908 matches
-
a lăsa locul liber unei ipotetice condiții emancipatoare, atribuită, prin relaționarea consumator-producător, celor care li se interzisese anterior accesul în Agora, deschizându-li-se de acum drumul către Piață. Chiar și pervertirile noționale nu au rezolvat inadecvarea din conținutul Economiei raționaliste, de natura adversității părților implicate în ecuație. Limbajul primenit, care invită atenția spre perceperea statutului corect politic al egalității de șanse și rol, cum ar fi cel sugerat de conceptul de „capital uman”, de exemplu, nu rezolvă adevărata problemă a
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
de bucurie este importantă în eticile eudemoniste și hedoniste grecești. Democrit atribuie sporirii cunoașterii o funcție terapeutică. Efortul lui enciclopedic - era supranumit „Știința” - nu viza acumularea de cunoștințe de dragul cunoștințelor, ci cu scopul de a reuși să producă niște cauzalități raționaliste și imanente pentru ca neliniștile și temerile să dispară. A-i îndepărta pe zei, mâniile lor, condamnarea de către ei la chinurile infernului și la alte pedepse presupune un efort în direcția laicizării gândirii: a vedea în înlănțuirile de cauze și efecte
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
și au criticat această poziție 12. Într-o anumită măsură Marcion se aproprie de medio-platonism, În distincția pe care o face Între cei doi dumnezei, după cum a remarcat R.M. Grant 13, Însă rămîne, În ciuda afirmațiilor lui Tertulian, un colosal exeget raționalist al Bibliei, nu un filozof. Interesul său vizează stabilirea tradiției corecte, nu constituirea unei coerențe interne a sistemului propriu. Raționalismul Îl Împinge pe Marcion la o hermeneutică a suspiciunii care Își extrage argumentele Împotriva Dumnezeului creator din nenumăratele contradicții logice
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
El n-are nevoie de inteligența aceea bazată pe fantezie, pe plăsmuire imaginativă. N-are nevoie de visuri poetice, de miturile grandioase care falsifică realitatea și o prezintă altfel de cum este. N-are nevoie nici de inteligența abstractă, uscată, prea raționalistă, prea logică, făcută numai din concepte și silogisme, rezultată din exerciții dialectice milenare, așa cum e inteligența evreului. Inteligența românului, în adevăr, nu e nici prea imaginativă, nici prea abstractă. E inteligența imediată, plină de claritate și mai ales de bun-simț
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
în raport cu mintea umană. Această perspectivă cyborgică sau avatarică a privilegierii conștiinței ca esență a ființei umane continuă distincția corp-minte sau materie-spirit teoretizată începând cu Descartes. E vorba de ceea ce Damasio (2004Ă numea „eroarea lui Descartes”. Punctele de vedere ale filozofului raționalist care echivalează capacitatea umană de a gândi cu însăși condiția existenței (bine-cunoscutul Cogito, ergo sumă și care delegitimează posibilitățile de cunoaștere prin intermediul corpului sunt continuate de o parte a științei și a filosofiei ciberneticii și roboticii actuale, astfel că unul
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
pentru specialistul în fizica cuantică, noua formă complexă și flexibilă de umanism care asigură echilibrul dintre materialitatea tehnologică și spiritualitatea umană. Așadar, nu postumanism, ci umanism valorificat într-un maxim de potențial creativ. 22. Acest capitol respinge atât perspectiva modernistă, raționalistă și universalistă, care neagă importanța simțurilor fizice, a afectelor și a dorințelor corporale, cât și pe cea postmodernistă, poststructuralistă și constructivistă, împinsă la extrem, pentru care corpul și identitatea umane sunt simple constructe culturale. Nici una dintre cele două perspective nu
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
Altundeva, fără să știm cu certitudine dacă o spune cu reproș sau, mai degrabă, cu mândrie, Cioran afirmă: „Am în mine ceva de slav și de maghiar, nimic de latin” (I, 139). În treacăt fie zis, deși reproșează latinilor spiritul raționalist și „modernitatea”, Cioran e discipolul lui Epictet și Marc Aureliu. Chiar al lui Seneca, chiar dacă, prin comparație cu ceilalți doi, Seneca „e doar un palavragiu” (I, 177). Nu-i vorbă, el însuși este unul și se disprețuiește pentru asta. Într-
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
forme apriorice invariabile.28 Nu întâmplător vorbim despre modelul clasic al metafizicii ("clasic" nu numai cu sensul de "tradițional", ci mai cu seamă în sensul unei paradigme în care rațiunea există o dată pentru totdeauna). După cum bine se știe, clasicismul este raționalist; el refuză particularul și diversitatea, inclusiv cea istorică. Adoptând un punct de vedere anistoric și universalist, clasicul promovează numai valori general valabile, pentru ilustrarea cărora creează personaje 29 exemplare și unilaterale (lipsite de complexitate, fără o individualitate proprie, simple purtătoare
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
propun să ofere o interpretare categorială integratoare și totalizatoare a faptelor și experiențelor"31, în ciuda faptului că prețul plătit pentru reprezentarea întregului este renunțarea la impersonalitatea pretinsă de tradiția anterioară 32. Totuși un prim pas spre eliberarea de sub tutela dogmatismului raționalist este făcut chiar de către Kant, care prin "critica rațiunii pure" subliniază rolul creator al subiectului: conștiința noastră, și nu obiectul în sine incognoscibil -, este "autoarea" reprezentării acestuia. Numai că aici este încă vorba despre o conștiință în genere, complet lipsită
