1,577 matches
-
dintr-un concert. După lansarea albumului în câteva mii de exemplare, ediția a doua a fost privată de această copertă, cea nouă având scris pe ea doar „Phoenix”, cu albastru, fără text de prezentare pe spate. Albumul a mai fost reeditat în 1992, cu o copertă nouă, și în 1999 pe CD. De asemenea, a beneficiat și de o ediție poloneză, limitată, scoasă la casa de discuri „Polskie Wydawnictwo Muzyczne” în decembrie 1998 (care mai conține în plus și piesele „Mamă
Cei ce ne-au dat nume () [Corola-website/Science/304637_a_305966]
-
în ziarul "La Presse" pe 31 iulie 1863. Societatea avea să fondeze ulterior revista "L'Aéronaute" , care a apărut până în 1910 Acest roman a apărut în 1864 în volum in-12, fără ilustrații. Jules Verne a modificat romanul și l-a reeditat, acesta devenind partea a doua a operei "Căpitanul Hatteras". Textul este o autobiografie scrisă de Jules Verne în 1890. La cererea lui Théodore Stanton, ziarist american și corespondent al agenției Associated Press la Paris, autorul îi încredințează manuscrisul. Traducerea englezească
Opere inedite ale lui Jules Verne () [Corola-website/Science/328846_a_330175]
-
revine la preocupări mai vechi: fenomenologie, ironie romantică versus ironie postmodernistă, globalizare (intersecția dintre cultura occidentală și cea extrem orientală). În 2010 îi apare cartea " Dincolo de ironie și ironism - plecând de la discuții virtuale cu unii clasici de marcă ai PoMo" , reeditată în 2015. Din 2002 este membru titular al Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) al Academiei Române și, din același an, redactor șef al revistei NOEMA (CRIFST). Din 2014 devine membru afiliat la Institutul de Inteligență Artificială
Gorun Manolescu () [Corola-website/Science/337424_a_338753]
-
a lui Ulise" (1976), "Timpul și furtunile"(1978), "Tatuajele nu se lasă la garderobă" (1982), "Geneza" (1983)și "Întalnirea" (1989). Factura acestor romane este preponderent bazată pe fapte istorice. a publicat două eseuri monografice, consacrate unor plasticieni: "Petru Abrudan" (1942,reeditat în 1969) și "Raoul Șorban" (1942). Bibliografie postuma: "Întoarcerea" (poezii, 2009); "Cultură și tradiție" (publicistică, 2012). Prin materie epică, prin problematică, prin factura stilistică, romanele lui Francisc Păcurariu se înscriu în tradițiile realismului ardelenesc. Proza lui Francisc Păcurariu se înscrie
Francisc Păcurariu () [Corola-website/Science/314750_a_316079]
-
viciu. Romanul "Jocul cu moartea" a fost tradus în mai multe limbi străine: rusă ("Игра со смертью" ("Igra so smertiu"), Kiev, 1963; traducere de Ivan Kușnirîk), germană ("Spiel mit dem Tode", Buchverlag der Morgen, Berlin, 1963; traducere de Alfred Kittner; reeditată în 1966 de editura Volk und Welt din Berlin), maghiară ("Játek a halállal", Irodalmi Könyvkiadó, București, 1964; traducere de János Vistai András; reeditată în 1974 de Editura Eminescu din București), franceză ("Le jeu avec la mort", Albin Michel, Paris, 1964
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
de Ivan Kușnirîk), germană ("Spiel mit dem Tode", Buchverlag der Morgen, Berlin, 1963; traducere de Alfred Kittner; reeditată în 1966 de editura Volk und Welt din Berlin), maghiară ("Játek a halállal", Irodalmi Könyvkiadó, București, 1964; traducere de János Vistai András; reeditată în 1974 de Editura Eminescu din București), franceză ("Le jeu avec la mort", Albin Michel, Paris, 1964; traducere de Iosif Igiroșianu), suedeză ("Lek med döden", Tidens Bokklubb, Stockholm, 1964; traducere din engleză de Kjell Ekström; reeditată în 1972 și 1976
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
