708 matches
-
Regatulu Unit, Franța și Imperiu Rus au oferit tronul princepelui bavarez de 17 ani Otto din casa regală de Wittelsbach. Otto era minor în momentul în care a ajuns în Grecia, și de aceea a fost instituit un consiliu de regență, care a condus țara în numele monarhului până în 1835. După această dată, Otto a început o perioadă de conducere absolutistă, principalii săi consilieri fiind conaționali bavarezi. În acele vermuri, chiar și monarhul se autointitula „consilier șef”. Din 1843, nemulțumirea populară față de
Regatul Greciei () [Corola-website/Science/309776_a_311105]
-
al Cavalerilor Teutoni. Era un stat vasal Poloniei și guvernat de un membru al unei ramuri inferioare a familiei Hohenzollern, ducele Albert de Prusia. La moartea acestuia, moștenitorul a fost Albert Frederic. Din cauza îmbolnăvirii ducelui, Prusia era guvernată de o regență, ultimul regent fiind prințul Brandenburgului. În urma căsătoriei fiicei lui Albert Frederic cu fiul prințului Brandenburgului Joachim Sigismund, ramura principală a familiei Hohenzollern și-a asigurat dreptul de succesiune la tronul ducatului. Aceștia au intrat în posesia tronului în 1618, la
Brandenburg-Prusia () [Corola-website/Science/309798_a_311127]
-
imperiului creat de macedoneni, iar Seleucus (născut în 358 î.Hr., fiul nobilului Antiochos, devine hillarh al lui Perdiccas. În 321 î.Hr., Seleucus I Nicator, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare, devine satrap al Babiloniei, in urma rascoalei diadohilor, împotriva regenței lui Perdiccas. Seleucus fusese unul din generalii lui Alexandru, care se afirmase mai ales în expediția din India (326 î.Hr.) și la instigarea acestuia, Perdiccas este ucis de proprii soldați, în timpul expediției împotriva Egiptului, la Pelusa, pe malul Nilului. În timpul
Imperiul Seleucid () [Corola-website/Science/309464_a_310793]
-
supranumit Cel Dorit, a fost rege al Spaniei în 1808. În urma expulzării regelui impus José I, a urcat din nou pe tron, domnind din 1813 până la moartea sa, mai puțin în 1823, când a fost obligat să abdice de Consiliul Regenței. Fiu și moștenitor al lui Carol al IV-lea al Spaniei și a Mariei Luisa de Parma, puțini monarhi s-au bucurat de atâta încredere și popularitate la începutul domniei lor, în rândul poporului spaniol. Cu toate acestea, în scurt
Ferdinand al VII-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310399_a_311728]
-
în epoca medievală, persoana regelui era pusă mai presus decât statul. În aceste condiții, Delfinul, minor, dar devenit regele Ludovic al XIII-lea al Franței (1610-1643), nu-și putea asuma rolul de șef la statului, astfel că se instituie o Regență, condusă de regina Maria de Medicis. În 1614, este pentru ultima oară când sunt convocate Statele Generale (fr. „états généraux”), înainte de evenimentele revoluționare. Acest organ, considerat de regi incomod, reprezenta, teoretic interesele tuturor categoriilor sociale, în ceea ce privește problemele majore ale regatului
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
a lui Ludovic al XIII-lea, un an mai târziu, au creat un adevărat vid de putere, într-o perioadă extrem de periculoasă. Delfinul Ludovic nu avea decât cinci ani la moartea tatălui său și nu putea conduce în mod efectiv. Regența, condusă de regina Ana de Austria și de succesorul lui Richelieu, Cardinalul Mazarin, s-a confruntat cu numeroase probleme: războiul cu Spania, Frondele (parlamentară și nobiliară), rebeliunea prințului de Condé, toate pe fundalul unei nemulțumiri generale a maselor. Este interesant
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
