2,788 matches
-
ca mine. Poate-s incomozi. Poate acordă Ion, ridicîndu-se. Hai să mă duc prin tabloul de comandă, să văd cum merge remedierea, apoi vin aici să trag un pui de somn, că pînă la mine, la serviciul Electronic, nu mai răzbat pe vremea asta. Trag și eu o raită prin secție spune Mihai. Am făcut bine c-am venit noaptea asta; mîine îmi iau liber, mă duc pe la autogară, poate sosește cursa rapidă. *** Chiar lîngă bucătărie, într-una din cămări, încălzită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de la peron și cursa prinsă în mijlocul platformei stau acoperite de zăpadă. În unele încăperi încep să se aprindă luminile. Sala de așteptare e goală iar ghișeele pentru bilete, închise. În spatele geamurilor de sticlă mată, două casierițe, singurele care au putut răzbate, stau lîngă calorifer și șușotesc. Vlad taie în două troianul din curte, înotînd pe alocuri pînă la piept și pătrunde în biroul șefului de autogară, întrebînd de cursa rapidă. E la Sălcii, v-am spus și aseară. Cum se luminează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în jur, să se convingă că nu-i nimeni, apoi intră și ea, închizînd ușa cu grijă. În clipele următoare, de dincolo de ușă, din interior, se aude un răpăit de palme, apoi pumni, apoi genunchi, picioare, iarăși pumni, de sub care răzbat încercările de țipăt transformate de sîsîitul femeii în gemete ascuțite. Cînd potopul a încetat, fata ajungînd ghemuită sub niște lăzi, unde nu mai poate fi lovită, Sultana se oprește, așază muierește mîinile în șolduri și-și trage răsuflarea: Ascultă, putoareo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Eu pierd întotdeauna înainte de-a mai paria spune Mihai ridicîndu-se, făcînd un gest de lehamite, apoi pornește spre ieșire. Hai să vedem ce-i cu cursa. Bate în ușa șefului autogării și intră, urmat de Vlad. Cum să nu răzbați, măi, cum?! strigă șeful spre un șofer. Am boțit o mașină, ce-s nebun să stric și altele?! Uite ce viscol arată șoferul pe fereastră. În zăpadă sînt atîtea mașini întroienite. N-am chef să le plătesc stricăciunile. Bine-bine, du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
deseară. Cînd autobuzul ce merge la "Valea Brîndușelor" trece pe lîngă el, se oprește și privește lung ferestrele înghețate, vrînd să-l zărească pe Vlad. "Și totuși, depinde cît de botoasă e fata" surîde el amar, ascultînd cu plăcere cum răzbate prin viscol sirena unei locomotive oprită în gară. *** Acceleratul a avut și el întîrziere, atît cît i-a trebuit sobei din gara în care s-au întors să se înfierbînte bine. La auzul anunțului din difuzor, repetat de impiegatul venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
umbla după femei, iar mama, la echipa de teatru pentru amatori. Înainte ca Radu să mai poată spune ceva, Paula iese, iar pașii ei, siguri, se aud pe culoar, spre rezervele operaților. Voci agitate se apropie dinspre lift, printre care răzbate scîrțîitul, familiar de-acum, al uneia din roțile căruciorului cu targa. Ce-i? se aude întrebarea lui Runca. Intoxicat cu gaze răspunde o femeie. Radu mai așteaptă o clipă, apoi merge înapoi în cabinet, întrebîndu-se mereu dacă n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
am recunoscut! Ce vrei, erai un... un copil; mă rog!, un tînăr. Te-am recunoscut abia cînd i-ai spus tînărului... arată femeia cu privirea în direcția lui Lazăr. După un timp lung, în care, prin larma sălii de restaurant, răzbate dintr-o parte trosnetul scîndurilor de brad în sobă iar din fereastră viscolul, femeia murmură: Nici nu mai știu dacă noi ți-am mulțumit pentru gestul dumitale atît de curajos, dar... Accentul pus de femeie pe "noi" îl face pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Dinspre scenă se aud glasuri, focul unei arme, apoi ceaunul căzut. "Ia-l și pune de mămăligă" spune în gînd Mihai, începînd să rîdă de unul singur. La intrarea din spate a teatrului, zăpada s-a înălțat peste genunchi. Mihai răzbate cu greu pînă la trotuar, unde s-a format o urmă de la cei ce trec. Un plug mare, cu lama cît jumătate de șosea, vine dinspre gară și curăță partea dreaptă, înălțînd și mai mult zăpada de pe margine, din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