de János Vistai András; reeditată în 1974 de Editura Eminescu din București), franceză ("Le jeu avec la mort", Albin Michel, Paris, 1964; traducere de Iosif Igiroșianu), suedeză ("Lek med döden", Tidens Bokklubb, Stockholm, 1964; traducere din engleză de Kjell Ekström; reeditată în 1972 și 1976 de editura Coeckelberghs din Göteborg-Stockholm), portugheză ("O jogo do morte", Estúdios Cor, Lisabona, 1965; traducere de Fernanda Pinto Rodrigues), bulgară ("Игра със смъртта" ("Igra săs smărtta"), Narodna Mladej, Sofia, 1966; traducere de Mara Hinova), sârbă ("Igra
Jocul cu moartea () [Corola-website/Science/328777_a_330106]
-
principală a mătăsii - Azerbaidjan. În acest caz, conducătorii azeri au început să caute aliați în Europa, în spatele otomanilor. Istoria s-a repetat încă o dată, lupta pentru drumurile către Marea Mediterană și Marea Neagră dintre greci și perși, bizantini și iranieni s-a reeditat prin conflictul dintre Akkoyunlu și Imperiul Otoman. Cucerirea statului grec din Trapezunt de către Imperiul Otoman (1461), a fost primul pas dușmănos împotriva Akkoyunlu. Până la Uzun Hasan încă doi suverani din dinastia Akkoyunlu erau căsătoriți cu fiicele împăraților din Trapezunt. Soția
Uzun Hasan () [Corola-website/Science/303380_a_304709]
-
vadă. Original ales drept un simbol al rușinii, va avea ulterior alte înțelesuri pe măsură ce viața ei ficțională evoluează în poveste. Filmul mut Pașaportul galben din 1916, având în distribuție pe Clara Kimball Young, era cunoscut și ca "" atunci când a fost reeditat în 1917. În filmul din 2006, , Lordul Cutler Beckett (Tom Hollander) este văzut folosind pe post de vătrai un foarfece din fier pentru marcare cu litera „P”, pe care îl utiliza pentru a întipări cu fierul roșu „stigmatul piratului”, ce
Simbolul rușinii () [Corola-website/Science/331524_a_332853]
-
enumerat diverse dimensiuni cognitive în cartea sa, " Moduri de gandire". O serie de alte modele sunt, de asemenea, de multe ori folosite atunci când se caută stiluri cognitive,unele dintre aceste modele sunt descrise în cărțile pe care Sternberg le-a reeditat, cum ar fi, "Perspective asupra gândirii", "Învățare" și "Stiluri cognitive ". Profilul stilului de învățare NASSP ( LSP ) este un instrument de a doua generație pentru diagnosticul stilurilor cognitive ale studenților, răspunsurile de percepție, si preferințele de studiu și de instruire. LSP
Stiluri de învățare () [Corola-website/Science/335476_a_336805]
-
fost lansat de casa de discuri națională (Electrecord) la începutul lui 1979, la aproape trei ani de la nașterea proiectului. La momentul apariției discului, claviaturistul Nicolae Enache părăsise Sfinx, fiind cooptat în formația Mondial. În 1993, casa de discuri Electrecord a reeditat albumul "Zalmoxe" pe CD (număr de catalog ELCD 135) și casetă audio, fără a cere acordul foștilor membri ai formației. Compact discul conține patru cântece bonus, mai precis cele trei piste de pe discul EP "Din nou acasă" (piesa eponimă, „Zmeul
Zalmoxe (album) () [Corola-website/Science/317849_a_319178]
-
cuceresc - în proba de 10 km - primul titlu continental. Locul trei și medalia de bronz sunt cucerite de alți doi reprezentanți ai României - talentații canoiști Ichim Lipalit și Lavrente Calinov. N-a lipsit mult ca Ismailciuc și Alexe să-și reediteze performanța și în cursa de viteză. O singura zecime de secundă a decis ca victoria să fie de partea sportivilor sovietici, așa încât sportivii români și-au adăugat în palmares "doar " o medalie de argint. Ediția 1968 a "Campionatelor Mondiale" a
Kaiac-Canoe () [Corola-website/Science/313395_a_314724]
-
Despre instrumentele și despre norocul pescarilor”) au fost incluse apoi, alături de alte povestiri cu subiect asemănător, în volumul "Povestiri pentru vînători și pescari", publicat în 1956 de Editura de Stat pentru literatură și artă (ESPLA) din București. Cartea a fost reeditată ulterior fie în varianta sa originală, fie în varianta adăugită. Temele principale ale acestui volum sunt descrierea naturii și trăirea de către oameni a unui sentiment de comuniune cu natura. Criticii literari au afirmat în mai multe rânduri că Sadoveanu ar
