1,378 matches
-
lipsa unui control centralizat al forțelor navale și aeriene au făcut ca fiecare forță să acționeze independent. Primul rezultat a fost o serie de incidente în care britanicii au deschis focul împotriva propriilor forțe, așa cum a fost atacarea de către escadrila RAF nr. 217 a HMS "Mackay". Cel mai mare eșec al britanicilor a fost incapacitatea avioanelor de vânătoare de asigurarea a protecției bombardierelor și vaselor de suprafață. Deși vremea rea i-a împiedicat și pe germani să asigure o protecție aeriană
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
lupte împotriva țintelor navale. Singurele formații de bombardiere-torpiloare disponibile în acel moment erau escadrilele 42 și 217 ale apărării de coastă care, datorită unor probleme de logistică, aveau efectivele mai mici decât normal. Mareșalul aerului Philip Joubert de la Ferté din cadrul RAF Coastal Command a dat vina pentru eșecul operațiunii "Fuller" pe neglijarea nevoilor unităților aeriene de torpiloare, nu pe incapacitatea serviciilor de informații sau a celor de planificare și conducere a zborului. Joubert a cerut ca toate avioanele antinave să fie
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
și conducere a zborului. Joubert a cerut ca toate avioanele antinave să fie trecute în subordinea pazei de coastă. El susținuse că antrenamentele de mai bună calitate, mai multe avioane și o calitate mai înaltă a echipamentelor ar fi permis RAF să împiedice tentativele germane de străbatere a Canalului. Ministerul Aerului îi refuzase cererile, în schimb repatizase Grupul nr. 2 de bombardament în sprijinul apărării de coastă, pentru lupta împotriva activității navale germane între Cherbourg și Wilhelmshaven. Activitatea de aprovizionare și
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
inovații au cunoscut o dezvoltare deosebită din acest moment înainte. Operațiunea "Donnerkeil" a fost un succes de răsunet pentru Luftwaffe. Succesul nu poate fi măsurat prin rata pierderilor, care a fost de 2:1 în favoarea germanilor, ci în eșecul măsurilor RAF, FAA și Royal Navy de interceptare a convoliului și, atunci când vasele germane au fost totuși identificate, de producere a unor pagube importante inamicului. Forțele slabe trimise în luptă de Royal Navy au fost respinse cu ușurința de vadele germane. Focul
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
vadele germane. Focul puternic al antiaerienei a sprijinit în mod hotărâtor apărarea împotriva atacurilor aeriene. Combinația dintre focul antiaerienei, escorta asigurată de aviația de vânătoare și vremea nefavorabila a dus în cele din urmă la respingerea cu succes a atacurilor RAF. Galland, care a fost responsabil pentru realizarea planului, a considerat că "Donnerkeil" a fost culmea atinsă în timpul carierei sale. Până în cele din urmă, "Cerberus" a fost un succes operațional pentru "Kriegsmarine", dar un mare pas înapoi din punct de vedere
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
arabe sunt structurați pe rădăcini formate din trei până la cinci consoane radicale și că rădăcinile ce depășesc aceste limite reprezintă împrumuturi lexicale. Lui al-Farăhīdī i se atribuie o lucrare intitulată "Kităb al-ğumal fi-n-naḥw", în care sunt tratate conceptele de "nașb", "raf‘", "ḫafḍ", "ğazm", "’alifăt", "lămăt", "hă’ăt", "tă’ăt", "wăwăt", "lăm-’alifăt", "al-iḫtilăf fī ma‘ănīhi" în legătură cu o serie de versuri, majoritatea anonime. Autorul Ibn Ḫallikăn din secolul al XIII-lea menționează în dicționarul său biografic "Wafayăt al-’a‘yăn wa-
Al-Farahidi () [Corola-website/Science/331938_a_333267]
-
Armatei Naționale Indiene la sfârșitul anului 1945 au provocat ample violențe naționaliste și demonstrații în întreaga țară, care au afectat inclusiv Armata Indiană. În ianuarie 1946 au izbucnit mai multe revolte în armata britanică, începând cu cea a soldaților din RAF, care erau nemulțumiți de ritmul prea încet al repatrierii lor în Anglia. Revoltele au culminat cu cele ale marinarilor indieni din Bomabaz din februarie 1946, urmată de altele ale soldaților din Calcutta, Madras și Karachi. În ciuda faptului că toate revoltele
India Britanică () [Corola-website/Science/310856_a_312185]
-
aeriene ale Commonwealthului, dintre care aproximativ 50.000 de piloți, antrenați în bazele aeriene canadiene între 1940 și 1945. Mai mult de jumătate dintre acești piloți au fost piloți canadieni care au luptat în Forțele Aeriene Regale Canadiene sau în RAF. O șesime dintre echipajele bombardierelor aliate care au luptat în Europa au fost canadiene. Soldații forțelor terestre canadieni au participat la bătălia pentru Hong Kong din 1941 împotriva japonezilor și au participat la dezastruosul raid de la Dieppe din 1942. Trupele canadiene
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
