5,766 matches
-
deci, aprecie el, e un noroc să fii gras Într-o noapte ca asta. Înainte de a se Încheia la pelerină, Își strecură mâinile Între chilot și pantaloni și-și potrivi revolverul care-i atârna Între picioare, aninat de un șnur răsucit pe după un nasture. Te poți bizui pe Josef În privința a trei lucruri, Își spuse el, mulțumit de sine, la o femeie, la un prânz și la un seif gras. Ieși de la adăpostul coșului. Pe acoperiș era foarte alunecos și exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și auzi În trecere vocea arțăgoasă a unei femei: — Ce chiloți sunt ăia? Ascultă-mă pe mine! Ei, eu nu sunt fiica președintelui, așa că i-am spus „Dă-mi ceva respectabil. Subțire!“ N-ai văzut niciodată așa ceva... Josef Grünlich Își răsuci mustața groasă și sură și păși Îndrăzneț afară, În stradă, privind Încoace, privind Încolo, de parcă ar fi așteptat un prieten. Nu se vedea nici un polițist și, cum trotuarele fuseseră curățate de zăpadă, nu lăsă nici un fel de urme. Se Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
tânără și rozalie și niște ochi blajini luciră săritori În spatele unor ochelari cu rame de os. — Cred, d’nă, c-aveți probleme cu omul acesta. M-aș buc’ra să vă fiu de folos ca int’rpret. Domnișoara Warren se răsuci furioasă pe călcâie. — Du-te și te spală pe cap! spuse ea și-o luă hotărâtă spre cabina telefonică. Americanul fusese picătura care făcuse să se reverse paharul, să treacă de la tandrețe la furie, de la regrete la răzbunare. Crede că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pentru că Îi fuseseră de folos În lupta sa: „Religia e prietena omului bogat“. Îi spuse străinului: — Dacă nu ești spion al poliției, atunci cine ești? Ce făceai aici? — Numele meu - și dolofanul se Înclină puțin din mijloc, În timp ce un deget răsucea nasturele de jos al vestei - este... Numele fu lăsat să cadă În Întunericul străveziu de la lumina zăpezii, Înăbușit de huruitul trenului, de zăngănitul conductelor de oțel, de ecourile unui pod. Dunărea alunecă de pe o parte pe cealaltă a liniei ferate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-și repete numele: — Josef Grünlich. Ezită o clipă, apoi continuă: — Căutam bani, Herr Czinner. — Ai furat... — Ați venit prea devreme. Începu să explice pe Îndelete: — Am scăpat din mâinile poliției. Nimic dezonorant, Herr Czinner, vă pot asigura de asta. Își răsucea fără Încetare nasturele de la vestă și părea a fi un vorbitor străin și neconvingător În aerul proaspăt iluminat al minții doctorului Czinner, populat cu adevăruri incontestabile, o față Înfometată, o cârpă colorată, un copil cu dureri, un bărbat Împleticindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Noapte bună, spuse el. Voia să-și exprime furia și dezamăgirea, dar tot ce a putut spune a fost: — Foarte interesant. Culoarul, luminat doar de un șir de becuri slabe, albastre, se Întindea cenușiu, vibrând printre cabinele Întunecate. Cineva se răsuci În somn și spuse În nemțește „Imposibil. Imposibil“. După ce Îl părăsi pe doctor, Coral Începu să alerge cât de repede putea, cu un geamantan În mână, Într-un tren care se clătina, așa că, atunci când o văzu Myatt că trage de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
un stăpân nemilos. Zăpada cădea și mai abundent. Stâlpii de telegraf din lungul liniei păreau scurte fisuri negre Într-un zid alb. Myatt se aplecă spre șofer și Îi strigă În nemțește, peste zgomotul motorului antediluvian: — Vezi ceva? Mașina se răsucea și aluneca de-a curmezișul drumului și omul Îi răspunse, tot strigând, că nu existau motive de teamă, nu vor Întâlni nimic În cale. Nu-i spuse că putea să vadă ceva. Brusc, vântul se opri. Drumul, care Înainte le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
spre acoperiș. Alt chibrit Îi dezvălui niște saci voluminoși, clădiți Într-o stivă de două ori mai Înaltă ca un stat de om. În buzunarul drept al doctorului Czinner se afla un ziar Împăturit. Ea smulse o pagină și-o răsuci, făcând o făclie, ca să aibă destulă lumină până-l trăgea spre celălalt capăt al șopronului, căci se temea că soldatul ar putea deschide ușa În orice clipă. Dar Czinner era prea greu pentru puterile ei. Ținu hârtia aprinsă aproape de ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-i spun. Coral era Îngrozită la ideea de a rămâne singură În depozit cu un om mort. Flacăra se stinse, murind În propria cenușă. Ea pipăi iarăși după ziar, târându-se pe mâini și pe