907 matches
-
care se situează” conduce la eliminarea falsei probleme care se pune adeseori În studiul imaginilor, asupra „falsității” sau „gradului de fidelitate” al unei imagini În raport cu realul „privit”. Etichetarea imaginii drept un „analogon” al realului (de unde „erorile” de percepție) produce iluzia referențială: În funcție de ce etalon măsurăm „falsitatea” imaginii? Plecând de la care dat obiectiv judecăm „fidelitatea” imaginii față de ceea ce am numit real? De fapt, studiul imaginii trebuie să se ocupe mai puțin de gradul de „realitate” al imaginii În raport cu realul, decât de conformitatea
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
Într-o imagine continuă și unitară și de a construi prin acest procedeu de reflectare În oglindă (tipic pentru o viziune imagologică) o istorie indirectă a realității românești. Trebuie remarcat Însă și faptul că Iorga este mereu atent la cadrul referențial al acestor relatări, coroborându-le mereu cu informațiile oferite de sursele tradiționale (documentare, În primul rând), amendându-le atunci când este cazul, pentru a prezenta o imagine „obiectivă”, adecvată la real, a societății românești. Din acest punct de vedere, demersul său
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
decât parțial trăsăturile anaforice ale relativizatorilor. Relatorii se opun relativizatorilor, cuvinte relative prototipice, caracterizate sintactic prin relația strânsă cu categoria relativizată din care sau "deplasat" în "capul" propoziției relative, respectiv semantic printr-o relație de tip anaforic cu un element referențial din regenta relativei. Pentru că presupun o legare sintactică mai laxă a construcției relative de propoziția matrice, relatorii sunt conective care se includ numai în structura relativelor periferice, niciodată în structura relativelor integrate. Construcțiile cu relator au caracter parantetic, sunt adesea
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
Rlib, 6.VIII.2002). 3. TIPARE DE CONSTRUCȚIE Relativele sunt propoziții subordonate introduse prin pronume / adjective / adverbe relative, care se "încastrează" într-un grup sintactic (de regulă nominal) dintr-o altă propoziție, în condițiile în care, din punct de vedere referențial, relativul și centrul grupului "gazdă" sunt coindexate. Încadrarea construcției într-unul dintre cele două tipare majore - relativă integrată sintactic (RIS) și relativă periferică (RP) (a se vedea, pentru această clasificare, GALR, 2008, II, p. 218 ș.u.) - este condiționată de
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
de omonime, de categorii arbitrare sau iraționale, cum ar fi genul gramatical ; ea este saturată de reminiscențe, asociații și accidente istorice, într-un cuvânt, ea este plină de implicații secundare, în afară de aceasta, limba literară este departe de a fi pur referențială. Ea are latura ei expresivă ; ea indică tonul și atitudinea vorbitorului sau scriitorului. Și ea nu se mulțumește doar să enunțe și să exprime ceva; ea urmărește să și influențeze atitudinea cititorului, să-1 convingă și, în cele din urmă, să
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
formare a cuvintelor: adânc, însuți. 3.Transcrie doi termeni din registrul neologic. 4.Motivează folosirea virgulei în structura: La Berlin, la Roma, la Paris. 5.Precizează perspectiva narativă folosită în fragmentul dat. 6.Exemplifică două funcții ale comunicării din lista: referențială, expresivă, poetică. 7. Comentează sensul afirmației: La Berlin, la Roma, la Paris duci cu tine toată țara ta cuprinsă în sufletul tău. 8. Exprimă-ți, în 4-6 rânduri, opinia despre actualitatea observațiilor. 9. Redactează două întrebări despre conținutul fragmentului. Barem
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]
-
nu poate funcționa independent decât într-un număr mai limitat de contexte. Analiza pe corpus demonstrează faptul că utilizarea adjectivului demonstrativ de identitate este mult mai frecventă decât cea a pronumelui corespunzător. Fără subordonați, pronumele demonstrativ de identitate cu citire referențială poate apărea mai ales în poziții predicative: Cel ce ne-a examinat este același. Ocurențele acestuia în alte poziții sintactice decât cele predicative sunt mai rar întâlnite: Am auzit-o pe aceeași vorbind despre festival I-am zis aceleiași cum
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
care intră operatorul. În primul rând, indefinitul alde se plasează în mod tipic înaintea unui nume propriu, a unui grup nominal determinat (referențial, nongeneric) sau a unui pronume personal sau demonstrativ 5. Funcția sa specifică este de a modifica citirea referențială a acestor unități sintactico-semantice. Tipurile de utilizări sintactico-semantice ale lui alde depind de mai multe variabile: a) nominalul e nume propriu, substantiv comun (în grup determinat) sau pronume; b) nominalul are formă de singular sau de plural; c) grupul cu
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
