867 matches
-
căci vodă, măria sa, îi chemase la el, să-l ajute să scape țara de jefuitori. Și, mai trebuie să știți că acești năvălitori cu suflet negru și inimă-ntunecată erau câtă frunză și iarbă. Iar domnul țării nu-i putea răzbi decât cu o oaste destoinică și vitează. Cum vă spuneam, străinii au venit și-n satul nostru, unde, ca-n alte locuri, au făcut atâtea blestemății. Dar când au ajuns la capătul satului, au văzut ei că aici încă mai
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
privirea atentă, părea să creadă la fel. Primul amor, gândi Marlena. Era și tristă, și bucuroasă că Esmé găsise pe cineva care să o entuziasmeze, un băiat care să o facă să viseze la viitor, să-i dea voință să răzbească, acum când viețile le erau nesigure. Malaria Îi speriase tare. Măcar În tabăra asta aveau un adăpost, apă curată și așa-zisa mâncare. Gazdele lor erau binevoitoare și Încercau din răsputeri să Îi facă să se simtă confortabil, punându-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
brută pentru toate planurile mele viclene! O luai strâns de mână și merserăm kilometri fără să ne spunem nici o vorbă. Și mă chinuiam: "Ce trebuie să fac, Doamne, ce trebuie să fac?" Mă durea acum supărarea ei, frigul care o răzbea și nu știam cum s-o liniștesc. Voi fi iubind-o!" Privind-o întreagă, simțeam că mi-e dragă. Am promis la urmă ca s-o îmbun: "Fac tot ce vrei!" Și apoi iar plictiseală și îndoieli. I-am repetat
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
duce până la urmă întreaga sa viață. „Într-un târziu, vederea îi slăbește și nu mai știe dacă în jurul lui se face cu adevărat tot mai întuneric sau dacă îl înșală ochii. Dar distinge acum prin întuneric o strălucire nestinsă ce răzbește pe ușa legii.“ Acest moment, în care întrezărește „o strălucire nestinsă ce răzbește pe ușa legii“, este singular. Dacă nu mi-ar fi teamă de cuvinte, aș spune că este aproape revelatoriu. Cred că ar putea da seama de efortul
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
nu mai știe dacă în jurul lui se face cu adevărat tot mai întuneric sau dacă îl înșală ochii. Dar distinge acum prin întuneric o strălucire nestinsă ce răzbește pe ușa legii.“ Acest moment, în care întrezărește „o strălucire nestinsă ce răzbește pe ușa legii“, este singular. Dacă nu mi-ar fi teamă de cuvinte, aș spune că este aproape revelatoriu. Cred că ar putea da seama de efortul acelui om, ca un semn din eter. Ceea ce a așteptat ani de-a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
intrare hărăzită doar lui, deschisă de la bun început, nui este accesibilă. Sau totuși îi este? Nu știm care ar putea fi răspunsul. Știm doar că, în cele din urmă, distinge PARADOX ȘI NONSENS 187 „prin întuneric o strălucire nestinsă ce răzbește pe ușa legii“. După care, ușa cei era destinată va fi închisă de cel care a amâ nat continuu întâlnirea. Ce ar putea să înțeleagă cititorul care dorește totuși să afle ceva sigur? Încrezător în posibilitatea unui sens, ar putea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
este ea, de nevăzut și totuși acolo, insesizabilă și totuși strălucitoare. O resimte asemeni gra ției de sus, fulgurantă și imprevizibilă. Ar putea invoca în această privință cel puțin două secvențe, cea în care află de „o strălucire nestinsă ce răzbește pe ușa legii“, și cea finală, când omului de la țară i se spune că intrarea îi era hărăzită doar lui. Numai că o astfel de lectură transformă aceste cuvinte în semne ale evidenței sigure, ceea ce povestirea nu oferă totuși. Ea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
își duce până la urmă întreaga sa viață. „Întrun târziu, vederea îi slăbește și nu mai știe dacă în jurul lui se face cu adevărat tot mai întuneric sau dacă îl înșală ochii. Dar distinge acum prin întuneric o strălucire nestinsă ce răzbește pe ușa legii.“ Acest moment, în care întrezărește „o strălucire nestinsă ce răzbește pe ușa legii“, este singular. Dacă nu miar fi teamă de cuvinte, aș spune că este aproape revelatoriu. Cred că ar putea da seama de efortul acelui
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu mai știe dacă în jurul lui se face cu adevărat tot mai întuneric sau dacă îl înșală ochii. Dar distinge acum prin întuneric o strălucire nestinsă ce răzbește pe ușa legii.“ Acest moment, în care întrezărește „o strălucire nestinsă ce răzbește pe ușa legii“, este singular. Dacă nu miar fi teamă de cuvinte, aș spune că este aproape revelatoriu. Cred că ar putea da seama de efortul acelui om, ca un semn din eter. Ceea ce a așteptat ani dea rândul, întreaga
