720 matches
-
Da' parcă au fost adăugate niște linii suplimentare pe Bay 2! — Se pare că s-a supraîncărcat și așa, domnule. — Să se remedieze imediat, ați Înțeles? — Sperăm să rezolvăm problema cât de curând, domnule. Ușa se Închise și Barnes se reașeză În fotoliu. Norman Îi auzi vocea În Întuneric. — La drept vorbind, nu-i vina lor. Navele astea n-au fost concepute pentru sarcinile pe care le suportă acum și... ah, În sfârșit! Luminile se aprinseră din nou. Barnes zâmbi. — Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
strălucitoare. O privi câteva secunde, dar nu se Întâmplă nimic. Doar sfera. Lustruită, perfectă, imobilă. O mai privi o vreme, dar nu era nimic de văzut. — Norman, dacă deschid acum trapa, ai să cobori liniștit? — Da, Beth. Oftă și se reașeză În fotoliu. Cât timp ar fi urmat să stea adormit? Ceva mai puțin de șase ore. Era bine. În tot cazul, Beth avea dreptate: trebuia să se predea. — Norman, de ce te uiți la banda aia? Privi iute În jur. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
proaspete pe umeri, s-a dus în apropierea mării adulmecând boarea sărată și ascultând valurile sparte în dig. Pe plaja pustie, câțiva îngrijitori greblau nisipul umed, speriind pescărușii care se ridicau țipând, în fâlfâit leneș, pluteau un timp și se reașezau, îngrămădiți unii într-alții, ca o turmă îmblânzită. Până în 2 Mai a mers pe jos, erau câteva sute de metri, peste podul glisant, în urma unei căruțe cu coșuri mari de nuiele care săltau goale. A ajuns înainte de ora 7, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
răspunzând cu aceeași voce egală, fermă și ușor plictisită: legea asta spune, nu putem încălca legea, și Andrei Vlădescu: bine, dar eu ce fac? Unde să mă duc? Să rămân în stradă? Celălalt ridicând din umeri în timp ce-și reașeza ochelarii pe șaua nasului, Andrei Vlădescu continuând: eu ce fac? și celălalt: îmi pare rău, nu știu, nu e treaba noastră, exact ce vi s-a spus mai înainte, și Andrei Vlădescu: dar asta e absurd și nedrept! Iar celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în urmă și avea rădăcini și mai vechi, poate încă din anii lui de școală, în vremea războiului și imediat după război, când i se spusese ori înțelesese singur mai degrabă că vremurile tulburi sau nesigure vor trece, se vor reașeza lucrurile și va fi nevoie de oameni capabili și nu făcea altceva decât să se cufunde seară de seară în cărțile groase de matematică ale tatălui său și poate moștenise de la el înțelegerea și aplecarea spre cifre. Dar nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
care vorbea, gândindu-se: „Ce m-a apucat? Ce-mi veni să-i vorbesc în felul ăsta? N-am nici un motiv, mare brânză c-a murdărit niște hârtii...“, însă incapabil să se oprească și uitându-se la ea urât și reașezându-se furios pe pat, trăgând din țigară și în clipa aceea pricepând că totul nu fusese decât un pretext, că era furios de la început, imediat după venirea ei, când se așezase la masă și nu alături de el pe pat, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
s-a trecut în sfîrșit la găsirea remediilor. Atunci a apărut un nou pericol în lunga și dificila sa navigare: epoca de stagnare, căci aceste sarcini nu purtau Biserica înainte, nu îi imprimau o nouă și mare dezvoltare, ci o reașezau, ca să spunem așa, în acele părți care au suferit prea mult din cauza obositoarei călătorii. Totuși o bună parte a drumului a fost deja parcursă; reparată fiind, nava nu mai putea pieri, ci trebuia să înfrunte încă alte mări, alte vînturi
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
sfîrșit între puterea temporară și cea spirituală. Pacea este posibilă și va fi atinsă, dar cu o singură condiție: puterea temporară va trebui să respingă complet noțiunea de individualitate, o relicvă a violenței barbare și a feudalismului, și să se reașeze pe ideea că Biserica este nepieritoare. Concilierea este imposibilă între cele două idei, dar perfect fezabilă între puterea spirituală și cea temporară. Regimurile temporare trebuie să se transforme din seniorii în societăți civile. Și o astfel de schimbare dezirabilă este
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