genunchi, rupse o pagină, o răsuci și făcu altă făclie. Apoi constată că rătăcise chibriturile și, tot de-a bușilea, pipăi toată podeaua din jurul ei. Doctorul Czinner Începu să tușească și ceva se mișcă pe podea În apropierea mâinii ei. Fata aproape că țipă de frica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de o cercetare mai Îndelungată pentru a zări În spatele privirii lui neutre scânteia aceea de răutate, mica lucire de viclenie. Deși pereții de lemn vibrau din cauza vântului, era cald Între saci, În Întuneric, În magazia fără ferestre. Doctorul Czinner se răsuci Într-o parte ca să se elibereze de durerea din piept și apoi se Întoarse iar, dar aceasta Îl urmărea. Doar În momentul Întoarcerii aceasta cedase puțin. Când rămase nemișcat, durerea reveni. Așa că se Întoarse și se răsuci toată noaptea. Existau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Doctorul Czinner se răsuci Într-o parte ca să se elibereze de durerea din piept și apoi se Întoarse iar, dar aceasta Îl urmărea. Doar În momentul Întoarcerii aceasta cedase puțin. Când rămase nemișcat, durerea reveni. Așa că se Întoarse și se răsuci toată noaptea. Existau momente când devenea conștient de vântul de afară și lua vâjâitul zăpezii drept zgomotul făcut de pietricelele de la malul mării. În acele momente În șopron reînvia imaginea anilor săi de exil, așa că Începu să recite declinările din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o vagă Îndoială: era voie să dai apă cuiva care avea febră? Dar amintindu-și de uscăciunea pielii lui, fata cedă compasiunii. Deși era apă peste tot În jurul ei, nu putea ajunge repede și ușor la ea. Trebui să-și răsucească două făclii și să iasă din gaură, printre saci, fără să le stingă. Deschise ușa adăpostului cu multă Îndrăzneală, pentru că acuma era pregătită să descopere orice, dar noaptea era Întunecoasă și nu era nimeni În jur. Adună o mână de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
el ar fi fost mai viclean. Îl auzi respirând cu dificultate În Întuneric și se gândi iar, fără Înverșunare sau reproș, că nu merită. Răscrucea drumurilor apăru brusc În lumina farurilor. Șoferul ezită o fracțiune de secundă În plus, apoi răsuci volanul și făcu mașină să se Învârtă pe două roți. Josef Grünlich se văzu trimis dintr-un capăt al banchetei În celălalt și icni de spaimă. Nici nu mai Îndrăzni să deschidă ochii până când mașina nu ajunse iarăși cu patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
am zis, aruncându-mi geanta de plajă pe podea și lăsându-mă să cad pe o canapea adâncă, În timp ce Lauren se ghemuia În balansoarul din Împletitură de nuiele. În mijlocul camerei creștea, până la tavan, uriașul trunchi roșu al unui bătrân și răsucit cactus. De unde stăteam, puteam desluși silueta cuiva care făcea plajă pe terasa casei de vizavi. Aceea este verișoara mea, Tinsley Bellangere, mi-a spus Lauren, privind chiorâș. Nu-mi vine să cred că stă acolo așa - când e atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
era brățara cu diamante Cartier pe care o avea prinsă la Încheietura mâinii stângi și care strălucea ademenitor În lumina răspândită de stroboscopul instalat temporar, care se rotea În centrul Încăperii. —A fost a ducesei de Windsor, Îmi spuse Lauren, răsucind brățara În jurul Încheieturii. Nu că e divină? Mi-a trimis-o unchiul Freddy („unchiul Freddy“ fiind numele pe care Lauren Îl folosea pentru Fred Leighton, un bijutier renumit de pe Madison Avenue, care nu Îi era rudă deloc). Este foarte frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
săptămâni, dar se Întorcea, În sfârșit, acasă, În seara următoare. Vorbiserăm cu regularitate, dar gândul că voi fi din nou Împreună cu el de-adevăratelea era aproape prea mult pentru mine: nu puteam să dorm deloc. La 2 dimineața, Încă mă răsuceam de pe o parte pe alta pe sub plapumă. Trează de-a binelea, neputând deloc să adorm, m-am hotărât până l-a urmă să mă scol pentru o vreme, să mă ocup de niște email-uri - chiar nu avea rost să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nenorocită. Poate că Îmi fracturasem glezna. Atunci trebuie să mergem Înapoi jos cu mașina, zise Hélène. —Pot să... putem să stăm pur și simplu aici și... Am izbucnit În lacrimi. Pe neașteptate, am simțit o bătaie pe umăr. Mi-am răsucit gâtul Înțepenit și m-am trezit că mă văd În ochelarii de soare cu lentile din oglindă ai unui bărbat. Ochelarii Îi aparțineau lui Pierre, fostul iubit parizian al Sophiei. —Pierre, am oftat eu. —Vai de mine, Dumnezeule, ești teafără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