în unitățile canadiene. Armata britanică organizase două unități de artilerie în Newfoundlad (regimentele 59 și 166 artilerie de câmp). Regimentul 59 a luptat în Europa de nord, iar Regimentul 166 în Africa de nord. Escadrila 125 (Newfoundland) a luptat în cadrul RAF în apărarea insulelor britanice și a participat la asigurarea sprijinului aerian a forțelor de debarcare în timpul debarcării din Normandia. Au mai fost organizate și alte unități militare, dar ele nu au mai părăsit Newfoundlandul.. Mai multe regimente canadiene au fost
Istoria militară a Canadei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316234_a_317563]
-
scris un articol pentru programul "Who Do You Think You Are?" ("Cine Te Crezi?") . Bunicul ei, Bill Humble a fost un pilot de încercare, care a testat "Tempest Hawker" și bunicul ei matern Stan Carter a servit ca ofițer în RAF. În luna august a anului 2009, Humble a prezentat o serie de programe pentru BBC, în care ea parcurge două mii de mile într-o călătorie în Orientul Mijlociu, în urma unui vechi drum comercial de tămâie din Arabia unde este prima conectare
Kate Humble () [Corola-website/Science/330072_a_331401]
-
s-a dezintegrat, iar regiunea a fost eliberată. A treia fază a bătăliei se încheiase cu succes. Faza finală, Operațiunea "Infatuate", presupunea asaltul asupra fortificațiilor puternice de pe Insula Walcheren, de la vărsarea fluviului Scheldt. Digurile insulei fuseseră distruse de atacurile bombardierelor RAF de pe 3, 7 și 11 octombrie. Ca urmare, zona centrală a insulei fusese inundată, forțându-i pe apărătorii germani să se refugieze în locurile mai înalte. În același timp, distrugerea digurilor permitea aliaților să folosească vehiculele amfibii de asalt. Unitățile
Campania Liniei Siegfried () [Corola-website/Science/333475_a_334804]
-
centrul Europei precum și refugiați. Un comitet anglo-american de anchetă, înființat să examineze problema Palestinei, ai recenzat opiniile lor iar 97% voiau să migreze în Palestina. Mișcarea Sionistă a moderatului pro-britanic (și cetățean britanic) Weizmann, care ulterior a murit zburând în RAF, a fost subminată de politicile britanice antisioniste. Conducerea mișcării a fost trecută către Agenția Evreiască din Palestina, acum condusă de Partidul sionist - anti-britanic (Mapai) și condus de Davis Ben Gurion. În diaspora, evreii americani dominau mișcarea sionistă/ Imperiul Britanic a
Istoria Israelului () [Corola-website/Science/324899_a_326228]
-
britanici și scufundat în largul Atlanticului. Divizia de informații a Marinei britanice a propus inițial un raid de comando asupra docurilor al sfârșitul anului 1941. Când cuirasatul Tirpitz a fost declarat operațional în ianuarie 1942, Royal Navy șI Royal Air Force (RAF) erau în plin proces de elaborare a planurilor pentru distrugerea lui. Planificatorii din Combined Operations Headquarters verificau toate scenariile posibile în cazul în care "Tirpitz" ar fi scăpat de blocada navală și ar fi ajuns în Atlantic. Planificatorii britanici au
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]
-
trimis "Tirpitz" în Atlantic. "Combined Operations" a examinat toate opțiuniile pentru distrugerea docului. În această fază a războiului, guvernul britanic încă mai încerca să evite pierderile de vieți omenești din rândurile civililor. Datorită acestui fapt, un atac aerian executat de RAF nu a fost luat în considerație datorită lipsei de precizie a bombardamentelor din acea perioadă. Special Operations Executive a fost chestionat cu privire la capacitatea agenților săi de executarea a unui atac cu șanse de succes împotriva porților docului. SOE a răspuns
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]
-
să debarce și, cu ajutorul încărcăturilor explozive, să distrugă instalațiile din apropierea docului, proiectoarele de căutare și bateriile de artilerie. După atacul terestru, distrugătorul trebuia aruncat în aer, iar a doua navă trebuia să evacueze marinarii și militarii comandourilor. În același timp, RAF trebuia să execute o serie de raiduri aeriene de diversiune în zonă. Când planul a fost prezentat Amiralității, responsabilii navali au refuzat să îl sprijine. Pierderea sigură a unui distrugător și probabilă a celui de-al doilea pentru distrugerea unui
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]
-
utilizarea utilizarea luptătorilor francezi evacuați în Anglia și creștea periculos de mult numărul celor care erau la curent cu raidul. Prin urmare, factorii de decizie britanici au hotărât ca marina britanică să folosească unul dintre distrugătoarele proprii. În același timp, RAF s-a plâns că raidurile aveau să utilizeze la maxim resursele de care dispunea. Numărul de avioane repartizate de RAF Bomber Command a fost redus de mai multe ori până la declanșarea operațiunii. Raidurile aeriene au fost complicate și mai mult
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]
-