Cardinalul Mazarin, s-a confruntat cu numeroase probleme: războiul cu Spania, Frondele (parlamentară și nobiliară), rebeliunea prințului de Condé, toate pe fundalul unei nemulțumiri generale a maselor. Este interesant de observat că Parlamentul, în dorința sa de a limita puterea regenței, ajunge să promulge o Cartă de reforme, care, ideologic vorbind, reprezenta un pas înainte pentru dezvoltarea statală. Copilăria tânărului rege Ludovic al XIV-lea (1643-1715) va fi marcată de sentimentul de insecuritate creat chiar de aceste mișcări ample împotriva Regenței
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
regenței, ajunge să promulge o Cartă de reforme, care, ideologic vorbind, reprezenta un pas înainte pentru dezvoltarea statală. Copilăria tânărului rege Ludovic al XIV-lea (1643-1715) va fi marcată de sentimentul de insecuritate creat chiar de aceste mișcări ample împotriva Regenței. Cert este că, din 1661, de la moartea lui Mazarin, Regele-Soare începe să conducă din ce în ce mai autoritar, preferând funcționarii scrupuloși, practic executanți, miniștrilor autoritari și cu inițiativă. În mod concret, existau puține instituții în dreptul francez de la acea vreme care să limiteze puterea
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
o situație economică delicată, însă pe plan european păstra poziția dominantă. Regelui îi succede la tron strănepotul său, deoarece Regele-Soare le-a supraviețuit fiului și nepotului său. Însă noul rege, Ludovic al XV-lea al Franței (1715-1774) este minor, iar Regența este asigurată de unchiul său, ducele Filip de Orléans, contrar testamentului lăsat de monarhul defunct. În cei opt ani de Regență, Filip de Orléans a încercat să dărâme eșafodajul monarhiei ultraautoritare printr-o serie de reforme: redă Parlamentului dreptul de
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
a supraviețuit fiului și nepotului său. Însă noul rege, Ludovic al XV-lea al Franței (1715-1774) este minor, iar Regența este asigurată de unchiul său, ducele Filip de Orléans, contrar testamentului lăsat de monarhul defunct. În cei opt ani de Regență, Filip de Orléans a încercat să dărâme eșafodajul monarhiei ultraautoritare printr-o serie de reforme: redă Parlamentului dreptul de „remontrance” (dojană la adresa unui act regal), suprimat cu 60 de ani în urmă, încearcă să redea înaltele funcții marilor seniori (din
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
din timpul lui Ludovic al XIII-lea, fuseseră alese persoane specializate din afara nobilimii pentru funcțiile publice), înlocuind ministerele cu opt „Înalte Consilii” (formate din 10 membri), promovând o politică pacifistă pe plan extern și de toleranță religioasă pe plan intern. Regența este însă un eșec: intrigile marilor nobili interesați să obțină cât mai multă putere, conjugate cu situația economică precară, nu fac decât să crească datoria publică și să scadă puterea de cumpărare a monedei, iar bancruta influentului om de afaceri
Casa de Bourbon () [Corola-website/Science/310436_a_311765]
-
născut la Palatul Fontainebleau la 22 noiembrie 1602. Când tatăl ei, Henric al IV-lea, a fost asasinat la 14 mai 1610, fratele ei mai mare i-a succedat la tron ca regele Ludovic al XIII-lea al Franței sub regența mamei lor. Cei doi frați erau foarte apropiați. Elisabeta a avut cinci frați: Ludovic al XIII-lea al Franței, Christine Marie, Ducesă de Savoia, Nicholas Henri al Franței, Duce de Orléans, Gaston, Duce de Orléans și Henrietta Maria, regină a
Elisabeta a Franței () [Corola-website/Science/310468_a_311797]
-
Pentru a-și crește prestigiul și realizând că era contestat de o opoziție liberală puternică și că regimul său era vulnerabil, Carol al X-lea a trimis o expediție militară împotriva piraților din Alger sub pretextul unui incident diplomatic între regența din Alger și Franța cu ani în urmă. Expediția a fost organizată cu toate forțele și astfel, Algerul (fiind locuit și de o populație europeană majoritară) a fost cucerit. Din păcate, succesul nu a putut fi fructificat de Carol al