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Dränger-i constituie câțiva factori care au favorizat către sfârșitul secolului al XVIII-lea apariția unei veritabile Umwertung aller Werte pe baze istoriste și subiectiv-romantice.39 Amintita răsturnare de valori se petrece însă într-o epocă de maximă înflorire a iluminismului raționalist și universalist. Facem această precizare din două motive: pe de o parte, pentru a sublinia cui i se adresează replica subiectiv romantică, iar pe de altă parte, spre a sugera că în epocă există și un "iluminism istorist", opus celui
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
imanență. Însă imperativul unei absolute Voraussetzungs-losigkeit ("absența premiselor"), ca să ne exprimăm ca Spranger 40, se va radicaliza abia ulterior, în perioada pozitivismului, fiindcă romanticii se raportează încă la o lume ideală. În fond, ei nu fac decât să înlocuiască presupozițiile raționaliste cu ipotezele onirice; idealurile generale, în funcție de care se modelaseră "sufletele frumoase" ale clasicilor, sunt înlocuite de idealurile individuale, care nu pot revendica atemporalitatea. Ca atare, romanticii nu mai acceptă din capul locului o lume a esențelor pe care s-o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Plasând între subiect și obiect formele sensibilității (spațiul și timpul) și ale intelectului (categoriile) prin urmare, niște forme ideale, ce creează "experiența de viață" pe care Dilthey va pune atâta preț, dar independente de ea -, apriorismul continuase de fapt orientarea raționalist universalistă a veacurilor trecute. Proiectul anunțat de Dilthey în 1860 se concretizează cel puțin parțial în 1883, când apare Introducerea în științele spiritului, în care autorul își propune să dezvolte o fundamentare epistemologică a acestora și să înfăptuiască în acest
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
înțeleasă ca fundal al întregii corelații universale". De aceea continuă el "capacitatea acestei rațiuni de a se înstăpâni asupra realității prin puterea cugetului devine o ipoteză sau un postulat"121. Arnold Metzger apreciază că în acest fel Dilthey "relativizează <<atitudinea raționalistă>>, conceptul universal de cogito ca <<punct absolut>>"122. Noi credem mai degrabă că Dilthey nu face decât să constate, în spirit pozitivist, relativitatea unei asemenea atitudini, și nu s-o relativizeze premeditat. Este o relativitate pe care i-o impune
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
relativizeze premeditat. Este o relativitate pe care i-o impune realitatea filozofică a oricărei epoci. "Metafizica sa imanentă" nu-i permite un act de voință unilateral, cum este cel al relativizării. Declinul conceptului de cogito, și o dată cu el al "atitudinii raționaliste" continuă Metzger "legitimează interesul pentru om" și plasează în centrul atenției conceptul de "viață", care îl înlocuiește pe cel de cogito 123. Autorul citat vede aici o poziție comună a filozofiei vieții și a fenomenologiei în confruntarea lor cu cogito-ul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
relația lăuntrică dintre experiența de viață și imaginea lumii"182, iar în ele spre deosebire de științele pozitive "este abolită fixarea voinței în niște scopuri limitate"183. Totodată, apelul la rațiune înseamnă și o personalizare a cunoașterii. Dilthey însuși considera că perspectiva raționalistă pleacă de la "o ipoteză sau un postulat"184. Or, spre a ne exprima acum în termenii lui Noica, rațiunea, care "postulează" (în filozofie), nu este "gândire impersonală", așa cum este intelectul, care "descoperă" (în științe)185. Ignorând atât specificul celor două
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
faptic și se bazează pe aceea că, măcar în prima lui parte, secolul al XIX-lea este plin ecouri clasice. După cum vom vedea, la Hegel însuși, socotit de Blaga romantic (cf. Fețele unui veac, pp. 140-150), regăsim prelungiri ale speculației raționaliste de tip clasic. Iar dacă ni se va reproșa apoi că asemenea prelungiri sunt doar de esență iluministă, vom răspunde cu alte două argumente: în primul rând, iluminismul nu face în fond decât să continue gândirea clasică, axată pe raționalismul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
concluzia că, referindu-ne la "capacitatea rațiunii de a se înstăpâni asupra realității prin puterea cugetului", nu facem decât să avansăm "o ipoteză sau un postulat" (apud A. Metzger, op. cit., pp. 40-41). Astfel, comentează în continuare Metzger, Dilthey "relativizează <<atitudinea raționalistă>>, conceptul universal de cogito ca <<punct absolut>>" (ibid., p. 52), iar declinul acestui concept și o dată cu el al "atitudinii raționaliste" "legitimează interesul pentru om" și plasează conceptul de "viață" în centrul atenției, acolo unde acesta îi ia locul conceptului de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
avansăm "o ipoteză sau un postulat" (apud A. Metzger, op. cit., pp. 40-41). Astfel, comentează în continuare Metzger, Dilthey "relativizează <<atitudinea raționalistă>>, conceptul universal de cogito ca <<punct absolut>>" (ibid., p. 52), iar declinul acestui concept și o dată cu el al "atitudinii raționaliste" "legitimează interesul pentru om" și plasează conceptul de "viață" în centrul atenției, acolo unde acesta îi ia locul conceptului de cogito (ibid., pp. 53-54). 185 Cf. comentariul lui M. Flonta la filozofia lui Noica (Între gând propriu și sistem, p.