de ea... da, trei minute... În grădina cu sculpturi? E prea frig acolo. Știi doar că nu suport triunghiurile alea imense albastre... aș prefera să mă Întâlnesc cu tine În fața lucrării lui Matthew Barney... După asta, Își Închise telefonul, se răsuci pe călcâie și se Îndepărtă de noi, Îndreptându-se către galeriile de artă contemporană. — Nu știu dacă mai pot să fac asta, i-am spus lui Marci. Mă scosese din minți să o aud pe Sophia numindu-mă „săraca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
canapea, fericită, lipindu-se Întruna de Prince Angus. Când ușa se Închise după Sophia și Faisal, Salome pur și simplu căzu de pe canapea și rămase pe podea chicotind și râzând prostește, ca o păpușă mecanică a cărei cheiță a fost răsucită. —Sunt un geniu!!! Haahhheeeehhahhahaha! făcu ea, râzând de parcă o luase razna. — Ce vrei să spui? am Întrebat-o. —Așteaptă și ... Chicoteli... râsete... —Hahahahaha... și ai să vezi! Sunt un adevărat drăcușor! În afară de natura, În ansamblu ciudată, pe care o avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
pe podeaua băii, în întuneric. Cutia de carton o pun înapoi în pungile de hârtie. Printre formele dure și complicate sunt și două foi de hârtie velină. Foile astea le pun și pe ele în pungi. Pungile le mototolesc, le răsucesc și le fac cocoloș. Toate acestea le fac orbește, pipăind hârtia velină, palpând straturile de forme dure și neregulate. Podeaua de sub tălpile mele - chiar și scaunul veceului - se cutremură din cauza muzicii de alături. Îți vine să le spui tuturor celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în 1945 și intitulat „Asfixierea mecanică la nou-născuți“, cercetătorii au demonstrat că nici un copil nu se poate sufoca în așternut. Chiar și cel mai mic sugar, așezat cu fața în jos pe o pernă sau pe o saltea, se poate răsuci suficient pentru a respira. Chiar dacă nou-născutul suferă de răceală ușoară, nimic nu dovedește că are vreo legătură cu moartea. Nu există nici o dovadă care să stabilească o legătură între vaccinurile DTT - difterie, tuse convulsivă, tetanos - și moartea în leagăn. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
a zis șeful dumneavoastră? Cred că a murit. Și zice: Ce ciudat! Cred că vă simțiți îngrozitor, zice. Deasupra noastră atârnă candelabre de cristal, mai înalte ori mai joase, spuzite și cenușii ca niște peruci pudrate. Cablurile electrice destrămate se răsucesc în locul în care lanțurile sunt agățate de bârnele plafonului. Cabluri tăiate, becuri arse și pline de praf. Toate aceste candelabre arată ca niște capete de aristocrați de pe vremuri, tăiate și atârnate cu susul în jos. Deasupra tuturor acestora se arcuiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Mona o să-i zică prietenului ei și n-o să mai scăpăm în veci. Labirintul de mobile maronii, roșcate și negre, împestrițat de aur și oglinzi, se înghesuie în jurul nostru. Ici, colo sunt incrustații aurite și oglinzi. Cu o mână își răsucește prețiosul inel de pe mâna cealaltă. Diamantul este masiv și colțuros. Îl învârte până îi ajunge în palmă, apasă cu palma deschisă pe tăblia șifonierului și scrijelește o săgeată cu vârful îndreptat spre stânga. Sapă o cărare prin istorie. În telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
un mic tub auriu. — Exact asta am vrut să spun, zice. Eticheta zice că e o piesă franțuzească în stil egiptean, cu panouri de mucava ornate cu frunze de palmier și festonate cu curelușe policrome. În timp ce se uită în oglindă, răsucește tubul auriu până iese din el un ruj roz. Și, din spatele ei, zic: Dar nu cumva eu însemn ceva mai mult decât slujba pe care o am? Poate că nu sunt cine știe ce prădător bidimensional care profită de o situație interesantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și-și freacă buzele între ele. Și le deschide încet; rămân lipite până în ultimul moment. Doamne ferește să sufere cineva vreodată mai mult decât suferă Helen Hoover Boyle. Și zic: Poate că și eu am pierdut totul, ca și ea. Și răsucește rujul la loc. Își pune rujul în poșetă și se întoarce cu fața la mine. Stând dreaptă, strălucitoare și calmă, zice: — Ipotetic vorbind? Și-mi lățesc fața într-un zâmbet și zic: Desigur. Sprijinindu-se cu palma de șifonier, scrijelește o săgeată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]