o ambiguitate sistematică: clasa stabilită include reperul (de-alde Ion = "Ion și alții ca el") sau îl exclude (de-alde Ion = "alții decât Ion, care sunt ca el"). Intervin, pentru decodare, informații pragmatice: evident, un reper imaginar, fictiv sau noncoocurent referențial cu categoria invocată, permite doar interpretarea exclusivă. Reperele exprimate prin pronume (eu, voi, acesta etc.) sunt cele mai ambigue și mai dependente de context. Utilizarea clasificatoare, una dintre valorile de mult înregistrate ale lui alde, este foarte bine reprezentată în
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
de calitate [superioară] etc. 3. ASPECTE SEMANTICE ȘI REFERENȚIALE ALE SUBSTANTIVIZĂRII ADJECTIVULUI Problema diferențelor semantice și referențiale dintre adjectiv și nume e foarte veche și dezbătută în literatura de specialitate. Substantivul este un concept care decupează ocurențe specifice în universul referențial. Adjectivul în schimb nu beneficiază de referință proprie. Tipul calificativ reprezintă un concept descriptiv, caracterizant; adjectivul denotă proprietăți ale unor referenți deja constituiți. Tipul secund, categorial nu denotă proprietăți inerente numelor adiacente, ci îndeplinește în cadrul grupului nominal în care apare
[Corola-publishinghouse/Science/85031_a_85817]
-
mea mai curios decât tine. Am renunțat la foarte ieftin pentru mai confortabil Nu există mai rabdător/mai grațioasă decât tine. Aceste construcții cu adjectiv la gradul comparativ sau superlativ și suport [± Uman] nerealizat pun probleme de decodare, pentru că sursa referențială care le asigură capacitatea de desemnare nu este transparentă. Se poate identifica (Noailly 1993: 47−51) o proformă vidă care le permite să denumească atât categoria particulară de entități, cât și gradul proprietății respective. Alte forme de tipul mai marele
[Corola-publishinghouse/Science/85031_a_85817]
-
în limbajele de specialitate, conversiunile acestora sunt mai frecvente și mai transparente decât în limbajul obișnuit. Gabriela Pană Dindelegan (2003c: 30-31) distinge două etape în procesul de formare a adjectivelor substantivizate prin elipsă din limbajele de specialitate: prima, de subclasificare referențială, prin care sunt denumite nivelurile ierarhice, și a doua, de utilizare propriu-zisă a sintagmelor terminologice reduse la componentul semantic esențial, adică adjectivul. Oferim un exemplu din fonetică, în care calitatea sunetelor este suficientă pentru identificarea lor: vibrante/dentale/fricative/sonante
[Corola-publishinghouse/Science/85031_a_85817]
-
al sintagmei inițiale și substantivizarea adjectivului proliferează în limba actuală, așa cum am demonstrat prin numeroasele exemple din presa recentă. Urmărind gradul diferit în care suportul nominal rămâne recuperabil, am analizat adjectivele implicate în conversiunea prin elipsă, atât la nivel semantic, referențial, cât și morfosintactic. Am demonstrat că dinamica limbii este, de multe ori, responsabilă de suspendarea restricțiilor morfologice de gen, număr, gradare etc., tendința generală fiind aceea de regularizare/completare a paradigmelor. Raportul dintre elipsele lexicalizate și cele accidentale nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/85031_a_85817]
-
semiotice În care se află - activitate de zbor cu avioane militare, dar el nu face parte din ea, el nu poate fi inserat În această acțiune, În această formă de viață, pentru că nu are competența semiotică necesară. Pentru el, lumea referențială din jurul său are o cu totul altă semnificație decât cea pe care, aceeași lume, o are pentru un aviator. Dacă istoria sa În raport cu acest gen de situații-semn este zero, posibilitatea de a interpreta adecvat enunțul este, de asemenea, zero. Cum
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
ea, m-am urcat pe scaun și am sărit pe fereastră... Evenimentele conținute În enunț s-au petrecut Într-un alt material situational setting, trecut. Cel prezent nu are nici o contribuție la semnificația enunțului pentru că el conține o altă lume referențială, fără nici o legătură cu textul. Obiectivul enunțului nu este de natură materială, este rostirea În sine. Totul se petrece În contextul intern al limbajului, al povestirii. Interacțiunea participanților este minimă. Cu totul altfel stau lucrurile În cazul unui enunț produs
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
ăla din fața televizorului și pune-l lângă fereastră. Deschide ușa din partea stângă a dulapului de lângă vitrină și pune umerașele lângă costumul maro. Locutorul are un obiectiv clar, de natură materială. Prin verbe performative, dorește ca interlocutorul său să modifice lumea referențială reală din jurul său. Pentru asta, interlocutorul trebuie să identifice referenții semnelor lingvistice, lucru care nu se poate realiza decât utilizând la maxim material situational setting. Acest context fizic real se află Într-o stare latentă; elemente ale sale sunt activate
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
aproape liniar , interacțiunea lor fiind maximă și fără efort. Am putea spune că o situație-tip de comunicare cum este desfășurarea zborului În aviația militară Își creează un limbaj propriu În care cuvintele folosite pentru a face trimitere la lumea referențială a situației au o semnificație unică , independentă de celelalte componente ale contextului. Astfel, cele două enunțuri, care, produse În afara oricărui context, ar ridica mari probleme de interpretare unui receptor obișnuit (datorită multiplelor semnificații posibile ale semnului lingvistic cap), sunt decodate