-i face cu mîna, dar Paula mă apucă de cot. — Charles... — Ce-i? — Controlează-te. Te preocupă mai mult Bobby Crawford decît propriul tău frate. — Nu-i adevărat. M-am dus după ea În dormitor, unde s-a apucat să reașeze În valiză hainele pentru Frank. Dar Crawford e un tip interesant, i-am spus. El și Estrela de Mar sînt totuna. Am vorbit deunăzi cu Sanger - el crede că reprezentăm prototipul tuturor comunităților nelucrative din viitor. — Și ești de-acord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
atunci o întâmplare pe care nu știam că mintea mea de copil ar fi reținut-o. Dar mi-am amintit-o cu claritate, dincolo de orice dubii. Nu m-a mirat lucrul ăsta și i-am dat voie întâmplării să se reașeze în mintea mea. Aveam nu mai mult de cinci ani și eram vara la mare cu ai mei. Stăteam în gazdă într-o casă mică și răcoroasă. în ziua aceea însă, nu mă puteam bucura de vreme. Eram răcită. Zăceam
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de ochelari ca să se vadă mai bine. Se vedea suficient de clar și fără ochelari. Doar puțin înce țoșat. îi făcea bine să se vadă, se simțea bine în pielea ei și asta o liniștea pe loc. Gândurile i se reașezau la start, frumos rân duite, pentru cursa unei noi zile. Ca acum. Acum simțea că se calmează și reîncepe să gândească limpede. Era marți. Ziua în care de obicei nu avea un program anume. în celelalte zile avea mereu o
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mâna unui violonist de ocazie, care luase instrumentul de pe un scaun al orchestrei, ridicând-o la piept cu mână de maestru, vioara suspina în sonuri duioase, ce aminteau de Livenii lui Enescu. Pianistul, rășchirând degete subțiri și agile, răscoli și reașeză claviatura la loc, după trecerea acelui talaz grăbit al mulțimii clapelor ce reproduse nespus de fermecător aceleași suspine ale viorii, acompaniindu-și, melancolic, discursul insolit: Eh, rumene, rumene, rumene, rumeneee Ghive na mola landa zisia șeineee Eh, rumene, rumene, rumene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
înțepeni, apoi, încătușându-l, ca într-o carapace de oțel, căreia i se supuse, înfrânt și dăruit cu totul. În tot timpul celor nouă nopți de priveghi care se succedară sub viscol, minții lui Vladimir îi fu imposibil să-și reașeze în vreun fel înlănțuirea secvențelor ce urmaseră ieșirii sale și a lui Nae Calaican din restaurantul Bucovina. În articularea lor stranie cu momentul pornirii în marș către Țara Sfântă, noian de umbre solitare și necunoscute îi împăienjeneau filmul amintirilor. Începând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Aici! - Ce? - MÎncăm prăjituri și vorbim. - Perfect! spusei, și ocuparăm masa liberă de lîngă noi. „Cofetărița” - cum Îi spunea Marga Popescu - (ea zîmbi), ne servi, avea 18 ani, era moleșită de căldura verii, dar binevoitoare, cu vădită politețe profesională (Îmi reașeză, În scurtul interval de timp cît zăbovirăm acolo, Încrederea În posibilitățile morale de civilitate, a căror erodare dirijată Începuse sub ochii noștri de cîțiva ani). Fata avea mișcările grațioase, purta o rochie de serviciu bleumarin, cu un șir de nasturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
sus, acolo, lîngă pupitrul de comandă? Și vom rămîne singuri, neînțeleși, noi cîți vom fi, puțini-mulți ai ceasului de acum. Dar totuși, Îmi spuneam, În ziua aceea... Învățătorul trecu lîngă fereastră și, stînd În picioare alături de măsuța cu vaza Gallé, reașeză - a plictiseală sau a nimic - cele cinci flori artificiale, distribuite În deschiderea largă, circulară, a vazei. - Și ce-i de făcut? continuă cu glas ce nu mai aștepta răspuns. - Nimic. Nu cred Însă că-l vor ține mult. A fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
iar la urmă, aducîndu-și aminte ca de cava uitat de mult, preciză: Aveți salutări de la toți, În special de la Ana care mi-a spus că vă așteaptă de Crăciun. - De Crăciun nu pot, dar la vară, da. Învățătorul continua să reașeze, Împingînd cu degetele lui subțiri, florile din vaza Gallé, uitîndu-se pierdut pe fereastră. 25. Asta a fost atunci, În noiembrie 1954. Potrivit Înțelegerii avute cu Învățătorul, Începusem să trimit pe numele lui - chipurile restituirea unui Împrumut pe care l-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