Prin urmare, factorii de decizie britanici au hotărât ca marina britanică să folosească unul dintre distrugătoarele proprii. În același timp, RAF s-a plâns că raidurile aveau să utilizeze la maxim resursele de care dispunea. Numărul de avioane repartizate de RAF Bomber Command a fost redus de mai multe ori până la declanșarea operațiunii. Raidurile aeriene au fost complicate și mai mult de premierul britanic Winston Churchill, care a cerut ca bombardamentele să vizeze doar țintele foarte clar identificate. Combined Operations Headquarters
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]
-
submarinul "Sturgeon (Sturionul)" și-a direcționat undele emițătorului de ghidaj spre convoi pentru al ghida. Cam în același timp, "Campbeltown" a arborat pavilionul geman, încercând astfel să îi păcălească pe observatorii germani. La 23:30 pe 27 martie, cinci escadrile RAF (din care făceau parte 35 de bombardiere Whitley și 27 Wellington) au declanșat atacurile aeriene de diversiune. Bombardierele trebuiau să zoboare la peste 6.000 de picioare pentru aproximativ 60 minute pentru ca să distragă atenția apărării germane de la convoiul care se
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]
-
distrugătoarele din clasa „Hunt” HMS Brocklesby și HMS Cleveland. Ele au fost reperate de un hidroavion de cercetare Heinkel 115 al Luftwaffe. Următorul avion care a ajuns în zonă, un Junkers 88, a fost atacat de avionul greu de vânătoare RAF Bristol Beaufighter, care patrula în zonă. În urma luptelor, ambele avioane germane au fost doborâte și s-au prăbușit în mare. Alte avioane germane care au încercat să intervină au fost obligate să se retragă după atacul avioanelor de vânătoare RAF
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]
-
RAF Bristol Beaufighter, care patrula în zonă. În urma luptelor, ambele avioane germane au fost doborâte și s-au prăbușit în mare. Alte avioane germane care au încercat să intervină au fost obligate să se retragă după atacul avioanelor de vânătoare RAF și ale pazei de coastă. În condițiile în care vremea se deteriora cu repeziciune, comandantul Sayer era îngrijorat îngrijorat în acel moment nu de doar amenințarea germană, dar și de incapacitatea vaselor mici să continue drumul cu viteza necesară. În
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]
-
ofițeri superiori și civili germani care se aflau la bordul "Campbeltown" în momentul exploziei au fost uciși. În total, explozia a ucis 260 de oameni. Epava distrugătorului "Campbeltown" a putut fi fotografiată în interiorul docului uscat de un avion de recunoaștere RAF la câteva luni după raid. Conform spuselor căpitanului de geniu Robert Montgomery, care a debarcat împreună cu comandoul nr. 2, încărcătura explozivă de pe "Campbeltown" trebuia să fi fost detonată la 16:30. Întârzierea a putut fi provocată, după părearea căpitanului, de
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]
-
țărmului Atlanticului de la Norvegia până în Spania. Cuirastul Tirpitz nu a navigat în Atlantic. El a rămas în fiordurile norvegiene, de unde amenința transporturile navale aliate. În cele din urmă, pe 12 noiembrie 1944, Tirpitz a fost distrus de un raid al RAF. St Nazaire a fost unul dintre cele 38 bătălii al căror nume sunt brodate pe drapelul de luptă al comandourilor după război. Raidul a fost numit de atunci „Cel mai mare raid dintre toate”. Supraviețuitorii au format propria asociație, „Societatea
Raidul de la St Nazaire () [Corola-website/Science/333953_a_335282]
-
a operat zboruri de ajutorare între Folkestone și Ghent. După război, la 15 iulie 1919, compania a zburat un zbor doveditor peste Canalul Mânecii, în ciuda lipsei de sprijin din partea guvernului britanic. Efectuat de Lt. H Shaw într-un DH.9 între RAF Hendon și Paris - Le Bourget Airport, zborul a durat 2 ore și 30 minute la costul de 21 £ (lire) per pasager. La 25 august 1919, compania a folosit un avion DH.16s instaurând ca pionier un serviciu regulat de la aerodromul
Companie aeriană () [Corola-website/Science/332813_a_334142]
-
Mustang din 1968 și mai multe kit cars. La aproximativ 5:45pm ora Marii Britanii, în data de 20 septembrie, 2006, Hammond a fost rănit grav într-un accident de mașină în timp ce filma pentru emisiunea Top Gear pe fostul aeroport al RAF de la Elvington, în apropiere de York. El conducea o mașină cu motor cu reacție, Vampire, care este teoretic capabilă să atingă viteze de 595 kmh. Conform unor surse, el nu încerca să depășească recordul Marii Britanii de viteză la sol, cu toate că
Richard Hammond () [Corola-website/Science/304245_a_305574]
-
proprii de Peacock și Avior în 1937 de către Her Majesty's Nautical Almanac Office în timpul creației The Air Almanac, un alamanah de navigație pentru Royal Air Force. Printe 57 de alte stele incluse în almanah, acestea două nu au nume clasice. RAF a insistat ca toate aceste stele trebuie să aibă nume, așadar noi nume au fost inventate pentru ele. Cartea "" de R.H.Allen (1899) a avut efecte asupra denumirii stelelor: Câteva stele sunt denumite după nume individuale. Acestea sunt nume în
Denumirea stelelor () [Corola-website/Science/328611_a_329940]