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
intrare hărăzită doar lui, deschisă de la bun început, nui este accesibilă. Sau totuși îi este? Nu știm care ar putea fi răspunsul. Știm doar că, în cele din urmă, distinge PARADOX ȘI NONSENS 187 „prin întuneric o strălucire nestinsă ce răzbește pe ușa legii“. După care, ușa cei era destinată va fi închisă de cel care a amâ nat continuu întâlnirea. Ce ar putea să înțeleagă cititorul care dorește totuși să afle ceva sigur? Încrezător în posibilitatea unui sens, ar putea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
este ea, de nevăzut și totuși acolo, insesizabilă și totuși strălucitoare. O resimte asemeni gra ției de sus, fulgurantă și imprevizibilă. Ar putea invoca în această privință cel puțin două secvențe, cea în care află de „o strălucire nestinsă ce răzbește pe ușa legii“, și cea finală, când omului de la țară i se spune că intrarea îi era hărăzită doar lui. Numai că o astfel de lectură transformă aceste cuvinte în semne ale evidenței sigure, ceea ce povestirea nu oferă totuși. Ea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
să vedem și ce hotărăsc celelalte comunități. Diaconul, care se găsea aproape de ei și îi auzise cuvintele, îl bătu prietenește pe braț: — Ai spus bine, Waldomar! Nu avem de ales, dar pentru o clipă m-am temut că n-o să răzbim. Și de data asta, poziția lui Reinwalt a fost hotărâtoare. Dacă el e cu tine, vor fi și celelalte comunități burgunde dintre Rhon și Rin. Oricum, cred că și în celelalte adunări vor fi luate asemenea hotărâri. Gundovek are ultimul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Silsburn și spre soțul ei: — Mai e, pe aici prin apropiere, un Longchamps, dar nu știu pe unde. — Nici eu, a adăugat doamna Silsburn. Părea gata să izbucnească în lacrimi. Pe frunte și deasupra buzei de sus, transpirația izbutise să răzbească prin fardul păstos. Strângea sub brațul stâng o poșetă neagră de lac. O ținea de parc-ar fi fost o păpușă preferată, iar ea, o nefericită copiliță rătăcită, pudrată și rujată în mod experimental. — Și aici n-o să găsim un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
care el n-ar suporta-o. Nu cred că ar putea s-o vadă așa cum este în realitate. Adică o persoană lipsită pe viață de orice înțelegere, de orice putere de sesizare și de apreciere a fiorului de poezie care răzbește prin lucruri, prin toate lucrurile. Din punctul ăsta de vedere, e ca și moartă, și totuși trăiește, oprindu-se la prăvăliile cu delicatese, vizitându-și psihanalistul, consumând câte un roman pe noapte, încingându-și corpul în corset, urzind planuri pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Vă puteți relaxa, a adăugat ea. Toate-s bune și frumoase. Ce vreți să spuneți? Ce s-a întâmplat? a întrebat doamna Silsburn întărâtată. — Exact ce am spus. Mirele nu mai e deranjat de fericire. În vocea doamnei de onoare răzbea din nou o inflexiune familiară. — Cum vine asta? Cu cine ai vorbit? a întrebat locotenentul. Ai discutat cu doamna Fedder? — Am spus doar că am vorbit cu toți. Cu toți în afară de mireasa rușinoasă. Pentru că ea și mirele au fugit. (Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
chestiuni - studioșii, biografii și, mai ales, acea aristocrație intelectuală guvernantă, formată într-una sau alta dintre școlile publice psihanalitice - și mă iau la harță, mai aspru, pe următorul criteriu: ei niciodată nu apleacă urechea la strigătele de durere, atunci când acestea răzbesc. Desigur, nu sunt în stare. Ei constituie o nobilime cu urechi de tinichea. Și cu un asemenea echipament precar, cu asemenea urechi, cum ar putea cineva să detecteze sursa durerii, numai după sunet și calitate? Cu un asemenea echipament auditiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
festive. Ca să fiu sincer, de atunci încolo în nici un costum nu m-am mai simțit la fel de bine. Nu cred că vreun scriitor se leapădă vreodată de vechile lui cravate galbene ca șofranul. Cred că, mai devreme sau mai târziu, acestea răzbesc în proza lui și n-are ce să le facă.) Pe de altă parte, Seymour își alegea pentru el haine minunat de cuviincioase. Buba consta însă în faptul că nimic din ce cumpăra - costume și, mai ales, pardesie - nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