căruia ridică mîinile tremurînd vizibil, cu vîrful degetelor înțepenite de frig. N-a fost cu noi, nu-i aici spune din nou Lazăr, fără să ia în seamă palmele ce-i ating pieptul, gata să-l înșface. Un geamăt înfundat răzbate din Radu, iar brațele lui, ostenite, fără viață, îi cad pe lîngă corp. Face un pas lateral, clătinîndu-se, gata să cadă în față, cu privirea rătăcită în gol, dar Lazăr se repede, îl sprijină și-l împinge spre scaunul liber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ajute să se ridice. Femeia izbucnește în sus pe lîngă mîna lui, se scutură scurt, să-și aranjeze capotul, deschide ușa, rămîne o clipă locului în speranța unui "mai stai" al bărbatului, apoi iese. Trecînd pe lîngă ușa bucătăriei, de unde răzbat vorbele jucătorilor, intră vijelioasă. Ce-i aici!? întreabă ea săltîndu-și palmele în șolduri, tremurînd vizibil. Profesorul îi aruncă o privire fugară, strîmbînd din nas. Lazăr, în schimb, înfierbîntat de joc și de băutură, o admiră îndelung: Stimată doamnă, chiar dacă v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
scoate încet cureaua "lungă, tăticu', lungă; cu asta poți și să te spînzuri la nevoie" și rămîne cu ea în mînă, îngrozit de trupul stejarului ce se apleacă încet sub vîntul tot mai aprig. De dincolo de zid, din sala restaurantului, răzbate scheunatul prelung al cățelușei. Bateți de mult? întreabă Mihai, frecîndu-se la ochi. Acum. Urcam spre birou și mi-am zis că trebuie să fi adormit răspunde Ștefănescu înaintînd în birou. Am auzit c-ai avut inspecție ast' noapte, Săteanu, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
meticulos cu Mr Sheen. Își desfăcu bluza și își trecu mâinile peste cupele de nailon, căutând locul dintre sâni și bretele. Își desfăcu nasturii de la pantaloni, care alunecară la podea. Se eliberă de ei. Acordurile de la Whiter Shade of Pale răzbăteau în valuri dinspre CD player, iar Carol își lăsă mâna să îi lunece sub elasticul chiloților... — Crezi în oroare? Întrebarea directă m-a luat complet pe nepregătite. Fusesem absorbit cu totul; devenisem, în ciuda voinței mele, un voyeur ce asista la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
aburii beției, simțind că scula pricăjită i se scoală și cere acțiune. Ar fi fost și mai surprins să afle că și Carol simțea același lucru. Trilurile celor două păsări erau dublate de acordurile de la Whiter Shade of Pale, care răzbăteau din dulăpiorul construit de Dan. Carol își strecură un umăr alb afară din rochița neagră. Dan i-l umplu de bale, dar Carol își dădu silința să nu se arate scârbită. Mâna lui îi căută un sfârc - simțise o arsură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Dan și căută cu ochii un prosop cu care să se șteargă. Era pe palier, legându-și cordonul de la halatul de baie, când auzi țârâitul soneriei. Holul de la parter era întunecat, dar, din locul în care se afla și unde răzbătea o lumină aprinsă în vestibulul din spate, distingea clar silueta asimetrică a lui Dave 2. Când murise, intestinele lui Dan se goliseră și, dacă asta poate fi o consolare, avusese parte și de unul dintre orgasmele lui mici și insignifiante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Alan nu le citea, ci se concentra asupra semaforului. Evalua greutatea și viteza potențială a mașinilor din jur. Mintea lui incisivă trecea de la penetrarea contorsionată din noaptea precedentă la calculele privind prezentul. Făcea asta în ritmul muzicii de jazz care răzbătea din cele opt boxe negre și romboidale, amplasate în mașină. Semaforul își schimbă culoarea și Alan apăsă pedala de accelerație cu bucuria nebună pe care ți-o dă numai reacția promptă a unui motor puternic. Continuă să se strecoare prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
veioza sălta pe noptieră, chiar și eu, oricât m-aș fi străduit să stau locului, alunecam către marginea patului, dar cel mai cumplit era zgomotul, clănțănitul geamurilor în cercevele, bâțâitul ușilor, niște bufnituri, apoi o bufnitură mare, un vacarm care răzbătea din altă parte, obiectele care se săturaseră să tropăie și cădeau pe podea, djinii ăia erau apucați de streche, oricât de credincioși i-ar fi fost lui Harun Al Rașid prea semănau cu duhurile rele din Crihala și năvăliseră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
aspră Îi răspunse pe un ton ce părea să-i conteste dreptul de a folosi rețeaua telefonică. — Aici Mamele libere. Cine-i la aparat? — Aș dori să vorbesc cu domnișoara Hilfe. — Cine Întreabă? — Un prieten al ei. Un mormăit dezaprobator răzbătu pe fir, pînă la urechea lui. Dați-mi, vă rog, legătura, stărui Rowe, și În clipa următoare auzi un glas pe care dac-ar fi Închis ochii pentru a nu mai vedea cabina telefonică și ruinele din Holborn l-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