Împărăția apelor () [Corola-website/Science/334879_a_336208]
-
pentru epoca sa : le-a introdus în nuvelele sale. „"Arcadia"”, scriere inspirată de opera omonimă a lui Jacopo Sannazaro, a fost publicată la Madrid în 1598 și s-a bucurat de un succes considerabil. A fost opera cea mai des reeditată din secolul XVII, de douăzeci de ori între 1598 și 1675. Osuna a afirmat că nuvela conține aproape 6000 de versuri, mai multe decât rândurile în proză. În zilele noastre unui cititor îi vine greu să înțeleagă că o nuvelă
Lope de Vega () [Corola-website/Science/307955_a_309284]
-
cu anterioritate, la care au fost probabil adăugate multe creații lirice scrise „ad-hoc”. În această nuvelă de tip bizantin, publicată în Sevilla la începutul anului 1604, întreaga acțiune se petrece în Spania. S-a bucurat de un succes imediat, fiind reeditată de câte două ori în Barcelona și Madrid în anii 1604 și 1605 și o dată la Bruxelles în 1608. „"El peregrino en su patria"” („"Pelerinul în patria sa"”) nu prezintă aceeași bogăție poetică precum "La Arcadia". Asta nu deoarece ar
Lope de Vega () [Corola-website/Science/307955_a_309284]
-
introduse nu iese nici unul în evidență. „"Pastores de Belén. Prosas y versos divinos"” („"Păstori în ziua Nașterii Domnului. Proze și versuri divine"”) a fost publicată la Madrid în 1612. S-a bucurat de asemenea de un mare succes, opera fiind reeditată de șase ori numai în timpul vieții poetului. Este vorba de un "contrafactum" în care se amestecă proză și versuri de amor, luate din „"Arcadia"”, cu subiectele sacre. În această nuvelă pastorală se narează anumite episoade evanghelice relaționate cu nașterea Mântuitorului
Lope de Vega () [Corola-website/Science/307955_a_309284]
-
muzică de Bach" a fost tradus în mai multe limbi străine: maghiară ("Kamarazene * Rejtett út", Európa, Budapesta, 1964; traducere de Éva Lendvay; volumul conține și traducerea romanului " Drumul ascuns"), germană ("Das Bachkonzert", Verlag Volk und Welt, Berlin, 1967, 1968, 1975; reeditat de Editura Kriterion, București, 1975; traducere de Valentin Lupescu), slovacă ("Bachov koncert", Slovensky spisovatel, Bratislava, 1977; traducere de Ján Kerdo), bulgară ("Koncert ot tvorbi na Bach", Narodna kultura, Sofia, 1978; traducere de Ghergana Stratieva), poloneză ("Koncert muzyki Bacha", Czytelnik, Varșovia
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
poloneză ("Koncert muzyki Bacha", Czytelnik, Varșovia, 1981; traducere de Janina Wrzoskowa), franceză ("Le concert de Bach", J. Chambon, Nîmes, 1994; traducere de Florica Ciodaru-Couriol), engleză ("A Concert of Music by Bach", Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 2005; traducere de Ileana-Alexandra Orlich; reeditat în vol. "The Hallipa trilogy. The disheveled maidens. A concert of music by Bach. The hidden way" de către Cluj University Press, Cluj-Napoca, 2007) și spaniolă ("Concierto de música de Bach", Gadir Editorial, Madrid, 2010; traducere de Joaquín Garrigós Bueno). Un
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
la Inspectoratul Școlar al Municipiului București (1974-1991). El scrisese anterior scenariul filmului "Declarație de dragoste" (1985). Consultant al filmului a fost prof.dr. Constanța Bărboi. Ulterior, scriitorul a realizat o novelizare a filmului, publicând în 1992 romanul "" (Ed. Iacobi, București, 1991), reeditat în 2001 de Editura Virtual. Filmul a fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București. Regizori secunzi au fost Cornelia Mihalache și Mona Segal Rotaru, iar asistent de regie Mihnea Columbeanu. Filmările au durat două luni și jumătate și
Liceenii () [Corola-website/Science/308360_a_309689]
-