după un somn letargic de aproape douăzeci și patru de ore. O sudoare rece Îi brăzda Întregul organism, iar creerul mic În continuare cu coloana vertebrală trepidau suportabil, cu o intensitate constantă, În acelaș timp unele sunete imitând un fel de muzică răzbeau afară venind parcă din depărtări greu de precizat. Avea ușoare amețeli, Îi era foame și o stare de leșin Îi Înpăienjenea ochii!! Nu se mai gândea la nimeni și la nimic, nici măcar la ziua de ieri care-i fusese fatală
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
tempo din ce În ce mai amețitor...! Imaginile se suprapuneau una după cealaltă În așa fel Încât, În locul lor apăru imensitatea unei ape În care o diversitate de animale și reptile din trecutul Îndepărtat al pământului, dansau În acordurile aceleași muzici stranii ce parcă răzbea din adâncul oceanului...!! Închise și deschise ochii. Peretele se afla la locul lui nemișcat, așa cum Îl știuse din todeuna. Se ambiționă și, cu privirea lui bolnavă, insistă din nou asupra lui. Nu fu nevoit să aștepte prea mult, halucinația se
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
țoli pe piatra de pavaj de pe străzile evreiești. Oamenii aveau nevoie de lumânările lor, de lămpile și ibricele lor de aramă, de feliile lor de lămâie după chipul soarelui. Aceasta era cucerirea lugubrului cu ajutorul mereu al simbolurilor mediteraneene. Medii Întunecate răzbite de simboluri religioase importate și de facilitățile domestice locale. Fără puterea de la Miazănoapte, fără minele, industriile sale, lumea n-ar fi atins niciodată uimitoarea ei formă modernă. Și lăsându-l la o parte pe Augustin, Sammler Întotdeauna Își iubise orașele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
soarele. Șase miliarde de ani de viață umană! Ți se sleiește inima de puteri când te gândești la așa o cifră. Șase miliarde de ani! Ce o să se aleagă de noi? De celelalte specii, da, și de noi? Cum o să răzbim? Și când va trebui să abandonăm pământul și să părăsim acest sistem solar pentru un altul, ce zi de mutare va fi aceea. Dar până atunci omenirea se va fi schimbat foarte mult. Evoluția continuă. Olaf Stapledon socotea că fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
găsească propria substanță. Îți spun de ce mă tem, Unchiule, spuse el. Dacă o să trebuiască să trăiesc dintr-un venit fix dintr-un depozit, asta o să fie sfârșitul meu. N-o să mă mai descopăr niciodată atunci. Vrei să putrezesc? Trebuie să răzbesc din viitorul pe care mi l-a pregătit tatăl meu. Altfel, totul doar continuă să fie posibil, iar toate aceste posibilități or să mă bage În mormânt. E musai să am propriile trebuințe, și nu le văd nicăieri. Tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de ani am fost doar un evreu intelectual anglofil din Polonia și un om de cultură - relativ inutil. Dar Elya, prin repetiție sentimentală și prin formule, dacă vrei să le numești așa, parțial prin propagandă, a realizat ceva bun. A răzbit. Te iubește. Sunt convins că Îl iubește și pe Wallace. Cred că mă iubește și pe mine. Am Învățat multe de la el. Nu Îmi fac iluzii despre tatăl tău, Înțelegi asta. E supărăcios, lăudăros, se repetă. E frivol, morocănos, mândru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
înaintea plecării în exil răsfiră seninul printre crizanteme mijește de ziuă cântecul cocoșului amorțește plânsul sângele cobrei rănite preschimbat în culori umple cerul curând în vii ciorile vor ține festinul poeții sihaștri tot mai rar se vor desprinde din stampe răzbit de frig cerșetorul dă foc frunzelor brumate c-un țipăt un tren adună mărturisiri și regrete urc pe a vieții scară cană cu vin fiert: ce dulce-i clipa miros de scorțișoară și-un zâmbet prietenesc prin cununa de ceapă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
asta? Ce relații are cu dezvoltarea? În nici un caz de determinare mecanică. Dar optimismul e un ingredient al cultivării personalității. „It will be fine”, „O să fie bine” nu se referă la venirea lui Superman, ci la capacitatea proprie de a răzbi, de a trece peste necazuri. Asta însă aici e o filosofie publică. La noi e doar un film american prost, ușurel, cu personaje simpatice care fac în genere lucruri bune și cu acțiune care te anesteziază: mici necazuri pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]