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
sau Jacque Fourrier, a scris lucrări în care propunea soluții pentru diminuarea crizei economice și efectele negative ale capitalismului. Susținea crearea unor comune agricole pentru diminuarea șomajului și chiar crearea unor colonii agricole în Algeria care era sub controlul unei regențe. În 1846, Ludovic Bonaparte a evadat și s-a refugiat în Marea Britanie unde va conduce o campanie pentru recrutarea partizanilor pentru a consolida legenda napoleoniană și pentru ca familia Bonaparte să revină la conducere. Legendă napoleoniană s-a instalat în Franța
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
din nou un domn pământean în persoana lui Ioniță Sandu Sturdza și în Muntenia pe Grigore al IV-lea Ghica. Relevante pentru relațiile încordate dintre boieri și domn a fost compromisul dintre cererile pandurilor olteni ai lui Vladimirescu și pretențiile regenței boierești de la București, care încerca să blocheze ascensiunea lui Scarlat Callimachi, ultimul domn fanariot din Muntenia. Domniile lui Ioniță Sandu Sturza în Moldova și a lui Grigore al IV-lea Ghica în Muntenia au fost primele domnii pământene, întrerupte rapid
Epoca fanariotă () [Corola-website/Science/306019_a_307348]
-
partide și pe doctrina corporatismului. După moartea regelui Ferdinand, sub domnia căruia fusese promulgată Constituția democratică din 1923, noul monarh a devenit Regele Mihai, minor la acea vreme. Astfel, funcția de șef al statului era îndeplinită în numele său de o regență, care nu a reușit să se ridice la înălțimea pe care o impuneau problemele vieții politice românești. În aceste condiții, prințul Carol s-a întors ilegal din străinătate, îndepărtându-și fiul de pe tron și preluând funcția de suveran. Domnia lui
Constituția României din 1938 () [Corola-website/Science/306177_a_307506]
-
Isabella a trăit într-un luxos exil la Paris. Spaniolii, în căutarea unui succesor catolic, oferiseră tronul altor trei principi europeni, fiecare fiind respins de Napoleon al III-lea (ca reprezentant al puterii regionale). În cele din urmă, în 1870 Regența a oferit coroana lui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, prinț din linia catolică a familiei Hohenzollern. Evenimentele ce au urmat au fost denumite de istorici candidatura Hohenzollern. În următoarele săptămâni, propunerea spaniolă a fost subiectul principal pe agenda Europei. Bismarck l-a
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
cei mai însemnați stăpânitori mongoli ai Indiei. Sprijinindu-se de aristocrația feudală, a înfăptuit reforme însemnate în scopul creării unui stat feudal centralizat și a unei noi religii, constituite din elemente hinduiste, islamice, zoroastrice și creștine. În tinerețe, în perioada regenței, l-a avut ca tutore pe Bairam Khan. Imperiul Mogulilor se afla în acel timp într-o criză serioasă, mogulul având sub control numai orașul Delhi, cu unele localități din regiune.Akbar, împreună cu tutorele său, înving în bătălia a doua
Jalaluddin Muhammad Akbar () [Corola-website/Science/304765_a_306094]
-
omenirii, desemnat pentru monarhie prin voia Domnului. Wilhelm a fost acuzat de megalomanie încă din 1892, de către omul de litere portughez Eça de Queiroz, apoi din nou în 1894 de către germanul pacifist Ludwig Quidde. În cei treizeci de ani de regență a împăratului Wilhelm II (1888 - 1918) este cunoscută în istorie sub numele de perioada wilhelmină.Această perioadă de timp este marcată prin eforturile împăratului de a dobândi un prestigiu național și a dezvolta Germania aducând-o în rândul marilor puteri