că mă înșelasem și sunt sigur că, în douăzeci sau cincizeci de ani, cartea aceasta va fi redescoperită”. Trecerea timpului a stins scandalul mediatic, iar „Domnișoara Christina” a început să fie analizată în mod obiectiv și revalorizată. Volumul a fost reeditat în anul 1943 de Editura Contemporană din București, după care opera literară a lui Mircea Eliade a fost interzisă la publicare timp de peste două decenii de către autoritățile regimului comunist. Nuvela „Domnișoara Christina” a fost inclusă apoi în volumul "La țigănci
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
cantonându-se într-un „intelectualism pretențios”. Nuvela „Domnișoara Christina” a fost tradusă în mai multe limbi străine: franceză („Mademoiselle Christina”, L'Herne, coll. „Les Livres noirs”, Paris, 1978, cu o introducere în franceză de Mircea Eliade; traducere de Claude B. Levenson, reeditată în 1979, 1989, 1990 și 2009), germană („Fräulein Christine”, Suhrkamp-Taschenbuch Verlag, Frankfurt pe Main, 1980; traducere de Edith Silbermann, reeditată în 1992), maghiară („Christina kisasszony”, în vol. "Serampuri Ejszakak", Editura Kriterion, București, 1980; traducere de János Székely), italiană („Signorina Christina
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
Herne, coll. „Les Livres noirs”, Paris, 1978, cu o introducere în franceză de Mircea Eliade; traducere de Claude B. Levenson, reeditată în 1979, 1989, 1990 și 2009), germană („Fräulein Christine”, Suhrkamp-Taschenbuch Verlag, Frankfurt pe Main, 1980; traducere de Edith Silbermann, reeditată în 1992), maghiară („Christina kisasszony”, în vol. "Serampuri Ejszakak", Editura Kriterion, București, 1980; traducere de János Székely), italiană („Signorina Christina”, Jaca Book, Milano, 1983; traducere de Simonetta Falcioni, reeditată în 1984), spaniolă („La señorita Cristina”, Editorial Lumen, Barcelona, 1984; traducere
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
Christine”, Suhrkamp-Taschenbuch Verlag, Frankfurt pe Main, 1980; traducere de Edith Silbermann, reeditată în 1992), maghiară („Christina kisasszony”, în vol. "Serampuri Ejszakak", Editura Kriterion, București, 1980; traducere de János Székely), italiană („Signorina Christina”, Jaca Book, Milano, 1983; traducere de Simonetta Falcioni, reeditată în 1984), spaniolă („La señorita Cristina”, Editorial Lumen, Barcelona, 1984; traducere de Joaquín Garrigós Bueno, reeditată în 1994), cehă („Slečna Kristýna”, în vol. "Pět rumunských novel", Editura Odeon, Praga, 1984; traducere de Jiří Našinec, reeditată de editura Lidové nakladatelství, Praga
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
kisasszony”, în vol. "Serampuri Ejszakak", Editura Kriterion, București, 1980; traducere de János Székely), italiană („Signorina Christina”, Jaca Book, Milano, 1983; traducere de Simonetta Falcioni, reeditată în 1984), spaniolă („La señorita Cristina”, Editorial Lumen, Barcelona, 1984; traducere de Joaquín Garrigós Bueno, reeditată în 1994), cehă („Slečna Kristýna”, în vol. "Pět rumunských novel", Editura Odeon, Praga, 1984; traducere de Jiří Našinec, reeditată de editura Lidové nakladatelství, Praga, 1991), turcă („Matmazel Christina”, Metis Edebiyat Dizisi, Istanbul, 1991; traducere de Roza Hakmen), engleză („Miss Christina
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
1983; traducere de Simonetta Falcioni, reeditată în 1984), spaniolă („La señorita Cristina”, Editorial Lumen, Barcelona, 1984; traducere de Joaquín Garrigós Bueno, reeditată în 1994), cehă („Slečna Kristýna”, în vol. "Pět rumunských novel", Editura Odeon, Praga, 1984; traducere de Jiří Našinec, reeditată de editura Lidové nakladatelství, Praga, 1991), turcă („Matmazel Christina”, Metis Edebiyat Dizisi, Istanbul, 1991; traducere de Roza Hakmen), engleză („Miss Christina”, în vol. "Mystic Stories: The Sacred and Profane", editat de Kurt Treptow în seria "Classics of Romanian Literature Series
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]