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
dar ele au și rolul de a forma, transforma stările lumii (socio-psiho-culturale și fzice), incluzând și enunțuri non-vericondiționale, performative. Cu alte cuvinte, o secvență discursivă, ca și conexiune de semne sau entități lingvistice, are atât o întrebuințare teoretică, cognitivă sau referențială, cât și una a teoretică, practică, performativă. Limbajul este mediu al experienței sau cunoașterii lumii, întrucât aceasta din urmă nu poate fi constituită, vehiculată și statornicită decât prin și în limbaj. Limbajul este mediator al acțiunii sociale, deoarece oamenii, în
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
lui Frege, ele au sens dar nu și referință; în viziunea lui Ricoeur, acestea au doar denotația literară nulă, în cazul lor fiind valabilă o „denotație metaforică” (trimit la lumile ficționale create de autor). Pentru Ricoeur metafora este o modalitate referențială, chiar dacă indirectă, „slabă”; metafora poartă informație, cunoaștere, pentru că ea „re-descrie” realitatea. Unii gânditori, precum Nietzsche, Mauthner, consideră că limbajul în totalitate este de natură metaforică, prin el omul nu poate face altceva decât să sugereze o idee, să facă aluzie
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
excelență, mediată de limbaj. Limbajul este mediu al cunoașterii datorită dimensiunii sale referențiale, căci o secvență discursivă se referă la o stare de lucruri din lumea reală, pe care o reprezintă, reflectă cu un anumit grad de fidelitate, acest raport referențial fiind mediat de gândire. Așadar, un enunț prezintă un anumit conținut informațional (o anumită cunoaștere) despre un sector al lumii reale. În cazul unui cuvânt, cunoașterea înmagazinată de acesta sau conținutul său informațional sunt reprezentate de noțiune, concept, atât pe
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
universul psiho-comportamental al celuilalt, cât și realitatea socială și naturală. Inițiatorul teoriei actelor de limbaj - Austin - este cel care pune în scenă ideea că limbajul nu are în principal o funcție descriptivă, ci una acțională, performativă. Rolul fundamental descriptiv sau referențial al limbajului, Austin îl numește „iluzie descriptivă”. Prin exprimările noastre concrete sau actele noastre de limbaj noi îndeplinim cel puțin unul din următoarele acte: actul locuționar, actul ilocuționar și actul perlocuționar. Ultimele două dau seamă de dimensiunea performativă, acțională a
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
referențialitatea și performativitatea limbajului natural și diferitelor sale „ipostaze”. Din perspectiva sintactică, urmărim dimensiunea conectivității discursivității și, funcție de situație sau domeniul în care se manifestă, limbajul natural este mai mult sau mai puțin coerent, consistent. Din perspectiva semantică, analizăm dimensiunea referențială a discursivității, prin care o intervenție discursivă se raportează la lume, reflectând-o sau reprezentând-o mai mult sau mai puțin fidel. Din perspectiva pragmatică, investigăm dimensiunea performativă a discursului, adică acea dimensiune prin care locutorul, producând o secvență discursivă
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
el asupra lumii. 2.6. Intenționalitatea “metalingvistică” a locutorului În timpul enunțării sau producerii unei secvențe discursive, putem spune - într-o abordare tridimensională a discursului - că intenționalitatea (în sensul propriu, husserlian, de vizare a ceva) locutorului este trihotomică. Astfel, pe dimensiunea referențială a intervenției sale discursive, locutorul vizează lumea reală sau starea de lucruri, pe care vrea să o reprezinte, reflecte într-un mod cât mai fidel cu putință, adică intenția locutorului este una teoretică sau cognitivă. Pe dimensiunea performativă, pragmatică a
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
în raport cu celălalt și în raport cu lumea” (Rovența Frumusani, 1995:157). Referențialitatea este, așadar, acea dimensiune a limbajului prin care acesta trimite la lumea extralingvistică sau prin care interlocutorii se raportează la lume în practica discursivă. Cu alte cuvinte, prin dimensiunea sa referențială, limbajul prezintă un “angajament ontologic”. Cu privire la latura semantică a limbajului, s au impus două școli de gândire. Una este școala structuralistă, ce se revendică de la Saussure, și care merge pe ideea unui model diadic al semnului lingvistic, care nu unește
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
cunoaște înseamnă a avea reprezentări corecte care pot fi justificate sau susținute în diverse moduri (cf. J. Searle, 2000:124-125). În concepția lui J. Searle, realitatea fizică există independent de reprezentarea, gândirea sau limbajul nostru, acesta având doar un rol referențial, de reflectare sau prezentare a ei. În schimb, realitatea socială este o lume instituită prin gândirea și limbajul nostru, „realitatea socială este constituită în mod esențial prin limbaj. [...] structuri instituționale precum banii, căsătoria, guvernele și proprietatea în absența limbajului par
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]