adică al ei, bărbatul ei, rătăcea ca o bilă în căutarea unui înțeles care nu se desvăluia. Bărbatul ei era un gringalet?! Adică cum? Cum însă nu intra în legea care o călăuzea să se mire, se redresă, masca se reașeză, pleoapele se lăsară greu peste pupile și numai fumul țigării, din care trăgea cu poftă nestăpânită, arăta că voința pe care o pusese ca să nu întrebe era uriașă. Mă înșelam asupra cinismului ei, altceva era la mijloc, aveam să aflu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
grele amenințări, avea să țâșnească gîndul: Era ticăloșilor. În ziua aceea îmi dădea târcoale, dar nu reușeam să exprim decât naivități grave și locuri comune. "Iuliu Cezar a fost un dictator divin?'' mă întrebă prietenul meu chiar înainte de a se reașeza pe scaun în fața mea. Da, a fost!" "Și totuși a fost asasinat la idele lui marte. Da, și eu cred că era atins de scânteia divină când se sprijinise pe masele plebee în lupta contra lui Pompei, și chiar și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
decît! Eu nu eram ca Ion Micu, să văd în ei expresia unei lumi pentru care am luptat și am fost torturat și convingerile mele să nu reziste. Nu erau ai mei. Așadar, ce mi s-ar putea întîmpla? Mă reașezai pe masa aceea ruginită și închisei ochii. Codul existent în "document", "ordonanțe" în loc de "ordine", nu poate să turbure o ființă normală. În caz contrariu se interpune un alt cod, care ghidează pe cei care m-au adus aici și care
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
așa, dom' profesor, cîh, mai bine lațul de gît" (și își încercui grumazul cu un gest de ștrangulare). Chiar și-așa, zisei, trăiește, are copii, se bucură că îi vede..." "Se bucură?!! (și făcu gestul său de lehamite și se reașeză). Și ce rezultă de-aici? Când vă povestesc eu ce rezultă, mi se usucă gîtul". "Adică?", zisei. Cînd spuneți (și vocea îi coborî și i se rări insinuând aceeași amară ironie de mai înainte, când îmi povestise despre ceilalți, ironie
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
chiar mă înșelase, sau vroia să mă înșele, și o împiedica naivitatea ridicolă a încrederii mele în ea, veșnica mea speranță a unei reîntoarceri la anii de dinainte de căsătorie. Reveni în hol cu un pachet de țigări în mână, se reașeză și își aprinse una. "Asta e, zise foarte liniștită, nu corespund visului tău de fericire. Ce să fac? Să mă prefac că n-am cinci ani mai mult decât tine? Ași fi ridicolă! Sânt bătrână, dragă, am trecut de treizeci
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mă pomenii cu o ploaie de pumni în cap, niște măciuci moi, care mă năuciră. Săriră toți și ne despărțiră, nu înainte să ne apucăm de gulere și să ni le rupem, cu cravate cu tot. Dar în timp ce eu mă reașezam gâfâind la masă, individul părea să fi uitat cu totul de sine, se vedea că nu mai știe ce i se întîmplă, atât de beat era. "Ce e asta, dragă, zise doamna Olimpia scandalizată fără să se mire, l-ai
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
chiabur e cam neverosimil, zise, dacă ar fi spus că îl apucase frica să omoare un astfel de ștab ar fi fost mult mai bine", și își plecă fața și îi văzui ochii mari lângă fruntea mea aplecată, în timp ce își reașeza genunchii și mai aproape de ai mei. Trăgeam cu ochii spre ea în clipele când lumina pe care pelicula puternică o arunca din când în când asupra sălii și îi vedeam acești genunchi tot acolo, rotunzi și frumoși, strâns alăturați, fideli
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
să coborâm mai târziu amândoi... era devreme, orele șapte, până la unsprezece, când se închidea restaurantul, putea să-i treacă... "Bine!", zisei și mă ridicai. "Stai! tresări, așa de repede ești gata să mă părăsești?" "Bine, stau", îi răspunsei și mă reașezai pe pat. Se uita la mine lung, dar cu privirea într-o parte. Mi-era greu să-mi dau seama dacă era sub puterea unei obsesii, dacă gândea cu intensitate, sau pur și simplu nu gândea nimic, ci era doar
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
inventa cu ușurință așa ceva? Simulai nepăsarea. "Bine, repetai, atunci plec!" (la restaurant) și mă ridicai și o luai spre ușă. "Stai! tresări iarăși, și iarăși repetă: așa de repede ești gata să mă părăsești?" "Bine, stau", îi răspunsei și mă reașezai pe pat. Parcă se trezi, expresia i se schimbă într-un fel, ași zice, spectaculos, cu buzele întredeschise trase îndelung aer în piept și expiră parcă uluită: cum putuse să stea atâtea minute sub o presiune și nu murise? Dacă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]