În sens invers sub ochii lui - 49, 48, 47 - redîndu-i gustul pierdut al aventurii. Scurtînd drumul, trecură prin fața unor camere numerotate de la 60 În sus, apoi, deodată, se pomeniră În dreptul celor numerotate de la 30 În jos. Printr-o ușă Întredeschisă răzbăteau pe coridor sunete ciudate - parc-ar fi fluierat și suspinat cineva, alternativ. Picoloul, Însă, Își urmă imperturbabil drumul. Nimic nu i se părea ciudat acestui copil al hotelului. Tot felul de oameni poposeau pentru o noapte, cu sau fără bagaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
au dreptate... — Dar cine-i Barnes? — Era un om de treabă. I-au făcut de petrecanie pe mal... Nu mă simt deloc bine, Digby. Înnebunesc. Mi-e din zi În zi mai rău... De undeva, de foarte departe, se auzi, răzbătînd printr-o fereastră deschisă la primul etaj, păcănitul unui motor de automobil. Digby Își lipi buzele de gaura cheii și spuse: Nu pot să mai rămîn, Stone. Ascultă! Nu ești deloc nebun. Ți-au vîrÎt doar niște idei În cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
ridică aproape la propriu din patul de convalescență. În trei zile, mergeam șontâc-șontâc la departamentul de fizioterapie, făceam trebușoare pentru infirmiere și-mi pierdeam vremea în camera personalului, încercând să port discuții profesionale cu doctorii plictisiți. Conștiința unui sex viu răzbătea prin euforia mea nefericită, prin vinovăția mea confuză pentru omul pe care-l ucisesem. Săptămâna de după accident fusese un labirint de durere și fantezii nebunești. După platitudinile vieții de zi cu zi, cu dramele lor înăbușite, întreaga mea pricepere organică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
supuși unor presiuni mai mari, să susțină că timpul a șters orice urmă și probele sunt imposibil de obținut. Oricum, termenul de prescripție n-a trecut. Chiar dacă s-a tergiversat atât de mult, va veni și momentul când adevărul va răzbate la lumină. În plină revoluție, s-au văzut chiar și la TV câțiva «teroriști» prinși dar ulterior au fost eliberați la ordinul nu se știe cui și din ce motiv. Dacă trupele mobilizate atunci în capitală (din securitate și armată
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
a familiei. Este o problemă personală, ca și credința în Dumnezeu. Noi avem o singură răspundere: să facem o societate mai umană, mai prosperă și mai liberă. Atâta timp cât nu creăm o societate a meritului, copiii pleacă pentru că nu pot să răzbată din cauza mafiilor, neseriozității, corupției și blocajelor de care se lovesc la tot pasul. Întrebați un tânăr medic sau un tânăr avocat în ce sistem feudal trăiește, cum trebuie să facă ghetele și să dea bani ca să fie acceptat pe lângă profesori
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
este acela că la noi implementarea măsurilor de reformă n-a avut încă și nu are succes. Din această cauză am rămas iarăși suspendați între Est și Vest, oscilând când într o parte când în cealaltă. Acesta e adevărul care răzbate la lumină și ne marchează destinul ca națiune aspirantă la democrația autentică. În societatea românească lucrurile încep să se așeze și asistăm la o stratificare socială normală. Dar totul se urnește foarte greu. Căruța economiei noastre nu poate să ofere
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
desfăcut în poale. Amândouă singure, încuiate în biroul logopedei. Posterul cu o pisicuță de pe peretele de cărămidă. Toate astea capătă luminozitatea pală a unei raze de stea, fiecare colț ascuțit șters sau mânjit de verde și auriu, și lumina fluorescentă răzbătând în frânturi explodate. — Văluri, zice Brandy în vreme ce fiecare culoare în parte se așază peste mine. Trebuie să arăți ca și când ai păstra niște secrete, zice. Dacă ai de gând să înfrunți lumea de afară, domnișoară Paciență, trebuie să nu-i lași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
sunt împrăștiate peste tot pe dulăpioarele aquamarin din jurul chiuvetei. Mâna mea, am ținut un pumn de Valium atât de mult că palma mi-a devenit de-un albastru deschis Tiffany’s. Doar Brandy și cu mine toată după-amiaza, cu soarele răzbătând înăuntru în unghiuri din ce în ce mai înguste prin geamurile cu margini de alamă ca niște hublouri mari. — Talia mea, zice Brandy. Gura Plumbago pare puțin prea albastră, e de-un albastru deschis Tiffany’s, după părerea mea. Supradoză de albastru-pulbere. Sofonda a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]