Wilhelm al II-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/304774_a_306103]
-
câțiva prieteni de vârsta lui iar contactul cu surorile sale era limitat. Mediul în care a fost crescut l-au transformat într-o persoană timidă care a văzut "în cărți o altă lume unde se putea izola și proteja". O regență a fost numită pentru a conduce țara în timpul minoratului său. Disputele între facțiunile politice au dus la câteva rebeliuni și insatbilitate, aproape anarhie. Posibilitatea de a scădera vârsta împăratului în loc să aștepte până când va împlini 18 ani (02 decembrie 1843), a
Pedro al II-lea al Braziliei () [Corola-website/Science/305738_a_307067]
-
împărat ca fiind o sursă fundamentală de authoritate esențială atât pentru conducere și pentru supraviețuirea națională. Prin anii 1880 clasa politică a fost înlocuită aproape în întregime de o altă generație de politicieni care nu au avut nici o experiență de regență și de primii ani ai domniei lui Pedro când pericole interne și externe au amenințat existența națiunii. Ei au cunoscut doar o administrație stabilă și de prosperitate. În contrast puternic cu cei din epoca anterioară, tineri politicieni nu au văzut
Pedro al II-lea al Braziliei () [Corola-website/Science/305738_a_307067]
-
(n. 18 iunie 1862, Buzău - d. 23 mai 1935, București) a fost un magistrat și om politic român, care a îndeplinit funcțiile de ministru de interne (1918) și de membru al Regenței (1929-1930). s-a născut la data de 18 iunie 1862, în orașul Buzău. Și-a făcut studiile secundare la Liceul "Sf. Sava" din București și pe cele superioare la Facultatea de Drept a Universității București. În anul 1887 intră în
Constantin Sărățeanu () [Corola-website/Science/306359_a_307688]
-
4 martie 1918 funcția de ministru de interne, în guvernul condus de generalul Alexandru Averescu. Constantin Sărățeanu era rudă cu Mihai Popovici, vicepreședintele Partidului Național Țărănesc și colaborator apropiat al lui Iuliu Maniu. După decesul lui Gheorghe Buzdugan, membru al Regenței instituite pe timpul minoratului Regelui Mihai I, Constantin Sărățeanu a fost propus de către prim-ministrul Iuliu Maniu, prin intermediul lui Alexandru Vaida-Voevod, și aprobat de Parlament, ca înlocuitor al acestuia. Alegerea sa a fost contestată de toate partidele din opoziție, istoricul Nicolae
Constantin Sărățeanu () [Corola-website/Science/306359_a_307688]
-
Iuliu Maniu, prin intermediul lui Alexandru Vaida-Voevod, și aprobat de Parlament, ca înlocuitor al acestuia. Alegerea sa a fost contestată de toate partidele din opoziție, istoricul Nicolae Iorga afirmând despre el că era un „ilustru necunoscut” și că, prin această numire, Regența s-a compromis iremediabil, ea apărând în ochii opiniei publice ca o instituție aservită guvernului. De asemenea, ministrul țărănist Grigore Iunian spunea că din acel moment ""a hotărât să îmbrățișeze cauza restaurației ... țara nu mai avea nicio cârmă, nici o axă
Constantin Sărățeanu () [Corola-website/Science/306359_a_307688]
-
a compromis iremediabil, ea apărând în ochii opiniei publice ca o instituție aservită guvernului. De asemenea, ministrul țărănist Grigore Iunian spunea că din acel moment ""a hotărât să îmbrățișeze cauza restaurației ... țara nu mai avea nicio cârmă, nici o axă, deoarece regența era un caraghioslâc! - ne trebuia o monarhie solidă"" . Constantin Sărățeanu a ocupat funcția de membru al Regenței în perioada 9 octombrie 1929 - 8 iunie 1930, când a demisionat pentru a facilita întronarea lui Carol al II-lea. A încetat din
Constantin Sărățeanu () [Corola-website/Science/306359_a_307688]