu din nou. Danny bău și simți cum nervii încordați i se încălzeau. Numărul muzical se încheie cu un o explozie de strigăte și tropăituri. Luminile se aprinseră în mijlocul aplauzelor. Când aplauzele se mai răriră, Danny scoase din buzunar o bancnotă de cinci dolari și fotografiile mortului. Barmanul zise: — Doi dolari pentru băutură. Danny îi îndesă hârtia de cinci în buzunarul de la cămașă și îi arătă pozele. — Ți se pare cunoscut? Mijindu-și ochii, omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
lui Dudley Smith, cei șaptesprezece băieți acuzați de uciderea lui José Diaz erau în mod evident nevinovați. Iar Claire Katherine De Haven, bogata târfă comunistă, fusese forța majoră din spatele eliberării lor. Mal frunzări jurnalul. Însemnările referitoare la De Haven se răreau pe măsură ce trecea de ’44 și ’45. Gustă din mâncare și trecu printr-o mulțime de pagini care îl arătau pe Eisler drept un tip inteligent, cu o minte analitică, un om de bine condus pe cărarea înmiresmată de profesori de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
În Linden mașina din mijloc viră la dreapta și se îndreptă spre nord. Danny se apropie de Gordean, luminându-i bara de protecție cu farurile, apoi încetini. Beverly Hills fu înlocuit de Holmby Hills și apoi de Westwood. Traficul se rări, devenind aproape inexistent. Veni Brentwood, apoi Pacific Palisades - o zonă verde, punctată de case în stil spaniol și loturi vacante. Sunset Boulevard șerpuia prin întunericul de un verde mlăștinos. Danny observă reflexia farurilor puternice din spatele lui. Apăsă pe accelerație. Farurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]