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
celor două tendințe amintite: revitalizarea climatului științific al epocii, acumularea de cunoștințe noi, cultivarea unui nou mod de a gândi și promovarea unui spirit mai tolerant în Geisteswissenschaften. Toate aceste evoluții au avut ca rezultat îndepărtarea respectivelor științe de dogmatismul raționalist steril și a grăbit, implicit, consolidarea autonomiei lor față de universalismul filozofiei tradiționale. În al doilea rând, considerăm că mai nimerit ar fi fost ca Schnädelbach să se refere la spiritul pozitiv, științific, și nu la "pozitivismul din științele spiritului" (vezi
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
înzestrările lui naturale, considerate până atunci anistorice și interculturale, [...] este interpretat din perspectivă istorică, fiind atras astfel în procesul istoric"16. Avem aici semnele desprinderii de o cauzalitate transcendentă, pur anistorică, de factură clasică, sau dacă vrem, părăsirea iluminismului dogmatic, raționalist, în favoarea premiselor create de "iluminismul istorist" (vezi II, 1Ba). Acum, individul, nu omul în general, apare integrat într-un "proces istoric". Am zice mai mult: nu numai că este integrat, dar chiar contribuie decisiv la făurirea istoriei. Redescoperim aici ceea ce
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
actual, în timp ce abstracțiunile cunoașterii constituie al doilea element și se referă tot la viață" (vezi III, 5), ceea ce ne-a făcut să vorbim despre imanența vieții în cazul său, opunând-o imanenței gândirii în cazul lui Hegel. Privită din perspectiva raționalistă hegeliană, dar și din perspectiva uneia dintre ideile ei fundamentale, conform căreia gândirea nu poate pătrunde în spatele vieții (vezi II, nota 86, precum și IV, 3), metafizica lui Dilthey este după expresia lui Schnädelbach "o metafizică a iraționalului". Plecând de la "modelul
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
este după expresia lui Schnädelbach "o metafizică a iraționalului". Plecând de la "modelul lui Schopenhauer", ea consideră că tot "ce <<asigură coeziunea lumii în componentele ei cele mai intime>> rămâne inaccesibil rațiunii"; în schimb, "metafizica lui Hegel e pe de-a-ntregul raționalistă, căci, potrivit ei, orice realitate, chiar și cea a vieții și a viului, este o realizare a ideii prin ideea însăși"132. Nu este locul aici să analizăm concluziile la care ajunge Hegel în urma aplicării metodei sale. De altfel, la
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
forma unui umanism cu fundamente și rezonanțe religioase" (Nietzsches Philosophie im Lichte unserer Erfahrung în Gesammelte Werke, vol 10, Berlin, Aufbau-Verlag, 1956, pp. 672-673). 5 H. Schnädelbach, Philosophie in Deutschland..., p. 54. Aici, autorul face distincția între "iluminismul dogmatic și raționalist" și "iluminismul istorist". 6 Ibid., p. 53. Aici Schnädelbach citează o serie de orientări istoriste conservatoare, al căror tradiționalism le-a făcut să devină "principala formă de conștiință din Germania, mult după apariția istorismului": "Școala romantică" (începând cu Hamann, Herder
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
întrupează validându-le și validându-se, totodată, în desfășurarea ei spre Ideea absolută. Pe acest model se structurează ideea progresului cunoașterii în filozofie. Și el are deci în vedere pluralitatea (ca și modelul relativist), dar fiind prin excelență un model raționalist o subordonează unității. Or, potrivit lui Kant, "pluralitatea privită ca unitate nu este altceva decât totalitate"86. Întrucât Hegel însuși concepe "unitatea istoriei ca totalitate" (vezi II, 2Ab) și crede în existența Filozofiei (impersonale), iar nu a filozofiilor (personalizate), considerăm că
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
unitatea istoriei ca totalitate" (vezi II, 2Ab) și crede în existența Filozofiei (impersonale), iar nu a filozofiilor (personalizate), considerăm că în acest caz putem vorbi despre modelul totalității (Allheit), pe care se bazează filozofia continuității. Cât privește universalismul acestui model raționalist, apreciem că Hegel a încercat zadarnic să depersonalizeze filozofia, care fiind unică n-ar aparține unui filozof sau altul (vezi II, 2Be). Potrivit părerii lui Gabriel Liiceanu, pentru Hegel, un autor este încă "agentul impersonal al adevărului". Mai mult decât
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]